Mihai Goțiu

Se poate și în România! Prima lege din pachetul împotriva societății civile a căzut! Peste 20.000 de cetățeni și 160 de organizații non-guvernamentale au semnat pentru retragerea ei

Vocea cetățenilor (încă mai) contează! După ce 20.000 de cetățeni au semnat petiția inițiată pe Platforma Declic și peste 160 de ONG-uri au semnat o scrisoare publică în același sens, parlamentarii care și-au asumat propunerea legislativă prin care se limita accesul la justiție al societății civile l-au retras. Anunțul a fost făcut de ”ultimul mohican” și cel mai vocal susținător al propunerii, senatorul PNL Daniel Fenechiu, la începutul acestei săptămâni. Gestul lui și al liberalilor care au semnat propunerea legislativă vine după ce, anterior, și partenerii de la PSD și-au retras semnăturile.

Propunerea legislativă ar fi obligat ong-urile să plătească o cauțiune de 50.000 de lei pentru a putea ataca în instanță legalitatea avizării și autorizării unor diferite proiecte. Dacă nu ar fi câștigat procesul, membrii consiliilor directoare ale asociațiilor ar fi fost responsabile, în solidar, cu patrimoniul propriu. Pentru firme, alte entități juridice și/sau persoane fizice nu există asemenea obligații. Legea ar fi avantajat discreționar, în special companiile de construcții, imobiliare și cu afaceri în proiecte cu efect major asupra mediului, care și-ar putut duce la bun sfârșit proiectele distructive fără să le mai fie teamă că avizele sau autorizațiile abuzive și/sau ilegale pe care se bazează ar putea fi anulate în instanțe.

Acest lucru ar fi încurajat nu doar ”investițiile” în proiecte ilegale, ci și corupția, dându-se, practic, undă verde practicilor de mituire a funcționarilor de care depind diferite avize și autorizații, în condițiile în care legalitatea dobândirii lor ar fi devenit aproape imposibil de contestat.

Îmbufnat că a fost nevoit să-și retragă puișorul de lege anti societate civilă, Daniel Fenechiu a recunoscut (chiar dacă indirect) că decizia a venit ca efect al solidarității cetățenilor și ong-urilor. ”ONG-urile nu au aderat la acest proiect, atunci decizia a fost să îl retragem”, a declarat Fenechiu pentru Europa liberă.

Propunerea legislativă scoasă din joc în această săptămână este, însă, doar una din cele trei propuneri din pachetul legislativ îndreptat împotriva societății civile. O altă lege, ajunsă deja la promulgare, pune alte condiții restrictive la adresa apelării justiției de către ONG-uri, prin scurtarea aberantă a termenelor prin care se poate face acest lucru. Aproximativ 200 de ONG-uri au semnat un apel comun către președintele României, Klaus Iohannis, solicitându-i să trimită la re-examinare propunerea legislativă în discuție, respectiv să o atace la CCR (detalii aici).

De asemenea, printr-o petiție, semnată deja de peste 22.000 de cetățeni pe Platforma Declic, se solicită retragerea/respingerea propunerii legislative asumate de Nicolae Ciucă și Lucian Bode, prin care protestatarii ar putea fi trimiși, în mod discreționar și/sau abuziv la închisoare. Dacă nu ai semnat încă petiția, o poți semna la link-ul de mai jos:

Nu suntem în Rusia, nu îngrădiți dreptul la protest


Donează și susține-ne acțiunile pentru bună guvernare!

Fondurile colectate susțin bătăliile pe care le ducem în justiție, administrarea aplicației Ia Statul La Întrebări, dar și programele prin care monitorizăm serviciile și instituțiile publice.


Vino în comunitatea noastră de bună guvernare!

Abonează-te la newsletterul România Curată. Vei primi pe e-mail articolele și campaniile noastre și ne poți răspunde la adresa de contact cu sugestii, sesizări sau cu propriile tale articole pentru publicare.

Articole recente

Recomandări

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *