Cu cativa ani in urma, unul din indicatorii de baza ai chestionarului pe baza caruia au fost evaluate universitatile pentru clasamentul integritatii de catre CUC continea simpla intrebare: se inscrie mai mult de o persoana la un concurs anuntat? S-a facut mare haz in strainatate de acest indicator al meu, metodologia fiind adaptata, utlizata in studii de caz UNDP si publicatii ISI, comentandu-se ca probabil din teribilism am formulat chiar asa. Nu era cazul: formulasem asa cat se poate de candid, pentru ca asta era situatia concursurilor din invatamintul superior romanesc, iti dai seama imediat cat de deschis este estimat un concurs dupa cati candidati se inscriu. De obicei, nu se inscrie in Romania decat candidatul preferat, pentru care s-a scos postul. Am mai povestit pe vremuri cum am scos eu primul post de conducere la concurs “pe bune” in sectorul public la TVR (1997), anuntat in toate gazetele. Cum eu nu aveam unul, dar toata lumea presupunea ca el exista, nu s-a inscris nimeni.
Prin legea modificata a invatamantului, asta ar fi trebuit sa se schimbe. La drept vorbind, nu era nimic in legea veche care sa fi dus la situatia unor conursuri integral aranjate si, de aceea, eu nu mi-am pus speranta in legea noua si am argumentat mereu ca actiunea colectiva, nu modificarile legislative, sunt cele care schimba lumea. Iata ca, in sfarsit, se organizeaza concursuri dupa noua lege si ele se tin tot ca pe vremuri: castiga cine trebuie. Diferenta e ca mai multi oameni tineri si cu palmares de valoare se inscriu si in sfirsit se plang cand pierd si iese scandal.
Universitatea Bucuresti nu a iesit prea bine in cele doua editii ale clasamentului CUC, desi pozitia, vechimea si resursele o avantajau. Nici a doua oara nu a reusit sa ia mai mult de trei stele, ba chiar in mod memorabil ramane singura universitate unde un profesor si-a anulat orele auzind ca va veni la ele echipa CUC (care nu facea decat sa verifice daca se tin sau nu, culmea ironiei). Exista insa diferente intre facultati si, iata ca acum, facultatea de filosofie a scos doua posturi. La ambele au castigat candidatii fara lucrari ISI, dar care erau deja insideri, tineau ore si aveau acceptul conducerii. In ambele situatii, prezentate de Gabriel Liiceanu si Alexandru Baumgarten (un caz este documentat minutios pe aceasta pagina), situatia este fara echivoc, adica erau in competitie mai multi candidati, si cistigatorii erau cei mai putin calificati. Nici o filosofie deci la facultatea de filosofie, doar business as usual, cum se spune: d.nul Ciocan, prezentat de CUC, a fost studentul dlui Liiceanu, dar in afara de el mai era un candidat cu lucrari ISI, care a pierdut si acela. Nu e vorba, deci, de o batalie intre doua grupari, sau de latitudinea pe care o pot in mod legitim cere universitatile de a angaja in functie de prioritatile lor, ci de incalcarea flagranta a acelor criterii legale clare si nou introduse, faimoasele lucrari ISI, care, iata, raman litera moarta. Se poate reformula, ca in chestionarul meu, urmatoarea indicatie pentru evaluatori: castiga in mod sistematic concursurile candidatii cu cele mai putine lucrari ISI? Si, daca da, cate stele merita universitatile unde se petrece acest lucru?
Eu sunt convinsa ca Universitatea din Bucuresti traieste sub potentialul sau si ca prezinta lumii un potential national mult subestimat, descurajand pe cei cu publicatii internationale, aflati deja in circuitul european al valorilor, de dragul de a avea facultati organizate ca niste ferme de familie. Situatia se va degrada si mai mult, pentru ca mai multi din profesorii cu lucrari internationale, care au adus UB scoruri decente la ultima evaluare, cea dupa legea noua, vor iesi in citiva ani la pensie. In urma lor, vor ramine acesti anonimi mediocri care au dus gentile tuturor si de asta s-au ales cu catedre universitare, ceea ca va duce la scaderea in clasamentul nou creat. Acum, cand se alege pentru prima oara in mod democratic un Senat si un rector (nu am apucat sa imi exprim sastisfactia ca a triumfat ideea mea de a universaliza votul, mai degraba decat cea a “reformatorilor” de a se face comisie de selectie a unui rector pe baza de cautare), acestia au ocazia sa indrepte lucrurile.
Concursurile astea aranajte, nu doar la UB, nu ar trebui validate. Reamintim cititorilor nostri sa ne sesizeze si alte situatii, de la alte universitati si incurajam pe toti candidatii sa epuizeze toate mecanismele formale de contestatie, urmand sa ajutam pe aceia cu situatii clare daca decid sa mearga in justitie.
Iata o poveste de coruptie sistemica in care nu e vorba de politicieni, pe care dam mereu vina, care arata ca nu doar elitele politice trebuie reformate, ci si cele universitare. Usor nu e. Nici legi, nici partide noi nu pot face asta. Doar noi toti, impreuna.
Nu sunt intru totul de acord cu dvs. Recunosc , e nevoie de lupta tuturor impotriva coruptiei dar avem nevoie si de un instrument de calitate numit lege. Pentru ca intr-un stat de drept orice decizie fie ea si o simpla contestatie trebuie sa aiba temeiul legii. O zi buna !
Nu stiu daca cazul Ciocan e cel mai clar, dar altfel aveti dreptate si cauza merita sustinuta…
Eu cred ca idea ca „actiunea colectiva, nu modificarile legislative, sunt cele care schimba lumea” este adevarata, dar trebuie mult nuantata.
In contextul articolului (adica o actiune colectiva de auto-reglementare), eu cred ca actiunea colectiva functioneaza (si functioneaza foarte bine) de la o masa critica incolo. Dar eu nu sunt convinsa ca mediul academic din Romania (sau orice alt domeniu in Rom sa fiu sincera) a atins aceasta masa critica. Asa ca masa critica trebuie creata; iar ea se poate creea sau top-down (i.e. prin fiat legislativ, gen Singapore) sau prin import (i.e. adusi profesori straini in Universitate, cam dificil). Dar chiar nu cred ca e posibil ca masa critica sa fie creata bottom up, chiar nu stiu nici un exemplu in lume unde acest model a functionat.
Nu cred că un articol cotat ISI poate fi un criteriu de performanță academică.
ISI este o bază de date PRIVATĂ ca oricare alta (există și altele la fel de ”celebre”). Faptul că ești citat mult nu înseamnă și că ceea ce ai scris în articol e bun. Poți să publici o prostie pe care apoi o critică 1000 de specialiști cu critică la adresa ta. Poți să nu ai citări și să iei premiul Nobel (există cazul lui Merton în economie care în 1997 a luat Nobel fără ca articolul care a fost premiat să fie publicat într-o revistă ISI de avangardă). Lăsați-o mai moale cu criteriile bazate pe ISI pentru că Anglia a renunțat la ele de anul trecut iar Germania nu le mai are nici ea de anul acesta. Contează pentru un profesor ȘI să aibă vocație ȘI să accepte mizeria din sistem (să lucreze mult peste normă și program, să sclavagească pentru sistem efectiv). Poate că cei care l-au preferat pe X au făcut-o tocmai pentru că el acceptă mai ușor să lucreze neplătit în tot felul de chestii administrative inerente într-un sistem cum este cel românesc. Mare lucru că a scris cineva un articol ISI. Acest lucru nu spune nimic pentru CALITATEA LUI DE PROFESOR.
În plus, în România se cer tot felul de criterii foarte avansate și ciudate pe care nici cei din afară nu le îndeplinesc. La Stanford nu se cer criteriile care se cer acum în România. Iar un profesor dacă le va îndeplini e fraier dacă rămâne în România pe salariul de mizerie de aici (un conferențiar acum are 500 de Euro la ASE pe lună la care mai poate adăuga niște plata cu ora de vreo 100 de Euro maxim că legea interzice să ai mai mult de o normă la minim).
Recomand oricărui potențial candidat care ar fi genial și are criteriile îndeplinite să fugă cât mai departe de România și de sistemul subfinanțat și birocratic de la noi. Probabil și noi ceilalți vom face la fel și vom alege să predăm cu precădere la universități de afară (cei buni). Sistemul este într-o boală cronică și legea actuală a învățământului a creat un haos enorm.
subscriu total la replica lui „cristian” (merci, asa cistig timp), si adaug ca dl Ciocan este o persoana de o calitate umana indoielnica. ar tb luat si acest aspect in discutie, poate ca profesorii care au luat decizia ar avea lucruri interesante de spus.
Atenţie: celălalt câştigător, Bogdan Mincă, nu este defel mai prejos decât C. Ciocan. O fi el „insider”, dar are 4 traduceri din Heidegger şi una din Aristotel – deci ştie germană şi greacă veche (ceea ce nu e cazul lui Ciocan) şi are două cărţi publicate: prima este lucrarea de doctorat, publicată în germană, iar a doua este „Scufundătorii din Delos. Heidegger şi primii filosofi”, publicată la Humanitas. Nu credeţi că fie şi numai aceste realizări fac cel puţin la fel de mult ca nişte articole ISI?! Mai informaţi-vă puţin înainte de a vorbi despre persoane necunoscute. CV-ul domnului Mincă se găseşte pe net.
În plus, pot să vă spun din proprie experienţă că este un profesor excelent.
In calitate de cunoscut al ambilor candidati, B. Mincă și C. Ciocan, confirm ca fiecare dintre cei doi are atuuri puternice, de altfel complementare: Minca n-are ISI dar are traduceri importante; Ciocan are publicatii in reviste mari, dar n-are traduceri. Sunt cam pe acelasi palier, au de altfel si aceeasi varsta. Te salut, „A. Crunt”, te-am mai intalnit si pe alt forum, daca nu ma insel.
Sa vedem cine arunca cu piatra primul, as avea mari indoieli in privinta tinutei academice a domnului A. Baumgarten, cat si a domnului Ciocan sub aspectul folosirii parghiilor de putere din domeniul invatamantului pentru folos personal sau familial. O dare de seama a fondurilor europene accesate neconcurential de cei doi ar fi de asemenea necesara. Cei puri nu exista, protestul este mincinos
OK, n-avem incotro, trebuie sa aducem si titularizarile universitarilor in dezbaterea publica, pentru binele culturii romanesti . Eu, M. D., matematician si programator, ard de nerabdare sa ma pronuntz daca dl Ciocan sau dl Minca sunt mai potriviti pentru un lectorat de istoria filosofiei . Nu ma indoiesc ca multi conationali, ca vor fi fiind chelneri, tinichigii, manageri de vanzari, pisicutze corporatiste, vor dori la fel de mult sa se implice . Sa vina traducerile, ISI-urile, sa le evaluam :) !…
Mai filosofi, mai cu jena, Nicaieri in lume traducerile nu sint acceptate la evaluarea cuiva sau la un concurs didactic. Am mai auzit la Andrei Conrea treaba asta, dar e inacceptabila. Traduceti de dragul traducerii si nu mai pretindeti ca asta se poate pune in evaluarea academica a cuiva.
@adrian: cine e în stare să traducă dintr-un filozof marcant dovedeşte dintr-un foc că ştie limba respectivului filozof, că ştie propria limbă, că ştie implicit filozofia pusă în joc de acel filozof. Toate astea la un loc cer vreo 10 ani de pricepere în chestiunile de mai sus, başca asumarea unei plăţi modeste până la mizere din partea editurilor româneşti. A scrie un articol ISI (în limba engleză, cel mai adesea) pune la bătaie resurse diferite şi nu în mod necesar mai profunde. În genere nu se prea pot compara traducerile cu scrisul articolelor. În filozofie, cel puţin, este indispensabil să fii în stare de ambele isprăvi. Treburile astea le scrie unul care a şi tradus din filozofii mari dar a şi publicat articole ISI.
Si de ce crezi tu atunci ca in alte tari se iau numai lucrurile in considerare? in sistemele cele mai performante, nici cartile nu se pune, doar lucrarile ISI, e Ok, admir traducatorii, dar de ce vor un sistem original romanesc de evaluare?
In urma acestui caz prezentat in articol, ce prezinta continuitatea INCESTUOASA din invatamantul superior din Romania, mi-am amintit de ce mi-a spus un fost asistent de la Automatica Bucuresti dupa experienta lui ca doctorant in SUA la Cornell si Georgia Tech:
In SUA absolventii de doctorat al unei catedre/universitati sunt DESCURAJATI sa devina cadre didactice ale aceleiasi universitati. Poti ramane profesor acolo numai daca esti foarte cunoscut la nivel mondial in domeniul tau sau eventual dupa stagii de profesorat (tenure track) pe la alte universitati.
Ce s-ar intampla daca absolventii interni ar avea prioritate fata de cei externi? In primul rand s-ar bloca accesul la o concurenta loiala pentru profesorat al unor tineri doctori de la celelalte (zeci de) universitati prestigioase iar in al doilea rand expunerea la rezultatele cercetarilor din alte universitati ar fi limitata.
In Romania pana si curicula de predare este partitionata in functie de institutii mai ales intre universitatile umaniste si cele tehnice.
Ca exceptia, exista practica, foarte rar folosita in SUA, de atragere simultana a tinerilor profesori sot-sotie doar daca acestia sunt independent foarte promitatori iar o oferta de tenure track comuna la aceeasi universitate ar ajuta in recrutarea lor. Un caz fericit este cel al Profesorilor Radu Marculescu si Diana Marculescu (Raiciu) care au fost astfel recrutati de catre Carnegie Mellon University (loc 5 usnews.com pentru Electrical and Computer Engineering).
Pentru ilustrare am inceput sa fac urmatorul test de raportare a institutiilor de studiu (doctorat) si de predare pentru primele universitati ca valoare in domeniu din SUA pe Computer Science: MIT, Carnegie Mellon, Stanford si UC Berkeley (loc 1 egalitate – usnews.com) si Cornell (loc 5 – usnews.com).
Rezultatele partiale sunt urmatoarele:
a) Distributia doctoratelor profesorilor MIT:
a1) 42.0% MIT (loc 1 usnews.com),
a2) 18.4% Stanford (loc 1 usnews.com),
a3) 14.6% Berkeley (loc 1 usnews.com),
a4) 4.4% Harvard (loc 17 usnews.com),
etc
b) Distributia doctoratelor profesorilor Carnegie Mellon:
b1) 30% Carnegie Mellon (loc 1 usnews.com)
b2) 20% MIT (loc 1 usnews.com)
b3) 13% Stanford (loc 1 usnews.com)
b4) 13% Berkeley (loc 1 usnews.com)
Prin urmare, o masura care ar putea descuraja „intregirea familiilor” universitare ar fi aceea de depunctare de la alocarea de fonduri guvernamentale in cazul in care procentul de profesori cu doctorat de la aceeasi institutie depaseste o valoare limita mare, de genul 50%, 66%, etc.
Va rog a scrie un articol despre ce ar fi daca
TVA-ul ar fi direct proportional cu Pragul
electoral prin lege.Platon afirma ca dreptatea
consta in cultul competentei.