Catiusa Ivanov

Primăria Sectorului 1 București își cere scuze că polițiștii locali nu cunosc legea! Bicicliștii amendați aiurea au fost chemați să li se anuleze procesele verbale de contravenție

Primăria Sectorului 1 și-a cerut scuze publice pentru incidentul din data de 1 iulie 2015, în care două persoane care mergeau cu bicicleta, au fost amendate de către polițiști locali ai Sectorului 1 pentru faptul că circulau fără cască de protecție, deși acest lucru nu este sancționat de lege. Cele două persoane vor fi invitate la sediul Poliției Locale Sector 1 pentru a li se anula procesele verbale de contravenție.

„Conform unor prevederi mai vechi ale legislației rutiere, bicicliștii erau obligați să fie dotați cu echipament de protecție. Noua legislație rutieră nu obligă, doar recomandă bicicliștilor să poarte pe drumurile publice echipamente de protecție.Din cauza unei erori materiale Poliția Locală Sector 1 nu a actualizat formularele de contravenție și nu a instruit personalul în vederea aplicării noii legislații rutiere, agenții Poliției Locale aplicând eronat prevederi ale legislației rutiere învechite”, se arată într-un comunicat al instituţiei.

De asemenea, Primăria Sectorului 1 s-a autosesizat și a început un audit la Poliția Locală pentru a verifica dacă agenții locali sunt instruiți conform legislației la zi.

amenda biciclisti

Scuzele primăriei vin după ce procesul verbal de constatare a contravenției și înregistrarea video cu momentul amendării au început să circule pe rețelele de socializare și pe Facebook, stârnind iritarea oamenilor. Faptul că nu e obligatoriu, ci doar recomandat să porți cască e doar una dintre prevederile legale despre care polițiștii locali habar nu aveau…


Donează și susține-ne acțiunile pentru bună guvernare!

Fondurile colectate susțin bătăliile pe care le ducem în justiție, administrarea aplicației Ia Statul La Întrebări, dar și programele prin care monitorizăm serviciile și instituțiile publice.


Vino în comunitatea noastră de bună guvernare!

Abonează-te la newsletterul România Curată. Vei primi pe e-mail articolele și campaniile noastre și ne poți răspunde la adresa de contact cu sugestii, sesizări sau cu propriile tale articole pentru publicare.

Articole recente

Recomandări

5 thoughts on “Primăria Sectorului 1 București își cere scuze că polițiștii locali nu cunosc legea! Bicicliștii amendați aiurea au fost chemați să li se anuleze procesele verbale de contravenție

  1. I. Puscasu

    Ordonanta Guvernului nr. 2/2001 din 12/07/2001 privind regimul juridic al contraventiilor actualizata la art.2 alin (3) specifica “Consiliile locale ale sectoarelor municipiului Bucuresti pot stabili si sanctiona contraventii in urmatoarele domenii: salubritate; activitatea din piete, curatenia si igienizarea acestora; intretinerea parcurilor si spatiilor verzi, a spatiilor si locurilor de joaca pentru copii; amenajarea si curatenia spatiilor din jurul blocurilor de locuinte, precum si a terenurilor virane; intretinerea bazelor si obiectivelor sportive aflate in administrarea lor; intretinerea strazilor si trotuarelor, a scolilor si altor institutii de educatie si cultura, intretinerea cladirilor, imprejmuirilor si a altor constructii; depozitarea si colectarea gunoaielor si a resturilor menajere”.
    In conformitate cu prevederile legale în vigoare, Poliţia Locală se poate înfiinţa în cadrul administraţiilor locale prin hotărari ale consiliilor locale şi are în competenţă aplicarea reglementărilor emise doar de aceste consilii.
    Potrivit prevederilor art.2 din O.G. nr.2/2001 privind regimul juridic al contraventiilor, actualizată, Poliţia Locală poate aplica sancţiuni contravenţionale doar în cazurile menţionate în această reglementare.

    Reply
  2. Bogdan Balas

    Informațiile din presa sunt parțial eronate.. Eu sunt biciclistul care filma… evident aveam casca pe cap pentru ca de casca era prinsa camera video. Nu noi am luat amenda… Noua nu ne-au dat amenda pentru ca eram tari în gura și aveau ordin sa nu dea decât necunoscatorilor amenzi în baza celor 3 articole marcate cu roșu. Amenda din poza mi-a fost trimisa de un neștiutor al legii care fusese păcălit de polițiști. Când a văzut filmuletul m-a contactat. Acum legat de comunicatul oficial al primăriei. .. minciuni clare. Nici un proces verbal NU SE POATE ANULA decât în INSTANȚĂ. Dacă le vor anula vor încalcă iar legea. Cat despre casca: NICIODATA NU A FOST OBLIGATORIE.

    Reply
    • Carmen

      Asa este. Unele prevederi mai vechi se refereau la ciclomotoare nu la biciclete. Chiar si asa, acelea au fost modificate cu 8…9 ani in urma !!! Scuzele primariei sunt tardive si puerile !!!
      Art 36, alin. 2 a fost modificat prin Legea 49 din 2006, iar art. 99, alin. 1, pct. 9 a fost modificat prin OUG 69 din 2007. In concluzie, Politia Locala sector 1 are o problema grava de competenta profesionala. Mai grav este ca atat Politia Locala cat si Primaria au consilieri juridici de toata jena. Acestora le „recomand” sa consulte site-ul Ministerului Justitiei (banuiesc ca au auzit de acest minister), sectiunea Legislatia Romaniei la zi, consolidata si gratuita !!!

      Reply
  3. Nelu Stiuca

    In cadrul funcţionării instituţiilor publice şi in special a primăriilor din Ro s-a dezvoltat încă din perioada anilor ‘90 un mod de operare subteran, pentu sifonarea fondurilor publice, prin intermediul firmelor de pază şi de bodyguarzi private. Înfiinţarea acestor firme a devenit una dintre cele mai importante activităţi antreprenoriale ale societăţii romaneşti, în spatele cărora se regăsesc grupuri de interese nelegitime.
    Anual, sume fabuloase de ordinul miliardelor de lei, sunt plătite fără rost şi fără transparenţă publică, din Bugetul statului, de către managerii publici ai unitatilor economice de stat, ai unităţilor medicale, de învăţămant, culturale, etc. şi ai administraţiilor locale (primării), firmelor private de pază şi de bodyguarzi, ceea ce a dus la diminuarea drastică a potenţialului financiar public şi implicit a standardelor de progres şi civilizaţie a ţării, monitorizată de către U.E. şi nu numai.
    În contradictoriu cu sărăcirea unităţilor de stat si celor bugetare, firmele private de pază şi protecţie sunt tot mai înzestrate cu tehnici şi tehnologii performante depaşind în unele cazuri cu mult realizările instituţiilor specializate ale statului. Astfel fondurile publice ale instituţiilor menţionate, în loc să fie cheltuite eficient pentru îmbunătăţirea productivitatii, indicatorilor şi condiţiilor de asistenţă medicală, de învăţămant, de instruire culturală şi la realizarea investiţiilor de infrastructură necesare modernizării localitatăţilor rurale, acestea, printre alte căi de fraudare folosite, sunt dirijate prin intermediul firmelor de pază private către grupuri de interese nelegitime susţinute de clasa politică care-şi subordonează toate autorităţile statului, judiciare si de control – supraveghere.
    Paralel cu dezvoltarea acestei activităţi de subtilizare a fondurilor financiare (bugetare) în scopul însuşirii lor fară just temei, s-a menţinut şi perfecţionat ca structura specializată a statului în domeniul pazei, ordinii şi siguranţei publice instituţia Jandarmeriei Romane şi s-a înfiinţat la nivelul administraţiilor locale instituţia Gardienilor Publici, schimbată ca denumire in Poliţie Comunitara, transformtă apoi în aşa zisă Poliţie Locală (personalul încdrat rămanand acelaşi), structură pentru a cărei funcţionare, cel puţin la nivelul municipiului Bucureşti, sunt alocate din fondurile bugetare locale sume importante comparativ cu cheltuielile destinate altor domenii prioritare precum invatamant si sanatate. Dotările tehnico-materiale, costurile cu intreţinerea sediilor şi veniturile angajaţilor le depaşesc pe cele specifice ale Politiei Naţionale care gestionează de mulţi ani bugete de austeritate şi are resposabilitaţi judiciare complexe ce ţin de apărarea vieţii şi integrităţii proprietati cetăţenilor si ale statului.
    In conformitate cu prevederile legale în vigoare, Poliţia Locală se poate înfiinţa în cadrul administraţiilor locale prin hotărari ale consiliilor locale şi are în competenţă aplicarea reglementărilor emise de aceste consilii. În realitate, poliţişti locali, fără a avea vreo normă zilnică de lucru, acţionează în mod aleatoriu şi abuziv aplicand sancţiuni contravenţionale prevăzute de acte normative pentru care nu au competenţa materială ori aleargă pe trotuare după bătranele care vand verdeaţa cultivată de ele. În domeniul dreptului există un principiu care se aplică în toată lumea “cine poate mult poate şi puţin în aceeaşi materie”. În cazul descris (poliţie locală) acest principiu este aplicat invers ”cine poate puţin poate şi mult” fără să se manifeste resposabilitate din partea vreunei autorităţi publice pentru a normaliza situaţia bizară existentă.
    Potrivit prevederilor art.2 din O.G. nr.2/2001 privind regimul juridic al contraventiilor, actualizată, Poliţia Locală poate aplica sancţiuni contravenţionale doar în cazurile menţionate în această reglementare numai in domeniile in care pot reglementa consiliile locale ale primariilor.
    Sarcinile de serviciu legale, ale Poliţiei Locale, nu pot fi cuantificate din cauza lipsei indicatorilor statistici de performanţă a muncii lor specifice, acestea fiind exercitate în mare parte, în mod iresponsabil, de către, firmele de pază private în randul cărora se regăsesc şi mulţi interlopi.
    Ceea ce se precizeaza in Legea nr155/2010 a politiei locale poate fi aplicat in forma existenta numai daca politia de ordine publica si cea rutiera ar trece de la IGPR in subordinea primariilor ceea ce nu este firesc si nici cazul.
    Efectivele firmelor de pază (fără nr) şi sumele nelimitate plătite acestora de catre institutiile si intreprinderile de stat nu se justifică în primul rand pentru că ele preiau in mare parte atribuţiile poliţiei locale şi în al doilea rand pentru că obiectul lor de activitate este lipsit în cele mai multe cazuri, de importanţă din punct de vedere al satisfacerii nevoii publice ori a răspunderii sociale.
    Agenţii de pază stau(ori dorm) în gherete din plastic şi invocă faptul că păzesc zi şi noapte cateva bancuţe, topogane, etc montate prin parcuri care în cele mai multe cazuri nu depăşesc suprafeţe de 50 mp ori se odihnesc prin pieţe stand pe scaune. În instituţiile medicale sau culturale agenţii de pază sunt la tot pasul instalaţi ca nişte trupe de comando. Aceste peisaje ridicole provoacă romanilor indignare, umilire şi iluzia nefericită că în Romania se conturează tot mai multe imagini specifice lumii a treia si nu ale statului de drept, modern, european.
    Din relatarea situaţiei anormale se mai poate rezuma că, în administraţia publică locală, s-a ajuns să se actioneze după bunul plac al unor dictatori în devenire ori baroni locali vieroşi, care nu respectă legalitatea sau principiului DOMNIEI legii ce specifică,“O normă superioară condiţionează atât formal cât şi substanţial normele inferioare, instituind şi legitimând organul competent în aplicarea acestei norme. Legitimitatea este deci dată organului de însăşi norma care îl înfiintează şi îi reglementează functia în sistem”.
    Existenţa unor asemenea anomalii în societatea romanească se datorează în primul rand lipsei “Strategiei naţionale integrate de ordine şi siguranţă publică” prin care să se stabilească sarcini concrete pentru fiecare structură de ordine publică, FĂRĂ A SE PERMITE CREAREA UNOR SITUAŢII CONFLICTUALE ÎN CEEA CE PRIVEŞTE COMPETENŢA MATERIALĂ SAU/SI TERITORIALĂ si prin care sa se aplice si prevederile Legii voluntarialtului.
    Cu ocazia pelerinajului la Mitropolie, de ziua Sf Dumitru, nr pelerinilor era aproape eagal cu cel al fortelor de ordine platite fara noima din bani publici, compuse din politia locala a capitalei, politia locala de sector, jandarmi, politia S10, politie rutiera a politiei locale a capitalei si de sector, dar si a politiei capitalei din politia nationala precum si agenti de paza a 2 firme.
    Lipsa acestei strategii, ce a condus la apariţia unor grave disfuncţii sociale şi a riscurilor mari privind prejudicierea fondurilor bugetare şi diminuarea siguranţei cetăţeanului. Fata de situatia existenta C S A T ar trebuii sa se sesizeze pt ca aceasta problrematica sa fie soluţionată cat mai rapid cu putinţă.
    Domeniul ordine publică şi siguranţa cetăţeanului nu este singurul în care legislaţia este dezlanată, inaplicabilă în totalitatea ei şi necorelată, fenomenul este caracteristic întregului sistem legislativ deoarece clasa politică nu este preocupată de rezolvarea problematicii de interes general izvorate din dezbateri ale politicilor publice care lipsesc cu desavarşire, totul se rezumă la soluţionarea intereselor de grup sau de partid.
    Pentru a putea fi elaborată o strategie sectorială fie ea şi din domeniul ordinii publice şi siguranţei cetăţeanului, este nevoie ca aceasta să derive dintr-o STRATEGIE NAŢIONALĂ de DEZVOLTARE pe care noua clasă politică cu aşa zisele sale elite inexistente nu a reuşit, după 1989, din raţiuni josnice, nici măcar s-o identifice, ce să mai punem problema unei elaborării. Aceste carenţe şi devianţe de la normalitate ale democraţiei romaneşti originale, sunt consecinţele unor acte de guvernare submediocre, exercitării unui management public lipsit de performanţă şi moralitate ce dovedeşte în acelşi timp faptul că întreaga societate romanească este dominată de impostură şi macheavelism.
    Intrebarea fireasca care se naste vis-a-vis de cele relatate este, ce autoritate a statului mai poate preveni sau recupera pagubele nationale mentionate si realizate prin modul de operare descris deoarece Curtea de Conturi se face ca ploua?

    Reply

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *