Adrian Popescu

Noii miniştri ai Guvernului Tudose, cadre de nădejde ale PSD

PSD a stabilit înlocuitorii celor trei miniștri demisionari ai cabinetului Tudose: Paul Stănescu va fi ministru al Dezvoltării Regionale şi vicepremier, Felix Stroe – ministru la Transporturi, Marius Nica – ministru delegat la Fonduri Europene.

Premierul Mihai Tudose a anunțat, la finalul ședinței Comitetului Național Executiv al PSD, că îi va prezenta luni președintelui Klaus Iohannis noile propuneri de miniștri.

Paul Stănescu (stânga), Felix Stroe (centru) şi Marius Nica (dreapta), ajung luni la judecata lui Iohannis

Paul Stănescu, baron de Olt, nepotism și dosare penale

Paul Stănescu a figurat pe listele negre ale României Curate fiind acuzat în presă de nepotism și având la activ cel puțin un dosar penal, încă nesoluționat.

A fost președintele CJ Olt timp de 8 ani, iar din 2016 e senator. Și-a impus fratele pe listele parlamentare ale PSD, Alexandru Stănescu, în prezent deputat, iar soția sa a ajuns din profesor la Școala generala Vișina, consilier la Ministerul Educației. În 2015, DNA i-a redeschis un dosar penal pentru care primise inițial NUP, dosar în lucru și la această dată.

Felix Stroe, probleme cu DNA și cu ANI, premiat de Mazăre

Propunerea PSD pentru Ministerul Transporturilor este Felix Stroe, liderul PSD de Constanța. Numele acestuia apare în dosarul fostului senator PSD, Cătălin Voicu, și a fost audiat la DNA în 2010. De asemenea, Stroe a fost declarat incompatibil de către ANI în anul 2015. Detalii, aici.

În noiembrie 2015, după ce DNA îl scăpa de șeful său de la PSD Constanța, Radu Mazăre, căruia i-a luat locul, Stroe se declara un fan înflăcărat al DNA: „DNA joacă un rol extraordinar. Chiar sunt câteodată mâhnit când se afirmă ca nu s-a schimbat nimic în ceea ce privește lupta anticorupție. Dacă nici în România DNA nu a punctat în lupta anticorupție, să ne bată Dumnezeu. Și cred că e nevoie în continuare, încă 25 de ani, de DNA. După 25 de ani mai vedem ce-o mai fi, dar eu am zis 25, n-am zis doi. Da, susțin DNA. Total, total, total”.

Marius Nica, propus ministru al Fondurilor Europene, fost ofițer MApN școlit la Academia SRI

Marius Nica are 36 de ani şi a fost ministrul Fondurilor Europene în guvernul Ponta. Este un personaj crescut în umbra vicepreşedintelui PSD Rovana Plumb, scrie Gandul.info. Nica a absolvit Academia Naţională de Informaţii a SRI în 2003, cu specializarea jurnalism, comunicare şi psiho-sociologie comportamentală, apoi a lucrat până în 2008 ca ofiţer la MApN, unde analiza din punct de vedere al managementului riscurilor de incidente de securitate pe cei care doreau să se angajeze în MApN. A avut propria firmă, Holding Group Trading International SRL.

 

 

 


Donează și susține-ne acțiunile pentru bună guvernare!

Fondurile colectate susțin bătăliile pe care le ducem în justiție, administrarea aplicației Ia Statul La Întrebări, dar și programele prin care monitorizăm serviciile și instituțiile publice.


Vino în comunitatea noastră de bună guvernare!

Abonează-te la newsletterul România Curată. Vei primi pe e-mail articolele și campaniile noastre și ne poți răspunde la adresa de contact cu sugestii, sesizări sau cu propriile tale articole pentru publicare.

Articole recente

Recomandări

2 thoughts on “Noii miniştri ai Guvernului Tudose, cadre de nădejde ale PSD

  1. Bijou

    Oare nu exista nimeni in psd,cinstit,fara probleme cu justitia,dar bun profesionist, care sa poata ocupa o functie de ministru?! Sau nu se vrea?!

    Reply
  2. 1984

    1) Fizionomic, seamănă cu o bucată din distribuția la Clanul Soprano (după machiaj).
    2) Academia aia a SRI a devenit un fel de cabinet medical prin care trec curvele înainte de a se angaja la bordelul politicii? Celelalte universități și facultăți sunt amputate în cifra de școlarizare, iar ăștia școlesc nu numai pentru servicii, ci și pentru partide, pentru administrație și Dumnezeu mai știe pentru ce!!! Ce dovadă mai bună vreți că legătura dintre servicii și celelalte compartimente ale societății este nesănătos de apropiată? SRI-ul dispensează cu larghețe cunoștințe de psiho-sociologie comportamentală ca apoi să fie folosite independent de diverși băieții? Și dacă un șeic își angajează pe bani foarte mulți vreo trei firme ca ale lui Nica pentru a-și face intrarea în România? Sau ISIS?
    3) Cum se face că, cu atâția absolvenți de școală SRI în partide, prin conducerile diverselor instituții, cloaca de corupție devine tot mai adâncă, mai deprimantă, mai puturoasă și pare veșnică? Să le introducă dracului o disciplina Etică și onoare!!! Poate unul, mai tâmpit, o ia de bună!X

    Reply

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *