Simona Popescu

Raport CE asupra justitiei Marea coruptie din Romania, sanctionata cu suspendare!

Raportul pe justiţie al Comisiei Europene urmează a fi publicat în această lună. Activitatea ANI şi DNA este subliniată în raportul pe care Comisia Europeană îl publică săptămâna viitoare la Bruxelles. Acest document tehnic de şapte pagini, văzut de corespondentul RFI la Bruxelles, face un bilanţ al continuării reformei justiţiei şi combaterii corupţiei de la ultima analiză din iulie 2011. Totusi, lupta împotriva marii corupţii este pusă sub semnul întrebării. Semnalul de alarma se refera la faptul ca procesele de înaltă corupţie se soldează cu nivelul minim de pedeapsă penală, iar în nu mai putin de 60% din cazuri, pedeapsa este dată cu suspendare! Este salutat insa faptul ca România este pe cale de a se dota cu o nouă strategie anticorupţie, validată de experţii în materie, la elaborarea careia a contribuit si Societatea Academica din Romania impreuna cu expertii si membrii Aliantei pentru o Romanie Curata.

România a făcut mai multe progrese de anul trecut şi asta în baza recomandărilor Comisiei Europene, arată proiectul raportului.

Noul Cod Civil a intrat în vigoare în octombrie fără probleme, iar cel de Procedură Civilă este aşteptat să fie aplicat în luna iunie. Celelalte coduri vor intra în vigoare doar în martie 2013 şi aici unele eforturi sunt încă necesare.

Este vorba despre recrutarea de personal specializat şi realocarea mai echilibrată a acestor resurse între diferitele instanţe.

„Accelerarea proceselor de mare corupţie de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a ajutat România să se conformeze cu cerinţele europene”, se mai spune în text.

Referitor la corupţie, documentul arată că DNA şi-a continuat activitatea îmbucurătoare, iar ANI a reuşit în final să dispună de bugetul şi resursele necesare.
Un bilanţ al activităţii ANI din 2010 şi până acum este prezentat, cu cifre care arată câte cazuri au fost identificate şi sumele potenţial nelegale asupra cărora agenţia s-a sesizat.

Efectul descurajant al acţiunilor ANI este însă „împiedicat de întârzierile şi lipsa de consistenţă în urmarea administrativă şi judiciară, care li se aduce cazurilor tratate”.

Lupta împotriva marii corupţii este încă pusă sub semnul întrebării. Procesele de înaltă corupţie se soldează cu nivelul minim de pedeapsă penală, iar în 60% din cazuri, pedeapsa este dată cu suspendare, mai arată raportul. Comisia Europeană spune că ”numărul relativ mic de condamnări în domeniul fraudelor în achizitiile publice nu reflectă importanta problemei”, care este cu mult mai mare, de fapt. Aici există eforturi de făcut pentru a ameliora eficienta procedurilor penale.

În fine, România este pe cale de a se dota cu o nouă strategie anticorupţie, validată de experţii în materie. Adoptarea sa de către Parlament „ar fi un semnal pozitiv important”, crede Comisia Europeană.

De altfel, Alianta pentru o Romanie Curata impreuna cu Ministerul de Justitie (MJ) a organizat, pe data de 3 octombrie 2011, o noua masa rotunda din seria preocuparilor noastre, cu tema „Rolul si implicarea eficienta a cetateanului in aplicarea viitoarei strategii anticoruptie”, masa rotunda gazduita de Ministerul de Justitie. Evenimentul a fost parte integrantă a procesului de consultare publică iniţiat de Ministerul Justiţiei în data de 13 septembrie 2011 cu privire la Noua Strategie Naţională Anticorupţie. Dezbaterea a fost o continuare a dialogului lansat în iunie şi iulie 2011 când SAR şi CRJ în cooperare cu MJ au organizat o primă rundă de dezbateri publice privind elaborarea unei noi strategii naţionale anticorupţie. Evenimentul a pus accent pe măsurile preventive şi de creştere a transparenţei insitutuţionale, precum şi pe rolul societăţii civile în procesul de monitorizare a noii Strategii Naţionale Anticorupţie. Ulterior evenimentului, presedintele si expertii SAR impreuna cu membri si experti ai ARC dar si alte organizatii ale societatii civile invitate la eveniment au depus in scris propunerile lor pentru a fi incluse in textul final al Strategiei Nationale Anticoruptie. Ministerului de Justitie i s-au transmis inclusiv comentariile cititorilor si voluntarilor ARC la articole in care au fost prezentate Proiectele Strategiei Nationale Anticoruptie 2011 – 2014 si Proiectul Planului de Actiune privind SNA 2011 – 2014: DEZBATERE ARC: Cum ar trebui sa arate noua Strategie Nationala Anticoruptie. Cetatenii se pot implica in lupta anticoruptie daca institutiile publice vor fi obligate la o transparenta mai mare. Vezi VIDEO.

Alte articole:

Ministerul Justitiei a pus in dezbatere proiectul Strategiei Nationale Anticoruptie 2011 – 2014
CONTRIBUIE LA O NOUA STRATEGIE NATIONALA ANTICORUPTIE. Vezi video si audio
Ne trebuie o noua strategie anticoruptie.

Reamintim ca pe data de 5 octombrie, membrii Aliantei pentru o Romanie curata au semnat o scrisoare comuna adresata celor cinci presedinti ai partidelor parlamentare o scrisoare deschisa in care le solicita acestora sa raspunda in cel mai scurt timp posibil unor intrebari strategice referitoare la imbunatatirea Strategiei Nationale Anticoruptie. Reactia voluntarilor si cititorilor nostri a fost de sustinere a demersului.

Scrisoarea si reactiile aici.


Donează și susține-ne acțiunile pentru bună guvernare!

Fondurile colectate susțin bătăliile pe care le ducem în justiție, administrarea aplicației Ia Statul La Întrebări, dar și programele prin care monitorizăm serviciile și instituțiile publice.


Vino în comunitatea noastră de bună guvernare!

Abonează-te la newsletterul România Curată. Vei primi pe e-mail articolele și campaniile noastre și ne poți răspunde la adresa de contact cu sugestii, sesizări sau cu propriile tale articole pentru publicare.

Articole recente

Recomandări

6 thoughts on “Raport CE asupra justitiei Marea coruptie din Romania, sanctionata cu suspendare!

  1. Mihai M

    Marea Coruptie din Romania, tema de dezbatere inutila si plictisitoare.

    Romanul ca individual poate avea derapaje de moralitate si de legalitate care nu pot pune societatea in pericol decat daca sunt tolerate la scara mare.
    Un astfel de individ insa nu are nicio sansa sa treaca neobservat de catre orice filtre de control ale activitatii administrative si publice fara complicitatea activa a statului cu serviciile sale secrete, in special in domeniul achizitiilor publice.

    Cu riscul de a va plictisi va reamintesc ca am demonstrat in Dosarul nr. 41432/3/2007 (pentru care Curtea de Apel Bucuresti a ridicat in mod ilegal din oficiu exceptia de tardivitate) cum Armata si statul au instrainat pe ascuns catre un extremist nationalist in mod ilegal si anti-constitutional un bun de proprietate publica, parte din marca publica / de stat „Steaua Bucuresti” printr-o operatiune indelungata in timp care a cuprins si distrugerea mai multor legi care impiedicau activitati specifice crimei organizate.

    Ne mai miram de ce Curtea Suprema din Romania (ICCJ) tocmai a dat un verdict care a ABSOLVIT de RAPIRE si CONSPIRATIE la RAPIRE cu MANA ARMATA (folosita) pe individul care a fost ales pe ochi frumosi de catre statul roman sa administreze un bun public instrainat anti-constitutional?

    Am mentionat oare ca acelasi individului protejat de RAPIRE de catre ICCJ i-au fost atribuite direct de catre stat, prin Hotarari de Guvern secrete, terenuri scoase din domeniul public national al statului, existand o identitate juridica de interese interese intre stat si acest individ penal?

    Parerea mea este ca pericolul marii coruptii din Romania este mai degraba o urmare a conspiratiei statului impotriva cetatenilor sai decat ca o conspiratie a cetatenilor individuali sau organizati impotriva statului.

    Reply
  2. aura

    E nevoie ca MCV sa continue inca multi ani de acum incolo. Pentru CE e singura pirghie ramasa pentru a impinge justitia din Romania sa faca pasi inainte. Daca se ridica MCV – asa cum vor autoritatile- ANI si DNA devin decorative.

    Reply
  3. european

    Din pacate, guvernul trage mari sfori sa fie eliminat MCV din august anul viitor, si probabil va reusi. Ca opozitia nu se ocupe crezind ca va ajunge l guvernare si va beneficia chiar ea. Mare nevoie de societate civila o sa fie dupa asta!

    Reply
  4. aron

    Atât timp cât autosesizăriole ANI și DNA ocolesc cazuri cu indicii aproape probe (Blejnar, Videanu, Anastase, Cocoș-Udrea …) totul e praf în ochi. Procurorii decid discreționar!

    Reply
  5. 7Doors

    Lipsa teransparentei este prima treapta
    spre coruptia generalizata.Prea puti se
    vorbeste despre ea in CARTA.

    Reply

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *