Romania Curată

Poliția Română ia la rând, cu aplomb milițienesc, semnatarii unei petiții. Poziție ActiveWatch și APADOR-CH

ActiveWatch și APADOR-CH protestează față de abuzurile grosolane, incompatibile cu normele statului de drept, prin care sunt hărțuite persoane care și-au exercitat dreptul la petiționare. Apreciem comportamenul Poliției Române ca fiind unul de tip milițienesc, similar poliției politice. În esență, în ultimele zile reprezentanți ai Poliției Române au chemat la secții pentru audieri sau au căutat la domiciliu sau la locul de muncă mai mulți cetățeni din țară, cu pretextul de a verifica dacă au semnat sau nu o petiție online. Oamenii semnaseră un document care critica lipsa de reacție a unor instituții publice din Hunedoara cu privire la gestionarea conflictelor și controverselor apărute din cauza micro-hidrocentralei de pe Râul Alb. Prin petiție, adresată printre alții și Ministrului de Interne, se solicita inclusiv demiterea unui șef de Inspectorat Județean de Poliție.

Considerăm că măsurile autorităților sunt excesive și de natură să îngrădească abuziv exercitarea unui drept constituțional, dreptul la petiționare. Potrivit RomâniaCurată.ro, zeci de persoane au fost conduse la secții pentru a fi audiate și pentru a declara în scris că au semnat respectiva petiție. În realitate acțiunile polițiștilor au caracter de hărțuire și represalii la adresa unor cetățeni care au îndrăznit să își exercite un drept și poate constitui, mai ales pentru inițiatorii ei, infracțiunea de abuz în serviciu, prevăzută de art. 297 alin. 1 Cod Penal.

Mai mult, Poliția Română nu a oferit nici până acum un punct de vedere public care să justifice acțiunile din ultimele zile, ceea ce ridică noi suspiciuni cu privire la motivele pentru care sunt mobilizate atâtea forțe și resurse pentru a verifica semnatarii. Mai eficient și mai responsabil ar fi fost ca autoritățile române să analizeze în ce măsură conținutul petiției era îndreptățit și să verifice dacă entitățile criticate de cetățeni și-au respectat misiunea și au acționat în consecință.

Ultimii ani au demonstrat că România are o problemă cu modul în care autoritățile se raportează la cetățenii care protestează, în stradă sau prin intermediul petițiilor. Poliția Română are responsabilitatea să apere cetățenii, nu să îi trateze cu ostilitate, mai ales atunci când ei reclamă neregularități comise de poliție. Considerăm că această situație este extrem de gravă și transmite un mesaj extrem de periculos în spațiul public în sensul că aceia dintre cetățeni care se implică în acțiuni critice la adresa autorităților riscă să fie victimele unor represalii. Solicităm IGPR și MAI să prezinte o explicație publică situației. Concret solicităm următoarele clarificări:

1.     Cine și în ce modalitate a sesizat poliția;

2.     Care sunt indiciile concrete care justifică inițierea acestor verificări;

3.     Pentru ce faptă și încadrare juridică se efectuează cercetările;

4.     Câți polițiști sunt implicați în această acțiune de verificare și care este costul estimat al unei astfel de cercetări.

 

sursa: apador.org


Donează și susține-ne acțiunile pentru bună guvernare!

Fondurile colectate susțin bătăliile pe care le ducem în justiție, administrarea aplicației Ia Statul La Întrebări, dar și programele prin care monitorizăm serviciile și instituțiile publice.


Vino în comunitatea noastră de bună guvernare!

Abonează-te la newsletterul România Curată. Vei primi pe e-mail articolele și campaniile noastre și ne poți răspunde la adresa de contact cu sugestii, sesizări sau cu propriile tale articole pentru publicare.

Articole recente

Recomandări

4 thoughts on “Poliția Română ia la rând, cu aplomb milițienesc, semnatarii unei petiții. Poziție ActiveWatch și APADOR-CH

  1. Ercuta Ion

    Pentru activitatea aceasta „patriotica si periculoasa” politistii vor avea pensii nesimtite (doar ce s-au aprobat).

    Reply
  2. Ernest

    Probabil cineva a acuzat că nu ar fi legitime acele semnături. În cazul respectiv e normal să se facă o verificare,
    însă aceasta verificare se poate face în mod amiabil, punând o singură întrebare la care se răspunde cu da sau nu.
    Chiar nu văd motivul pentru care oamenii respectivi sa fie duși la secție pentru interogări.

    Reply
    • flo

      A trebuit sa raspund la un set de intrebari. de unde am aflat? daca am fost convins de alte persoane? daca dupa ce am completat formularul online cu nr de inregistrare de la institutii am incercat sa conving si alte persoane sa faca acelasi lucru? daca adresa de e mail imi apartine? etc
      am sustinut declaratia cu raspunsuri vagi…din presa, de pe un site de socializare, am accesat link ul petitiei online, nu m a convins nimeni si nici nu am convins alte pers. sa semneze petitia, da adresa de mail imi apartine.
      Cei care am fost chemati la audieri intreband Politia Romana de ce ne au chemat si cum e posibil asta… ne au dat raspunsuri vagi… asa au primit dispozitie de la M.A.I Bucuresti.
      Din pacate in tara asta se incalca dreptul omului! Incepand cu cele trei puteri in stat si nu numai!!!

      Reply

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *