Adrian Popescu

Primaria Capitalei vrea sa cheltuiasca 14 milioane euro pentru intretinerea toaletelor publice din Bucuresti WC-urile cu GPS ale primarului Oprescu

Pe cand toata lumea este preocupata de referendum si recentele anchete ale procurorilor care vizeaza infractiuni electorale, unele autoritati locale isi continua planul de achizitii publice, dintre care unele frizeaza absurdul. Primaria Municipiului Bucuresti a lansat o licitatie in vederea atribuirii unui contract in valoare de 62 milioane lei fara TVA (aproximativ 14 milioane euro) pentru servicii de inchiriere, amplasare si intretinere a peste 3.000 de toalete publice. De licitatie se va ocupa direct primarul Sorin Oprescu, iar edilul vrea ca masinile firmei castigatoare sa fie urmarite prin GPS, pentru a vedea daca isi fac treaba. Tot cu GPS vor fi dotate si unele toalete, pentru transmiterea timp de 24 de ore a parametrilor de functionare.

Potrivit unui anunt postat pe www.e-licitatie.ro, contractul va fi incheiat pe o perioada de patru ani, in urma unei licitatii deschise, si va avea forma unui acord-cadru cu un singur agent economic. Valoarea estimata a contractului este de 62,585,564.5 lei (aproximativ 14 milioane de euro) fara TVA.

Pentru toaletele automate racordabile, municipalitatea a estimat o cantitate maxima de 400 de bucati care ar putea fi solicitate pe durata intregului acord-cadru, pentru cele ecologice mobile amplasate permanent – de 2.200, iar pentru cele pentru cele ecologice mobile amplasate temporar – de 800 de bucati.

Pentru persoanele cu dizabilitati, numarul maxim al toaletelor care ar putea fi solicitate pe durata intregului acord-cadru va fi de 200 de unitati ecologice mobile.

Pentru toate tipurile de toalete, cantitatile minime estimate – atat pentru un singur contract subsecvent, cat si pentru acordul-cadru – sunt de 20 la suta din cantitatile maxime estimate.

Prestatorul serviciului va avea obligatia ca, pe perioada de derulare a acordului-cadru, sa reinnoiasca in totalitate toaletele ecologice mobile, cel putin o data la doi ani, se precizeaza in anunt.

Procedura de atribuire a acordului cadru va fi licitatia deschisa, criteriul de atribuire fiind oferta cea mai avantajoasa din punct de vedere economic, in care pretul va avea o pondere de 51 la suta, iar restul de 49 de procente vor fi acordate pentru punctajul tehnic.

Cabinele automate racordabile la sistemul de canalizare si electricitate trebuie confectionate din panouri din ciment armat cu fibra de sticla, sa aiba un diametru de maximum 1,7 metri si o inaltime maxima de 2,6 metri.

De asemenea, o cabina trebuie sa fie dotata cu un sistem de automatizare pentru deschiderea si inchiderea usii, pentru spalarea si dezinfectarea dupa fiecare utilizare a peretilor cabinei si podelei cu un jet de apa cu presiune. De asemenea, cabina trebuie sa fie prevazuta cu un dispozitiv de spalare a vasului de wc si uscare automata, precum si cu un lavoar cu distribuire automata de apa si sapun si cu distribuitor de hartie igienica, potrivit caietului de sarcini.

In plus, toaleta trebuie sa fie dotata cu un sistem de semnalizare electronica anti-vandalism, care actioneaza la prezenta unei persoane in plus in cabina prin controlul greutatii pentru siguranta copiiilor. In acest caz, usa toaletei trebuie sa se deschida automat. Toaleta va trebui sa prezinte si un buton de siguranta care actioneaza deschiderea usii chiar si in absenta curentului electric.

Tot in caietul de sarcini este prevazut faptul ca, pe timpul iernii, toaletele trebuie incalzite si prevazute cu un sistem GPS, pentru transmiterea timp de 24 de ore a parametrilor de functionare acestora, pentru a eficientiza operatiunea de remediere a deficientelor tehnice aparute.

Firmele care vor sa participe la licitatie trebuie sa depuna o garantie de participare de 312.900 lei.

Termenul limita pentru primirea ofertelor sau a cererilor de participare este 29 august, ora 10.00, deschiderea ofertelor urmand a avea loc in aceeasi zi, la ora 12.00, la sediul institutiei.

„Vechiul contract, cu societatea SC COMEX ROM SRL, a expirat in data de 16 iulie, obiectul acelui contract fiind de a presta servicii de inchiriere, amplasare si intretinere toalete ecologice mobile pentru cele apropae 680 de toalete publice, din care 600 ecologice, 30 pentru persoane cu dizabilitati fizice si alte 50 de toalete automate racordabile la sistemul de canalizare si electricitate”, a declarat joi directorul executiv adjunct al Directiei de Utilitati Publice, Magdalena Iuga.

Prin noul contract, se doreste o crestere a numarului de toalete automate racordabile la sistemul de canalizare si electricitate, aceasta fiind necesara ca urmare a solicitarilor inregistrate in principal de la Administratia Lacuri Parcuri si Agrement Bucuresti si Administratia Cimitirelor si Crematoriilor Umane.

„Este de dorit ca, pentru marile parcuri care se afla in administrarea Administratia Lacuri Parcuri si Agrement Bucuresti, sa se asigure toalete automate racordabile la sistemul de canalizare si electricitate. De asemenea, se doreste ca in zonele cu trafic pietonal intens, zone aglomerate – acolo unde este posibil – sa poata fi amplasate toalete automate racordabile la sistemul de canalizare si electricitate”, a explicat directorul Directiei de Utilitati Publice.


Donează și susține-ne acțiunile pentru bună guvernare!

Fondurile colectate susțin bătăliile pe care le ducem în justiție, administrarea aplicației Ia Statul La Întrebări, dar și programele prin care monitorizăm serviciile și instituțiile publice.


Vino în comunitatea noastră de bună guvernare!

Abonează-te la newsletterul România Curată. Vei primi pe e-mail articolele și campaniile noastre și ne poți răspunde la adresa de contact cu sugestii, sesizări sau cu propriile tale articole pentru publicare.

Articole recente

Recomandări

2 thoughts on “Primaria Capitalei vrea sa cheltuiasca 14 milioane euro pentru intretinerea toaletelor publice din Bucuresti WC-urile cu GPS ale primarului Oprescu

  1. stefan

    Nu vad ce este rau in faptul ca trebuie sa intram si noi in randul lumii. Este inacceptabil ca in Bucuresti, capitala europeana, sa nu existe toalete la standarde europene, pe care sa nu trebuiasca sa le cauti cu lumanarea. Este absolut civilizat sa ai astfel de toalete, in numar suficient. Iar banii provin si din banii mei, deci sunt ABSOLUT de acord sa fie flositi asa.

    Reply
  2. George Petrineanu

    Articolul atrage atentia asupra unei posibile achizitii dar din pacate se amesteca la un loc cam multe idei fara a se oferi criterii de comparatie.
    Un comentariu la articol ,,toalete la standarde europene”.
    Ma tem ca nimeni nu stie ce care e acela standarul european de toaleta si ca asa ceva nici nu exista.
    In Stockholm de exemplu (care de altfel urmeaza si el niste standarde) mirosul pestilential de urina din spatiul public (statii de autobuz, refugii, lifturi publice etc) e un indiciu ca standardul lipseste (taxa la toaleta acolo unde ea exista e 1 euro). In Viena nu am consatat aceasta problema, deci unde si care o fi standardul?
    Nu m-ar deranja ca o toaleta sa aibe un GPS daca e de folos (un circuit electronic de GPS costa sub un dolar angro…). As zice sa nu folosim modernitate ca sperietoare. Este coruptie si incompetenta in achizitia public, da, asta e un alt lucru, dar nu in primul rand din cauza ambitiei de modernitate.

    Reply

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *