Alina Mungiu-Pippidi

Regele moare

Moartea va surveni până la sfârșitul spectacolului, în chiar seara aceasta. Demult ar fi trebuit să se spună și să se repete cu ecou că Regele e și el muritor, dar chiar dacă nu s-a spus, așa stau lucrurile și trebuie să ne adunăm toată demnitatea pentru ocazie.

Așa sună anunțul intransigent făcut de regina Margareta către soțul ei, regele Berenger, și către publicul spectacolului. Într-o piesă de Eugen Ionescu, pe care copiii nu o învață la școală în România, pentru că nici bătrânul farseur de geniu, monarhist în vederile sale politice de altfel, nici urmașa sa, Marie-France, nu au avut relații cu trupa care face manualele de limba română la Bucaresci, și asta e singura cale de a ajunge în manual ca autor contemporan, sau aproape.

Ai zice că e un text prea tragic și că nu trebuie să îi mâhnim pe copii și de asta ”Regele moare” (titlul traducerii engleze, Exit the King, merită și el scris) e un text puțin cunoscut în România. Dar oare nu e la fel de adevărat că vine momentul când copiii trebuie să înțeleagă ce e moartea, care e semnificația ei individuală și colectivă, când se încheie copilăria și începe maturitatea?

În Regat e frig. Foarte frig.

Soarele nu îl mai ascultă demult pe Rege și zidurile se crapă peste tot. Scena se cutremură de crăpături care se întind pe neașteptate și e un noroc că lumea nu bagă astfel de seamă că nu va mai avea mare lucru de dărâmat marele cutremur despre care se spune periodic că vine, dat fiind că o descompunere lentă s-a insinuat prin umanitatea Regatului cu precizie anatomică, anchilozând-o de tot. Actorii s-au rătăcit printre decoruri de orice sensuri mai înalte, și apar în nuditatea intereselor lor egoiste fără niciun interes, vorbind prea tare și aiuritor, ca în reclamele TV.

Ca atare, țara cândva mândră se află în paragină, plină de găuri ca un șvaițer uriaș, vecinii mută pietrele de hotar când grănicerii beți dorm, generalii corupți au vândut demult toată muniția iar din nouă miliarde de locuitori au rămas numai o mie de bătrâni si patruzeci si cinci de tineri, ne spune Ionesco. Aceștia din urmă au fost alungați din alte țări si au îmbâtrânit în două zile la auzul veștii că ai lor copii nu vor mai primi alocație din Occident.

Unii vor spune că e vina familiei regale, au ținut-o doar în petreceri și recuperări, în cine de gala și tăieri de panglici. Poate Lancelot și Percival mai trăiesc pe undeva prin vreun colț ascuns al Regatului, dar maestrul de ceremonii demult a pierdut harta cu cheie secretă și operează doar cu memoria din smart phone. Or, ei nu sunt acolo pentru că nu au smart phone și deci nu pot fi chemați în ajutor. Prea mult a trecut de când locul oamenilor cu armuri a fost luat de oameni cu costume făcute de designeri.

Alții vor zice că poporul e de vină, că nu l-a meritat niciodată pe Rege, nici în timpurile lui bune, când râdea de moarte, încerca avioane și vrăjea motoare. Poporul nevrednic a fost eliberat printr-o minune, nu de Rege și nu de el însuși și, negăsind nici un strop de merit în prezentul său, a încercat să își refacă viața pe temelia tinereții Regelui, numai că acele fundații erau așa de îndepărtate că de abia mai ajungeau familiei regale, darămite unui popor întreg să se ridice undeva. Ca atare, poporul a rămas jos. Nu mai citește și se uită doar la jurnalul de la ora cinci, de unde află că plouă cu broaște, douăzeci si cinci de locuitori s-au lichefiat, iar optzeci au ars de vii într-un club de noapte. Pe lângă faptul că e mare dihonie între curteni, Pretendentul Vechi a ajuns la temniță că a furat niște păduri, iar numărul Pretendenților Noi crește cu fiecare oră, fiind dirijat direct din centrul de monitorizat audiențe TV.

Regii ar trebui să fie nemuritori, mai ales dacă nici patru sute de ani (cifra e a lui Ionesco) nu au ajuns popoarelor lor să își câștige războaiele. Erau anunțate o primăvară frumoasă și o vară splendidă, dar moartea neconsimțită a regelui pune totul sub semnul întrebării în țara în care lumea crede că dincolo de granitele regatului, arborii înverzesc, iar vacile ”fată câte doi vitei pe zi” în vreme ce în țară după două zile de primăvară e riscul să vină noiembrie și o altă ocazie de a avea un an rotund și plin să se ducă pe apa sâmbetei.

Poporul s-a adunat sub fereastra înaltă ca să audă strigătul de ajutor al Regelui, dar acest Rege nu strigă după ajutor și nu cheamă pe nimeni. S-ar putea ca mesajul pe care pe care zeloșii scriitori de telegrame s-au adunat deja să îl soarbă să fie prețios tocmai prin absența lui. Tăcere, și în ziua când moare Regele gândiți-vă la moartea voastră.

Este momentul să fie deconspirat autorul acestor rânduri, care nu e altul decât Doctorul regelui, ce îndeplinește și alte funcții la Curtea numeric redusă, unde fiecare om cu carte trebuie să servească  în mai multe capacități sau în câte are: rolul lui e de psiholog, bacteriolog, pronunțător de sentințe și cititor în stele. A fost și dramaturg când era mai tânăr. El privește spre loja regală, spre balconul prezidențial, spre camerele de luat vederi înghesuite în stal și spre coada de la casa de bilete. Și duce un deget la buze, înainte de a se pierde în hățișul culiselor.

Cambridge, Massachusets, 6 martie 2016

***

foto main: familiaregala.ro.

Acest text a fost publicat inițial la 6 martie 2016, după anunțul privind starea de sănătate fragilă a Regelui Mihai


Donează și susține-ne acțiunile pentru bună guvernare!

Fondurile colectate susțin bătăliile pe care le ducem în justiție, administrarea aplicației Ia Statul La Întrebări, dar și programele prin care monitorizăm serviciile și instituțiile publice.


Vino în comunitatea noastră de bună guvernare!

Abonează-te la newsletterul România Curată. Vei primi pe e-mail articolele și campaniile noastre și ne poți răspunde la adresa de contact cu sugestii, sesizări sau cu propriile tale articole pentru publicare.

Articole recente

Recomandări

15 thoughts on “Regele moare

  1. Kazmer Kovacs

    Nu va citesc indeajuns, doamna Mungiu-Pippidi, dar cred ca e mai frumos decit tot ce ati scris. Pe masura destinului unui om fara noroc uns rege si a piesei lui Ionesco.

    Reply
  2. dorin valeriu

    Multumesc pentru „digest”. Am citit (multi dintre noi) piesa, eu am si vazut-o pe scena „Odeon” acum vre-o jumatate de secol. Cum trece timpul …
    Nu inteleg ce rost are redarea titlului in engleza; nici acesta, nici cel romanesc nu acopera sensul titlului original din franceza. Pe ruseste cum s-o fi spunand ?
    Sigur, cu totii suntem muritori. Chiar si regii. Dar chiar credeti ca era momentul sa ne aduceti aminte, mai ales celor care-l iubesc pe Regele Mihai adevarul asta ?

    Reply
  3. T. Bucur

    Piesa s-a jucat in Bucuresti in anii 60, atunci cand s-au pus in scena si Cantareata cheala, si Scaunele, si Rinocerii. Le-am vazut pe toate atunci.
    Despre MS nu am o parere prea buna, dar nu e momentul sa repet acum ce am mai zis de cateva ori. Ma refer la respectarea adevarului in ceea ce a spus in unele privinte.

    Reply
  4. few

    „Tăcere, și în ziua când moare Regele gândiți-vă la moartea voastră.”

    Excelentă frază! Mi-aduce aminte de motto-ul celebrei Pentru cine bat clopotele:

    „Nici un om nu este o insulă, de sine stătătoare… Moartea oricărui om mă vlăguieşte, pentru că eu sunt parte a omenirii… de aceea nu căuta niciodată să afli pentru cine bat clopotele… căci bat pentru tine.” (John Donne)

    Să ne rugăm pentru sufletul Majestății Sale, pentru vindecarea țării noastre și pentru pribegii de noi!
    Să ne rugăm pentru sănătatea lui Ion Iliescu cât țin ceremoniile funerare și doliul, ca nu cumva acesta să mai împută atmosfera și istoria printr-un gest necugetat (ultimul).

    Reply
  5. Vlad Slăvoiu

    Fără să pun în discuție emoția legitimă a acestei zile triste, vreau totuși să spun că în piesa lui Ionescu – al cărei titlu în engleză dna Mungiu face foarte bine că-l amintește, pentru că el este într-adevăr expresia literară exactă a originalului francez – este vorba despre regi cam tot atât cât este vorba, de exemplu, despre animale în „Ferma Animalelor”; sau poate un pic mai mult, căci și regii sunt oameni, dar numai atât.

    Altfel, literatura e doar literatură.

    Reply
  6. Dumitru Drinceanu

    Imi pare rău că nu intru in altă atmosfera decat aceea trista, a unui neam care nu și-a meritat si sustinut regele cât și când trebuia, în cel putin trei randuri! Prea mult pentru a mai cauta o scuza, prea urat pentru a devia printr-un subterfugiu, fie el și artistic ori emotional, de la marea drama a unui rege fara tara, desi in sanul tarii sale. Romanii nu au avut curajul și clarviziunea nici in fata invaziei rusesti sa il apere pe rege prin iesirea intregii populatii in strada, dar nici sa ia decizia istorica corecta dupa jumatate de secol in care nu a putut discerne sau reconsidera corect. Nu a avut timp sa regrete, nici atat sa vrea sa indrepte ceva, intr-o strambatate de judecata si lasitate, complicitati si indiferenta care pun sub semnul de intrebare probleme majore care au anume legatura chiar cu ADN, sufletul, poate, mai grav, cu sanatatea. Sau cu moralitatea, etica…? Romanii s-au lasat convinsi ca regele a plecat cu un tren plin cu comori…, ca vremea lui a trecut, desi el a trait printre noi, inghitind reversul dragostei ce însusi o revarsa cu preaplin si dovezi cutremuratoare. O crunta nepotrivire de caracter, Majestate, sa ne ierte Dzeu! Excelenta sa a facut-o de prea multe ori si acum nu prea o mai meritam. Am ratat, printre atatea alte ocazii, pe cea mai importanta, legata de sufletul si moralitatea natiunii, care ar fi revigorat si ridicat societatea in fata siesi si a lumii, incontestabil: recunoasterea dreptului istoric al reintoarcerii la drumul brutal si injust intrerupt de stalinismul bolsevic, de repozitionare definitiva si transanta a Romaniei! Desigur, aceasta nu se putea face decat prin restauratie. Regele a vazut insa repede ca securitatea si informatorii sai conduceau politic, strategic si creasera un monolit pentru alta, cel putin, suta de ani de postcomunism! Populatia a ramas intr-o osmoza ca plastilina, separata de elite, neperspicace și nereactiva, poate si destul de indiferenta la propriul destin al tarii.

    Reply
  7. Mircea Ordean

    Eugen Ionesco mi-a fost / mi-e simpatic, dar nu subscriu vorbelor din interviu.

    Iar asta nu pentru că socotea greșit viitorul Opoziției din 1994.

    Există o problemă, cred eu,cînd apelezi la vorbe mari. Impresionezi pe moment, dar ulterior omul ce le ascultă încîntat va veni să-ți ceară socoteală.
    Că nu i-ai adus raiul (la care el rîvnește imens), cel promis în vorbele tale mărețe.

    Reply

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *