Gabriel Bejan

S-a speriat ”Sistemul” că pierde miliardele din Sectorul 1? Clotilde Armand și miza uriașă a alegerilor în care s-a implicat

”Sistemul” a dovedit de multe ori că poate strânge rândurile rapid în fața unei amenințări externe. Nu mai contează ”diferențele doctrinare”, părerea alegătorilor sau orgoliile personale. Cum ați fi vrut așadar ca Dan Tudorache, fostul om al lui Marian Vanghelie și fostul viceprimar al lui Andrei Chiliman, să fie lăsat din brațe și să piardă Sectorul 1 în fața unei franțuzoaice venită din altă galaxie care, Doamne ferește, s-ar putea apuca să scurme cu bățul în mușuroiul de interese din cel mai bogat sector al Capitalei?

Cine a urmărit cu atenție declarațiilor actorilor politici după scorul excelent realizat de USB la alegerile locale din București a remarcat că acestea au oscilat între simpatie și dispreț. Ambele jucate. Ponta i-a comparat pe cei de la Uniunea Salvați Bucureștiul cu Podemos din Spania la emisiunea lui Mihai Gâdea (precizând însă USB e bun doar în opoziție, dacă ar ajunge la putere nu ar face nimic) pesediștii i-au mângâiat pe creștet, ceva de genul ”măi, voi chiar ați crezut că puteți să ne bateți?”, liberalii au fost ceva mai arțăgoși, dar la ei este explicabil pentru că, în sfârșit, au realizat că Nicușor Dan este capabil să-i lasă fără o bună parte din electorat.

De înțeles această atitudine mai degrabă disprețuitoare, în condițiile în care chiar și cu cele 30% procente obținute în București, USB nu va ajunge acum la mesele unde se împarte cașcavalul. Probabil că membrii USB vor fi marginalizați și în Consiliul General și în consiliile locale de majoritățile care se vor construi în jurul PSD. Vechile alianțe, care au făcut spre exemplu ca atât consilierii PSD cât și cei ai PNL să voteze pentru creșterea prețului la apă dictat de Apa Nova, se vor păstra după 2016.

În schimb, la Primăria Sectorului 1, o eventuală victorie a Clotildei Armand ar fi schimbat complet datele problemei. Aici PSD a simțit practic cum i-a șuierat glonțul pe la ureche. Cum să lase din mână un buget anual de peste un miliard de lei și afaceri de sute de milioane de euro pe cel puțin 4 ani de zile? Acolo unde și-au făcut plinul Andrei Chiliman și oamenii din jurul său e loc și pentru alții, tot din interiorul ”Sistemului”. Dacă vreți să realizați cât de mult valorează Sectorul 1, citiți aici un articol publicat în 2015 de România Curată.

Iar Dan Tudorache, candidatul PSD, pare o continuare firească a ceea ce s-a întâmplat până acum în acest sector. Fost viceprimar al lui Andrei Chiliman în perioada 2008-2011, Consilier General în București (2004-2008), consilier al altui fost primar al sectorului 1, Vasile Gherasim (2000-2002), omul lui Vanghelie (pe vremea când acesta făcea cărțile la PSD București), Tudorache este, cu alte cuvinte, un om din Sistem. Un om ”de încredere” care va ști ce să facă mai departe cu milioanele strânse la buget.

Având în vedere miza, cum am putea să ne mirăm că la Sectorul 1 scorul alegerilor s-a întors în noaptea în care s-au numărat voturile: în exit-polluri a câștigat Clotilde Armand cu 31% la 29%, iar la numătoarea din secții a ieșit exact invers. Nu facem aici un proces de intenție, dar ceea ce spun reprezentanții USB are perfectă logică: în secțiile de votare în care USB nu a avut observatori s-a înregistrat un număr mare de voturi nule, iar candidatul Clotilde Armand a primit mai puține voturi decât USB și Nicușor Dan, fapt ce contrazice inclusiv trendul din alte sectoare. Scorul bun obținut de USB s-a extins și asupra candidaților acestui partid la primării (deși mulți dintre ei erau cvasi-necunoscuți).

Există evident și varianta că în 18 secții de votare din Sectorul 1 s-au dus foarte mulți votanți proști sau supărați pe toată lumea care și-au anulat voturile. ”Minunea” nu poate fi însă lămurită decât prin renumărarea voturilor și este de-a dreptul revoltător că Biroul Electoral al Sectorului 1 nu este de acord cu acest lucru. De bun simț, credem noi.

Până nu se lămurește problema voturilor din secțiile de votare avem tot dreptul să presupunem că Clotilde Armand nu a fost pur și simplu lăsată să câștige pentru că ar fi deranjat grupurile de interese din Sectorul 1.

USB a contestat decizia Biroului Electoral al Sectorului 1, iar pe Internet există deja o petiție prin care se cere renumărarea voturilor.

Ne-am obișnuit că în România nu prea există coincidențe. De ce am crede că lucrurile stau acum altfel?

 

 


Donează și susține-ne acțiunile pentru bună guvernare!

Fondurile colectate susțin bătăliile pe care le ducem în justiție, administrarea aplicației Ia Statul La Întrebări, dar și programele prin care monitorizăm serviciile și instituțiile publice.


Vino în comunitatea noastră de bună guvernare!

Abonează-te la newsletterul România Curată. Vei primi pe e-mail articolele și campaniile noastre și ne poți răspunde la adresa de contact cu sugestii, sesizări sau cu propriile tale articole pentru publicare.

Articole recente

Recomandări

9 thoughts on “S-a speriat ”Sistemul” că pierde miliardele din Sectorul 1? Clotilde Armand și miza uriașă a alegerilor în care s-a implicat

  1. geo

    e atat de simplu de verificat ce persoane erau in sectiile cu pricina si cu cine au vorbit la telefon…

    Reply
  2. Razvan Nutu

    Am mai dat ideea asta intr-un comentariu pe pagina lui Nicusor Dan, dar nu cred ca a avut vizibilitate. Sau poate e o idee proasta. Practic cred ca daca voturile au fost anulate ulterior prin aplicarea inca unei stampile (cel putin), asta se poate dovedi. Deoarece stampila cu care un rauvoitor ar fi facut asta nu coincide neaparat cu stampila pusa initial de alegator. Iar cum stampilele sunt practic unice (la nivel microscopic, nici una nu seamana perfect cu alta), un expert ar putea dovedi falsul. Ce credeti, e fezabil, ca pas ulterior renumararii voturilor?

    Reply
  3. Georgescu Viorel

    madame CLOTILDE sa mearga in „teritoriile franceze ” sa se faca auzita..aici in Romania santem daca nu se stia „teritorii americane”..apartinem „licuriciului mare”…avem si trupe care sa ne apere …santem „aliati”..santem sclavul de „casa”…cel de pe plantatie inca nu s-a inventat….asa ca nu aveti loc….sa salvati Romania de cine?? de rusi ne apara scutul de la Deveselu…pe noi ne apara ambasadorul USA….care trage de urechi pe oricine calca stramb….o tara de tot rasul…cu conducatori asisderea…

    Reply
  4. alex

    Sigur ca asa este..
    Este cert ca daca nu se verifica stampilele de pe buletine vor iesi basma curata..
    Si acum se lucreaza la urnele astea..la saci…

    Reply
  5. dan delamarina

    Calm, argumentat, consecvent cu pareri exprimete anterior… rar gasesti asa ceva! Felicitari, domnule Bejan!

    Reply

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *