Oană Sever Cristian

Stăpâni, jupâni și poporime

Mărturisesc că și la vîrsta mea, relativ înaintată, am o oarecare reținere în a apela la autoritățile statului, iar tragedia de la Caracal nu a făcut decât să mi-o confirme. Nu am niciun motiv personal și rațional pentru această reținere, ci doar un vag sentiment de insecuritate. Iarăși, nu pot să dau vina pe un comportament abuziv al vreunui funcționar pentru că am avut norocul să dau peste oameni amabili. Și totuși…

Am început să înțeleg această reținere când, mai mult din întâmplare, am lucrat în administrație. Există diferențe subtile de abordare între cei veniți din afara sistemului, care se află acolo pentru realizarea unui proiect de reformă, și profesioniștii din sistem. În timp ce colegii mei și cu mine urmăream realizarea unui obiectiv precis, veteranii din administrație aveau o viziune mai comprehensivă. Pe deoparte ei, ca reprezentanți ai statului, urmareau conservarea acestuia în forma existentă, iar pe de altă parte urmăreau să-și conserve statutul și puterea personală. Majoritatea nu făceau acest lucru în mod ostentativ ci mai degrabă subtil dar destul de limpede. Pot să înțeleg perspectiva lor pentru că rolul birocrației este să conserve statul și să-l facă să funcționeze. Am cunoscut ministere care erau ținute în funcțiune de cîțiva înalți funcționari publici de cea mai bună calitate. Ceea ce nu pot accepta este tehnica de lucru cu cetățeanul, de la nivelul de administrație mediu în jos. Tehnica funcționarului este să-l destabilizeze pe petent/solicitant pentru ca acesta să fie fericit că a scăpat cu un simplu refuz. Adică propunerea sau solicitarea ta ca cetățean este ilegitimă, ilogică și inoportună din start. De puterea funcționarului din fața ta depinde dacă va fi luată în considerare sau nu, dar mai înțelept este să o retragi până nu descoperă ei ceva în neregulă despre tine! S-au emis sute de ipoteze pentru explicarea acestei atitudini, începând de la lipsurile din educație până la defecte de caracter sau spirit de gașcă. Toate pot conține un grăunte de adevăr și probabil au ponderi diferite în fiecare caz în parte. Totuși eu cred că trecem prea ușor cu vederea peste rolul tradiției noastre seculare în formarea corpului funcționarilor  statului.

În evul mediu în Țările Române, stăpânul (boier sau voievod) își alegea niște jupâni de încredere care să se ocupe de menținerea ordinii publice și strângerea dărilor. Colectarea impozitelor era de departe acțiunea cea mai importantă, iar lanțul de comandă începea direct de la Înalta Poartă. Numirile se făceau de sus în jos, iar decontările de jos în sus, adică fiecare răspundea față de cel care l-a pus în slujbă. Voievodul trebuia să plătească birul anual (haraciul) care însă nu era stabilit ca procent din venitul țării ci în funcție de nevoile Porții. Pe lânga acesta, care de bine de rău era fix și previzibil, se adăugau darurile neoficiale (rușveturi) către sultan, vizir și alți funcționari imperiali, imprevizibile și de obicei mai mari decît birul oficial. În plus voievodul trebuia să-și plătească creditorii, cu banii cărora cumpărase tronul, și să mai pună și bani deoparte pentru zilele negre. Deci voievodul punea presiune pe jupânii săi credincioși să adune acești bani, iar aceștia aveau dreptul să-și oprească 10% din suma colectată. Evident că ei își opreau mai mult căci vremurile erau tulburi și schimbările de domnie frecvente (alți stăpâni, alți jupâni!). Toți acești bani erau generați prin activități agricole și comerciale de popor, care pe lângă aceste plăți trebuia să-și asigure hrana și reluarea ciclului economic. Nici nu se punea problema de economisire și investiție în dezvoltare, iar singurii care mai puneau bani deoparte erau boierii. Pentru ca tot acest lanț de plăți să funcționeze fără sincope trebuia ca poprul să fie intimidat prin comportamentul imprevizibil al jupânilor și stăpânilor și eventual prin forță brută. Era de neconceput ca cineva să dea socoteală contribuabilului și, în general, stăpânii nu dădeau socoteală jupânilor, iar Poarta nu dădea socoteală nimănui. De altfel comportamentul imprevizibil al eșaloanelor superioare față de cele inferioare era caracteristica esențială a întregului lanț de impozitare și comandă din Imperiul Otoman. Singurul care a reușit să-l rupă a fost Mihai Viteazul , dar el a păstrat intact lanțul intern de comandă și impozitare.

Nu întru totul diferit de marele voievod s-au purtat și tinerii pașoptiști care au edificat România modernă. Ei și-au dorit un stat al lor care să nu mai plătească bir otomanilor, iar resursele să rămână în țară pentru dezvoltare. Nu puteau însă face acest lucru fără un aparat administrativ, iar singurii aflați la îndemână erau jupânii. Evident ei nu s-au mai numit așa, iar stăpânii nu mai erau neapărat boieri sau voievozi ci politicieni. Nici banii nu se mai duceau la Stanbul ci în conturi private românești sau apusene. Totuși, în esență realitatea lanțului de comandă a rămas aceeași. Noii funcționari publici erau numiți de noii stăpâni politici pe bază de încredere și loialitate. Ei nu dădeau socoteală în fața cetățeanului ci în fața șefului de partid care i-a numit. Vasile Lascăr a încercat la sfârțitul secolului al XIX-lea să asigure funcționarului public stabilitatea și independența față de factorul politic asemănătoare cu a magistratului. A reușit să reformeze și să modernizeze doar poliția.

În Europa vestică și de nord și în comunitățile germane din Transilvania lucrurile au evoluat diferit. Comunitățile locale se organizau și se administrau singure. De exemplu cetățile săsești își alegeau primarul, judecătorul și preotul. Majoritatea funcțiilor administrative ale cetății erau eligibile, iar unele erau îndeplinite prin rotație de toți locuitorii apți (cam ca în Atena antică). Impozitul era negociat cu puterea regală suzerană și stabilit pe baze economice raționale și deci previzibil. În acest caz administratorii cetății erau mult mai puțin înclinați să se poarte abuziv cu concetățenii lor. Centralizarea puterii statului modern nu a reușit să distrugă această tradiție occidentală.

Comunismul nu a reușit decât să înrăutățească lucrurile în administrație. Deși controlul fluxurilor de bani era mult mai strict și evaziunea mult mai rară, lanțul de comandă, stăpân – jupân – popor, s-a păstrat învelit în poleiala ideologică a luptei de clasă și egalitarismului. Comportamentul imprevizibil al conducerii partidului a atins toate aspectele vieții sociale tocmai pentru a inspira teamă poporului. Niciun șef nu dădea socoteală decât partidului care l-a numit pe post. Poporenii, numiți acum cetățeni nu contau mai mult decât în evul mediu.

După Revoluție, noua clasă politică a preluat aparatul administrativ existent și l-a folosit în interes propriu. Cetățenii pot schimba prin vot politicienii, dar aceștia au observat că e mai bine să-și împartă avantajele între ei și să nu reformeze corpul funcționăresc. Imprevizibilitatea funcționarilor publici derivă din imprevizibilitatea agendei politicienilor care-i numesc și care e diferită de cea a cetățenilor. Nesiguranța funcționarului public este la fel de mare ca și anxietatea cetățeanului pentru că nici el, funcționarul, nu știe agenda ascunsă și interesele politicianului aflat la conducere. Această nesiguranță este cauzată de faptul că majoritatea funcționarilor publici sunt numiți pe funcții cu delegație și nu prin concurs. El poate zbura de pe funcție ori de câte ori agenda și interesele politicianului se schimbă. Această stare de nesiguranță indusă atât administrației cât și cetățenilor împiedică evident dezvoltarea și modernizarea țării.

Orice reformă ar trebui să înceapă cu emanciparea funcționarului public. Suntem încă datori ca țară să realizăm idealul propus acum un secol de Vasile Lascăr, de a transforma administrația în noua magistratură.


Donează și susține-ne acțiunile pentru bună guvernare!

Fondurile colectate susțin bătăliile pe care le ducem în justiție, administrarea aplicației Ia Statul La Întrebări, dar și programele prin care monitorizăm serviciile și instituțiile publice.


Vino în comunitatea noastră de bună guvernare!

Abonează-te la newsletterul România Curată. Vei primi pe e-mail articolele și campaniile noastre și ne poți răspunde la adresa de contact cu sugestii, sesizări sau cu propriile tale articole pentru publicare.

Articole recente

Recomandări

8 thoughts on “Stăpâni, jupâni și poporime

  1. Mister oana

    Înaintea lui Mihai vitezul au fost alții mai mari, mai bazați si mai romani – care nu au legat rumini de glie si nu au luptat cu sclavii de sud pentru unirea ortodocșilor cu bani de la papitasi – înseamnă ca noi nu vorbim aceeași limbă. Bătrân batrin, insa noi existam in secolul 21, in alta era, cu toată contrareforma regelui sudist Carol 1, azi suntem pe cu totul si cu totul alte coordonate! Exista totuși posibilitatea ca sudiștii in general un frunte cu edelyenii sa vrea sa dispară in veci din Europa,. Well, nu i voi opri eu , din partea mea, urmasi de tradatori, de dezertori și iude, pot sa dispară pe vecie deoarece sunt incapabili sa trăiască in Europa si sa formeze o națiune europeană. De ce am fi noi de același nen când bunicii mei sunt veterani de razboi, iar ai voștri veterani torționari?

    Reply
  2. Gabriel Radeanu

    Imaginea de mai sus nu ar fi posibila fara concursul nemijlocit al Justitiei care se erijeaza in aparator al statului…recte al administratiei..in conformitate cu mentalitatea din epoca comunista…uitand ca trebuie sa aplice in mod egal legea,care este clara privind obligatiile autoritatilor.Mai usor cu emanciparea…insa mai intransigent cu responsabilizarea functionarului public!

    Reply
  3. CMC

    Domnule, avem mentalitatea de slugi ordinare. Chiar si cand ne credem jupani…
    Ori de cate ori vine cineva cu staif, ne ploconim si slugarim din tot sufletul.
    La fel, cand avem impresia ca vine cu o jalba la noi cineva – despre care avem impresia ca ne e inferior – il tratam cu dispret de stapan.
    In cazul de la Caracal, de exemplu, sigur deznodamantul ar fi fost altul daca s-ar fi stiut de la inceput ca ultima fata disparuta era ruda cu un om influent (in cazul acesta Alex Cumpanasu). Si sigur criminalul ar fi fos prins mai demult daca si cealalta fata disparuta era si ea ruda cu cineva important. Asa… „Ghinion”! Pentru slugi, singurul lucru nasol e ca s-a aflat…
    Trista caracteristica de natie…. Merge Johannis la Trump, hop si Barna anunta ca si el merge acolo…Nu cumva sa apara in constiinta natiunii ca unul ca e mai sluga ca celalalt….Daca nu ar muri oameni, ar fi chiar distractiv de pus in istorie…

    Reply
  4. ionas

    Statul roman – administratie, educatie, sanatate, organizatii armate ( politie normala sau secreta, armata) seamana cu o metastaza care se mareste si inghite/ invinge natiunea ( organismul ).
    Ceea ce in trecut se estorca de la cetateni in mod direct si brutal ( ca la mafioti) astazi se obtine mai delicat si indirect prin taxe , lipsuri , salarii si pensii umflate si speciale, privilegii de tot felul in raport cu cetatenii din afara sistemului .
    Normal ca sistemul tinde sa se conserve, riscul este insa ca natiunea sa se epuizeze . Nu se va schimba nimic

    Reply
  5. CMC

    O relatare a unui coleg, conferentiar universitar, de altfel.

    La rugamintea unei persoane s-a dus la secretariatul Liceului Moisil din Timisoara (considerat unul de elita) sa intrebe despre actele necesare pentru inscrierea unui absolvent la sesiunea de bacalaureat din toamna. Nu s-a prezentat cu titlul academic, dor ca o simpla persoana.
    Acolo, a dat peste doua doamne, dintre care una l-a intrebat la ce liceu a absolvit elevul.
    Colegul meu spus ca la Liceul Auto.
    I s-a spus – cu sictir – atunci mergeti si deranjati-le pe secretarele de acolo.

    Cam asta este nivelul de indolenta din societatea actuala, unde se pare ca si educatia are un rol.

    Cam asta e nivelul de jupan, de la noi. Secretara ajunsa jupan ! Ca daca venea rectorul universitatii sa o intrebe asa ceva, se ploconea pana la pamant. Ca sluga, evident !

    Reply
    • CMC

      Am sesizat si Liceul Moisil din Timisoara si Inspectoratul Scolar in cazul asta.
      Nu am primit nici un raspuns.

      Reply
      • CMC

        Azi am primit raspunsul. Cazul a fost analizat de liceu.
        Deci se poate!
        Totul e sa nu tacem cand vedem ca se intampla ceva incorect.

        Reply
  6. JK

    Să se emancipeze funcționarul public … Ok, dar de ce? Pentru cine? I-o cere cetățeanul? I-o cere legiuitorul? Nu cred. O cere Europa, dar emanciparea funcționarului public din RO este între ultimele griji ale UE. Așa că, de ce să fie perturbat un sistem care și-a dovedit funcționalitatea prin perenitate? Este o situație similară cu cea din sudul Italiei: dacă mafia se dovedește naturalmente funcțională și acceptată, nu e Mafia superioară unei administrații în care nici proprii-i funcționarii nu cred? Americanii au știut de această „particularitate culturală” când au debarcat în Sicilia în WWII. La rândul lor, italienii (unii din nord), când ajung aici știu foarte bine că au de-a face cu ceva levantin-balcanic-otoman. Singurii care nu prea știu, sunt românii-înșiși, care mai descoperă după 30 de ani că nu sunt chiar frumoși: o tragedie să vii cu o oglindă într-un sat de leproși!
    Mai bine ne-am accepta tarele și am începe vindecarea prin scrierea unor manuale noi, începând cu clasele primare. Să recunoaștem că suntem, totuși, un neam de slugi (@CMC), cu coloane vertebrale moi, trăind într-o îngrămădire numite societate, în care interesul și binele comune sunt abstracțiuni care se măsoară cu traista individuală, adevăratul Dumnezeu. Noi nu „facem societate” pentru că n-am reușit să facem o societate, nici măcar în 0,3 secole de condiții istorice relativ bune. Regiuni întregi arată ca niște covoare plutind pe o baltă de rahat, în timp ce polititicenii și media suferă de anosmie și ne asigură că nu e nimic murdar sub covor.

    Ceva despre capra Vecinului cel Mare, ca să ne mai revenim puțin: http://alt-market.com/articles/3840-the-corrupt-system-will-never-police-itself

    Reply

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *