Romania Curată

Dosar nou pentru Elena Udrea. Ar fi primit un ziar și 3,8 milioane de dolari de la un „băiat deștept” din energie și ar fi cumpărat vilă pe Litoral prin interpuși

DNA cere din nou încuviințarea Parlamentului pentru reținerea și arestarea Elenei Udrea. Aceasta este acuzată că a cumpărat o vilă pe Litoral cu o sumă foarte mică, dar și că a cerut 5 milioane de dolari de la o firmă aflată în afaceri cu Hidroelectrica.

Elena Udrea este cercetată în noul dosar penal pentru luare de mită în formă continuată, trafic de influență, instigare la abuz în serviciu, efectuarea de operațiuni financiare incompatibile cu funcția, spălare de bani în formă continuată și fals în declarația de avere în formă continuată.

Faptele ar fi fost comise, spun procurorii, în perioada 2009-2012, când Elena Udrea a fost ministrul Turismului, ministru interimar al Mediului şi ministru al Dezvoltării Regionale şi Turismului.

Ancheta procurorilor anticorupție vizează două afaceri distincte. Ua dintre ele se referă la Vila Săbărel din Eforie Sud, cu o suprafață utilă de 700 de metri pătrați, pe care ar fi achiziționat-o prin interpuși la un preț cu mult mai mic decât cel al pieței.

Vila se afla în proprietatea Carmen Silva 2000 SA și are și un teren de peste 380 de metri pătrați. Aceasta a fost vândută firmei Romlit Spectrum SRL, pentru a ascunde beneficiarul real şi pentru a evita justificarea resurselor financiare.

„A solicitat vânzarea activului „Vila Săbărel” din Eforie Sud (achiziționată cu suma de 56.425 euro), prin metoda negocierii directe şi cu recunoaşterea unor investiţii în cuantum de aproximativ 7.284 euro ce nu fuseseră realizate, către SC Romlit Spectrum SRL – o societate controlată de o persoană din anturajul său, societate pe care a creditat-o prin intermediul unei rude, pentru achitarea sus menţionate, fără a declara împrumutul acordat societăţii sau cumpărarea activului prin interpuşi”.

Practic, susțin procurorii Elena Udrea a achiziționat vila pentru sine, dar prin interpuși.

DNA mai spune că Elena Udrea l-a constrâns pe directorul general al SC Carmen Silva 2000 SA, prin intermediul reprezentantului SC Romlit Spectrum SRL, să încheie un act adiţional la contractul de vânzare – cumpărare a activului „Vila Săbărel”, în condiţii nelegale (respectiv cu încălcarea hotărârii AGA şi a condiţiilor stabilite pentru vânzare prin mandatul emis de minister în baza avizelor direcţiilor de specialitate). Asta pentru a asigura SC Romlit Spectrum SRL trecerea în proprietate a imobilului, deşi nu se efectuase plata banilor în termenul de 10 zile stabilit prin mandat de minister, fapt ce atrăgea desfiinţarea de drept a contractului, fără altă notificare şi fără intervenţia instanţei de judecată, conform procurorilor.

Primarul din Eforie Sud, influențat de Udrea

Procurorii mai notează în actele din dosar că fostul ministru Elena Udrea și-a exercitat influenţa asupra primarului oraşului Eforie Sud pentru a obţine cumpărarea, de către SC Romlit Spectrum SRL, a terenului aferent Vilei Săbărel, prin negociere directă, la un preţ sub valoarea de piaţă (aproximativ 50% din valoarea pieţei);
Tot Elena Udrea, mai scriu procurorii în cererea adresată Camerei Deputaților, a achiziţionat imobilul Vila Săbărel prin intermediul firmei SC Romlit Spectrum SRL pe care o controla şi căreia îi asigura fondurile aferente efectuării tranzacţiilor, prin creditarea firmei în numele asociatului declarat; astfel, a ascuns faptul că este beneficiarul real al imobilului „Vila Săbărel”, al terenului aferent şi al lucrărilor de renovare efectuate de o societate comercială favorizată; toate foloasele sus menţionate au fost primite în legătură cu exercitarea prerogativelor specifice funcţiei, în scopul disimulării proprietăţii bunurilor ori a drepturilor asupra acestora, cunoscând şi faptul că modalitatea de dobândire a imobilelor a fost nelegală”.

DNA mai spune că fostul ministru „a pretins şi primit foloase necuvenite în cuantum de cca. 520.000 de lei, constând în contravaloarea lucrărilor de renovare a Vilei Săbărel şi a materialelor necesare, de la administratorul unei societăţii comerciale (societate ce avea în derulare mai multe contracte cu C.N.I. – Compania Naţională de Investiţii). Foloasele au fost primite pentru a asigura finanţarea necesară derulării contractelor pe care societatea le încheiase cu CNI SA. Aceasta, în condiţiile în care CNI SA funcţiona sub autoritatea Dezvoltării Regionale și Turismului, iar ministrul era ordonator principal de credite”.

Udrea i-ar fi cerut 5 milioane de dolari mită lui Bogdan Buzăianu, „băiat deștept” în afaceri cu energie

Procurorii susțin că în vara anului 2010, „în calitate de ministru al Dezvoltării Regionale și Turismului și membru la Guvernului şi de persoană cu funcție de conducere în cadrul unui partid politic, având influență asupra factorilor de decizie din cadrul Ministerului Economiei și ai SC Hidroelectrica SA, a pretins de la un om de afaceri, prin intermediar, suma de 5 milioane USD, pentru a asigura firmei controlate de omul de afaceri derularea, în continuare, a contractului bilateral de vânzare – cumpărare de energie electrică cu SC Hidroelectrica SA”.

Surse judiciare susțin că este vorba despre Bogdan Buzăianu, cunoscut ca fiind unul dintre „băieții deștepți” din energie.

Cum a ajuns Elena Udrea să dețină presă

„Pentru a-și exercita influența asupra factorilor de decizie din Ministerul Economiei și a celor din cadrul SC Hidroelectrica SA, la începutul anului 2012, a primit de la acelaşi om de afaceri, prin intermediar, suma de 3.800.000 USD şi o creanță de 900.000 de euro pe care una din firmele controlate de omul de afaceri o deținea ca urmare a unui împrumut garantat cu pachetul de 90% din acțiunile la o societate comercială cu activitate în mass media”.

Conform unor surse judiciare citate de Hotnews.ro, firma în cauză ar fi cea care editează cotidianul Evenimentul Zilei.

Procurorii explică faptul că în anul 2011, pentru a ascunde beneficiarul real al creanţei de 900.000 de euro, primită cu titlu gratuit de la omul de afaceri, Elena Udrea îi solicitase unei persoane să încheie un contract de novaţie cu schimbare de creditor pe o firmă a respectivei persoane. De asemenea, ulterior, pentru a ascunde că este beneficiarul real al pachetului de acţiuni la societatea cu activitate în mass media, i-a solicitat unei alte persoane să încheie actele aferente tranzacţiei în numele său şi să efectueze plăţile aferente prin creditarea societăţii, disimulând astfel provenienţa sumei de circa 700.000 de euro, aferentă plăţilor efectuate pentru societatea mass media şi ascunzând astfel că este adevăratul proprietar al creanţei ce a făcut obiectul novaţiei cu firma omului de afaceri de la care a primit creanţa.


Donează și susține-ne acțiunile pentru bună guvernare!

Fondurile colectate susțin bătăliile pe care le ducem în justiție, administrarea aplicației Ia Statul La Întrebări, dar și programele prin care monitorizăm serviciile și instituțiile publice.


Vino în comunitatea noastră de bună guvernare!

Abonează-te la newsletterul România Curată. Vei primi pe e-mail articolele și campaniile noastre și ne poți răspunde la adresa de contact cu sugestii, sesizări sau cu propriile tale articole pentru publicare.

Articole recente

Recomandări

5 thoughts on “Dosar nou pentru Elena Udrea. Ar fi primit un ziar și 3,8 milioane de dolari de la un „băiat deștept” din energie și ar fi cumpărat vilă pe Litoral prin interpuși

  1. vivi

    “Dosar nou pentru Elena Udrea. Ar fi primit un ziar(?) și 3,8 milioane de dolari de la un „băiat deștept” din energie(cum il cheama ?) și ar fi cumpărat vilă(care ?} pe Litoral prin interpuși (cum ii cheama ?) ”.
    Asta este bataie de joc, nu stire. Sau ma rog, o fi stire pentru handicapatii cu capu’.
    O stire, un anunt de bun simt ar fi trebuit sa sune cam asa : „Acestea sunt dovezile materiale, de necontestat in baza carora procuratura o trimite pe E.U. in judecata. Procesul incepe maine .”
    In cazul lui ponta au fost pezentate dovezile (facturi falsificate din care reese clar numele celor implicati, sumele, datele ) …jigneste si terfeleste procurorii si judecatorii, calca in picioare legile…..

    Reply
  2. Paul

    Institutiile Statului de control si lupta antifrauda ce au pazit pana acum?De ce nu au intervenit energic si la timp pentru prevenirea fraudelor si asanarea societatii.? Am ajuns in situatia absurda de a ne suspecta unii pe altii,fara a avea solutii viabile de a indrepta societatea.Inchisoarea a ajuns Casa de Creatie pentru toti pungasii.

    Reply
  3. Costel Constantinescu

    Dupa cum se vede, Udrea facea toate prin intermediar Probabil ca nici ea nu stia…
    Pana in prezent s-au deschis mai multe dosare, dar nici unul nu se judeca pe fond. Probabil ca le e teama de o achitare, si atunci mai toarna un dosar. A ajuns cel mai corupt om din Univers.
    Mai rasfirati, baieti, ca se vede!

    Reply

Lasă un răspuns la Costel Constantinescu Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *