Romania Curată

UPDATE Dan Șova, acuzat de trafic de influență la CET Govora. Ar fi luat 100.000 de euro, cu care a cumpărat un imobil. DNA cere Senatului să aprobe arestarea senatorului

UPDATE 2 DNA solicită Senatului încuviințarea reținerii și arestării lui Dan Șova pentru trafic de influență.

UPDATE 1 Procurorii l-au reținut pe Mihai Bălan, director general al CET Govora, cercetat pentru abuz în serviciu în formă continuată, iar Dan Șova este acuzat de trafic de influență.

„În perioada octombrie 2011 – iulie 2014, inculpatul Șova Dan-Coman a pretins sume de bani și a primit în total 100.000 de euro de la o persoană denunțătoare, în schimbul traficării influenței sale reale pe care o avea pe lângă directorul general al centralei de energie termică CET Govora SA, inculpatul Bălan Mihai, astfel încât acesta din urmă să asigure încheierea unui contract de asistență juridică cu o anumită societate de avocatură, contract de tip abonament lunar, la o valoare de 10.000 euro/lună. Concret, inculpatul Șova Dan-Coman i-a spus persoanei denunțătoare că îi poate asigura încheierea unui contract de asistență juridică cu CET Govora SA de tip abonament lunar, uzitat la acea vreme, iar valoarea contractului va fi în cuantum de 10.000 euro/lună”, spun  procurorii.

În schimbul acestui serviciu, Dan Șova a pretins de la persoana denunțătoare suma de 5.000 euro pentru fiecare lună pe perioada executării contractului, adică jumătate din valoarea lunară a viitorului contract de asistență juridică ce urma să se încheie între CET Govora și casa de avocatură respectivă.

În cursul lunii decembrie 2011, între CET Govora reprezentată de inculpatul Mihai Bălan și societatea de avocatură s-a încheiat contractul de asistență juridică, onorariul stabilit fiind de 10.000 euro/lună. Contractul s-a încheiat pe o perioada de 1 an, iar obiectul acestuia se referea la activități juridice pentru litigiile în care parte era CET Govora.
În perioada decembrie 2011 – decembrie 2012, societatea de avocați a emis lunar, către CET Govora, facturi pentru activitățile de asistență juridică prestate în perioada decembrie 2011 – decembrie 2012.

„În aceeași perioadă, inculpatul Șova Dan-Coman a încasat de la societatea de avocați suma totală de 60.000 euro. Banii erau încasați în numerar, în fiecare lună, prin intermediar, la puțin timp după ce societatea de avocați încasa banii de la CET Govora”, descriu procurorii.

În luna decembrie 2012, contractul de asistență juridică s-a încheiat prin ajungere la termen. La acea vreme inculpatul Bălan Mihai nu mai ocupa funcția de director general al CET.

„În luna martie 2013 inculpatul Bălan Mihai a revenit în funcția de director general al CET Govora. În cursul lunii mai 2013, între CET Govora reprezentată de inculpatul Mihai Bălan în calitate de director general și aceeași societate de avocatură s-a încheiat un nou contract de asistență juridică, onorariul stabilit fiind de 10.000 euro/lună. Contractul s-a încheiat pe o perioada de 1 an, iar obiectul acestuia se referea la activități juridice pentru litigiile în care parte era CET Govora”, arată DNA.

„În perioada contractuală, inculpatul Șova Dan-Coman a încasat comisionul total 40.000 euro. Cercetările efectuate în cauză au evidențiat faptul că cea mai mare parte a banilor primiți de inculpatul Șova Dan-Coman au fost orientați în mod direct către stingerea unei datorii provenită din obligațiile inculpatului de cumpărător al unui imobil situat în București”, mai spun procurorii.

Paguba reclamată ca fiind adusă CET Govora este de 1.301,410 lei.

Știrea inițială:

Senatorul Dan Șova a fost condus cu mandat de aducere la sediul DNA. Acesta a ajuns în jurul orei 16, însoțit de un polițist.

Surse judiciare susțin că Dan Șova este suspect într-un nou dosar penal și astăzi i se aduc la cunoștință acuzațiile și calitatea pe care o are în acest dosar.

Dan Șova a fost trimis în judecată în luna septembrie alături de fostul prim-ministru Victor Ponta în dosarul Turceni-Rovinari. Judecătorul de cameră preliminară a decis în această săptămână că instanța a fost corect sesizată de către DNA și că ancheta a fost legal efectuată.


Donează și susține-ne acțiunile pentru bună guvernare!

Fondurile colectate susțin bătăliile pe care le ducem în justiție, administrarea aplicației Ia Statul La Întrebări, dar și programele prin care monitorizăm serviciile și instituțiile publice.


Vino în comunitatea noastră de bună guvernare!

Abonează-te la newsletterul România Curată. Vei primi pe e-mail articolele și campaniile noastre și ne poți răspunde la adresa de contact cu sugestii, sesizări sau cu propriile tale articole pentru publicare.

Articole recente

Recomandări

6 thoughts on “UPDATE Dan Șova, acuzat de trafic de influență la CET Govora. Ar fi luat 100.000 de euro, cu care a cumpărat un imobil. DNA cere Senatului să aprobe arestarea senatorului

  1. Doru

    From zero to almost hero!
    Ar putea fi sloganul senatorilor daca trece votul.
    Nu prea imi fac sperante, avand in vedere ca domnul Tariceanu este un mare amator de privilegii pentru alesi si este (inca) frunchea la Senat.

    Pentru mine problema de fond aici este faptul ca multe din firmele statului externalizeaza, cateodata fara sa fie nevoie, cateodata la suprapret, cateodata corect (nu exclud si acest scenariu). Si din aceste contracte, externalizari incepe capusarea si risipa.
    Poate ar trebui facute transparente aceste contracte, externalizari, un fel de registru comun in care iti alegi compania (sa zicem CET Govora) si sa le vezi toate contractele. SI atunci am putea discuta deschis daca un anumit contract e oportun sau nu. Ar fi poate un prim pas. Asta nu inseamna ca nu vor gasi un workaround pe principiul afara-i vopsit gardul, inauntru leopardul. Adica firme curate si stralucitoare in fata si gaunosenia subcontractata. Dar macar am mai facut un pas.

    Nu se poate face asta(transpanterizarea contractelor) prin presiuni asupra CA-urilor din companiile respective?
    CA-uri care tin de diverse ministere (teoretic cu ministrii reformisti) sau diverse chestii locale (CJ, CL) unde totusi un anumit nivel de presiune s-ar putea face.

    Posibilitatea idealista ar fi conformarea voluntara. Sa fac, facem, cineva sa faca un astfel de registru si companiile respective sa se transaparentizeze voluntar.
    Si cu o sectiune de plangeri si reclamatii, unde cunoscatori ai situatiilor din companiile respective ar putea sesiza abuzuri.

    Ar fi de folos asa ceva? Poate am putea evita situatiile gen Sova.

    p.s. Off topic un pic, dar inca legat de Sova. Oare Elena Udrea isi face griji? Domnul Sova strange si dansul f multe acuzatii, nu isi face griji ca pozitia ei de corupta coruptilor se clatina?

    Reply
  2. Stan

    Imunitatea parlamentarilor, „Punctul 8 de la Timisoara”, sunt chestiuni pe care „Vocea Strazii” trebuia sa insiste mai mult fiind baza oricarei reforme. Altfel are loc o noua „rotire a cadrelor”, lucru dorit de Mihalache &Co, Cornea, etc.

    Reply

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *