Zeci de mii de puieţi au fost plantaţi în week-end în judeţele Braşov, Iaşi şi Caraş-Severin, în cea mai mare acţiune naţională de plantare, organizată de Asociaţia „Creştem România Împreună”. Proiectul, numit „Plantează în România” a scos afară peste 1.200 de voluntari care au participat fie la plantări urbane, fie la plantări în şantiere forestiere, atrăgând sprijinul a şapte primării, ocoale și direcții silvice din 3 județe.
Cei mai mulţi puieţi, în jur de 30.000, au ajuns în judeţul Braşov, în plantări forestiere făcute în comunele Părău şi Poiana Mărului, sau plantări urbane făcute la Victoria, Voila, Drăguş, Cristian, Ticuş sau Beclean, pe terenuri puse la dispoziţie de primării.
Potrivit organizatorilor, în comunele Drăguş şi Ticuş s-au plantat şapte mii de puieţi, într-o acţiune la care au participat peste 150 de voluntari. La Cristian, tot într-o plantare urbană s-au plantat două mii de puieţi, cu sprijinul Regiei Publice Locale Ocolul Silvic „Bucegi – Piatra Craiului“ şi al trupei de Pompieri voluntari, şi cu participarea a 170 de persoane, printre care şi părintele Sorin Dobre, din comună. De asemenea, la Voila, Beclean şi în oraşul Victoria aproape 350 de cetăţeni au ales să participe la înverzirea localităţilor lor, plantând în jur de şase mii de puieţi.
Una din cele mai dificile acţiuni a avut loc în Ocolul silvic Zărneşti, unde 150 de voluntari au plantat în pământul acoperit cu 30 de centimetri de zăpadă, opt mii de puieţi, majoritatea de brad, în două şantiere forestiere. Tot o plantare forestieră s-a făcut şi la Părău, unde în jur de 250 de voluntari au primit opt mii de puieţi de foioase.
În afara judeţului Braşov, plantări importante s-au făcut şi la Iaşi şi Caransebeş, unde peste 150 de voluntari au participat la acţiuni de plantare.
Acţiunile din campania „Plantează în România” vor continua week-end-ul viitor, pe 1 şi 2 aprilie, la Mioveni, Ilfov şi în judeţul Covasna, în proiect urmând să se implice 300 de şcoli, începând de miercuri. Organizatorii preconizează că la finalul campaniei de primăvară, la aceste acţiuni vor fi participat peste cinci mii de voluntari şi vor fi sădiţi sau distribuiţi în jur de 150.000 de puieţi.
Proiectul „Plantează în România” se desfăşoară în parteneriat cu Ministerul Mediului, Prefectura Brașov, Prefectura Covasna, Universitatea Transilvania Brașov – Facultatea de silvicultură și exploatări forestiere, Mitropolia Ardealului și Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului. Asociaţia „Creştem România Împreună” şi-a propus să „antreneze” astfel doborârea unui record mondial în 2018, referitor la cel mai mare număr de puieţi plantaţi într-o singură zi. Detalii AICI
Puneti si voi mai multe foto si video de la astfel de evenimente sa le putem impartasi si cu altii, sa crestem in ei dorinta de a ajuta.
Ritmul in care noi plantam si copacii cresc e mult mai lent decat ii taiati voi !!!