Alina Mungiu-Pippidi

Partidul lui Dinu Patriciu

Dreapta actuală e prea la stînga pentru Dinu Patriciu. De cîteva luni editorialele sale au luat o turnură ideologică mai radicală, criticînd deopotrivă partidul de la putere şi PNL ca fiind lipsite de viziunea cu adevărat liberală, care ar putea scoate ţara din criză. Cum cred că dl Patriciu s-a vindecat de la a avea „negri” care să-i scrie textele -de cînd unul care trebuia să-i scrie o carte a plagiat pe una destul de celebră, spre rîsul tîrgului- am bănuiala că aceste texte sînt chiar ale lui. Ne şi spune că le dictează în maşină. Cu viziunea care se desprinde din texte sînt în mare măsură de acord. În afară de mine, singurul om din România care a descris Georgia ca un model din care avem ce învăţa e el. Pachetul georgian a fost unul de succes.

El a constat într-o debirocratizare radicală a ţării (de la 98 de tipuri de licenţe Georgia a ajuns brusc în furntea clasamentlui Băncii Mondiale Ease of doing business; s-au introdus peste tot ghişee unice şi principiul că lipsa de răspuns a administraţiei la termen înseamnă aprobare, nu refuz (imaginaţi-vă la noi), a fost dată afară toată poliţia, coruptă, şi angajat doar vreo treime din acelaşi număr cu salarii de opt ori mai mari, corupţii au fost şantajaţi de stat să dea banii înapoi (din care s-au plătit arieratele la pensii) în schimbul ridicării urmăririi penale contra lor. Reforme super eficiente, ţinînd seama de fondul problemei, nu de forme (de unde critici), dar care au funcţionat. Georgia a lăcat drum liber întreprinzătorilor locali, a atras pe cei străini şi a uscat dramatic resursele pentru corupţie, că aşa cum am mai spus nu cu tribunalul te lupţi cu corupţia, ci eliminînd resursele care o stimulează… Dacă şi lui Dinu Patriciu îi place acest pachet de reforme, integral, mie îmi place şi mai tare, hai să îl promovăm!

De ce nu avem asemenea măsuri radicale luate de dreapta aflată la putere? Nu e ea destul de dreapta, deşi a tăiat salarii, spitale, şi ajutoare pentru handicapaţi? După părerea mea, nu e. Politicile PDL sînt un amalgam de contradicţii. Codul Muncii e singura măsură indiscutabil liberală, şi eu cred că bună, va ajuta la restructurarea sectorului de stat, care era ţinta. Dar alte măsuri cresc birocraţia şi amestecul statului într-o măsură greu de conceput pentru dreapta. Cum se poate ca statul să ceară oamenilor obligatoriu să-şi izoleze locuinţele şi să îşi renoveze faţadele? Cine mai ştie cîte impozite au fost introduse şi cît de tare a fost împovărat mai ales micul întreprinzător, care trebuie să stea la ghişeu lunar să-şi plătească ajutorul de şomaj (pe care nu-l va percepe niciodată), deşi în timpul acela se presupune că face acele activităţi economice generatoare de venit din care ne relansăm economia? Toate reformele Boc au o suprastructură administrativă supraîncărcată, bună doar să spînzuri creşterea economică de ea, e clar că acolo sus e cineva care nu înţelege ce e dreapta şi pe bază cresc economiile.

Tăierile, date pe seama FMI şi care au uscat consumul sînt şi ele inadecvate. Prea tîrziu să discutăm despre ele, dar mai bine era dacă creşteam cota unică în loc să băgăm mîna în buzunar la toată lumea. Ce să mai spun de creşterea TVA, uitaţi-vă cum a luat-o inflaţia din loc, 0.4% creştere e de fapt zero cu o inflaţie de proporţiile astea. Nici un partid de dreapta din Occident nu ar fi tăiat ajutorul pentru copii autişti sau persoane care au grijă de handicapaţi, pur şi simplu asta se consideră un fel de acquis al civilizaţiei, neatins nici de dreapta cînd vine la putere, nu vrem să trăim într-o societate de sălbatici în care oamenii cu asemenea probleme sînt abandonaţi de restul societăţii. Nu scrie nicăieri că dreapta nu are compasiune.

De ce nu face PNL un program agresiv de tip georgian? Bănuiala mea este că, 1. Nu au idee că aşa ceva există şi nu au idee în general, şi 2. PNL are din păcate un grup masiv de oameni de afaceri care nu reprezintă de fapt întreprinzătorii din România, ci s-au îmbogăţit în afaceri cu statul sau beneficiind de favoritism din partea statului. Dacă acolo ar fi plin de exportatori, din aceia care aduc creşterea economică, de exemplu, am fi auzit măcar o dată o slabă umbră de critică contra politicii leului tare al BNR, care, preocupîndu-se de inflaţie şi de protejarea celor cu credite în valută loveşte direct în creşterea economică, mai ales în exporturi. Aţi auzit vreo vorbă despre asta? Eu, nu. Şi cu toate astea economia nu are cum creşte cu exporturi handicapate de leul ajuns cea mai tare monedă din Europa şi consumul populaţiei scăzut din motive de austeritate bugetară. Asta fi o strategie să nu dai faliment, dar nu e o strategie să creşti. Cînd trecem la alta? Unde sînt oamenii de afaceri ai PNL, care umple ecranele doar cu oameni care nu au nici o treabă cu economia? Unde este partidul întreprinzătorilor?

Sper că mai avem întreprinzători, şi nu au împachetat toţi sau au dat faliment. Dar Dinu Patriciu are dreptate, clasa antreprenorială este slab reprezentată de partidele de dreapta actuale, nici unul nefiind de fapt un partid antibirocraţie. Era mai bine pe vremea lui Tăriceanu? Da: dacă vă plac creşterile de pensii pe deficit şi umflarea posturilor din serviciul public, asta a fost guvernarea liberală a lui Tăriceanu. Distribuţia discreţionară de bani doar către primarii PNL nu o mai pun, că la asta fiecare regim se întrece, PSD a fost primul, dar partidele de dreapta au trecut prin tavan, depăşindu-l cu mult. Pentru dreapta noastră, dulce ca mierea sînt banii statului, nu cei din afaceri private.

Ar considera oamenii cu spirit întreprinzător din România că Dinu Patriciu este un reprezentant credibil al lor? În fond, şi el a făcut afaceri cu statul din care nu el a pierdut (dar se poate argumenta că fraier era să nu o facă în mediul de atunci), ca om politic a fost gafeur la maxim (a refuzat să se retragă cînd s-a trecut incompatibilitatea dintre afaceri şi prezenţa în Parlament, de fapt adevăratul handicap pentru ambiţiile lui politice, s-a prezentat singur la TV cu filmul cu copilaşul lui Băsescu, ca să nu mai existe nici o îndoială nici pentru ultimul imbecil că el era în spatele acelei făcături, cînd Liiceanu a fost pus într-o situaţie jenantă de Michnik în loc să se bucure discret s-a apucat el să scrie un articol violent de demascare ca să calce în picioare reputaţia deja jos a lui Liiceanu, etc).

Gafe mari, şi mai ales nici o garanţie că nu vor reapărea în viitor, pentru că par pornite din impulsuri necontrolate de judecată. Dinu Patriciu nu pare, ca George Soros, un om condus de raţiune, care se amestecă pentru că ştie cît de limitaţi sînt oamenii politici, ci un om condus de pasiune, unul care are o revanşă de luat. Patriciu întreprinzătorul nu mi se pare un om inacceptabil sau compromis definitiv, dosarul său nu are lucruri dramatice pentru o economie de tranziţie. Dar Patriciu autorul (plagiator), Patriciu donatorul (umilirea publică a lui Pleşu, are aerul că se simte bine numai cu cei care se lasă călcaţi în picioare), Patriciu omul politic (care propunea susţinerea lui Năstase şi nu l-a criticat pe Tăricenu la pensii)? Aici e aici. E credibil că Patriciu ar putea da bani pentru un partid nou cu un program „georgian” fără să se amestece în el? Că a ajuns la acel stadiu în care sincer vrea să ne ajute să despărţim statul de afaceri? Asta-i întrebarea, şi vă las să răspundeţi la ea.
Dar poate că nu va fi nici un partid al lui Patriciu, şi aceste idei sînt lansate doar ca să stimuleze partide existente deja. Asta nu ar fi deloc rău, şi de asta ideile merită discutate, în pauza pe care
ne-o lasă Irinel, Dominique şi hormonii lor.

Why does democracy not solve the problem?

Citeste si despre: Dinu Patriciu, PNL, Petrom, Adevarul, Dilema Veche.


Articole cu aceeasi tema:
Ofiter SRI, trimis in judecata pentru trafic de influenta
Cum invingem formele fara fond?
Dinu Patriciu a castigat procesul cu SRI


Donează și susține-ne acțiunile pentru bună guvernare!

Fondurile colectate susțin bătăliile pe care le ducem în justiție, administrarea aplicației Ia Statul La Întrebări, dar și programele prin care monitorizăm serviciile și instituțiile publice.


Vino în comunitatea noastră de bună guvernare!

Abonează-te la newsletterul România Curată. Vei primi pe e-mail articolele și campaniile noastre și ne poți răspunde la adresa de contact cu sugestii, sesizări sau cu propriile tale articole pentru publicare.

Articole recente

Recomandări

13 thoughts on “Partidul lui Dinu Patriciu

  1. sorin

    Dinu Patriciu e un om cu multe pacate. Asocierea lui cu un alt partid nou nu cred ca ar fi benefica pentru partid

    Reply
  2. io

    De acord in multe privinte. Ca Patriciu are idei bune. Ca PDL e un partid de stanga cu mentalitate etatista de la care nu prea avem ce cere. De la PSD nici atat. Si probabil nici de la PNL-ul de azi.

    Dar ma amuza cum de fiecare data guvernarea Tariceanu e „hand-waved” cu: „A, pensiile!” Sau: „A, Vosganian, poetul incompetent care canta la pian.” In orice caz, o propozitie, maxim 2.

    Dupa parerea mea Tariceanu chiar a fost cea mai de dreapta guvernare de departe. Nimeni nu neaga „lupta murdara” a populismului si mituirea electoratului, care tin de soiul de „real politik” romanesc aplicat de *toti* inainte de alegeri.

    Dar prea usor se uita opozitia lui Tariceanu la chestiuni mult mai grosiere, gen salariile profesorilor, fortate de PSD+PDL+Basescu la unison, „business friendliness”-ul care exista pe atunci in economie (lupta cu CE pt Ford si multe altele). Una peste alta, exista exact ce nu exista la Boc, atmosfera ca statul e un „baiat bun”, putin „poet, care canta la pian”, prea putin prezent in peisaj, dar oricum „business friendly”. Nu asta e statul minimal pana la urma ?

    Si pana una alta cresterea economica (si a nivelului de trai) care a fost nu se poate compara cu alte guvernari (Nastase nu a fost nici macar aproape, pt ca e mult mai greu sa cresti de la un PIB mai mare in valoare absoluta).

    Dar oricum, prea putin conteaza in practica, pt ca actualul PNL nu mai are de-a face cu Tariceanu, cum nu mai are de-a face nici cu Patriciu.

    Reply
  3. alex rauta

    Pana la urma, la intrebarea daca intreprinzatorii romani l-ar considera pe Dinu Patriciu reprezentativ pentru ei, nu raspundeti. Spuneti doar ca tipul nu e iremediabil compromis si ca ar trebui sa-si controleze impulsurile. Stiti si dvs. ca prima chestiune e subiectiva iar a doua este de negarantat pe termen mediu si lung.

    Apoi, nu discutati in ce masura este legat radicalismul georgian de conditia exceptionala a zonei respective si a politicii lor interne. Daca a fost asa de mare succesul, de ce nu-l imita si altii? Sau il imita, dar nu stim noi? In plus, nu zic sa nu discutam, dar noi nu suntem convingatori in aplicarea unor masuri detaliate indelung in diverse capitole de negociere cu UE, d-apoi politici radical inovatoare …

    Reply
  4. Ovidiu

    @io

    „Stat minimal” in timpul unei guvernari in care numarul bugetarilor a crescut cu 50% (!!!) – EI DA! BRAVOS :)

    @AMP

    Dincolo de idei, care pot fi corecte, in politica stiti bine ca mai mult conteaza faptele. Iar faptele nu sunt influentate doar de idei, ci – de cele mai multe ori -si de sentimente, emotii, umori…Iar Patriciu ne-a demonstrat bine cum sta cu toate acestea. Nu-mi doresc, sincer, ca fix el sa fie in spatele celei de-A Treia Cai, daca va fi sa apara.

    Reply
  5. FlorinL

    Stimata Doamna,

    Tin sa va reamintesc ca in Romania mediul afacerilor (si cresterea economica) au evoluat cu mult sub asteptari, nesatisfacator. In clasamentul „Doing Business”, Romania a pierdut recent 2 locuri. Notele obtinute in 2010 au fost sub cele din 2009. Asa deci, in aceasta privinta avem de a face cu un trend negativ.

    Avind in vedere performantele economice mizerabile din ultimii 2 ani, consider ca atentia ar trebui focusata asupra programelor (si greselilor) omise de partidele si liderii politici de la guvernamint.

    Analize si discutii pe marginea calitatilor /defectelor lui Dinu Patriciu, sau a altor moguli sint irelevante! Astfel de subiecte isi au locul in presa de bulevard.

    Reply
  6. ivi

    O simpla intrebare – sunteti liberala doamna Pippidi?
    …ca am vazut din modul in care ati sustinut PD-ul lui Basescu – partidul care, s-a uitat repede, a inghitit in 2002 sau 2003 partidul securistilor lui Magureanu, si care treptat a fost cucerit de acei fosti securisti – sau cu apucaturi de securisti – din interior: frumoasa lovitura peste timp a lui Magureanu – „securisti nu fiti tristi, securismul merge inainte prin partidul PD-ist”
    …avem acum in toata splendoarea grotesc-antidemocratica, zi de zi, exemplificari de „Golem portocaliu securist”

    V-am intrebat asta pentru ca orice liberal autentic stie de exemplul Georgiei, pe care vad ca dumneavoastra doar acum il mentionati…

    ..in rest in privinta lui Patriciu aveti dreptate, insa ma nedumireste redeschiderea ranii inca nevindecate „Liiceanu Michnick” …vad ca va place sa mai invartiti odata „cutitul democratic Michnick” in „rana usor cangrenata antidemocratic conservator Liiceanu”…

    Reply
  7. PROCURORUL

    DINU PATRICIU este un puscarias veritabil. Nu are nimic comun cu ceva ce ar izvor din buna credinta. EL a furat ROMANIA si cu cei din stanga si cu cei din dreapta. Nu are nimic comun cu viitorul politic al Romaniei. EL este un trancanitor care va disparea in curand de pe scena publica romaneasca.

    Reply
  8. greg

    Ei, nici chiar „singurul roman”… mai sunt printre romani care cunosc realitatile georgiene si au propus promovarea reformelor pe aceleasi principii pe care le-a aplicat Saakashvili. Desigur, nu se vad urmarile peste noapte, ci in timp. Problema este alta: aceste reforme au putut fi facute in Georgia datorita autoritarismului lui Saakashvili. Nu cred ca doriti asa ceva in Romania!

    Reply
  9. dans

    Inca una din multele inconsecvente ale Alinei:

    parca deunazi il tavalea prin noroi pe Shakashvili, in trendul laseipolitici externe germano-europene la care doamna subscrie mai nou.
    Acu e bun ca a facut reforme soc?
    Atunci sa laude si pe Igas, ca uite si el se chinuie sa dea 9000 de politisti afara

    Reply
  10. alinaMP

    Stiu ca nu sintem bine in Ease of Doing Business – m-ar mira sa fie altfel.
    Ce ma intreb e de ce nu se aud protestele oamenilor de afaceri. Unde sint? Aud doar Consiliul Investitorilor Straini. Romanii, ca de obicei, inerti sau ei trag sfori pe ascuns, nu protesteaza pe fata?

    Cit priveste pe Sakasvili, nu vad care e contradictia, cititi-ma mai atent. A fost iresponsabil la faza cu Rusia, si a pierdut tot ce cistigase aici, sau mult din ce cistigase prin politicile economice. In sfirist, tot Vestul plateste nota pentru razboiul lui cu Rusia, si asta doar pentru ca e un reformator convingator, care si-a facut multi aliati si in Europa si in State.

    Reply
  11. Laura

    Hm.. cred ca e nevoie de o analiza mai nuantata aici. „Pachetul georgian” inseamna doua lucruri: (a) fond: o serie de politici economice si reforme birocratice care in general sunt bune (desi nimeni nu vorbeste de transparenta in achizitii publice care e mai jos decat rusia) si (b) forma: legi promovate prin proceduri dubioase, breaking of existing contracts, decizii judecatoresti ignorate in numele „eficientei” and so on.

    Argumentul meu este ca daca fondul ajuta business-ul sa start, forma ajuta business-ul sa grow. Iar partea asta e ignorata complet. Forma inseamna precedent, inseamna stabilitatea contractelor, inseamna jurisprudenta. Aceste lucruri (care se creaza numai in timp, si numai pe baza de stabilitate institutionala) sunt strict necesare pentru crearea mechanismelor de trust care la randul lor sunt mandatory pentru concentrare de capital, pentru merges, pentru investitii in dezvoltare s.a.m.d

    Poate exista un motiv pentru care, in Germania de exemplu, legea pensiilor inca mai grandfather clause favorabile din legea pensiilor militare din Prusia din 1921 … A face reforme (eficiente, chair) odata la 6 luni nu mi se pare ca ajuta prea mult …

    Reply
  12. Realini

    Excelent articol, formidabile analize: Alina Mungiu presedinte…:) sau macar prim ministru :)!!!

    Reply
  13. cineva

    Deci ati ajuns si aici! Patriciu, cu decalogul sau. Si cu concedierea celor 600000 de functionari imaginari. Mai tineti minte? Relaxare fiscala maxima, bazata pe privatizarea domeniului public si privat al statului si unitatilor administrativ-teritoriale (ca tot s-au prabusit preturile in sectorul imobiliar) si pe concedierea celor 600000 de functionari dintr-un total de 750000. Minte cu tupeu baiete, ca nu verifica nimeni! Cam asta-i programul lui Patriciu.
    „Succesurile” inregistrate pana acum in privatizarea economiei, il incurajeaza pe Patriciu sa mearga mai departe si sa vada in privatizare o sursa serioasa de venituri la buget.
    Dar lovitura de maestru e povestea cu functionarii.
    In realitate, la sfarsitul lui 2008, erau cca 120000 de functionari publici, plus ceva contractuali. Deci, daca concediezi 600000 din cei 750000 care nu exista, ajungi cam la numarul functionarilor efectiv existenti in 2008, daca nu chiar ceva mai multi.
    Si asa, din joaca cu cifre, ai creat o fundamentare falsa pentru relaxarea fiscala dorita.
    Sigur, s-ar putea ca Patriciu sa practice, ca si Basescu, confuzia voita intre functionari si bugetari, iar programul sau real sa fie privatizarea educatiei si sanatatii (adica eradicarea ambelor domenii pentru majoritatea cetatenilor).
    Georgia? Doamna, Georgia e condusa cu un satrap dement care a organizat un chef cu 80 de prostituate la un summit NATO si a atacat armata rusa in ciuda dezacordului propriilor militari, crezand ca o sa mearga americanii la razboi cu Rusia de dragul lui. Un satrap care nici nu mai este primit in majoritatea capitalelor lumii, datorita aventurii din 2008 si a deficitului democratic din tara sa(sunt acuzatii serioase privind fraude electorale).
    Asta sa fie modelul pentru Romania? De ce nu Somalia?

    Reply

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *