Adrian Popescu

Secretarul general al Guvernului, în atenția DNA. Cazul vizează achiziții de un miliard de euro – licențe IT pentru educație și Afacerea EADS

Procurorii DNA au declanşat o amplă investigaţie penală privind coruperea unor funcționari guvernamentali, în schimbul acordării a patru contracte, a căror valoare cumulată depăşeşte un miliard de euro. Trei contracte se referă la achiziţionarea de licenţe IT pentru sistemul de învăţământ, de la firme precum Microsoft sau Fujitsu Siemens. Al patrulea contract este cel încheiat în 2004 de Guvernul Năstase cu firma EADS pentru securizarea frontierelor.

Ancheta a fost pornită în urma unei sesizări făcută în mai 2013 de Corpul de Control al premierului Victor Ponta în legătură cu „utilizarea licenţelor educaţionale fără temei legal sau contractual” începând cu decembrie 2009, în perioada miniştrilor Daniel Funeriu şi Valerian Vreme.Procurorii au extins însă cercetările până în anul 2001, iar la DNA au fost chemaţi miercuri şi joi la audieri membrii ai actualei Puteri, deputatul PSD Eugen Bejinariu şi secretarul general al Guvernului, Ion Moraru. Din datele aflate la dosar, cazul ar fi ajuns până la cabinetul primului ministru de atunci Adrian Năstase.

Licenţe pentru calculatoarele din şcoli contra şpagă

Trei dintre contracte se referă la achiziţionarea de licenţe educaţionale:

1. Contractul de închiriere de licenţe Microsoft de tip Enterprise Agreement Subscription încheiat între Guvernul României şi  Microsoft Ireland prin intermediul Fujitsu Siemens Computers Austria GesmbH, în valoare de 105 milioane USD, derulat în perioada 2004-2009;

2. Contractul de închiriere de licenţe Microsoft de tip Enterprise Agreement Subscription încheiat între Ministerul Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale şi consorţiul D-CON.NET (MCSI MS-EAS), în valoare de 96 milioane euro, derulat în perioada 2009-2013 (extins în 2013 cu 33 milioane euro, contract în derulare).

3. Contractul privind Sistemul Educaţional Informatizat (MEC SEI) încheiat între Siveco şi Ministerul Educaţiei, în valoare de 124  milioane euro (derulat în 6 etape în perioada 2001-2009).

Procurorii au informaţii că aceste contracte ar fi fost încheiate în condiţii nelegale, necesarul de licenţe a fost stabilit în mod defectuos, iar valoarea lor era mult mai mare decât cea reală, fiind crescut suplimentar și prin acte adiţionale.

 

Securizarea frontierelor

DNA cercetează şi mita care ar fi fost primită de oficiali români, în schimbul acordării companiei EADS Deutschland GmbH Germania, în anul 2004, a contractului privind Sistemul Integrat pentru Securizarea Frontierei de Stat (SISF).Valoarea inițială a contractului a fost de 534 milioane euro, fiind extinsă în anul 2009 cu 200 milioane euro.

Potrivit documentelor de la dosar, în data de 15 iulie 2004, MAI a încheiat cu Bearing Point un contract privind încheierea studiului de fezabilitate pentru implementarea SISF, iar, în termen de două zile, studiul respectiv de fezabilitate a fost predat părţii române care a efectuat o plată de 430.000 euro către Bearing Point.

Procurorii susţin că exista indicii că acest studiu de fezabilitate, care indica firma EADS ca singura firmă din lume competentă să furnizeze SISF pentru MAI, a fost întocmit de angajaţii Midocar Consulting şi reprezintă o sinteză a unor studii anterioare, cu acelaşi obiect, realizate de alte firme în folosul poliţiei de frontieră. În baza studiului pus la dispoziţie de Bearing Point, comisia de negociere a MAI, de la acea dată, a decis achiziţia SISF prin negociere cu sursă unică şi anume cu firma EADS Germania.

În perioada 2003 – 2004, pe parcursul negocierilor oficiale dintre MAI şi EADS, s-a stabilit ca această companie să fie unicul producător oficial, permiţându-i acestuia să fie la curent cu absolut toate informaţiile şi discuţiile din cadrul întâlnirilor şi permiţându-i un control asupra oficialilor EADS care să nu pericliteze înţelegerile ascunse privind subcontractanţii ce urmau să fie folosiţi în proiect (FSC, UTI, Felix Telecom), subcontractanţi care „aveau rolul de a derula mitele necesare aprobării contractului”.

„Ca urmare, pe parcursul negocierilor s-a ajuns la formula total nepotrivită pentru statul român a unui contract-cadru cu o sumă fixă de 650 milioane euro, dar fără să fie precizat în detaliu soluţiile tehnice, echipamentele şi serviciile ce urmau să fie livrate, acestea urmând să fie agreate ulterior de către EADS împreună cu UIP din IPF. În felul acesta, EADS putea controla permanent prin soluţiile tehnice oferite profitul care urma să-l realizeze în acest contract, profit din care urmau să fie plătite mitele necesare aprobării contractului”, apreciază anchetatorii.

Contractul de achiziţie a SISF, în valoare de 650 milioane euro, a fost semnat în 12 august 2004.Pentru ca EADS sa obţină acest contract, managementul firmei a fost condiţionat să încheie un contract de promisiune irevocabilă de subcontractare cu FSC pentru comenzi de 40 până la 60 milioane de euro. Procurorii mai susţin că managementul FSC, la rândul său, pentru a primi aceste comenzi de la EADS, a fost condiţionat de către Claudiu Florică să semneze în acelaşi timp contracte de comision pentru reuşită cu firma Gessa, comision 10% , şi cu firma Profinet, comision 5%, „bani care reprezentau mită pentru persoanele din conducerea MAI şi cabinetul primului-ministru”.

Din cercetări rezultă că în februarie 2005 s-a solicitat managementului FSC schimbarea procentelor de comision către Gessa şi Profinet, noile procente fiind 7% pentru Gessa şi 8% pentru Profnet, totalul lor rămânând 15% din valoarea comenzilor pe care FSC urmă să le primească de la EADS.

„EADS a plătit în anul 2004, imediat după semnarea contractului, un avans de 4 milioane euro ce urmau să fie folosiţi pentru plata mitelor persoanelor, sumă din care FSC a plătit la rândul său un avans de 2 milioane de euro către Profinet şi un avans de 280.000 euro către Gessa”, se mai arată în documentele din ancheta DNA.


Donează și susține-ne acțiunile pentru bună guvernare!

Fondurile colectate susțin bătăliile pe care le ducem în justiție, administrarea aplicației Ia Statul La Întrebări, dar și programele prin care monitorizăm serviciile și instituțiile publice.


Vino în comunitatea noastră de bună guvernare!

Abonează-te la newsletterul România Curată. Vei primi pe e-mail articolele și campaniile noastre și ne poți răspunde la adresa de contact cu sugestii, sesizări sau cu propriile tale articole pentru publicare.

Articole recente

Recomandări

One thought on “Secretarul general al Guvernului, în atenția DNA. Cazul vizează achiziții de un miliard de euro – licențe IT pentru educație și Afacerea EADS

  1. BIBICU

    Este mare nevoie de adoptarea unor reglementari europene specifice in conformitate cu bunele practice prin interzicerea pentru societatile comerciale a deductibilitatii cheltuielior de lux (achizitii de limuzine, vile, case de vacanta, yahturi etc.) din veniturile proprii ale firmei;
    – Fiscalizarea corespunzatoare (folosind modele din tarile europene) a operatiunilor de export a materiilor prime de natura lemnoasa (busteni si cherestea) si a fierului vechi pentru a incuraja productia interna proprie, cresterea productivitatii muncii, precum si a locurilor de munca.Trebuie instituit si urmarit ca indicator statistic de progres cantitatea de fier pe cap de locuitor, aflata in circuitul economic, pentru ca acesta sa fie in crestere(ca in tarile civilizate) si nu in descrestere ca in Romania. Daca se va merge in continuare cu exportul de “fier brut” se va ajunge peste putin timp sa n-avem din ce mai face caiele pentru potcovit caii sau placheuri la pantofi;
    – Aplicarea de redevente corespunzatoare, (folosind modele din tarile europene) in cazul folosirii resurselor naturale din solul si subsolul Romaniei (titei, gaze, sare, marmura, balast, piatra, calcarul pentru fabricarea cimentului, forta hidraulica a apei, apa minerala, etc.) de catre agenti economici privati carora, conform mediei europene, ar trebui sa le ramana doar 10% din profitul realizat. Ceea ce se intimpla pe aceasta tema in Romania este jungla curata(mai rau decat in cel mai amarat stat african).
    In prezent in Romania bugetul statului are ca sursa principala de venit TVA-ul si impozitul pe salariu si pensie, si nicidecum impozitul pe profit si pe avere, stuatie ce indica a fi in Romania un soi de sclavagism modern.
    – Toate concesionarile de luciu de apa, de balastiere, ape minerale, etc trebuie redate administratiilor locale pentru a folosi profiturile rezultate si beneficiile din exploatarea acestora ca resurse locale in rezolvarea intereselor comunitatilor si nu numai de catre baronii locali care platesc statului sume modice sau plocoane si spagi;
    – Avand în vedere specificul (salbatic) al tranzitiei din Romania si al formarii pe cai discutabile a proprietatii private, in scopul transpunerii in viata a principiului echitatii si tinind cont de bunele practici experimentate in cele mai avansate tari ale UE, si nu numai, este strict necesara impozitarea graduala a averii in funcţie de o serie de criterii cumulative referitoare la valoarea acesteia, credibilitatea surselor si mijloacelor de dobindire, raportate la legalitate, precum şi la perioada de timp în care s-a făcut acumularea;

    Reply

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *