Sănătate la preț de furnizori privați pentru toți! Ce viziune?! Ce miracol?!

OUG 25/2020 se îndreaptă implacabil spre dispariţie în urma sesizării CCR. Având în vedere viciile extrinseci de constituţionalitate, este foarte probabil că CCR nu va intra în discutarea aspectelor de fond. Rămânem însă cu o puternică declaraţie de intenţie a PNL privind introducerea liberei concurente pentru fondurile publice între sectorul spitalicesc privat şi cel de stat. 

Estența schimbării impuse de guvern se regăsește în nota de fundamentare, libera alegere a furnizorului privat:”având în vedere necesitatea existenței unui sistem medical îndreptat către pacient, în care serviciile de sănătate să fie acordate cât mai aproape de acesta și în funcție de opțiunea acestuia”.

Întrebarea la care trebuie să oferim un răspuns inteligibil este cât oportună şi acceptabilă această liberă concurenta pentru finanţarea din bani publici a unor servicii spitaliceşti, implicit în ceea ce privește programele naționale de sănătate.

• Welfare versus Laissez-faire state

În rândul persoanelor informate există o opinie unanimă asupra faptului că un sistem de sănătate de tip Laissez-faire, ca cel din SUA, care pune pe primul loc individul şi dreptul său de a alege, este cea mai proastă variantă posibilă pentru țara noastră. Sistemul de asigurări sociale este menit a acoperi cheltuielile catastrofale presupuse de o îmbolnavire pentru persoanele obișnuite să își ducă traiul de pe o zi pe alta. Confruntat cu perspectiva plății integrale a unei internări, majoritatea celor aflați sub pragul sărăciei ar fi aprioric condamnați la moarte. În fond, aşteptările noastre de îngrijiri de sănătate nu diferă cu nimic de cele ale cetăţeanului american, care cheltuie, în medie 30 de ori mai mult pe cap de locuitor decât cetățeanul român! 

Pe de altă parte, Constituţia noastră atribuie statului, nu individului, rolul fundamental în apărarea dreptului la îngrijirea sănătăţii. De aceea, schimbările care sunt operate în funcţionarea sistemului sanitar trebuie să ia în vedere consecinţele asupra individului din perspectiva statului social. Orice abordare a schimbărilor trebuie făcută din perspectiva celui mai sărac dintre români.

• Tendințe actuale în solidaritatea socială la români: “Te rog să nu mai fii solidar cu mine cum tot aşa eu mă lipsesc cu dragă inima de solidaritatea ta faţă de mine!”  

Titlul de mai sus este un citat dintr-un user oarecare de facebook. Este această atitudine o formă a liberalismului excesiv sau un strigăt de protest? Măsurile populiste, adoptate în valuri, a făcut ca grosul contribuţiilor la FUASS să provină din rândul a aprox 4 milioane de persoane, restul de 12 milioane fiind fie exceptaţi, fie plata contribuţiei se face raportat la venituri care provin exclusiv de la bugetul de stat. Înlăturând aproximativ 2 milioane de persoane care câştigă venituri la nivelul salariului minim pe economie, vom vedea că doar 2 milioane de români duc greul asigurării finanţării sistemului social de asigurări de sănătate bazat pe munca. Ceea ce, este prea puţin! În domeniul sănătăţii, se pare că ne apropiem de o limită periculoasă în ceea ce priveşte solidaritatea socială.

Totuşi, prin plata de taxe şi impozite statul oferă de beneficii multiple. Aleile pe care mergem în parc, şoselele, şcolile, armata sau spitalele de stat nu ar putea exista fără aceste de manifestare ale solidarităţii sociale. Aşa că trebuie să acceptăm principiul solidarităţii sociale ca fiind unul fundamental într-o democraţie modernă, chiar şi într-o societate capitalistă, ca cea în care funcţionam în prezent. Solidaritatea socială între bogaţi şi săraci, între tineri şi bătrâni şi între bolnavi şi sănătoşi ne obliga să avem în vedere eliminarea oricărei forme de discriminare care ar putea contribui la servicii de îngrijiri de sănătate pentru cei cu bani şi altele pentru cei săraci. Constituția impune egalitatea în drepturi în fața legii, fără discriminare. În cazul de față, discriminarea pe care trebuie s-o avem în vedere este cea între bogați și săraci, pentru a nu impune bariere financiare care să îi impiedice pe cei din urmă să acceseze serviciile de sănătate. 

Totuși, în urma emiterii orodonanței se va aplica libera concurență, după criterii care vor fi elaborate ulterior. În prezent, dacă se reducea un număr de paturi la nivelul întregii țări, acestea puteau fi contractate cu spitalele de stat. De la 1 Aprilie a.c. în urma liberei concurente, este de așteptat ca ultimii de pe listă să fie nevoiți să reducă numărul de paturi contractate. Pentru unele spitale o asemenea schimbare poate însemna incapacitatea de a-și susține cheltuielile. Poate ca unii ar putea crede că aceasta este problema spitalelor respective și nu problema pacienților. În realitate, 1000 de paturi contractate în București poate băga în incapacitatea de funcționare un spital din Oltenița, spre exemplu! 

• Modificare fundamentală a programelor naționale curative

1. La articolul 48 alineatul (2), litera b) se modifică și va avea următorul cuprins:

„b) programe naționale de sănătate curative care au drept scop asigurarea tratamentului specific în cazul bolilor cu impact major asupra sănătății publice, altele decât TBC și HIV/SIDA și transplant de organe, țesuturi și celule, precum și acordarea de servicii medicale, servicii conexe pentru persoanele diagnosticate cu tulburări din spectrul autist, servicii integrate, după caz, potrivit prevederilor art. 51 alin. (4);”.

Prin adăugarea serviciilor integrate, s-a deschis posibilitatea ca din fondurile gestionate de Ministerul Sănătății să fie asigurată atât finanțarea cât și cheltuielile cu internarea pacienților.  Legiferarea este în mod deliberat ambiguă, lipsind înțelesul reglementării, sintagma respectivă nefiind definită nici în legislația sanitară actuală, nici în nota de fundamentare. Directorul spitalului Monza afirma cu onestitate că este gata să primească pacienți incluși în programele naționale, făcând loc printre cei aflați pe lista de așteptare doar dacă statul va plăti în mod similar la nivelul tarifelor plătite de pacienții privați în prezent sau dacă sunt permise coplăți! Conform celor declarate în presă, intenția MS este de a crește valoarea acestor servicii până la nivelul tarifelor practicate în sectorul privat. Însă în această eventualitate, principiul egalității în drepturi va fi fost înfrânt, vom avea 1 milion de pacienți înscriși în programe, cărora statul le asigură necondiționat tratamente la alte tarife decât restului pacienților, le asigură medicamentele necesare fără nici un fel de plăți suplimentare și îi și scutește de plata asigurărilor de sănătate pe perioada cât sunt bolnavi, pentru orice fel de prestație medicală! Se încalcă astfel prevederile art 219 din Legea 95/2006 care prevede asigurarea protecției asiguraților în mod universal. chitabil și nediscriminatoriu.

• Ar accepta spitalul privat să contracteze sub nivelul tarifelor sale? 

2. La articolul 52 alineatul (2), litera c) se modifică și va avea următorul cuprins:

„c) furnizori privați de servicii medicale;”.

Până la apariția OUG 25/2020 furnizorii privați de servicii spitalicești puteau contracta cu CNAS includerea în programele naționale curative doar ”pentru serviciile medicale care excedează capacității furnizorilor publici de servicii medicale;”.

Sectorul privat nu este în poziția de a pune interesul pacientului în fața misiunii sale asumate, de agent economic orientat spre profit! Tarifele operatorilor privați înglobează plata ratelor şi a dobânzilor împrumuturilor efectuate pentru achiziţionarea infrastructurii la care se adaugă şi salarii care trebuie să fie competitive, adică mai mari decât la stat! Dacă ne vom uita pe tarifele furnizorilor privaţi vom constata că aceste sunt cel mai adesea de cel puţin 3-4 ori mai mari, comparativ cu sumele decontate de CNAS. În aceste condiţii, se ridică întrebarea de ce ar sprijini sectorul privat o asemenea schimbare care să conducă la furnizarea de servicii medicale în pierdere? 

Dacă excludem plata integrată (și integrală) a serviciilor oferite, dacă interzicem plățile suplimentare pentru pacienții incluși în programele naționale, tot rămân unele motive pentru care un spital privat și-ar putea dori să contracteze cu FUASS unele programe naționale. Ministrul sănătații, făcând o analogie nefericită cu autostrăzile, a explicat că este mai bine să folosim paturile neocupate din spitalele de stat până la construirea spitalelor regionale! Cu alte cuvinte, aexistă o criză a sistemului privat, incapabil să-și ocupe infrastructura existentă. Pe de altă parte, întreaga construcție logică are un viciu: spitalele regionale nu vor aduce nici un singur pat în plus, premisa fiind relocarea paturilor din spitalele existente. În mod similar, contractarea paturilor disponibile din sectorul privat va obliga la eliminarea din contractare a altor paturi din sectorul de stat și diminuarea finanțării acestora.  

Mai există o explicație posibilă pentru care un operator privat ar accepta practicarea oficială a decontarii unui serviciu sub nivelul practicat în privat: starea actuală de lucruri a demonstrat că sectorul privat poate solicita coplați chiar dacă aceste sunt formal interzise, CNAS evitând a face verificări în acest sens! 

Totuși, dacă va avea posibilitatea, ministerul și CNAS vor aduce serviciile integrate viitoare cit mai aproape de prețul de piață, pentru a putea fi furnizate de operatorii privați. Întrebarea legitimă vizează de unde vor fi scoși banii pentru cei 1 milion de beneficiari din care marea majoritate sunt și vor fi ”clienții” sectorului de stat, având în vedere că nu vor putea fi create și tarife diferențiate stat/privat!

• Banii urmează pacientul! Bine, bine, dar care bani şi cu ce coplata?

Ministrul sănătăţii şi ulterior toţi cei cu putere de decizie în sănătate au inundat masmedia cu declaraţii în care au invocat acest principiu. Garantarea constituţională a dreptului la ocrotirea sănătății, nu consacră în același timp și existența unui drept fundamental al persoanei la alegerea furnizorului serviciilor medicale. Totuşi, Constituţia nu interzice legiuitorului să impună un asemenea drept în măsura în care el nu contravine dreptului la ocrotirea sănătăţii şi a celorlalte prevederi constituţionale. 

Pe de altă parte, este de precizat banii plătiţi sub formă de contribuţie la FUASS nu aparţin contribuabilului aşa cum greşit au interpretat unii, ca în cazul pilonului ÎI sau III de la pensii ci aparţin întregii populaţii asigurate, într-un mod similar pilonului I de la pensiile sociale. 

Esenţa acestei schimbări este trecerea de la asigurarea unei finanţări care să garanteze minimă funcţionare a spitalelor (publice) la o finanţare care să ţină cont de aspiraţiile generale ale populaţiei. Practic principiul constă în finanţarea fiecărui episod de boală separat, decontat retrospectiv faţă de o planificarea prospectivă a cheltuielilor (cum se desfășoară în prezent). Trecerea la sistemul BUP presupune tocmai desfiinţarea Programelor Naţionale curative, episodul de boala fiind abordat ca un tot unitar şi nu fragmentat în bani pentru internare şi bani pentru acoperirea tratamentului separat! Dacă astăzi managerul trebuie să facă un slalom pentru a putea factura suficiente internări, cu grade de complexitate diferite, pentru a se încadra în sumele contractate, prin aplicarea acestui principiu, spitalele aflate în concurenţă se vor lupta să interneze cât mai mulţi pacienţi, codaşele fiind eliminate! Respingerea introducerii acestui principiu fără o fundamentare și pregătire temeinică va conduce pe termen mediu într-o dezechilibrare gravă a sistemului de finanțare a sistemului spitalicesc de stat.

Ignorând SUA, cu un sistem ineficace şi extrem de scump, dezbateri privind acest principiu de finanţare au avut loc în ultimii 15 ani în Marea Britanie (unde au principiul a fost considerat ca fiind posibil dar inaplicabil în prezent) în Irlanda, în Suedia, țări care asigură cheltuieli cu sănătatea incomparabil mai mari decât România (de 4-6 ori mai mari). În toate cazurile consultanţii au precizat că cei care optează pentru un astfel de sistem de finanţare trebuie 

• să asigure în primul rând tarife unitare care să fie concordante cu toate costurile presupuse de prestaţiile respective, 
• să fie pregătiţi să renunţe la unele din spitalele de stat care vor ajunge în incapacitate de plată, 
• să accepte preluarea unei părţi a sectorului spitalicesc împins spre faliment de către operatori privaţi, 
• să fie documentată nevoia populaţiei la nivel naţional pentru a asigura o minimă planificare a redistribuirii resurselor. 

În toate cazurile, teama principală este pierderea controlului asupra cheltuielilor cu îngrijirile de sănătate având drept consecinţă necesitatea unei creşteri accelerate a finanţării actului medical. Nici una dintre aceste premise nu este îndeplinită în ţara noastră. O asemenea schimbare de paradigmă nici nu ar trebui luată în discuţie atât timp cât  220 din cele 360 de DRG aferente spitalelor publice erau încă din anul 2016 nerentabile prin prisma raportului tarif încasat –costuri, generând pierderi antecalculate! În aceiași perioadă 89% din DRG-urile raportate de spitalele private erau nerentabile (fiind compensate prin sumele percepute suplimentar). În cazul ţării noastre principiului banii urmează pacientul ar trebui să se numească falimentul urmează pacientul! Bineînţeles că în formă propusă de Guvern prin OUG, obiectivul final al sprijinitorilor sistemului privat este asigurarea unor tarife decontate de stat la nivelul tarifelor private actuale – ceea ce este de neconceput în actuala paradigmă de finanțare a sistemului sanitar!  

Pe de altă parte necesitatea eficientizării cheltuirii banilor ar obliga CNAS şi MS înfiinţeze un departament sau chiar o nouă instituţie care să se preocupe de negocierea contractelor cu spitalele publice şi private în funcţie costuri, de discounturile de volum pe care eventual acestea ar fi gata să le ofere de indicatori de performanţă per caz rezolvat. Este lipsit de realism să considerăm că CNAS este pregătită să treacă la o astfel de activitate! Ministerul Sănătăţii nu a dovedit capacitatea de a face o actualizare a unui sistem copiat, cel al DRG-ului, iar susţinătorii sistemului BUP presupun că autorităţile pot genera peste noapte (OUG-ul este deja lege şi aplicabilă) un sistem de tarifare naţional, original şi specific României. 

Spitalele de stat, chemate să ducă greul nevoilor de îngrijiri spitaliceşti ale populaţiei se zbate într-o permanentă subfinantare statul asigurând nenumărate forme de sprijinire financiară a acestora pentru a evita incapacitatea de plată. Chiar şi mult discutatele programe curative de sănătate sunt o formă mascata insuficienta finanţare prin sistemul de asigurări de sănătate. Nu există nici un fel de argument rezonabil pentru care pacienţii suferinzi de cancer sau de diabet să beneficieze de un alt canal de finanţare a bolii decât cel deschis celorlalţi pacienţi decât insuficiența resurselor pentru toți pacienții internați, permanent survenind aşa numitele “crize ale medicamentelor”. Poate cel mai pregnant se dovedeşte această insuficientă prin înfiinţarea programului de AP-ATI (acțiuni prioritare – ATI)– destinat acoperirii costurilor secţiilor de AŢI!!! 

 Principiul BUT conduce şi la o schimbare radicală a sistemului de urgenţă (UPU având finanţare separată) ajungându-se la situaţia în care unele spitale nu îşi mai vor permite să aibă o asemenea structură. 

Chiar dacă un asemenea sistem ar fi posibil de implementat în România, unităţile sanitare de mici dimensiuni, flexibile şi rapid adaptabile, se vor bate, ca şi în prezent, pentru acele cazuri care sunt vădit mai rentabile ca altele, ne mai existând alte constrângeri, factor cu atât mai destabilizant pentru spitalele de stat cu multe pături (fenomenul de luare a caimacului). Acuzele de supracodificare din prezent vor fi o plăcută amintire faţă de raportarea cazurilor în condiţii de BUP. 

• Finanțare fără limite pentru sectorul privat – lipsa predictibilității legii

Unul din principiile constituționale este cel al predictibilitatii consecințelor actului normativ. Conform OUG 25/2020 pentru sectorul privat va fi exceptat de la acest principiu constituțional în cazul pacienților care se prezintă la camera de gardă a spitalelor private. Bugetul de stat va deconta toate ”Cheltuielile pentru îngrijirea pacienților aflați în stare critică sau cu acuze ce ridică suspiciunea unei afecțiuni acute grave care nu pot fi acoperite din sumele obținute pe baza contractelor încheiate de către spitalele private cu casele de asigurări de sănătate”. Cu alte cuvinte, dacă restul unitatilor sanitare de stat contractează sume fixe pentru decontare din bugetul programelor de sănătate, cele private nu vor avea o asemenea limită!! Bine înteles că și formularea ambiguă ”suspiciunea unei afecțiuni” permite decontarea de către statul român o cărei situații clinice, dintr-un buget care nu poate fi dimensionat în prealabil, prevedere inacceptabilă. În aceste condiții, sumele contractate cu alte spitale de stat se pot dovedi imposibil de acoperit punând în imposibilitate pacienții de a beneficia de respectivele beneficii ale programelor de sănătate.

• Avem sau nu avem o criză a personalului medical? 

Hemoragia masivă de personal medical a lăsat descoperite multe dintre unităţile sanitare. Liberă concurenta între public şi privat va accentua şi mai mult deficitul de medici, în special în unele specialităţi cheie, precum ATI. Pe de o parte interdicţia naturală de a lucra în două unităţi aflate în concurenţă pentru fonduri va face ca mulţi dintre medicii care astăzi lucrează în paralel să opteze pentru un sector sau altul. Criza astfel creată nu va lovi centrele medicale mari, în special cele universitare dar va dezechilibra şi mai mult oraşele mici, medicii găsindu-şi cu uşurinţă loc de muncă în sectorul privat sau ocupând locurile lăsate libere de cei care au migrat în sectorul privat. 

• Despre plăți suplimentare sau plăți pur si simplu

Pe ultima sută de metri, Guvernul a introdus în OUG 25/2020 prevederea conform căreia persoanele incluse în programele de sănătate nu vor plăti sume suplimentare, indiferent că se tratează în spitale publice sau private. Confortul hotelier nu este prevăzut ca parte a pachetului minim de servicii sau ca beneficiu al programelor de sănătate curative. Spitalul privat poate impune orice preț pentru patul ocupat, prezentat nu ca o plată suplimentară ci pur și simplu o plată separată, pentru un beneficiu neacoperit de lege. Cu alte cuvinte, vrei la noi se poate dar noi nu avem decât rezerve de lux. Însă aceasta este o barieră financiară în calea beneficiarului de programe naționale curative. Accesul nu va fi discriminatoriu doar dacă accesarea sectorului privat nu impune, fie şi celui mai sărac dintre bolnavi, o povară financiară suplimentară. În caz contrar se încalcă principiul constituţional amintit, cel al egalităţii de drepturi. 

Pacientul poate fi forțat să plătească și alte prestații care nu sunt neapărat suplimentare. În medicină există asimetria informațională, respectiv incapacitatea pacientului de a se opune unei recomandări efectuate de medic. Pacientul intrat în circuitul privat este supus adesea unui adevărat bombardament de recomandări de investigaţii şi consulturi pe care nu are cum să le evite decât dacă renunţă la internarea sau consultul respectiv. Spre exemplu, înaintea unei intervenţii i se recomanda un consult cardiologic (cu plată nu coplata) sau efectuarea unei analize de laborator care să certifice că nu este infectat cu un virus hepatic sau că nu suferă de insuficienta cardiacă. Însă acestea sunt plati efective, aflate teoretic la latitudinea pacientului dar care practic nu le poate refuza. Să nu uităm însă că medicii din sectorul privat nu beneficiază numai de salariu, veniturile lor sunt dimensionate şi în funcţie de veniturile directe aduse unităţii, aşa cum este de altfel şi normal. 

• Despre coplăți

O altă măsură de liniștire a opiniei publice este cea referitoare la coplăți, fiind prorogată intrarea în vigoare a acestora la 1 aprilie anul curent. Prorogarea nu înseamnă abrogare ci acceptarea de facto, sub pretextul introducerii asigurărilor complementare. Atât doar că acestea sunt deja legiferate. Lobby-ul industriei medicale pentru introducerea acestor coplăți în urmă cu 6 luni viza însă alte sectoare, respectiv venea în întâmpinarea laboratoarelor private de a solicita sume suplimentare, fie per recomandare, fie doar la unele dintre teste, în compensare pentru refuzul CNAS de a renegocia tarifele. O altă speranță era ca rețelele de sănătate care au peste 400.000 de clienți să poată să includă consultațiile din ambulator în relație cu CNAS, abonamentul urmând a acoperi numai coplata și nu întreaga consultație ca până în prezent. Aici trebuie înțeles protestul promp al unei asociații a furnizorilor privați de servicii medicale de îndată ce OUG-ul a fost modificat ulterior celor discutate! 

• Va deveni sprijinirea reţelelor private de sănătate o prioritate a Guvernului PNL? 

La prima vedere aşa se pare! Valul de declaraţii ale unor oficiali PNL care văd cu ochi buni liberă concurenta intre sistemul de stat şi cel privat ar trebui să dea de gândit. Însuşi Preşedintele Iohannis spunea ”Fiindcă avem acest sistem privat, care funcţionează în parametri buni, eu cred că este corect ca şi sistemul privat să intre în colaborare cu sistemul de stat şi împreună să realizeze servicii medicale în beneficiul populaţiei”. OUG-ul îl lasa însă în offside pe preşedinte şi punctează limpede, înlăturând colaborarea: ”condițiile privind decontarea cheltuielilor se stabilesc în mod concurenţial”.

Nota de fundamentare de pe site-ul MS developează intenţia pe termen lung  ”se propune ca serviciile medicale din cadrul programelor naționale de sănătate curative, care se suportă din bugetul Fondului național unic de asigurări sociale de sănătate să se deruleze în mod unitar atât prin furnizori publici, cât și prin furnizori privați, în mod similar cu reglementarea privind furnizorii privaţi de medicamente şi dispozitive medicale”. Furnizorii de medicamente şi dispozitive medicale sunt privaţi în totalitate, dacă exceptăm Unifarm şi a unui producător de medicamente la care statul este încă acţionar majoritar. Este limpede însă ca Ministerul Sănătății vizează trecerea la concurenţa totală între public și privat. 

Totuşi contractarea FUASS nu s-a însoţit de rezultate în mod necesar pozitive. În cazul furnizorilor de medicamente au dispărut de pe piaţă aproape 2500 de medicamente, dispariţia importatorilor de stat a arătat că a fost o greşeală pe care statul încearcă cu greu s-o cârpească prin intermediul Unifarm SA, care face importuri ”de necesitate”, unde privaţii considera că nu fac profit.  Statul opune ambulatoriului de specialitate privat o nouă formă de ambulatoriu, cel al spitalelor de stat. Serviciile private de dializă îşi impun practic preţul serviciilor oferite, analizele din ambulator, şi ele furnizate în largă majoritate de operatori privaţi sunt accesibile disfuncţional, doar în primele zile ale lunii iar statul se teme să intervină deşi are mijloace la îndemână. Pe scurt, privatizarea sau înlocuirea serviciilor controlate de stat cu cele private au creat multiple probleme administratorilor de fonduri de asigurări sociale. Atunci când profitul dispare, dispar și serviciile oferite de operatorii privați iar statul se trezeşte că nu are cum să facă faţă decât prin creşteri de tarife, și în cele din urmă prin suplimentari bugetare forțate, nu planificate, sau prin diminuarea cotelor alocate altor servicii sau categorii de bolnavi, așa cum se întâmplă de regulă.  

• Tarife corecte sau finanţare de la bugetul de stat? Transferul bunăstării generale  către sectorul privat

CNAS asigură o finanțare a spitalelor de stat și nu o simplă plată a unor prestații! Spitalelor le sunt asigurate multiple surse de la bugetul de stat, spre exemplu pentru medicamentele din programe, pentru unele din consultaţiile destinate acestora, pentru aproximativ 45% din fondul de salarii a personalului medical sau chiar prin achitarea directă a facturilor de utilităţi de către unele autorităţi locale. Tarifele pentru fiecare internare reprezintă numai o parte din modul de finanţare a spitalelor de stat și nu sunt corelate cu valoarea de piață a prestației respective! 

Deschiderea contractării la liber de servicii spitalicești cu sectorul privat însemnă în fapt, asigurarea unei finanțări parțiale a acestui sector. 

• Despre calitate

Până în prezent nu au fost aduse dovezi privind o calitate superioară a îngrijirilor de sănătate din sectorul privat comparativ cu cele de stat. Nicio unitate sanitaraă nu poate fi accepată la contractare dacă nu face dovada existenței personalului de specialitate sau a aparaturii adecvate. Totuși, actualii decidenți din sănătate, în intervențiilor lor publice, au lăsat să se înțeleaga existența unei asemenea lipse de calitate ceea ce este pe fond o jignire adusă personalului medical. Disfuncții sunt cu duiumul însă până a certifica verbal că astfel se acordă populației o șansă în plus pentru accesul la îngrijiri de calitate este  o distanță enormă.

Concluzie

Într-un rezumat foarte concis, are bugetul consolidat al sănătății suficienți bani pentru a suporta tarifele la nivelul celor private pentru toți pacienții pacienții din programele de sănătate curative? Opinia mea strict subiectivă este că ne aflăm în fața unei utopii care, datorită necunoașterii și indolenței, se poate transforma într-un coșmar.  Atât doar că drumul spre repararea erorilor este mult mai dificil decât să dai peste noapte o ordonanță de urgență care va schimba radical sistemul îngrijirilor de sănătate.