Așa cum am anticipat (vezi aici), tema redevențelor petroliere, care trebuia să fie o miză majoră a alegerilor prezidențiale, a fost îngropată până după. Timpul este scurt – lucrurile trebuie să se lămurească până la sfârșitul anului. Acum au început să apară informații despre subiect, nesusținute însă de cifre.
Taxa pe profitul din exploatare, vehiculată ca variantă de înlocuire a redevențelor petroliere (detalii aici), poate fi o soluție bună la problema încasărilor mici la buget de pe urma resurselor energetice. Singura problemă este cât de mare va fi ea.
Pentru că o taxă mică sau chiar și o împărțire „echitabilă” 50%-50% nici nu ar rezolva pe deplin problema și nici nu ar respecta Constituția, care spune că resursele subsolului aparțin statului. Nu că actualul sistem de redevențe ar rezolva-o, dar în cei 10 ani de la privatizarea Petrom nimeni nu a ridicat problema în fața Curții Constituționale.
Singura variantă care ar putea satisface toate aceste rigori, mai puțin pe ale Petrom și Romgaz – ce-i drept – este una în care statul ar recunoaște strict costurile de extracție și o marjă operațională fixă, de cel mult 10%, după modelul care se aplică acum distribuitorilor de energie electrică.
Astfel, de exemplu, dacă extracția unui baril costă 40 de dolari, sunt recunoscuți încă 4 dolari ca profit din operațiuni, iar diferența până la prețul de piață (80 de dolari acum) intră în buzunarele statului (36 de dolari la prețul de acum).
Chiar dacă în această fază Petrom și Romgaz vor pierde cu siguranță din încasări – pe termen lung au parte de o minimă asigurare: dacă prețul internațional scade sub costul recunoscut (inclusiv profit) de extracție, atunci ele nu mai datorează nimic statului.
Schema poate fi aplicată pentru zăcămintele deja-existente, unde costurile istorice de explorare au fost suportate tot de stat iar companiile nu au niciun alt merit în afară de exploatarea corectă a resursei. Abia atunci când este vorba de prospecțiuni noi se poate vorbi despre o împărțire a profiturilor nepredictibile. În acest caz, procentul poate fi negociat de la o operațiune la alta, de preferat în urma unei licitații pe care s-o câștige compania care oferă statului cota cea mai mare.
Felul în care a fost formulată propunerea lasă loc pentru orice scenariu, însă atenție! orice concesie de la varianta maximală – costuri recunoscute și restul profitului la stat – poate fi doar expresia unor negocieri paralele, subterane. Cu cât mai mare este abaterea, cu atât mai păguboase pentru banul public sunt negocierile.
marja operationala nu e tot una cu profitul…. mai sint multe costuri (dincolo de cele „strict de extractie”).
drept care nu e foarte clara forumula cu 10% maxim.
tare ma tem ca acest topic al redeventelor o sa fie purtat ideologic, polemic, nicidecum pornind de la niste premize „obiective”. daca mai scade pretul petrolului snp si romgaz ar putea ajunge la profituri minuscule. si cu investitii in curs enorme. doar faza de prospectiuni necesita sume f. mari, apoi faza de evaluare comerciala a zacamintelor.
trebuie gasita, din punctul meu de vedere, o formula care sa fie echitabile pentru toate partile (stat, firme, comunitati locale) si eventual adoptat un model deja verificat (olanda? norvegia? germania? italia?).
un recul al investitiilor in domeniu petrol & gaz ar avea consecinte catastrofale pt economia romaniei.
pt cei care cobesc ca am dat pe nimic resursele catre austriecii de la omv, sint actiuni de cumparat, atit la omv, cit si la petrom + romgaz. direct de pe bursa. trebuie aruncata o privire si acolo, pt a vedea ce spune piata despre „bogatiile” cu pricina.
@Stefan
Asta am zis și eu – că nu e. Marja operațională poate fi recunooscută drept cost, în contul operatorului (oricum se va calcula ea, dar de-aia cea mai bună e licitația) – restul banilor până la prețul de piață, profitul pur sau „windfall” dacă vrem să-i zicem așa merge integral la stat.
In Norvegia si Marea Britanie se permite obtinerea de catre firmele specializate din cele 2 domenii ale extractie de petrol si gaze a unui profit de bun simt;
Norvegia: taxă pe supraprofit de 50% care se adaugă la un impozit pe venit de 28%;
Marea Britanie: taxă pe supraprofit de 20% care se adaugă la un impozit pe venit de 30%.
Ro a reusit prin privatizarea industriei petroliere de catre OMW sa mareasca pensiile austriecilor cu 17% va dati seama CHILIPIR nu GLUMA. Despre ce rationalitate sau normalitate se poate vorbi in stabilirea redeventei sau a profitului in Ro la petrol si gaze sau hidro-energie. Traim in tara haiducilor si a mafiotilor……….bogatiile solului si subsolului sunt de mult tocmite si vandute……………….
sorry, omv si snp sint mai degraba in buda… e de vazut graficul actiunilor respective.
sistemul de taxare din tarile nordice iau in calcul si nereusitele – altfel spus, daca omv investeste miliarde de euro si nu descopera nimic atunci taxele ar fi 0.
omv a reusit o laie sa creasca pensiile austriecilor. statul austriac are 30% cca din omv iar dividendele au fost mai degraba mediocre.
adevarul e ca romania NU este o tara bogata in resurse, cel putin nu atit de bogata precum asteptarile noastre.
olanda (cine ar spune acest lucru?), la fel italia au o productie cumulata petrol & gaz mai mare decit a noastra.
romania (prin petrom si romgaz) are rezerve dovedite pt urmatorii 10 ani cca. infim din pacate.
fara descoperiri noi de zacaminte (acestea implica investitii fff mari) ne invirtim intr-un cerc vicios.
sa nu uit, dle davidescu. legat de fraza dvs:
„Chiar dacă în această fază Petrom și Romgaz vor pierde cu siguranță din încasări – pe termen lung au parte de o minimă asigurare: dacă prețul internațional scade sub costul recunoscut (inclusiv profit) de extracție, atunci ele nu mai datorează nimic statului.”
riscul e ca snp ori sng sa intre in insolventa in aceste conditii. mai ales daca aceste companii sint incorsetate financiar. avem la indemina exemplul hidroelectica, ori chiar sidex (presimt ca si alro slatina o sa ajunga acolo, din pacate).
@stefan
Petrom nu are de ce intra în insolvență – are extracție, rafinare și distribuție. În cel mai rău caz, renunță la distribuție, dar nu văd de ce ar face-o de vreme ce are totuși un oricât de mic plus operațional. Pe de altă parte, dacă chiar ar avea pierderi din rafinare și distribuție pe care doar cu extracția le poate acoperi, nu-i corect nici față de competitorii lor și nici față de contribuabili.
Romgaz se ocupă strict cu extracția, așa că e chiar puțin mai simplu – de vreme ce costurile au fost recunoscute, ar trebui să tragă deja linie și să fie echilibrată financiar. Faptul că acum poate e o mașină de tocat bani nu poate fi o scuză ca să-i dăm în continuare bani la tocat.
La oricare din ele, presupusa insolvență înseamnă doar că vor veni manageri mai buni, în stare să plătească.
erată: ” (…) În cel mai rău caz, renunță la extracție (…)”