Catiusa Ivanov

”Nu se mai poate, vrem anticipate!”/ Proteste împotriva IMUNITĂȚII: București, Cluj, Sibiu, Constanța, Timișoara, Brașov, Iași, Bacău, Oradea

UPDATE: La ora 19.00, în Piața Universității din București se adunaseră câteva sute de persoane care scandau: ”Nu se mai poate, vrem anticipate!”, ”Ponta, nu uita, o să mergi la DNA”, ”DNA curăță politica!”, ”Victor Ponta și ai lui sunt penalii neamului!” și aveau afișate mesaje ca: ”Parlament penal, Marș la Tribunal”, ”Nu Șovăim, vrem dreptate!”, ”Libertate, egalitate, imunitate”, ”Dan Ș-O VA lua”.

***

”Militam pentru menținerea imunității doar pentru declarații politice.Nu dorim folosirea ei ca paravan pentru infractori! Astăzi, și Dan Șova a rămas cu imunitate! Parlamentarii continuă să își bată joc de popor și de justiție, ignorând mesajul transmis în noiembrie de stradă. E timpul să le reamintim de ce am ieșit în noiembrie!”, se arată în anunțurile de mobilizare la proteste de pe Facebook.

Protestele sunt programate pentru vineri, de la ora 18.00, peste 1.500 de persoane anunțându-și până la ora redactării acestei știri prezența la protestul de la București (vezi aici), peste 2.300 la Cluj (detalii aici) și câteva sute la Sibiu (aici), Constanța (aici), Timișoara (aici), Iași (aici), Bacău (aici), Brașov (aici), și Oradea (aici).

***

București (Foto: Florin Eșanu & Catiușa Ivanov)

Protest la Piata Universitatii 2 Protest la Piata Universitatii 4 Protest la Piata Universitatii 6 Protest la Piata Universitatii 8 Protest la Piata Universitatii 13 Protest la Piata Universitatii 16

sova protest

sova protest 2

sova proteste 3

Cluj: Pregătiri pentru protestul de vineri:

parlamentul romaniei casa hotiei

***

Citește și: Cred că e timpul să ne pregătim de alegeri parlamentare anticipate


Donează și susține-ne acțiunile pentru bună guvernare!

Fondurile colectate susțin bătăliile pe care le ducem în justiție, administrarea aplicației Ia Statul La Întrebări, dar și programele prin care monitorizăm serviciile și instituțiile publice.


Vino în comunitatea noastră de bună guvernare!

Abonează-te la newsletterul România Curată. Vei primi pe e-mail articolele și campaniile noastre și ne poți răspunde la adresa de contact cu sugestii, sesizări sau cu propriile tale articole pentru publicare.

Articole recente

Recomandări

15 thoughts on “”Nu se mai poate, vrem anticipate!”/ Proteste împotriva IMUNITĂȚII: București, Cluj, Sibiu, Constanța, Timișoara, Brașov, Iași, Bacău, Oradea

  1. Ion

    Anticipate? Dupa dusul rece pe care mi l-a administrat presedintele Iohannis facand lobby pe fata (trafic de influenta in legislatia penala din Romania) in favoarea unor criminali ca Holzindustrie Schweighofer, corporatisti dati afara din tara mama Austria fiind foarte aproape de a fi arestati, presedinte pe care l-am votat cu speranta ca acest tip de corporatii monopolist criminale precum Chevron, RMGC sau SCHWEIGHOFER nu o sa ne mai poata pradui, cu siguranta nu am de ce sa particip la alegeri anticipate si nu le vad absolut nici un sens. Toata clasa politica s-a transfromat din nou in Aceeasi Mizerie.
    Pe mine sa nu contati pentru alegeri anticipate atita timp cit nu am ce sa votez!

    Am sperat ca aceste corporatii o sa fie stopate si nu ma refer doar la cele trei de mai sus ci la totalitatea monopolistilor gen Veolia sau Enel etc. si am sperat degeaba. Dupa cum se vad faptele Administratia Iohannis este unul si acelasi lucru cu precedentii in privinta slugarniciei fata de monopolurile corporatiste, deci pot trage concluzia ca DNA-ul nu este decat un foc de paie cu uscaturi autohtone fara a deranja in fapt cea mai puternica mafie care distruge Romania si anume monopolurile corporatiste.

    Reply
    • Sara

      Ai dreptate. Singura persoana in care mai cred, deocamdata, care se deosebeste mult de ceea ce vedem in politica romaneasca, si care imi da oarecare speranta, desi nu vad cum, este CALIN GEORGESCU. Din pacate nu e in niciun partid politic.

      Reply
  2. ionita

    Fuga lui Sova de DNA si de o arestare are ca suport pe Ponta cel care-i este asociat in hotie ,in capatuiala.
    Practic problema trebuie pusa direct -LA PACHET cei doi derbedei SOVA _PONTA sau daca preferati Ponta+Sova.

    Reply
  3. DAN

    Inca o data se dovedeste ca Parlamentul si Guvernul Romaniei nu sunt decat o adunatura de HOTI !!!!
    Apropos: generalul Corneliu Dobritoiu are o hotarare definitiva si irevocabila prin care s-a dovedit ca a fost un HOT. CE MAI CAUTA IN PARLAMENTUL ROMANIEI??????

    Reply
  4. Dan_Bruma

    @ionita: nu prea vad de unde reiese ca Ponta ar fi asociat cu Sova în vreo hotie. Nu exista nici o acuzatie directa a lui Ponta in vreun dosar de coruptie sau penal in general.

    Reply
  5. Romeo

    Si daca tot iesim hai sa o punem de o schimbare serioasa, adica guvernul si parlamentarii…ȘUȘAUA !

    Reply
  6. alinaMP

    Iesim ca Parlamentul sa nu se mai puna stavila in calea justitiei. Da, ar merita cu totii sa pice dar deocamdata fiti constienti pe pe listele viitoare (s-a agreat deja ca liste vor fi) toti aceiasi oameni vor fi pusi de partidele astea, deci la ce exact ne servesc alegerile nu stiu. Cine vrea sa faca partide mai are nevoie de timp, un parlament nou ar avea o compozitie nu prea diferita de cel de azi. Deci in strada pentru justitie, si mai mult angajament la reforma partidelor astora, sau inscris in altele, altfel degeaba tinem alegeri, anticipate sau la termen.

    Reply
  7. Sara

    Anticipate, de ce ? Ca sa continuam cu rotatia jigodiilor ? Nu ajung 25 de ani ca sa vedem ca intre partidele parlamentare nu exista deosebiri fundamentale ? Anticipate ca sa vina, celelalte jigodii de la PNL ? Nici Johannis nu are niciun fel de preocupare pentru reprezentarea intereselor tarii. Este o sluga perfecta atat pentru UE cat si pentru „inalta poarta ” de peste ocean. Pana in 2016 sa speram ca apar si alte partide sau candidati care sa merite sa fie ales. Daca se fac alegeri acum, vor fi alese aceleasi jigodii.

    Reply
  8. Tudor Serbanoiu

    Anticipatele costa prea multi bani si nu ar schimba nimic in bine daca ne gandim ca ar veni la guvernare liberalo-pedelistii care au suprafurat. Apoi de ce trebuie anchetati politicienii sau orice om doar in arest preventiv. Arestul preventiv este o gaselnita a DNA, dar este o stare anormala. In ce tara democratica se practica arestul preventiv? Oamenii trebuie judecati drept si condamnati daca exista probe. Aceasta este o justitie normala.

    Reply

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *