Romania Curată

Oprescu rămâne în arest încă 30 de zile

Primarul suspendat al Capitalei, Sorin Oprescu, rămâne în arest preventiv pentru încă 30 de zile, în dosarul în care este acuzat de luare de mită, după ce ar fi primit 25.000 de euro.

Instanţa a dispus şi prelungirea arestului preventiv pentru Cristian Stanca, fostul şofer al lui Sorin Oprescu, Mircea Octavian Constantinescu, director economic în Primăria Capitalei, Ruxandra Mihaela Petroi Avasiloae şi Florin Şupeală, directorul general şi respectiv directorul adjunct al Centrului Cultural al Palatelor Brâncoveneşti de la Mogoşoaia, şi pentru omul de afaceri Claudiu Bengalici.

De asemenea, Tribunalul Bucureşti a decis ca Bogdan Cornel Popa, directorul Administraţiei Cimitirelor şi Romeo Albu să rămână în arest al domiciliu încă 30 de zile.

Decizia nu este definitivă, ci poate fi contestată atât de edilul suspendat al Capitalei, cât şi de ceilalţi şapte inculpaţi din dosar.

,„El a cerut externarea (din Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti) pentru că raportul privind analizele este astăzi gata. Contrar spuselor dumneavoastră, care zic că este sănătos, ceea ce ştim noi este total opus. Şi urmează un alt set de investigaţii. Starea de sănătate a fost degradată în ultimele 15 zile în arestul central şi urmează a se da o soluţie şi a se decide şi în baza acestui raport, care astăzi este definitivat. În sală, încă o dată, şi-a susţinut nevinovăţia şi a arătat că doreşte să fie liber ca să lupte cu arme egale atât cu Ministerul Public, cât şi cu inculpatul denunţător Popa „, a declarat Viorel Mocanu, unul dintre avocaţii edilului suspendat al Capitalei, citat de Mediafax.


Donează și susține-ne acțiunile pentru bună guvernare!

Fondurile colectate susțin bătăliile pe care le ducem în justiție, administrarea aplicației Ia Statul La Întrebări, dar și programele prin care monitorizăm serviciile și instituțiile publice.


Vino în comunitatea noastră de bună guvernare!

Abonează-te la newsletterul România Curată. Vei primi pe e-mail articolele și campaniile noastre și ne poți răspunde la adresa de contact cu sugestii, sesizări sau cu propriile tale articole pentru publicare.

Articole recente

Recomandări

One thought on “Oprescu rămâne în arest încă 30 de zile

  1. mircea

    curaj Sorine nu ceda fii tare ca doar stii ca ce e rau nu piere, nu esti si nu vei fi singur e pa vine Basescu,Vanghelie,Videanu,Blaga,Oltean,…….Toader,de numai unu si unu

    Reply

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *