Adrian Popescu

Liviu Dragnea, urmărit penal de DNA într-un dosar de fraudă cu fonduri europene

Președintele PSD și al Camerei Deputaților, Liviu Dragnea, este urmărit penal pentru constituire de grup infracțional, abuz în serviciu și infracțiuni referitoare la fraudare de fonduri, în perioada în care era președinte al Consiliului Județean Teleorman, a anunțat, luni, un comunicat al DNA.

Liviu Dragnea este acuzat ca în 2001 ar fi constituit un grup infracțional organizat

Liviu Dragnea, președintele Consiliului Județean Teleorman la data faptelor, este cercetat pentru constituire de grup infracțional organizat, două infracțiuni de folosire sau prezentare cu rea-credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene și două infracțiuni de abuz în serviciu cu obținere de foloase pentru sine sau pentru altul.

În dosar mai sunt urmărite penal alte opt persoane pentru fapte similare. Din grup fac parte Liviu Dragnea (in calitate de președinte al Consiliului Județean Teleorman), Fișcuci Marian (apropiat al lui Liviu Nicolae Dragnea și persoană care a devenit scriptic acționar majoritar al Tel Drum SA și care a acționat și ca un interpus al lui Liviu Nicolae Dragnea în administrarea societății comerciale), Mugur Bățăuș, Victor Piperea și Neda Florea.

DNA precizează că prezentul dosar s-a constituit pe baza unei sesizări a OLAF (Oficiul european antifraudă) transmise la 30 septembrie 2016, privind suspiciunea săvârșirii mai multor infracțiuni, între care obținerea nelegală, pe bază de documente false, a unor finanțări din fonduri europene, pentru lucrări de reabilitare de drumuri județene.

„Suspectul Liviu Dragnea, președinte al CJ Teleorman, a inițiat un grup infracțional organizat care acționează și în prezent și din care au făcut și fac parte funcționari ai instituțiilor din administrația publică și persoane din mediul de afaceri. Grupul inițiat în anul 2001 are ca principal scop obținerea, în mod fraudulos, a unor sume importante din contractele finanțate din fonduri publice (naționale și europene), prin comiterea unor infracțiuni de abuz în serviciu, de fraudare a fondurilor europene, de evaziune fiscală, spălarea banilor și folosirea de informații ce nu sunt destinate publicității ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informații”, susțin procurorii.

Dragnea, despre dosarul de la DNA: Resping categoric toate acuzațiile

Președintele PSD, Liviu Dragnea, a declarat luni, referindu-se la dosarul de la DNA, că respinge categoric toate acuzațiile.

„Astăzi am fost la DNA să mi iau în primire al treilea dosar. Nu pot să intru foarte mult în detalii (…) Resping categoric toate acuzațiile. Ceea ce spun de ani de zile — că nu am legături financiare, patrimoniale cu acea societate comercială — mențin”, a declarat Dragnea.

DNA: activitatea infracțională a fost concepută în etape

„În vederea asigurării pe termen lung a beneficiilor pentru membrii grupului infracțional organizat, activitatea infracțională a fost concepută în etape, în funcție de structura unității administrativ teritoriale, a societăților controlate de membrii grupului infracțional organizat și de funcțiile și influența pe care aceștia le-au dobândit”, se mai arată în comunicat.

Potrivit procurorilor, prima etapă a fost privatizarea Tel Drum SA și transferarea acestei persoane juridice din proprietatea CJ Teleorman în sfera de influență și control a lui Liviu Dragnea, prin persoane interpuse, urmată de achiziționarea în patrimoniul CJ Teleorman, atât din fonduri ale acestei unități administrative teritoriale cât și prin obținerea unui credit bancar, a unui utilaj cu o valoare foarte mare, de 30 de miliarde de lei vechi, care apoi a fost închiriat și înstrăinat către Tel Drum, ulterior privatizării societății comerciale.

A urmat, susțin procurorii, acordarea către Tel Drum, în perioada 2002-2005, a lucrărilor de reabilitare și întreținere a structurii rutiere aflate în administrarea CJ Teleorman, fără a exista o procedură concurențială de atribuire, precum și crearea și implicarea în activitatea infracțională a unui număr mare de societăți comerciale controlate de membrii grupului, care să poată fi interpuse în procedurile de atribuire a contractelor publice, să fie utilizate pentru crearea de circuite comerciale și financiare și să fie asigurat transferul beneficiilor materiale către membrii grupului infracțional organizat.

Alte acuzații se referă la asigurarea câștigării de către Tel Drum a contractelor de lucrări finanțate din fonduri publice, în special în cazul CJ Teleorman, prin folosirea influenței de care se bucurau membrii grupului infracțional organizat și de funcțiile ocupate de unii dintre aceștia, prin furnizarea informațiilor confidențiale privind licitațiile publice înainte de momentul publicării anunțurilor și prin inserarea condițiilor restrictive în caietele de sarcini, precum și la obținerea în mod preferențial și fraudulos de finanțări din bugetul național prin intermediul suspectului Liviu Dragnea și obținerea în mod nelegal de fonduri din bugetul Uniunii Europene prin furnizarea de documente false și inexacte.

În comunicat se mai face referire la facilitarea și intermedierea numirilor unor persoane fizice în funcții din cadrul administrației centrale prin intermediul membrilor grupului infracțional organizat care administra Tel Drum și furnizarea de fonduri pentru formațiunea politică din care Liviu Dragnea face parte, prin donații ale membrilor grupului infracțional organizat și ale societăților controlate de aceștia.

Prin prisma influenței pe care Liviu Nicolae Dragnea o avea la nivelul administrației centrale și în sfera politică, erau asigurate accesul la informații confidențiale din cadrul instituțiilor administrației centrale și furnizarea de documente cu caracter confidențial către membrii grupului infracțional organizat din mediul privat. Erau obținute beneficii patrimoniale de către membrii grupului infracțional organizat, provenite din activitatea infracțională și din utilizarea frauduloasă a fondurilor publice — beneficii cărora membrii grupului infracțional organizat le dau o aparență legală prin scoaterea lor din patrimoniul societății în special cu titlu de dividende, prin plata unor remunerații cu titlu de salariu, prin simularea unor operațiuni comerciale sau civile de transfer de drepturi de proprietate sau drept de folosință, prin încheierea unor contracte de prestări servicii sau livrare bunuri între societățile controlate de aceștia”, se mai menționează în comunicat.

Procurorii mai susțin că structura grupului a permis o interacțiune ușoară între membrii acestuia, care era de foarte multe ori disimulată prin prisma atribuțiilor de serviciu, în condițiile în care Mugur Bățăuș și Victor Piperea conduceau direcții din cadrul CJ Teleorman și erau subordonații lui Liviu Dragnea, iar reprezentanții din mediul privat reușeau să interacționeze prin prisma contractelor care erau în curs de executare.

Din cercetări a reieșit că pe perioada derulării activității infracționale, în funcție de modificările intervenite în structura grupului, la acesta au aderat noi membri. Este vorba de suspectul Petre Pitiș, fost consilier în cadrul CJ Teleorman, care a preluat activitatea de administrare a Tel Drum, suspectul Daniel Neagoe, care a facilitat utilizarea unei societăți în activitatea ilicită de obținere a fondurilor publice și care administra această societate, activitatea acestuia fiind de natură să faciliteze și transferul beneficiilor patrimoniale către membrii grupului, precum și de suspectul Ion Florian, care a facilitat utilizarea unei alte societăți în activitatea ilicită de obținere a fondurilor publice.

„În scopul pentru care a fost constituit grupul infracțional organizat, în cursul anului 2008, în calitate de reprezentant al CJ Teleorman, Liviu Nicolae Dragnea, cu ajutorul lui Mugur Bățăuș și Victor Piperea (care au asigurat falsificarea și înlocuirea documentelor), a folosit la organismul intermediar ADR Sud Muntenia documente false și inexacte, astfel încât firma Tel Drum SA să câștige un contract de reabilitare a 55 km de drum județean (…) în valoare de 114.263.011 lei, dintre care suma de 13.772.603 euro provenea din fonduri europene. Au fost falsificate și înlocuite date din proiectul tehnic (…), documentele fiind denaturate prin falsificarea semnăturii unui proiectant pe estimările cantitative și inserarea în cuprinsul proiectului (…) a cerinței ca metoda obligatorie de stabilizare a balastului să fie varianta la rece in situ, condiție care îi asigura firmei Tel Drum câștigarea licitației”, se precizează în comunicatul DNA.

Conform aceleiași surse, înainte de publicarea anunțului privind atribuirea contractului, Mugur Bățăus a furnizat reprezentanților Tel Drum SA detalii cu privire la cerințele de calificare și ofertanții care și-au exprimat interesul să participe la licitația publică, informații nedestinate publicității. În legătură cu același proiect de reabilitare a drumului județean DJ 701, Liviu Dragnea, prin încălcarea dispozițiilor legale privind exercitarea funcției, ar fi emis hotărâri de contractare a unui credit intern și dispoziții privind demararea procedurilor de achiziții publice și numirea comisiilor de evaluare a ofertelor.

„Prin furnizarea de informații confidențiale și prin modificarea proiectului tehnic și depunerea acestuia în vederea avizării și obținerii finanțării, Liviu Nicolae Dragnea și Mugur Bățăuș, cu intenție, în scopul obținerii unui folos necuvenit pentru Tel Drum SA și implicit pentru membrii grupului infracțional organizat, și-au încălcat atribuțiile legale și au determinat membrii comisiei de întocmire a documentației pentru licitația lucrărilor de construcții și membrii comisiei de evaluare a ofertelor să încalce, fără vinovăție, dispozițiile OUG 34/2006 prin inserarea unor condiții restrictive și încălcarea principiului tratamentului egal, desemnând câștigător al licitației publice firma Tel Drum SA. Prejudiciul creat în dauna bugetului public este de 25.600.927 lei (diferența dintre prețul ofertat de Tel Drum SA și prețul cel mai mic ofertat), această sumă constituind un beneficiu necuvenit pentru firma câștigătoare”, se arată în comunicat.

Procurorii mai susțin că în cursul anului 2009, în calitate de reprezentant al CJ Teleorman, Liviu Dragnea, ajutat de Mugur Bățăuș și Marin Predescu, care au asigurat falsificarea și înlocuirea documentelor, a folosit la ADR Sud Muntenia documente false și inexacte, astfel încât firma Tel Drum SA să câștige un contract de reabilitare a peste 50 de kilometri din DJ 506 Cervenia — Vitănești — Băbăița, lucrare în valoare de peste 62 de milioane lei, dintre care suma de 6.930.138 euro proveneau din fonduri europene.

DNA mai arată că au fost falsificate și înlocuite date din proiectul tehnic, documentele fiind denaturate prin falsificarea semnăturii și ștampilei verificatorului de proiect, prin modificarea elementelor cantitative și prin inserarea unei condiții care îi asigura firmei Tel Drum câștigarea licitației. De asemenea, ar fi fost majorat artificial devizul până la suma de 14.132.923 euro, cu consecința creșterii valorii contractului finanțat din bani publici obținut de Tel Drum.

„Înainte de predarea proiectului tehnic în vederea avizării de către Autoritatea de Management a finanțării, suspecții Bățăuș Mugur, Marin Predescu și un alt funcționar au permis accesul suspectului Neda Florea la informații ce nu erau destinate publicității, prin participarea acestuia la o prezentare a proiectului tehnic în cadrul CJ Teleorman iar ulterior, înainte de publicarea anunțului privind atribuirea contractului, Mugur Bățăuș a furnizat reprezentanților Tel Drum SA detalii cu privire la cerințele de calificare și ofertanții care și-au exprimat interesul să participe la licitație. În legătură cu același proiect de reabilitare a drumului județean DJ 506, suspectul Liviu Nicolae Dragnea, prin încălcarea dispozițiilor legale privind exercitarea funcției, a emis hotărâri de contractare a unui credit intern și dispoziții privind demararea procedurilor de achiziții publice și numirea comisiilor de evaluare a ofertelor”, se mei menționează în comunicat.

Anchetatorii estimează că prejudiciul cauzat bugetului public este în acest caz de 5.742.872 de lei, reprezentând diferența dintre devizul real prevăzut în proiect și devizul modificat, suma constituind un beneficiu necuvenit pentru firma câștigătoare.

Procurorii mai susțin că Petre Pitiș, în calitate de reprezentant al Tel Drum, a simulat operațiuni de achiziție pe teritoriul național, purtătoare de TVA, pe care le-a înregistrat în documentele contabile utilizând firme de tip fantomă, astfel încât, în perioada 2010—2012, a sustras de la plata către bugetul de stat suma de 774.790 de lei reprezentând TVA aferentă operațiunilor comerciale. În aceeași perioadă, sumele aferente operațiunilor evidențiate cu societățile de tip fantomă au fost transferate din conturile bancare ale Tel Drum SA în conturile bancare ale societăților respective, fiind retrase în numerar la scurt timp după transfer și restituite, fără comisionul pentru intermediere, persoanelor care le-au virat inițial.

„Totodată, pe perioada de derulare a activității grupului infracțional organizat, membrii acestuia au beneficiat de informații nepublice din cadrul instituțiilor de la nivel local și central cum ar fi: note de fundamentare și caiete de sarcini pentru licitații viitoare ce se aflau în procedură de avizare internă (cum este cazul Administrației Naționale a Rezervelor de Stat și Probleme Speciale), corespondență între unitățile administrativ teritoriale și Ministerul Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene (în cadrul obiectivelor ce se doreau a fi finanțate din PNDL), liste privind proiectele depuse pentru finanțare, documente solicitate de autoritățile judiciare de la instituțiile publice în cursul urmăririi penale (cum este cazul ANCPI)”, se mai arată în comunicat.

Potrivit procurorilor, astfel de documente au fost identificate cu ocazia perchezițiilor domiciliare efectuate la sediile persoanelor juridice de drept privat. În plus, din înscrisurile ridicate cu ocazia perchezițiilor rezultă că membrii grupului infracțional organizat propuneau și facilitau numirea în funcții publice a persoanelor cu care aveau relații apropiate, în acest sens fiind ridicate însemnări olografe în care fie erau indicate persoane care ar fi fost potrivite pentru ocuparea unui post de conducere în cadrul administrației centrale și care au fost numite ulterior în aceste posturi, fie erau indicate detalii cu privire la dorința unor persoane publice de a pune în funcție o persoană apropiată.

Membrii grupului ar fi obținut din activitatea ilicită diverse beneficii personale, în funcție de atribuțiile și rolul pe care îl aveau. Astfel, funcționarii publici implicați și-au asigurat funcțiile de conducere în cadrul CJ Teleorman, iar Marian Fișcuci, Petre Pitiș, Neda Florea, Ion Florian și Neagoe Daniel au obținut contracte preferențiale prin intermediul societăților comerciale și beneficii patrimoniale directe, transferate fie sub formă de dividende și drepturi salariale, fie sub formă de bunuri mobile și imobile pe care le utilizează, dar care figurează în patrimoniul societăților comerciale.

„Liviu Nicolae Dragnea, în mod direct sau prin persoane apropiate lui (fiul, fosta soție), a obținut sume de bani sau bunuri mobile și imobile pe care le utilizează, precum și diverse servicii în interes personal, al familiei și al formațiunii politice din care face parte, respectiv donații de la membrii grupului infracțional organizat și de la societățile controlate de aceștia (circa 2,5 milioane de lei în anul 2009), transferul părților sociale din mai multe societăți controlate de membrii grupului infracțional organizat către fiul său, dividende și sume periodice către fiul său cu titlu de salariu de la firme din grup, sume periodice cu titlu de chirie încasate personal de Liviu Nicolae Dragnea și de fosta soție de la o altă societate din grup, bani obținuți de către Liviu Nicolae Dragnea din vânzarea unor bunuri imobile la valori supraevaluate către societățile controlate de membrii grupului infracțional organizat, folosirea de bunuri mobile de către fiul său (autoturismul deținut de o societate din grup și a cărui îmbunătățire tehnică a fost achitată de Tel Drum SA) sau folosirea de bunuri imobile tot de către acesta (imobilul din Turnu Măgurele proprietate a Tel Drum SA)”, se mai precizează în comunicatul DNA.


Donează și susține-ne acțiunile pentru bună guvernare!

Fondurile colectate susțin bătăliile pe care le ducem în justiție, administrarea aplicației Ia Statul La Întrebări, dar și programele prin care monitorizăm serviciile și instituțiile publice.


Vino în comunitatea noastră de bună guvernare!

Abonează-te la newsletterul România Curată. Vei primi pe e-mail articolele și campaniile noastre și ne poți răspunde la adresa de contact cu sugestii, sesizări sau cu propriile tale articole pentru publicare.

Articole recente

Recomandări

13 thoughts on “Liviu Dragnea, urmărit penal de DNA într-un dosar de fraudă cu fonduri europene

  1. Xen.

    Livache a avut (mai are) pentru bani un nas mai fin decât au câinii de urmă pentru sângele de vânat. Probabil c-a strâns din Teleorman mai mulți bani decât fiscul cât a fost alfa și omega județului, iar DNA-ul îl deranjează pentru futilități! Toți oamenii mari din rasa lui au căzut pentru fleacuri: care pentru introducerea unor arme sau porțelanuri în țară, care pentru nereguli minore cu fiscul, care au fost turnați de cine nu se-așteptau etc. Trist: miopia procurorilor îi mărginește pe aceștia la numere din 7 cifre. Pagubele indirecte, profiturile (economice, sociale, de mediu etc.) care ar fi venit dacă sconcșii ăștia nu împuțeau atmosfera într-atât încât mulți au plecat din țară nu se pun! Înmulțit cu 40 de județe cel puțin, fiindcă în fiecare județ a fost cel puțin un livache care a lucrat zi și noapte la jaf și năruirea speranței.
    Cum se zice la Cluj la jocul de cărți: arșeul și-o făcut datoria, acu’ poate să dispară. Să vedem ce specie de hoți mai lansează pe piață PSD-ul. Posibil să vedem la acest capitol produsele PNL / PD / PMP / UDMR rebrand-uite.
    Un singur lucru e cert: dacă lucrurile merg rău pentru el, va fugi (în Brazilia?) profitând de o neglijență a vreunui procuror omenos și de ajutorul unui SRI-st atipic. În rest, toate organele statului scrofuloase la datorie!!! Nu se va mai întâmpla ca borfași să se strecoare ziua-n-amiaza-mare până-n funcțiile înalte din stat! Până după următoarele alegeri.

    Reply
  2. CMC

    In mod extrem de suspect pentru o justitie echidistanta, dosarele vechi si ultravechi cu care era hartuit sistematic Ponta s-au uitat complet si a aparut hartuirea sistematica cu dosare vechi si ultravechi a lui Dragnea.
    Daca si asta pare intamplator…
    Deci: dosarul Brazilia – o facatura, dosarul – Belina, o facatura.
    Cine are interesul ca Romania sa nu functioneze?

    Reply
    • Xen.

      Cine are interes ca România să nu funcționeze?
      Dar cine a arătat un real interes ca România să funcționeze? În nici un caz Dragnea & Tudose & Daea & Olguța!
      Cei puternici din afară au interese, evident, dar să ne șmenuiască la orice fleac niște mici de caracter autohtoni nu este un plan al lui Soros, nici al lui Putin, nici al lui Ponta.

      Reply
      • CMC

        Interesul este al „popularilor europeni” si se joaca in echipa cu securistii infiltrati de noi prin Comisia Europeana. Toate statele fost comuniste au infiltrat Comisia Europerana cu agenti. Agentilor li s-a dat ordin sa actioneze impotriva psd-ului, pentru ca asta e e curentul la nivel european. Si o fac cu orice pret pentru imaginea si bugetul tarii. E asa de greu de vazut?
        „Tatăl fostului ministru de Justiție din Cabinetul Cioloș Raluca Prună, fost agent al Securității, încasează o pensie de aproape 2000 de euro.”
        „Virgil Ardelean recunoaşte rudenia cu Cioloş”.
        Nu ar fi o mare problema cu infiltrarea cu agenti care sa lucreze pentru tara, dar se pare ca incep sa lucreze impotriva votului exprimat, folosind justitia (prin procurori cu misiune) si agentii infiltratii in organizatii internationale..
        Mai stiti de alte tari care sa utilizeze Comisia Europena impotriva intereselor propriei tari?

        Reply
  3. mircea

    cum cine??Basescu,Iohannis,Coldea,Kovesi,Stanciu,,,doar Dragnea este omul lor care trebuie sa destructureze PSD,unde sunt greii din PSD??nu i-a pus pa tusa Dragnea si Stefanescu sociali democrati cu state vechi,tot ce se face pe langa cei doi nu este decat facatura de daua parale

    Reply
  4. MAREAN

    SOBOLANE de teleorman CUM EXPILICI ATAT U.E. CAT SI BULGARILOR DE CE NU AI FINALIZAT TRECERA CU BAKU DE LA Tr-Magurele la BULAGARI cand tu erai sef al CJ -TR i ai papat 2 milioane de euro din fonduri UE.?????

    Reply
  5. CMC

    Vedeti ca iar sunteti atacati de securisti, gen „ilidia”, care fac ce-au invatat la scoala de militie: insulta…

    Reply
  6. MAREAN

    AFARA DIN VIATA PUBLICA CU PENALII, PUSCARIABILII SI POLITRUCII IMPOSTORI. Privitor la cadrul legislativ inclusiv Constitutia Romaniei dupa 27 de ani, s-a constatat ca, acesta a generat mecanisme nedemocratice, neperformante, structuri contradictorii si contine multa imoralitate coruptie. Legislatia este dezlanata deoarece nerespectarea sau aplicarea in mod preferential si abuziv, chiar de catre demnitari, a regulilor elementare inclusiv a bunului simt si a principiilor care trebuiau dobandite in cei 7 ani de acasa cum ar fi cazul ruinii care a si murit, a bunei cuviine care isi da ultima suflare de convetuirea sociala a devenit pentru majoritatea politicienilor si parlamentarilor motiv de reglementare sau legiferare fara noima in interes personal ori de grup infractional, drept urmare excesul de norme este fara precedent. Reglementarile inclusiv procedurile, metodologiile, etc. sunt concepute astfel ca cetatenii de rand, in numele asa-zisei democratii originale BALCANICE, sa spere in adevar si dreptate, insa fara a le putea dobandi vreodata sau cu usurinta, spre marea satisfactie inumana a regizorilor politruci si judiciaristilor avocatilor, notarilor, expertilor, etc bine platiti inclusiv din bani publici. JUSTITIARII reclama adesea ca sunt suprasolicitati oferind, spectacole publice, improprii normalitatii, in dispretul infaptuirii actulului de justitiei, regizate de insasi institutiile judiciare ale statului, folosite politic, de cele mai multe ori, pe post de BAU BAU, pentru amenintari si santajari, la care romanii de rand asista neputiinciosi. Tupeistii si mafiotii din politica, prin excese de violenta, cu specific balcanic, in coabitare neprincipiala cu puterea judecatoreasca au emis cu preponerenta norme legislative si verdicte juridice, prin care sa-si creeze privilegii, sa-si apere propriile temeri si sa consolideze pozitiile favorabile ale noii nomenclaturi si ticalosii, ignorand totalmente demnitatea umana si interesele majoritatii romanilor. In RO ,,Democratia este un sistem de exploatare a averilor statului mintind multimile naive prin gadilarea instinctelor primare. Pentru a curma coruptia universala ar trebui o elita de conducatori care sa se sacriifice in interesul permanent al natiunii,. Dar unde sa gasesti asemenea sfinti printre oamenii politici narozi .

    Reply
    • CMC

      Si tu ii stii pe toti aia despre care ai scris cu majuscule, nu-i asa?
      Adica, nu mai avem nevoie de alegeri sau judecatori, constitutie sau lei. Te proclamam pe time imparat cu drepturi absolute. Pe viata . Si chiar mai mult…
      Parca a mai existat fascism si comunism in Europa…

      Reply
  7. Dumitru

    Am si eu o propunere pentru Romania Curata : sa fie refuzate sistematic mesajele care contin agresiune verbala (inclusiv injuraturi) si cuvinte care nu inseamna nimic (gen puscariabili, penali). Poate dezbaterea devine mai factuala.

    Reply

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *