Alina Mungiu-Pippidi

Războiul mondial al statuilor

Pe fondul anxietății colective declanșate de epidemie și consecințele ei economice s-a declanșat un adevărat război mondial al statuilor. Statuile sunt un pretext: cei care le atacă sunt în general ignoranți istoric, precum majoritatea locuitorilor urbani. Știu ce statui să atace pentru că au lideri și instigatori care publică locațiile lor și crimele de care sunt acuzate și convoacă trupele pe Internet, o strategie de guerillă urbană folosită și la rebeliunile anti-dictatori din ultimii ani, și la jihad, și la războiul cu drogurile. E un război prin proxy (înlocuitori): statuile țin locul grupului de statut superior și ce este atacat este acest statut și legitimitatea sa. E mondial pentru că a fost universalizat și pentru că nu există societate unde să nu existe conflict pentru statut social între grupuri, iar evenimentele au oferit muniție celor care se percep inferiori. Și e revoluționar pentru că o elită a grupului minoritar și aliații lor din cel majoritar, cu vederi de stînga, nu urmăresc nici mai mult, nici mai puțin, decît înlocuirea elitei conservatoare care a ridicat și protejat aceste statui cu elita lor alternativă, contestatară.

Revoluțiile timpurilor noastre s-au cam împotmolit în general în ultimii 20 de ani, dar lunga recesiune și incertitudine care urmează promite ca asta să fie consumată pînă la ultimele cartușe, afectînd ierarhii sociale și naționale. Unele din aceste ierarhii sunt fundamentale pentru identitatea Occidentului așa cum o știm și nu e clar cu ce pot fi înlocuite. Liderii europeni de azi sunt văzuți ca urmașii unor puteri colonizatoare, nedemocratice și rasiste, ca și cum nu tot din cadrul acestor puteri și acestor elite s-ar fi desprins cei care au fost contra tiraniei, sclaviei sau contra colonizării și au reușit eventual să le elimine: și pe aceia îi moștenim, ba chiar lumea noastră reflectă partea progresistă a Occidentului. Desigur, nu s-a eliminat toată discriminarea, toată inegalitatea etc. Universalismul etic, despre care mai nou am scris termenul de dicționar în Oxford Encyclopaedia of Administration, este un ideal: să te străduiești pentru o lume a perfectei egalități de tratament și oportunitate e standardul normalității în zilele noastre. Apropierea prea mare poate avea însă accente distopice sau controversate de care e bine să fim conștienți, cele în care agențiile scandinave pentru copii consideră că oricine poate fi un părinte la fel de bun ca părinții naturali, de exemplu.

O revoluție care are la temelie egalitatea de statut nu se poate opri și nici contesta. Orice asemenea mișcare egalitară are, vorba autorului meu liberal favorit (unii zic conservator) Alexis de Tocqueville, un motor divin, și nu se consumă pînă la satisfacerea acestei aspirații pentru egalitate, chiar mai puternică (spune el, un observator al unei revolutii în trei acte, 1789, 1830 și 1848) decît nevoia de libertate. Nimeni nu cîntărește azi, cum nu s-a cîntărit la nicio revoluție, dacă elita alternativă e cu adevărat mai capabilă să livreze universalism etic. Majoritatea țărilor foste colonii sunt conduse de cleptocrați astăzi, fie ei democrați, fie autocrați, iar puterea explicației cu greaua moștenire a pălit demult. E frumos să dai drumul la eliberări naționale și sociale, dar cu cît mai radicale sunt, cu atît mai repede devin noi forme de subjugare. La asta servește corupția, anulează și uniformizează clivajele vechi. Noi numim asta în științe politice primatul explicației politice: totul e despre putere, cine are putere crează oportunități economice. Cîți dintre cei care asediază statuile vor universalism etic și cîți doar să ia locul celor care îi discriminează pentru a profita la rîndul lor? Răspunsul variază de la o țară la țară și de la un grup la altul, dar judecînd după ce se întîmplă atunci cînd contestatarii ajung undeva la putere răspunsul este: o minoritate, chiar dacă televiziunile occidentale dau impresia zilele astea că toată lumea. La fel de bine am putea aștepta ca acela care recuperează mingea din grămada de rugby, în loc să cîștige puncte marcînd cu ea, o va decupa să dea fiecăruia din ceilalți o pătrățică.

E greu, ca atare, să discuți statuile cînd statuile sunt un pretext, și să oferi nuanțe cînd motorul unei mișcări nu e rațional, ci atavic.

De la Emmanuel Macron la istorici, unii apropiați mie, statuile au fost discutate și apărate, chiar foarte convingător.

De asta azi, cînd scriu eu, psiholog și nu istoric, despre statui, adevăratul subiect sunt contestatarii lor și atitudinea noastră.

Nu se poate să nu te pună pe gînduri ce puțin am evoluat de la alte mișcări contestatare, unele vechi de sute de ani.

Autorii Reformei religioase în Europa, care criticau catolicismul pentru promovarea superstițiilor și corupției au masacrat statuile religioase: din Anglia în Germania și azi vezi urmele acestui progresism (și progresism era, în felul său) însoțite de o barbarie la fel de adîncă. Reprezentanții iluminismului, care au făcut Revoluția franceză, au tăiat capul regilor de pe Notre Dame și au nimicit gisanții din basilica mortuară de la Saint Denis. În războiul civil spaniol din secolul trecut biserici magnifice au fost devastate de luptătorii pentru egalitate, care au masacrat Isuși, Fecioare, cavaleri, prelați, îngeri și sfinți. Ilf și Petrov, la rîndul lor, povesteau în schițele lor comico-tragice cum la revoluția bolșevică mujicii tăiau capetele copiilor de nuduri antice pe care le găseau prin parcurile conacelor asupritorilor lor, pe care le devastau.

Suntem însă în secolul XXI și dezaprobăm asemenea vandalisme. Poți să apreciezi reforma, să ții cu republicanii francezi sau spanioli, să fii contra iobăgiei și tot ce vreți, fără să vezi partea luminată și rațională a atacului asupra statuilor. Nu putem rescrie istoria în fiecare moment ca să o facem justă: asta e distopie periculoasă. Ceea ce suntem e făcut din ceea ce am fost, așa cum o biserică gotică a crescut peste un arc de cor romanic, care stă pe două coloane rămase din templul roman, care au fost puse pe o temelie mai veche a unui popor neolitic. Nu putem, din cauză că neoliticii făceau sacrificii umane, romanii aveau sclavi, pe timpul arhitecturii romanice biserica ardea oameni pe rug și așa mai departe să înlăturăm aceste temelii pentru că expresia lor cea mai avansată, fleșa gotică aproape de cer se sprijină pe ele. Timpul trecut e cuprins în timpul prezent, care e deja parte din viitor: T.S Eliot, poet de care puțini manifestanți au auzit, spunea că timpul, în nici o formă a sa, nu poate ca atare fi mîntuit (redeemable). Nu putem curăța istoria după noi, ca monștrii lui Stephen King care vin din urmă și devorează fizic lumea din secunda precedentă ca să lase loc celei noi.

Desigur, statuile, înainte de a fi contestate, sunt folosite și folosirea lor politică atrage asemenea mînie. Diverse regimuri politice se pavează cu statui. În comedia Goodbye, Lenin uriașa statuie de 20 de metri a lui Valdimir Ilici este evacuată pe cerul Berlinului de un elicopter, simbolizînd noile timpuri. În realitate, statuii i s-a tăiat capul de trei tone, care a fost îngropat cîțiva ani într-o pădure din Brandenburg. Mai recent, însă, a fost dezgropat și plasat într-o galerie a statuilor istorice, la citadela din Spandau. În bună companie: alături sunt monumentele romantice ale liderilor istorici, venite de pe o alee din parcul Tiergarten (parcul a fost refăcut, dar nu s-au mai pus la loc statuile enorme de margrafi, caracterul de acum fiind mult mai natural și sălbatic față de planul de acum o sută de ani), statui din perioada prusacă, whilhelmiană, național socialistă și multe altele, celebrități și figuri obscure, buni sau răi, de tot felul din toate epocile. Favoritul meu e un cavaler fără cap, care își ține cu grijă coiful sub braț.

Poți schimba explicațiile statuilor sau locul lor, dar să le tai capetele și să le ceri aneantizarea e mai degrabă barbar.

Fiecare din noi e chemat, din păcate, ca la orice revoluție, să ia partea unei tabere.

Prefer tabăra statuilor pentru că aceia care le atacă devin parte a gloatei și își pierd caracterul uman. Cine înnoadă ștreangul în jurul gîtului unei statui, indiferent pentru ce cauză, nu avansează civilizația, ci recade în vechiul tipar comportamental al epocilor precedente. Nu se poate să manifestezi pentru progres și să acționezi cum ai fi făcut-o cu sute de ani de civilizație în urmă. Trebuie să stăm între statui și gloata care le atacă nu pentru că orice statuie e prețioasă, ci pentru că orice om care se topește în gloată e un om pierdut. Lupta contra discriminării trebuie mutată de pe frontul statuilor.


Donează și susține-ne acțiunile pentru bună guvernare!

Fondurile colectate susțin bătăliile pe care le ducem în justiție, administrarea aplicației Ia Statul La Întrebări, dar și programele prin care monitorizăm serviciile și instituțiile publice.


Vino în comunitatea noastră de bună guvernare!

Abonează-te la newsletterul România Curată. Vei primi pe e-mail articolele și campaniile noastre și ne poți răspunde la adresa de contact cu sugestii, sesizări sau cu propriile tale articole pentru publicare.

Articole recente

Recomandări

38 thoughts on “Războiul mondial al statuilor

  1. Mica Sirena

    Dar eu ce le-am facut, cu ce-am gresit vreodata?
    Asadar, VANDALII nu au neaparat legatura cu vreo ideologie anume, revolta justificata… ci cu provocari de natura sa le ofere o satisfactie de moment. MANIFESTANTII sunt asemeni galeriilor de fotbal, iar manifestarile semana cu batailor intre gasti din ghettouri, mahalale, cartiere, strazi… (ca alea dintre bande rivale de mafioti sunt prea sangeroase) – constituind o modalitate de a ne consuma ENERGIIILE si disipa angoasele (in legatura si cu pandemia, desigur)
    Va propun si sa va uitati la istoria poporului evreu din cele mai vechi timpuri pana azi – un exercitiu care poate fi foarte instructiv. (respectivii nu au influentat pe nimeni si n-au fost la randul lor modelati de restul?
    In rest, sunt de total acord cu cele scrise de dvs. cu destul talent. Viata pe aceasta lume e o COMPETITIE continua intre oameni, specii, subspecii, grupuri, natiuni, popoare, populatii… pentru supravietuire, perpetuare si CONFORT. (unii nu sunt competitivi, asta-i viata! altii nu vor sa se perpetueze, ce sa le faci… insa confortul se (re)castiga cu multa munca si dupa sacrificii indelungate timp de zeci si sute se ani!

    Reply
  2. marius

    … Palmyra!!!! pai ce diferenta e intre mizeria i.s.i.s si trupa „revolutionara” a partidului democrat recte antifa ce a distrus statuia lui Thomas Jefferson?!
    despre ce „revolutie” vorbim fara participarea majoritara a populatiei?!!! aici arata clar a lovitura de stat nicidecum revolutie si e vorba de multiple lovituri de stat: SUA, Anglia, Franta
    asistam la o globalizare a loviturilor de stat devenite o corporatie!
    p.s. Thomas Jefferson… hmmm pai mama ei de istorie adica uita antifa ce reprezinta acest om?!!! Lupta impotriva partidului federalist ce s-a declarat partid unic iar America era sa devina in 1796 prima dictatura de tip bolsevic sclavagist cu peste 100 de ani inaintea Rusiei?!!! noroc ca civilii americani erau mai inarmati decit federalistii…
    sau corporatiile din spatele partidului democrat vor in realitate renasterea partidului federalist!!!

    Reply
  3. Vlad Slăvoiu

    @Mica Sirenă: Drăguț e că galeriile de fotbal cu care îi asemănați pe manifestanți au ieșit, în Anglia, să apere statuile, nu să le dărâme…

    „Ce se întâmplă acum în America nu este o revoluție, este un puci reacționar. Acum vreo patru ani, cei care tot acumulează, ca efect al globalizării, influență și statut au fost obligați să cedeze puterea pentru prima dată în ultimii treizeci de ani. Brexitul, victoria lui Donald Trump și a altor mișcări naționalist-conservatoare i-au înspăimântat.

    (…)

    Nu e vorba de o revoltă maoistă sau marxistă, chiar dacă o retorică mai pronunțat de stânga este prezentă și ea; e mai degrabă vorba de o contra-revoluție a clasei neoliberale – comunitatea academică, presa, marile corporații, „experții”, Big Tech – împotriva revoluției naționaliste din 2016.

    (…)

    Ei își doresc ca lucrurile să revină la starea pre-Trump/Brexit, căci lor le-a adus mari beneficii, chiar dacă nu se poate spune același lucru despre clasa muncitoare. (Pe care o cheamă azi să dărâme statui și să plătească prețul unui război care nu e al ei – n.m. V.S.)

    (…)

    Scopul nu e să corecteze inegalități economice concrete în materie de bogăție, sănătate sau muncă. Dimpotrivă: scopul este să facă astfel încât aceste chestiuni să fie uitate.

    (…)

    Așadar: credeți ce vreți, dar nu că e vorba de o revoluție de stânga.” (Sohrab Ahmari, „Power putsch: this is no leftist revolution”, în The Spectator, 4-10 iulie 2020)

    Pe final, să spun și o prostioară protocronistă: mie mi se pare că noi, în România, am trăit deja povestea asta, în perioada ianuarie 2017-mai 2019.

    Reply
  4. Mihai

    Bine ai venit matriarhat. Sarutmana lady.
    Meriți o statuie pe Str. Sărăriei, din capul locului fără cap (am gustat articolul).
    Sper să se stingă și pandemia Ordo ab chao precum povestea călărețului fără cap.
    Lux In Tenebris

    Reply
  5. Adrian

    Dupa multa vreme un articol exceptional al doamnei Mungiu. Si exceptional, fara lauda de sine.

    Reply
  6. Laura G

    Nu sunt de acord ca e vorba de un razboi mondial si universalizat. Din contra, este un conflict politic (cronic) specific lumii occidentale. Chiar si in cadrul lumii occidentale conflictele sunt diferite.

    Ceea ce se intampla in Statele Unite (si, intr-o mai mica masura, in Canada si Australia) – este diferit din punct de vedere al simbolurilor politice de ceea ce se intampla in Franta sau UK.

    In Israel sau Japonia (oarecum considerate parte a lumii occidentale) – conflictele astea nu reverbereaza in nici un fel. Ce sa mai spun de Rusia si China, unde politica simbolurilor este complet diferita.

    Reply
    • para

      .. iar ponderea amatorilor de kitsch e direct proportionala cu calitatea educatiei. Cu cat statuile scot mai multi din casa, indiferent de motiv – pro/contra – cu atat e regimul mai vinovat de profunzimea intelectuala a inflacaratilor.

      Lasa-i sa le darame, poate o mai fi inca timp sa repare ceva aia de isi simt jaratecul sub scaun.

      E destul de comic sa te vaiti de metehnele lumpenproletariatului dar sa nu accepti faptul ca oamenii astia vor o sansa sa isi depaseasca conditia. Oricine poate invata daca nu vine boland din cazarma sau din biserica, si aia de sub statui, si aia de deasupra lor… dar realitatea asta nu e din utopiile lui Marx.

      Reply
  7. Dumitru

    Americanii sunt gelosi pe rusi ca n-au avut si ei macar un dictator mic, asa de samanta. Si deci tinerii frumosi si liberi din „tara tuturor posibilitatilor” vor si ei sa incerce sa faca o mica lovitura de stat, niscaiva atentate, eventual s-o puna si de o organizare de stat ca-n 1984, ca sa arate ca si America poate…

    Reply
  8. Cinicul

    Da, adaugarea pe statui a unor explicatii ar fi o solutie. Cred insa ca ar fi vandalizate de cealalta parte.
    Iata un exemplu:
    Sir W Churchill a fost un mare prim ministru care a condus rezistență UK împotriva lui Hitler. Înainte de primul război mondial a înzestrat marina britanică cu motoare cu combustie internă, superioare celor cu abur, ceea ce a permis câștigarea războiului pe mare și izolarea Germaniei. A ordonat debarcarea de la Dardanele, cel mai mare dezastru militar britanic din primul război mondial.
    In tinerete a participat la expediții de pedepsire in Sudan impuscand cu mare plăcere negri. A fost un rasist declarat spunand ca o rasa superioara (britanicii) i-a înlocuit pe cei inferiori (amerindieni si aborigeni din Australia) sau ca arabii din Palestina nu au nici un drept acolo, sunt asemenea unui caine care a dormit o noapte intr-o iesle. A ordonat bombardarea orașelor germane ucigand fara sens sute de mii de civili, fapte care sunt considerate azi crime de război. A permis moartea prin infometarea a milioane de bengalezi exporand hrana lor catre UK.
    Credeți ca o altfel de descriere ar rezista mai mult de o noapte?

    Revenind acum in România, nu-mi amintesc ca doamna AMP sa fi scris vreun text care sa fi criticat distrugerea sau ascunderea statuilor gen Antonescu la începutul acestui mileniu.

    Reply
  9. OMUL DE RÂND

    Paradigma în care evoluează „războiul statuilor” are un trecut în vandalismul creştinilor faţă de monumentele antichităţii şi, pe acelaşi tipar, mă aştept la un atac în biblioteci împotriva lucrărilor care supără noua ideologie. Deşi, în părerea mea, merita să se înceapă cu demolarea piramidelor, simbol al oprimării sclavilor Africii… Oricât de periculos ar fi să o spun trebuie să văd, ca tip de manipulare, vectorii copiaţi din strategia teribil de insidioasă a organizaţiilor care combat la nivel mondial şi punctual, pe ţări, antisemitismul…
    Dar – discuţia e lungă şi abia a început.

    Reply
  10. Costin

    „Trebuie să stăm între statui și gloata care le atacă” – pai au vrut unii (nu putini) sa stea, la Londra, si primarul pakistanez marxist al orasului a pus politia „in full gear” pe ei! Asta dupa ce, cu o zi inainte, aceeasi politie era in strada fara echipament de lupta si a fost pusa pe fuga rusinos de „progresisti”.
    Sunt indignat si scirbit de lasitatea oamenilor sanatosi la cap din Vest si (mai putin) din USA.

    Reply
    • Harald

      Respectivele evenimente au fost anticipate destul de corect, iar asta de către unii care acum discută deschis că poate un război civil e soluția cea mai de dorit în UK. Înainte de incidentele respective, exact asta fusese teoria prezentată într-un comentariu: că autoritățile londoneze vor interveni în forță numai împotriva albilor conservatori, tolerând binevoitor excesele progresiste, iar dacă asta se repetă de câteva ori, îi va face să pună mâna pe arme. Este o metodă destul de sigură de a face niște oameni să lupte pe viață și pe moarte: le contești dreptul la existență, astfel încât să nu le mai rămână nimic de pierdut.

      Reply
  11. Cristina Gorgos

    Clar, precis, inutil/de neprețuit apelul acesta la rațiune. Nu te poți bate cu iconoclastia, nici cu voluptatea cufundării in gloată dar merită să încerci, mai ales in contextul actual in care “icoanele” n-au nici un Dumnezeu pe care sa-l reprezinte cu certitudine si trebuie să li se arate cu degetul iconoclastilor de strânsură ce zeu se manifestă in piatra sau bronzul cutarei statui. As menționa, de pildă, caraghioslacul cu demolarea statuilor lui Cristofor Columb, descoperitorul Americii devenit colonizatorul, feroce, al aceluiași continent pe care nici măcar n-a descins, fizic, vreodată. Ei bine, hotărâți sa adere la tot ce e “american”, elita revoluționară canadiană s-a apucat să contextualizeze lupta împotriva simbolurilor colonizării indemnand la demolatul statuilor unor exploratori ca Samuel de Champlain, de pildă,—un lucru mai puțin caraghios decat in cazul Columb, având in vedere faptul ca Champlain chiar a pus piciorul pe meleagurile respective—dar si la demitizarea evenimentului numit “Canada Day” /Ziua Canadei (1 Iulie 1867, nasterea Dominionului format din Canada, Nova Scotia si New Brunswick) a cărui semnificație nu e echivalentă cu cea a “Columbus Day” ci cu aceea a zilei de 4 Iulie, Ziua Independentei USA. Lăsând laoparte confuzia, jenantă, intre sărbătorirea independentei unei colonii britanice (SUA), pe deoparte, si aceea a constituirii oficiale a coloniei britanice Canada, denunțarea caracterului “sclavagist” al descoperirii Americii (de Nord, trebuie specificat, că Latinii din Sud-America sunt demult froasati din cauza aproprierii abuzive a termenului) a deraiat mișcarea revoluționar-identitara BLM, venită din Statele Unite si deja întinsă peste Europa ca uleiul, mutând-o pe calea “secundară” a colonizării Lumii Noi, recte, luându-i caimacul universalist. Elita revoluționară s-a cufundat in gloata cu voluptate—dacă ne luăm după lista de semnături de pe petițiile cu acest subiect, mai lungă decât cea intocmită de Leporello cu numele amantelor lui Don Juan, vedem cătă lume cultă s-a grăbit să-si arate ignoranta in materie de istorie a continentului pe care trăiesc —e un fapt împlinit. Totuși, merită să adunăm anecdote pe marginea manifestărilor de iconoclastie actuale, cine stie, poate să-i iasă cuiva de-o istorie populară a revoluțiilor din secolul xxi, cand se va stinge fenomenul sau/si cand va veni o nouă pandemie si vom avea nevoie de-un nou Decameron?

    Reply
  12. toma necredinciosu'

    „We hold these truths to be self-evident, that all men are created equal, that they are endowed by their Creator with certain unalienable Rights, that among these are Life, Liberty and the pursuit of Happiness.”

    Declaration of Independence

    Nu e niciun razboi. Se cere doar sa se infaptuiasca ceea ce crezut Jefferson care, in schimb, nu a avut taria de a se ridica ,ca om , la inaltimea propriilor idei. Ce sa-i faci, psihologul din dumneavoastra trebuie sa cunoasca contradictiile ce pot sa mistuie un biet homo sapiens.

    Daca Jefferson Memorial celebreaza personalitatea care a scris Declaratia de Independenta sint pentru, daca nu a voie sa discut proprietarul de sclavi de la Monticello, atunci va acuz de political correctness tipic dreptei reactionare.

    In cazurilor unor Jefferson Davies, Robert E. Lee si Roger Taney lucrurile sint foarte clare. Nu merita statui. Dar nici nu pot si nu trebuie fi stersi din istorie. Exemplul lor negativ trebuie adus aminte generatiilor viitoare pentru ca sclavia si discriminarea rasiala sa nu se mai repete.

    Stimata doamna, de data asta ati ales cu siguranta parte gresita. Ce deceptie.

    Reply
    • Cinicul

      RFI difuza un lung documentar despre Andrew Jackson si al sau Indian Removal Act.
      O personalitate controversata, cu calități si multe defecte, in special legate de interesele speculantilor de terenuri. Paradoxal astăzi US au președinte din nou un speculant de trenuri.

      Reply
  13. Cinicul

    Repet o intrebare dintr-un mesaj anterior, cenzurat fara nici o logica si explicatie.
    Care a fost pozitia intelectialilor romani cand in Romania anilor 2000 statuile gen Antonescu erau daramante sau puse un depozite?

    Reply
    • Ciobanul Bucur

      Cinicule, cred ca pui o intrebare retorica, de fapt tu cunosti bine raspunsul. Intelectualii romani nu au luat atitudine tocmai pentru ca si ei stiau bine cine punea presiunea pe noi. Dupa cum vezi, nici eu nu fac aceasta precizare, ca nu e corect politic.

      Reply
  14. Iacob T.

    În ceea ce privește America, statuile eroilor Confederației au fost ridicate la destul de mult timp după sfârșitul războiului civil, mai exact cam în două perioade, prima fiind între începutul secolului trecut și sfârșitul anilor ’20, iar a doua, mai recentă, între anii ’50 și începutul anilor ’70. Au existat cazuri absurde în care astfel de statui au fost ridicate în orașe cu populație majoritar de culoare, în…1971 (doar la câțiva ani după asasinarea lui Martin Luther King!). Or, când faci asemenea chestii, e ca și cum ai planta în Istorie bombe cu efect întârziat, sensibile la orice undă măruntă de șoc, cum a fost și oribilul act al acelui polițist. În plus, statuile nu sunt neapărat un simbol al unui grup privilegiat, ci în primul rând sunt un discurs de legitimare a autorității. Este discursul oficial al unui stat cu privire la istorie, felul în care acel stat își construiește o identitatea istorică, se legitimează și,la rândul lui, girează citirea istoriei. Or, asta cred că se contestă acum (și nu e prima dată). Bineînțeles, orice operațiune de contestare violentă va avea propriile sale monstruozități, extreme, deraieri și excese – revoltele, indiferent de fond și de tabere, nu sunt și nu vor putea avea niciodată precizie chirurgicală.
    Apoi, istoria nu se șterge, ci se rescrie, nu pentru a fi mai justă, ci pentru a reflecta o multiplicitate de discursuri despre prezent care fac referire la ea, o multitudine de tradiții istoriografice. Dacă asta înseamnă contestarea unor statui, ca discurs al unui stat ce-l apropie pe individ de acele mari entități ideologice care sunt Natura, Dumnezeu, Poporul, folosite în scopul de a-l face pierdut – precum o face și gloata! – atunci ar trebui să ne întrebăm ce anume din aceste identități naționale nu trebuie chestionat pentru a evita căderea edificiului identitar al unui popor. Poate „rezista” istoria Marii Britanii fără statuile lui Churchill? Dacă trecutul, așa cum apare el simbolizat în patrimoniul public, unificator, precum cel al statuilor, nu mai poate oferi mântuire pentru o parte a cetățenilor (ba din contră!), atunci poate că medierea salvifica merită o repunere în discuție.

    Reply
  15. lili

    Nu pot fi de acord cu pozitia finala a dnei AMP. Articolul a început atât de bine și a terminat atât de rău.
    „Nu putem rescrie istoria în fiecare moment ca să o facem justă: asta e distopie periculoasă.”
    Dna Pippidi, nu vrea nimeni să rescrie istoria. A da jos o statuie dezonorantă pentru contribuția ei la rasismul sistemic, nu înseamnă că o ștergem din cărțile de istorie. Nu înseamnă că tot ce se va ști despre acel personaj este că a fost rasist, că îi ștergem și alte fapte, poate bune.

    Dar chestiunea în cauză, dna Pippidi este simbolismul acestei statui. Ne considerăm societate multi-culturală? Păi și atunci de ce facem statui, de ce glorificăm personaje care sunt notorii pentru genociduri sau rasism sistemic? Nu vă supărati, dar este ca și cum o statuie a lui Hitler ar fi ridicată în Israel. Sau una a lui Antonescu în Transnistria.

    Chiar nu vă dați seama de nefericitul situației? Trebuie să o fac mai explicită? Este ca și cum glorificăm o statuie despre cătușe și unelte de marcat trupuri într-o societate în care sunt și cetățeni ai căror strămoși au simțit acele obiecte ale stăpânilor de sclavi pe propria piele.

    Eu țin partea foștilor sclavi. Statuile cu trecut controversat în rasism și sclavie trebuie date jos din piața publică. Ele pot sta foarte bine într-o curte interioară, dosnică a unui muzeu, dacă personajul are și calități pozitive.

    Eu sunt de părere că cei care țin partea statuilor o fac fie pentru că nu pot înțelege frustrarea generațiilor de foști sclavi a căror muncă și suferință NU A FOST NICIODATA recompensată. Vă rog să citiți despre cum stăpânii de sclavi au fost recompensați pentru pierderea lor. Dar niciodată sclavii. Un simplu calcul ne arată că strămoșii sclavilor ar merita să fie despagubiți în SUA cu cel puțin câteva trilioane de dolari în banii de astăzi.

    Ori sunt rasiști în interiorul lor deși se proclamă oameni moderni și deschiși multi-culturalismului.

    Reply
    • toma necredinciosu'

      Andrei Plesu scria cu sfintqa indignare , in 2015, un articol asupra Legii 2017/15 referitor la interzicerea sipromovarii organizatiilor de extrema dreapta si personajelor condamnate pentru crime impotriva unanitatii. Plesu era ingrozit de faptul ca, pasami-te, i se interzicea prin lege sa mai savureze textele lui Eliade sau Cioran.
      Legea nu-i intezicea nimic din toate astea dar asta gasea el pe atunci sa inteleage. Tot stergerea sau rescrierea istoriei il speria pe intelectualul roman.

      Cam aceeasi gindire o etaleaza AMP astazi. Doi oamenni destepti si culti aleg sa faca pe tontii pentru ca etosul lor este deficitar. Anii comunismului le-a doformat aparatul critic.

      Reply
    • Secera si Ciocanul + Bita de miner

      Da’ statuia lui mihai vitezuL/ SUVOROV unde merita sa fie pusa?
      (ori, ce ne facem cu faimoasa denumire Sf. SAVA/ General rus Pavel Dimitievici Kisselev la mare cinste pentru sudistul cel ROMAN de roman si pe veci stapan?
      Sf. Sava e un sfant serb, pentru cei care nu stiti – nu are nicio legatura cu romanii, mihai vitezuL si noi azi.
      Dupa cum nici mihai vitezuL cu UNIRI, stat modern si natiune moderna EUROPEANA, mileniul 3, sau UNIVERSITATEA pe care a fost pus de carol1 sa o amenintea cu Barda cum mai ieri minerii lui iLiescu cu Bitele, securile, rangile, lanturile, tzevile… si alte arme (mai albe sau nu).
      Bashca, fiind recent declarat MARTIR de catre PARLAMENT locul sau nu poate fi decat la manastirea unde-i zace capu, daca nu in locul lui Cuza pe Dealul Mitropoliei (patriarhie pentru prea putin timp)

      Reply
  16. AlinaMP

    @Cinicul si altii

    In Romania nu era nici o statuie a lui Antonescu dupa 1990 (ar fi fost si ciudat, dupa comunism). Intelectualii nu au fost de acord in general sa se ridice unele noi, dat fiind ca Antonescu e direct responsabil de pogromul din Odesa al unei populatii complet nevinovate. Alti romani au vrut sa il opreasca.
    Nu am avut eu vreo pozitie notabila in ce priveste prevenirea ridicarii unor noi statui pentru ca sotul meu, istoric si membru in Comisia Holocaustului (ca si in cea de demascare a comunismului) era in fruntea celor care s-au opus. Sprijin integral pozitia lui- daca timpurile anterioare au ratat sa ridica statui ale unor dictatori antisemiti nu e nevoie sa o facem noi, nu? Daca exista vreo statuie a lui Antonescu, se poate pune la muzeu

    Reply
    • Cinicul

      Au existat in Romania pana in 2002 cel putin 3 statui ale lui Antonescu, una la Buc in curtea unei biserici, una la Slobozia si una la Piatra Neamt (in fata garii de unde Antonescu a rostit: Romani treceti Prutul!).
      Nu este de lăudat Antonescu pentru episodul Odesa, desi Conventiile de la Geneva privind dreptul razboiului preved represalii in cazul in care populatia civila se implica in conflicte (art 5) . Recatia autoritatilor romane a fost clar disproporționată.
      Ma mira insa obedintea intelectualilor Romania in fata presiunilor externe.
      As mai adauga ca exista multi lideri din tabara invingatorilor care au comis crime de război de dimensiuni mult mai mari decât cea menționată mai sus. Intr-un mesaj anterior (care a fost cenzurat) aratam ca W Churchill este vinovat de mult mai multe morti de civili nevinovați decât Ion Antonescu; dvs cunoasteti foarte bine cazul Dresda. Daca unuii apologeti ai lui WC ii mai gasesc pentru asta justificari puerile, pentru cazul Bengal nu exista absolut nici o farama de suport moral.

      Reply
  17. toma necredinciosu'

    I’m a Direct Descendant of Thomas Jefferson. Take Down His Memorial.
    Monticello is shrine enough for a man who wrote that “all men are created equal” and yet never did much to make those words come true.

    By Lucian K. Truscott IV
    Mr. Truscott is a journalist. and great-grand son of Thomas Jefferson, articol de opinie New York Time 6.7.2020

    Reply
  18. Cronicile

    Nici o referire în comentarii la un cuvânt care apare de 2 ori (pentru că ”evenimentele BLM” se petrec pe granita dintre lumea în care aceste comentarii pot să apară si cea in care ele vor putea fi ignorate cu desăvârșire de internet, sau vor apărea foarte selectiv pe internet):
    cuvantul care apare de 2 ori e ”distopie”. revolta a inceput într-o lume și se poate sfârși într-o alta, foarte diferită.

    Reply
  19. Laur22

    Da shi ?

    Nu tzin minte cine ave tupeul sa deschida gura cand stauile lui Saddam erau demolate cu tavnciul shi batuta cu slapul.

    A zicerzi acu ca nu e la fel ca vu avea valoare artistica.

    Eii sa mori tu ca multa valaore artistica avea statuia lui Cecil Rhodes ori Winston Churchill.

    Stauile unor lideri identificabili sunt instrumente de propaganda shi sunt tratate ca atare ca nu tzin minte ca ganditorul lui Rodin sa fi suferit de urma frasuielii cu BLM.

    Shi in plus tot aici unu Ernu se insemneaza ca vaaaai vaaai ce pacat tineretul de pe la noi noi nu se prea mai revolta nu mai zbiarza cu vodka-n cap punkeri din toate tzarile unitzi-va.
    Nu mai „what to rock” just for the sake of it shi se uita la parnos shi la parandarat sunmt cum zice el ” de un conformism scipicios”

    Ma rog asta la noi unde statile lui Nicolea Ceausescu au fost inlocuite cu foto-editorialel cu Bianca Dragusanu.
    A fost asta bine ?
    E asta rau ?

    E mult shi greu de spus.
    In esentza daca te revoltzi cu adevrat concuzia logica a revoltei tale e daramarea chiar daca la inceput doar mentala doar la tine in cap a statuilor.

    Da oare are sens sa te revoltzi sa hahaha:
    „Cînd eşti supărat pe sistem, cînd vrei să dai cu flit profilor şi părinţilor, culturii dominante, atunci ieşi stil punk şi te ”pişi pe ei”, ironizezi festivitatea de absolvire, rupi diploma de BAC în semn de protest. Nu ceri cursuri de etică bancară, nu afișezi succesul, nu afișezi fericirea marketizată.”

    Cu ce e mai reprobabila decapitarea statuilor decat debitarea de:
    „Punkeri din toate ţările, uniţi-vă!
    Parcă aşa cîntam la absolvire:
    „Generaţia mea depinde de cantitatea de bere băută, o spui.
    N-am nevoie de nimeni, eu nu-i trebui nimănui. ””

    Shi raspunsul la asta a fost pe masura:

    „Ţi se pare că modul nostru de a ne revolta, alegerea educată a unei suferinţe (total inutile, deşi conforme cu modelele (toxice) promovate de marea literatură) ne-au dus pe un drum bun?

    Dacă da, rejctează-l pe puşti.
    Dacă nu, ştiu că doare palma peste ochi, dar e un bun mod de a-ţi curăţa filtrele.”

    Acuma fapt este ca politcienii cel, mai adesea ca shi starletele care nu reusesc sa devine hahahahaha aspiratzionale comercializeaza pentru a-shi cladi socul statuii lor sentimente de revolta.

    daca nu „shake it ‘till you make it”
    atunci macar
    „Burn them all”

    Reply
  20. Gabriel Radeanu

    Eu cred orbeste in ecologia binefacatoare a societatilor deschise,in tendinta naturala a acestora spre echilibru…
    Chiar daca se manifesta violent,ceea ce vedem este progres necesar.Sistemul de valori clasic nu mai are nicio relevanta pentru noile generatii.Simbolurile materializate in piatra au viitor la muzeu.Idolii si ideologiile se nasc si cresc fulminant on-line,cu miliarde de pelerini adulatori.Nu este intamplatoare uriasa presiune exercitata asupra colosului Facebook pentru conformitate.Economia „reala”,productivitatea si finantele au emigrat masiv in lumea virtuala.Acesta este viitorul…chiar daca nostalgia trecultului nostru se opune!

    Reply
  21. emil

    Revoltător sa le distruga, mai bine sa le fure ca romanii și să le facă bani la fier vechi.

    Reply
  22. Paul

    În jumătate de an, teatrul cu statuile va fi uitat. O a doua carantinare la domiciliu va da o lovitură grea economiei SUA și nu numai.
    Nici când s-a retras din Vietnam și și-a luat scatoalce în Afganistan, SUA nu a trimis asemenea mesaj de slăbiciune! Dacă rasismul, „sistemic” pe deasupra, a fiert înnăbușit atâta timp, inclusiv în două mandate ale unui președinte afro-american, înseamnă că cea mai mare democrație a fost cea mai mare butaforie. Care se îndreaptă sigur spre marea reinițializare monetară.
    Liniștea noastră de-acum e mai cretină decât cea a lui Anthony Eden care s-a întâlnit cu Hitler, iar la întoarcerea la Londra a declarat că le-a adus pacea englezilor. Noi așteptăm marele plan de relansare economică și banii care sunt mulți și ne excită imaginația inhibându-ne reflexul firesc de a ne întreba de unde vin banii, unde-or să se ducă și cine-o să muncească pentru noi, cât timp noi vom sta acasă.
    Negrii din SUA știu că istoria e scrisă de supraviețuitori, dar se înșală crezând că de toți supraviețuitorii! Să trăiești în cea mai darwinistă țară din lume, în care eugenismul s-a practicat frenetic, și să te crezi egalul învingătorilor se va plăti scump! Să trăiești vreo două secole cu obsesia rasismului și să explodezi acum, când din întâmplare se dă o luptă pe viață și pe moarte în America, când economia o ia la vale, este ca și cum, după 40 de ani de conviețuire, soția ar izbucni și i-ar face o scenă soțului pe motiv că pute.
    O prostie uriașă și-o diversiune pe măsură, asta cu statuile și cu zonele libere de rasism (Seattle), unde poți, ca alb, să stai în genunchi și să dai 10 dolari unui negru! Îngenunchează mulți: unii proști, din neștiință și duși cu turma, alții mai avizați dau un semnal de supunere Noului Stăpân. Niște ani de haos, și se va arăta (supraviețuitorilor). Că doar n-o să iasă ordine dintr-o ordine veche, spontan și fără fricțiuni!

    Reply
    • Harald

      Rasismul ”sistemic” nu a fiert înăbușit în timpul celor două mandate ale unui președinte afro-american, el a fost creat în timpul acelor două mandate. Din cauza promovării unor oameni al căror merit era doar acela de a fi de culoare, în societatea americană a apărut o contra-reacție perfect explicabilă: orice persoană de culoare ajunsă într-o funcție cât de cât notabilă a ajuns privită cu suspiciune, fiind greu de crezut că ar fi promovat în acea funcție datorită vreunei competențe reale, ci mai degrabă datorită culorii. La modul concret, un medic de culoare nu este căutat nici măcar de pacienții de culoare, cu-atât mai mai puțin de pacienții albi.

      Reply
  23. j001

    „Favoritul meu e un cavaler fără cap, care își ține cu grijă coiful sub braț”………………………jurnalistii fara cap care isi tin cu grija cronica – astia sunt favoritii mei…

    Reply

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *