Daniel Befu

Protest al locuitorilor stațiunii Slănic Moldova, pentru ca ”izvoarele curative” să se întoarcă la comunitate

Locuitorii din Slănic Moldova au ieșit în stradă pentru a se declara împotriva scoaterii la licitație a izvoarelor din stațiune, care ar ajunge astfel la oameni din anturajul lui Viorel Hrebenciuc.

Stațiunea Slănic Moldova a avut neșansa ca să fie ochită de gruparea Hrebenciuc-Iacobov-Andrei Șerban, care au devalizat-o, cumpărând de la stat la un preț mult subevaluat societatea Perla Moldovei SA, care deținea majoritatea hotelurilor și vilelor din stațiune. Printre aceste active s-au numărat și terenurile ”izvoarelor cu rol curativ”, pe care Dumnezeu le-a făcut să țâșnească din munți, ca o binecuvântare pentru aceste meleaguri. Timp de un deceniu și jumătate, antreprenorii din turism au plătit un soi de ”taxă de proprietate”, pentru că o grupare de profitori deținea acei metri pătrați din fața țâșnitorilor prin care curge apa de izvor, dar care preluase de la ANRM odată cu fosta societate de stat și ”licența de exploatare”. O afacere ”românească”, în care fără să facă nimic productiv, niște șmecheri și-au umplut buzunarele cu bani.

miting-protest-slanic

Izvoarele stațiunii au trecut prin mâna finului lui Hrebenciuc

În ultimii ani, terenurile izvoarelor stațiunii Slănic Moldova au trecut dintr-o mână în alta. Întâi au fost la Perla Moldovei SA, firma în care acționar indirect a fost finul lui Viorel Hrebenciuc, Andrei Șerban. Acesta a fost primar PSD al Slănic Moldova timp de 3 mandate și e renumit pentru asocierea cu membrii grupării mafiote Rafo, în devalizarea rafinăriei Rafo Onești în timpul guvernării Năstase. De altfel, Adrian Năstase, pe când era premier, chiar l-a vizitat pe Andrei Șerban la Slănic Moldova. Deși a reușit să se strecoare în ultimii 12 ani ”pe sub radar”, numele lui e pomenit în Dosarul DNA al lui Hrebenciuc, Tudor Chiuariu și Paltin Sturdza, prin care Hrebenciuc cerea cea mai mare șpagă cunoscută din istoria României postdecembriste, estimată la aproximativ 30 milioane euro. Acesta urma să fie prețul pentru cea mai mare retrocedare ilegală din istorie, care viza inclusiv o parte din munții care străjuiesc de când lumea, Slănicul. Apariția pasageră a numelui ex-primarului orașului Slănic Moldova, Andrei Șerban, în acest dosar de mare corupție e una tragi-comică pentru gruparea infracțională. El a fost amfitrionul uneia din întâlnirile șpăgarilor. În somptuoasa vilă care ocupă un versant întreg la intrarea în Slănic Moldova (trecută oficial pe numele mamei sale pensionare), procurorii DNA au interceptat un dialog al lui Paltin Sturdza cu controversatul Tudor Chiuariu, fost ministru al Justiției în Guvernul Tăriceanu (condamnat deja cu suspendare în Dosarul Poșta Română), care-și cerea și el partea, de 3 milioane euro. Interesant e că întâlnirea s-a desfășurat ”fără telefoane”, acestea fiind interzise în vila lui Șerban. În această situație, singurul mod în care procurorii DNA puteau intercepta dialogurile e prin instalarea de tehnică de ascultare ambientală. Cităm un fragment din stenogramele procurorilor DNA, care confirmă compania selectă (nobili și miniștri) în care s-a învârtit omul prin mâna căruia au trecut izvoarele stațiunii Slănic Moldova și care în 2014 era gazda unui eveniment prin care se punea la cale și ”furtul munților” din jurul Slănicului

Gheorghe Paltin-Sturdza:  Lăsăm telefoanele în maşină?

Domn 1: Da, da.

Gheorghe Paltin-Sturdza:  Bună seara.

Domn 2: Să ne trăiţi! Adi Şerban, bine aţi venit, domnul primar de la Slănic Moldova, să ne trăiţi!

Tudor Chiuariu:  … a venit să ne ajute în calitatea lui de () …, domnul inginer care ne ajută cu planşele …

Inginer: Încerc.

Tudor Chiuariu:  Domul primar, care l-aţi cunoscut.

Gheorghe Paltin-Sturdza:  L-am văzut prin ziare.

(Vezi aici tot dialogul).

Ulterior, o parte din izvoare au trecut, prin executare silită, la Flora SA, patronată de nașul lui Andrei Șerban. O altă parte au rămas la Perla Moldovei SA. Acum izvoarele sunt vândute ”la bucată” sau ”en-gros”, ca o marfă oarecare, cui licitează mai mult. Fericitul adjudecător ai unuia dintre izvoare este Costel Cășuneanu, care recent a cumpărat un izvor.

Cel care a scos izvorul la vânzare este Sierra Quadrant SPRL, lichidatorul Perla Moldovei SA. Aceeași Sierra Quadrant SPRL a fost și administrator judiciar al rafinăriei Rafo Onești, rămânând să facă ordine după ce anterior la butoane s-a aflat aceeași grupare Iacobov, care a devalizat și stațiunea Slănic Moldova. Printr-o coincidență, la licitația organizată de Quadrant, s-a prezentat și a câștigat vecina lui Viorel Hrebenciuc. E vorba de Paulina Cășuneanu, soția controversatului afacerist Costel Cășuneanu, care a cumpărat cei 117,21 mp aferenți ”izvorului Sonda 3” (cunoscut și sub numele de ”Izvorul Ciuget) cu suma de 10.836  lei (inclusiv TVA de 20%). România Curată a relatat despre această licitație într-un articol pe care-l puteți citi integral aici

Izvorul ”Sonda 3” ar fi putut să se reîntoarcă la comunitate, dacă în primăvară primarul orașului Slănic Moldova, la acea vreme Andrei Șerban (finul lui Hrebenciuc), ar fi decis împreună cu Consiliul Local să participe la licitație. Însă acesta s-a arătat neinteresat.

Astăzi, Lichidator Instant Expert SPRL, lichidatorul societății Flora SA din Slănic Moldova, deținută de nașul finului lui Viorel Hrebenciuc, scoate la licitație alte 3 izvoare. Consiliul Local al orașului Slănic Moldova a decis că vrea să răscumpere izvoarele pentru comunitate. Locuitorii stațiunii au ieșit ieri în stradă într-un mars de protest, în solidaritate cu decizia autorităților locale.

Contactat de România Curată, Gheorghe Baciu, primarul localității, a declarat referitor la scandalul din jurul înstrăinării izvoarelor: ”Situația licenței de exploatare și a terenurilor aferente izvoarelor este anormală. Aceste terenuri au ajuns în mâna unor profitori, a unor indivizi care au ca scop să scoată profit de pe urma lor, fără să facă ceva. Faptul că aceste trei terenuri sunt scoase la vânzare,  este dovada instabilității juridice care există și care este posibil să se întâmple și de aici încolo mulți ani la rând. Singura soluție ca aceste situații să nu se mai repete este ca acestea să revină la administrația publică locală și să fie administrate doar de Consiliul Local, respectiv sa fie oferite GRATUIT turiștilor.

Niciun privat nu ar face administrarea acestora și amenajările necesare fără să facă profit. Acest profit se va recupera din buzunarul nostru, cu vârf și îndesat, cum dealtfel s-a procedat până acum. Este dovedit faptul ca SC PERLA MOLDOVEI a încasat sume uriașe, ani la rândul de la întreprinzătorii locali, fără a face ceva, sume estimate la circa 100 000 de Euro/an. Terenurile sunt încadrate într-o zonă de protecție severă și nu se pot desfășura alte activități pe ele”.

Autoritățile locale mai spun că dacă un privat va adjudeca cele 3 izvoare din ”lotul proaspăt” scos la licitație, să le exproprieze pentru cauză de interes local. Primarul Slănicului a menționat că nu va accepta să intre în ”jocul” unor  ”licitatori săgeți” ai unui grup de interese care ar încerca să facă achiziția doar pentru ca apoi să vândă izvoarele la ”preț umflat” către primărie, ci le va despăgubi la valoarea plătită la licitație.

 


Donează și susține-ne acțiunile pentru bună guvernare!

Fondurile colectate susțin bătăliile pe care le ducem în justiție, administrarea aplicației Ia Statul La Întrebări, dar și programele prin care monitorizăm serviciile și instituțiile publice.


Vino în comunitatea noastră de bună guvernare!

Abonează-te la newsletterul România Curată. Vei primi pe e-mail articolele și campaniile noastre și ne poți răspunde la adresa de contact cu sugestii, sesizări sau cu propriile tale articole pentru publicare.

Articole recente

Recomandări

6 thoughts on “Protest al locuitorilor stațiunii Slănic Moldova, pentru ca ”izvoarele curative” să se întoarcă la comunitate

  1. o parere!

    D-le Befu statiunea Slanic Moldova este o ruina la infrastructura, totul este carpit, nimic nu a fost renovat cu cap si mai ales pe termen lung. Aleea unde sunt aceste izvoare a fost lasata in paragina intentionat , totul este jalnic, jalnic, infrastructura este de pe vremea lui ceausescu, totul este ruginit, imputit, in schimb sunt banci noi ca sa admiri…ce?
    In schimb de cum intri in statiune si pana sus la chemping sunt vile de vanzare, unele noi, altele renovate, te uimesc numarul lor, acestea reprezinta, din spusele localnicilor, spaga data unor politicieni, si etc.
    Ati avea multe de investigat in aceasta statiune care a fost pradata efectiv de mafia pesedista, si cu toate acestea locuitorii acestui loc sunt de neinteles cum de au votat 12 ani cu acest individ care numai deservicii le-a adus.

    Reply
  2. eva

    In conformitate cu prevederile legilor internationale BOGATIILE SOLULUI SI SUBSOLULUI (inclusiv apa minerala) nu pot fi nici macar concesionate decat in cazuri speciale prin referendum .Asa ca la loc comnda de privatizare ce vrea sa deghizeze un FURT NATIONAL.

    Reply
    • autorul

      tocmai fiindca sunt bunuri nationale, ei au inventat magaria asta cu proprietatea pe cei 2 metri unde e fix ~locul unde iese izvorul la suprafata~

      Reply

Lasă un răspuns la eva Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *