Constantin-Alexandru MandaCristian Ghingheș

112 primării, somate să respecte legea și să răspundă solicitărilor Școli curate privind finanțarea educației

112 primării din județele Bacău, Cluj, Mureș, Timiș și Vâlcea au intrat în vizorul echipei Școli curate, proiect național pentru buna guvernare și finanțarea adecvată a școlilor, după ce nu au furnizat informațiile și documentele publice solicitate de Societatea Academică din România (SAR) și voluntarii săi încă de la finalul lunii martie, în baza Legii 544/2001 a liberului acces la informațiile publice.

Informațiile pe care le-am solicitatat tuturor localităților din cele 5 județe parte din proiectul pilot sunt necesare pentru realizarea raportului privind finanțarea învățământului la nivel local ce urmează să fie publicat în prima parte a acestei veri. Cererile adresate vizează acordarea burselor, sumele alocate din bugetele locale pentru cheltuielile cu bunurile și serviciile necesare în școli, dar și cele pentru reparații și investiții în baza materială a unităților de învățământ din aceste localități.

Aceste comune urmează să fie chemate în judecată în cazul în care până la data de 1 iunie nu vor răspunde cererilor noastre, completate în repetate rânduri de apelurile scrise și telefonice ale ambasadorilor și coordonatorilor Școli curate, eforturi depuse în ultimele săptămâni la nivelul echipei de proiect. Am fost înțelegători pe parcursul stării de urgență, dar acum primarii chiar nu mai au nicio scuză și vom folosi toate căile legale pentru a pune capăt lipsei de transparență în care se regăsesc aceste primării de pe lista neagră.

Bacău – 25 de primării pe lista neagră: Berești-Bistrița, Blăgești, Buciumi, Buhuși, Colonești, Corbasca, Filipești, Gura Văii, Gârleni, Horgești, Itești, Lipova, Măgura, Mărgineni, Negri, Orbeni, Plopana, Pâncești, Răchitoasa, Secuieni, Sănduleni, Ungureni, Urechești, Valea Seacă și Vultureni. O situație aparte a fost întâlnită la Buhuși, oraș care condiționează furnizarea răspunsului de plata costurilor de scanare a unor documente solicitate în valoare de 5 lei/pagină.

Recunosc că in cadrul activității de monitorizare am fost surprins de multe primării. Unele în bine, cele care au răspuns în cateva zile, dar au existat și situații în care un primar m-a jignit pentru a încerca să mă descurajeze sau în care eternii funcționari publici se supărau doar pentru că îi rugăm să își facă datoria. Surprinzător este că nici înștiințarea că vor fi dați în judecată dacă nu respectă legea nu ii sperie pe cei din lista neagră.- a precizat Gabriel Postolache, coordonator Școli curate în județul Bacău

Cluj – 13 primării pe lista neagră: Aghireșu, Aiton, Apahida, Beliș, Bonțida, Buza, Călărași, Călățele, Ciurila, Tureni, Măguri-Răcatau, Săcuieu și comuna Șic.

Cred că poate fi extrem de copleșitor să fii angajatul unei primării pentru că toate problemele unei comunități sunt responsabilitatea directă a acelora care lucrează într-o astfel de instituție. Totuși, să primești o cerere, să o treci într-un registru și să eliberezi un număr de înregistrare, iar apoi să o înmânezi cuiva responsabil direct pentru redacta un răspuns mi se pare un job floare la ureche. În realitate, conținutul acestei cereri le-a dat mari bătăi de cap unor funcționari publici din multe varii motive. Am sunat și resunat să obținem acest răspuns sau măcar să aflăm care e stadiul cererilor noastre și tot ce am obținut a fost: O să verificăm si vă sunam inapoi, vă rugăm să reveniți, secretarul/a s-a pensionat și am deschis concurs pe post (4 cazuri), am pierdut cererea, o mai trimiteți încă odată și așa mai departe. – a relatat Tobias Pasăre, coordonator Școli curate în județul Cluj

Mureș – 23 de primării pe lista neagră: Albești, Apold, Băla, Batoș, Bălăușeri, Bogata, Chețani, Cozma, Cuci, Gânești, Grebenișu de Câmpie, Livezeni, Lunca, Mica, Neaua, Ogra, Sângeorgiu de Pădure, Sânger, Sânpaul, Șăulia, Valea Largă, Vărgata, Viișoara și Vânători.

Experiențele care au scos în evidență lacunele din sistem nu au lipsit. Pe lângă lipsa cunoștințelor juridice, am întâlnit inclusiv majore probleme de gramatică în documente sau lipsa posibilității de a comunica din cauza barierelor dintre cele 2 limbi utilizate în administrația locală. Ne-a fost comunicat inclusiv că aceste informații nu reprezintă o prioritate și că ar trebui să ne regândim acțiunile, observând o atitudine ostilă sau momente în care simțeam că efectiv trebuie să cerșești un număr de înregistrare. – a precizat Anda Mețac, coordonator Școli curate în județul Mureș

Timiș – 20 de primării pe lista neagră: Brestovăț, Bucovăt, Chevereșu Mare, Dudeștii Vechi, Dumbrăvița, Foeni, Ghizela, Lenauheim, Nădrag, Ortișoara, Peciu Nou, Pișchia, Remetea Mare, Sacoșu Turcesc, Sânandrei, Șandra, Secaș, Teremia Mare, Topolovățu Mare și Traian Vuia.

Nu credeam că cercetarea aceasta se va simți ca o vânătoare pentru respectarea drepturilor. N-a fost deloc ușor să obținem cele aproape 80 de răspunsuri primite până acum. A trebuit să sunăm de nenumărate ori la unele primarii și să trimitem zeci de e-mailuri pentru un lucru atât de simplu. Mai avem mult de muncă, dar vom continua demersul pentru o educatie transparentă si mai bine finanțată. Experiența aceasta mi-a arătat că există mult loc de îmbunătățire pentru administrațiile din primării. – a completat Andrada Mazilu (Sorca), coordonatorul proiectului Școli curate în județul Timiș

Vâlcea – 31 de primării pe lista neagră: Alunu, Bujoreni, Copăceni, Crețeni, Drăgoești, Drăgășani, Dăești, Dănicei, Fârțătești, Galicea, Glăvile, Golești, Grădiștea, Ionești, Laloșu, Livezi, Mihăești, Muereasca, Olanu, Paușești Otăsău, Perișani, Stoenești, Stoilești, Stroești, Stănești, Șirineasa, Ștefănești, Șușani, Șuțești, Valea Mare și Zătreni.

Timpul m-a ajutat să înțeleg din ce în ce mai bine că educația nu ține doar de profesor, elev și școală ca instituție, ci sunt o multitudine de factori care influențează procesul educațional și o altă multitudine de factori, de care, educația, școala, profesorii și elevii depind. Timp de trei luni, cei 5 ambasadori ai județului, simpli elevi, și-au rupt din timpul lor zilnic pentru a suna și a explica funcționarilor statului cum se folosește o adresă de e-mail sau ce presupune o lege. Eu încă mă întreb pe ce loc se situează educația pe lista primarilor și cât consideră aceștia că pot întârzia termenele limită impuse prin lege. – a precizat Miruna Oltei, coordonator Școli curate în județul Vâlcea și totodată președinte al Consiliului Județean al Elevilor (CJE)

Până în momentul de față, peste 75% dintre cele 464 de localități petiționate (folosind aplicația Ia Statul La Întrebări) ne-au răspuns solicitărilor adresate, un merit aparte pentru această cifră avându-l ambasadorii Școli curate din cele 5 județe, cărora le mulțumim pe această cale pentru eforturile depuse în ultimele trei luni ca să ajungem în acest punct al proiectului!

Școli Curate este inițiativa lansată de cel mai vechi think tank din țară, Societatea Academică din România (SAR), prin care susținem la nivel național un nou mod de a combate corupția în ceea ce privește alocarea, accesarea și cheltuirea resurselor publice în învățământul preuniversitar. Concret, vizăm modernizarea educației printr-o finanțare transparentă și adecvată a școlilor și liceelor din întreaga țară, cu acțiuni de monitorizare și responsabilizare a autorităților locale desfășurate de elevi și părinți la firul ierbii.


Donează și susține-ne acțiunile pentru bună guvernare!

Fondurile colectate susțin bătăliile pe care le ducem în justiție, administrarea aplicației Ia Statul La Întrebări, dar și programele prin care monitorizăm serviciile și instituțiile publice.


Vino în comunitatea noastră de bună guvernare!

Abonează-te la newsletterul România Curată. Vei primi pe e-mail articolele și campaniile noastre și ne poți răspunde la adresa de contact cu sugestii, sesizări sau cu propriile tale articole pentru publicare.

Articole recente

Recomandări

One thought on “112 primării, somate să respecte legea și să răspundă solicitărilor Școli curate privind finanțarea educației

Dă-i un răspuns lui albert Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *