Astăzi, Biroul Permanent al Senatului a distribuit către comisiile de aviz și de raport, proiectul legii Noului Cod Silvic, trimis, săptămâna trecută, la Parlament, de către Guvern, cu solicitarea dezbaterii și adoptării lui în regim de urgență. După cum am arătat deja, forma finală a proiectului legislativ adoptată de Guvern este diferită radical de propunerile aflate în dezbatere publică în vara și toamna anului trecut.
Majoritatea modificărilor aduse proiectului relaxează condițiile în care materialul lemnos poate fi exploatat, îngrădesc accesul cetățenilor în pădure, facilitează construcția vilelor, caselor, dar și a altor proiecte în pădure, și slăbesc măsurile de sancționare a tăierilor ilegale de arbori.
În privința măsurilor anti-Mafia Pădurilor, există o aparență de sancționare mai drastică – prin măsuri privitoare la supravegherea pădurii, creșterea unor pedepse și încadrarea ca infracțiune a transportului ilegal de material lemnos de la 5 mc în sus (comparativ cu 10 mc, cum s-a introdus în 2020) și diferențelor mai mari de 20% (între volumul pentru care există acte și cel real dintr-un transport), dacă acestea depășesc 5 mc.
În același timp, însă, aceste măsuri rămân fără o eficiență reală – pe de o parte, măsurile de supraveghere necesită și acte normative subsecvente (legat de acestea voi reveni separat), pe de altă parte, cea mai eficientă modalitate de sancționare a transportului ilegal de material lemnos – confiscarea vehiculelor – a fost eliminată!
Eliminarea confiscării camioanelor, în cazul săvârșirii infracțiunii de transport ilegal de material lemnos (cea mai eficientă măsură anti-hoție de după 2020), este, de fapt, dovada că forma finală a Noului Cod Silvic i-a fost dictată Guvernului Ciolacu de către Mafia Pădurilor. La fel cum eliminarea sancționării ca infracțiune a tăierilor fără drept și a distrugerii arborilor din parcuri și alte spații publice (cum figura în propunerile dezbătute public), arată că nici Mafia Imobiliară nu e străină de modificările aduse de Guvernul Ciolacu, în ultimul moment, proiectului Noului Cod Silvic. Iar disprețul total față de cetățeni și față de voința acestora e prevederea absurdă a înștiințării administratorilor de păduri că vrei să te plimbi prin pădure!
Pentru a contracara influența Mafiei Pădurilor, România Curată va transmite un amendament special (pe lângă alte amendamente) comisiilor de raport de la Senat și membrilor acestora (apoi celor de la Camera Deputaților), iar împreună cu Declic am lansat petiția ”Legea trebuie să rămână fermă: au furat lemn, să rămână fără camion!”
Semneaz-o și tu PETIȚIA, acum, aici (clic) și dă-o mai departe! Nu e pentru prima dată când am dovedit că dacă suntem mulți putem câștiga!
Amendamentul propus va viza adăugarea unui aliniat suplimentar (cu nr. 6) la articolul 145 din forma proiectului legislativ adoptată de Guvern, în care se face referire la sancționarea penală a transporturilor ilegale de material lemnos. Facem precizarea că această confiscare nu este un sechestru sau o măsură provizorie (cum a apărut în drafturile de anul trecut), ci o confiscare specială, iar pericolul social al faptei nu rezultă doar din valoarea materialului lemnos transportat, ci din tot ceea ce înseamnă constituirea de rețele de criminalitate organizată (de la unii lucrători silvici, firme de exploatare și/sau transport, firme de prelucrarea primară și de punere pe piață a materialului lemnos).
Propunerea amendament:
Art. 145, alin. (6),
lit. a) Sunt supuse confiscării speciale mijloacele de transport materiale lemnoase și orice alte bunuri care au fost folosite, în orice mod, sau destinate a fi folosite la săvârșirea infracțiunilor prevăzute la alin. (3), (4) și (5).
lit. b) Confiscării speciale prevăzute la alin. (6), lit. (a) nu i se aplică prevederea art. 112, alin. (2) Cod Penal.
Motivare
Măsura confiscării vehiculelor cu care s-a transportat ilegal material lemnos, introdusă în Codul Silvic în 2020, prin art. 68, alin. (22), a fost una dintre măsurile care și-a dovedit eficiența în combaterea tăierilor ilegale de păduri și a punerii pe piață a materialului lemnos rezultat în urma acestei activități. Chiar și în lipsa unei situații centralizate, presa a relatat în mod constant despre asemenea confiscări, iar cetățenii au fost motivați să monitorizeze și să alerteze autoritățile cu privire la transporturile de materiale lemnos, care nu figurau cu avize pe Inspectorul Pădurii, tocmai pentru că aveau încredere că acțiunile lor au o finalitate concretă.
Eficiența acestei sancțiuni (atât pentru sancționarea efectivă a infractorilor, cât și ca element de prevenție) constă în caracterul ei imediat și în faptul că vizează principalii beneficiari ai activității infracționale: patronii firmelor de exploatare a lemnului și/sau de transport de material lemnos.
Din cauza duratei foarte mari a cercetării penale și, apoi, a proceselor, din momentul comiterii infracțiunii și până în momentul pedepsirii definitive pot trece mai mulți ani, perioadă în care activitatea infracțională poate continua. Mai mult, chiar și în cazul unor pedepse definitive, acestea vor fi cu suspendare și/sau cu amânarea executării pedepsei și vor fi aplicate doar conducătorilor auto, nu și patronilor firmelor de transport și/sau de exploatare forestieră, adevărații beneficiari ai activității infracționale. Confiscarea materialului lemnos transportat fără acte este o sancțiune minoră, ”recuperabilă” rapid prin posibilitatea continuării activității infracționale.
Considerăm necesară și teza a doua (litera b) pentru a nu exista interpretări potrivit cărora valoarea bunurilor supuse confiscării (vehiculele utilizate pentru transportul ilegal de materiale lemnoase) ar fi ”vădit disproporționată față de natura și gravitatea faptei” (în sensul art. 112, alin. (2), Cod Penal). Fără a fi o practică generalizată, o asemenea interpretare a unor procurori și/sau judecători a fost documentată pe teren, unde au fost depistate vehicule confiscate pentru transport de material lemnos fără acte, care s-au întors ”la muncă” după doar câteva săptămâni!
Natura și gravitatea faptei în cazul transporturilor ilegale de material lemnos NU se raportează doar la valoarea de piață a materialului lemnos transportat, ci la întreaga rețea de criminalitate organizată fără de care o asemenea infracțiune nu e posibilă, care pornește de la exploatarea din pădure a lemnului (de ce ar transporta cineva, fără acte, un lemn tăiat legal?), firme de transport, firme de prelucrare primară (lemn de foc, cherestea, brichete, peleți etc.), uneori chiar firme de prelucrare finită (mobilă, materiale de construcții). Scopul pedepsei penale a transporturilor ilegale de materiale lemnos și a confiscării vehiculelor utilizate pentru o asemenea activitate, nu se rezumă la sancționarea unui conducător auto, ci la descurajarea și sancționarea reală, financiară, a unor asemenea rețele de criminalitate organizată – mai exact a ceea ce jurnaliștii și cetățenii numesc a fi Mafia Pădurilor!
Eliminarea confiscării vehiculelor utilizate la transporturile ilegale de material lemnos ori chiar și diluarea acestei sancțiuni (așa cum a figurat în drafturile inițiale ale noului Cod Silvic – minimalizarea ei prin includerea la măsuri asiguratorii și posibilitatea reprimirii vehiculelor după 6 luni) este un indicator că varianta finală a proiectului Noului Cod Silvic nu doar că a fost influențată (ca în cazul draftului pus în dezbatere publică), ci a fost dictată direct de Mafia Pădurilor. Nu există absolut niciun argument pentru eliminarea confiscării vehiculelor utilizate pentru comiterea infracțiunii de transport ilegal de material lemnos ori a diluării acestei sancțiuni, altul decât de a face pe plac rețelelor de criminalitate organizată (Mafia Pădurilor), care profită de pe urma distrugerii pădurilor din România.
Masura confiscarii camioanelor, chiar daca ar fi promulgata, cred ca n-ar fi suficienta!
Camioanele cu care se fac aceste transporturi, pe care statul ar trebui sa le scoata la vanzare publica prin sistemul de licitatii al ANAF-ului, au de regula valori relativ mici si pot fi reintroduse in circuitul infractional.
Scoaterea lor definitiva, prin dezmebrare si distrugere, ar fi benefica cel putin in doua direcții; Prima ar fi aceea ca acestea n-ar mai putea reveni pentru serviciul prestat anterior, iar in cealaltă ar fi scoaterea din circuit a vehiculelor cu vechime mare, numar mare de Km, mari poluatoare!
măsura există deja, din 2020, și și-a dovedit eficiența – de-asta și vrea Mafia Pădurilor să o scoată; https://www.romaniacurata.ro/se-poate-camioane-de-un-milion-de-euro-confiscate-de-la-mafia-padurilor-intr-un-singur-judet-felicitari-activistilor-de-mediu-pentru-curaj-si-implicare/
E minunat sa se întâmple așa ceva pentru că mafia pădurilor nu are limite și toticei în drept care trebuie sa acționeze la timp și cu fermitate sunt unsi de șpăgi și îi cam fac scăpați sunt procurorii care nu le ajung bani dați de Statul Român de peste 20000mi lei se mai uita și la diferite suveniruri.Domnilor acești escroci nu își merită funcția ; ajungă la salarii minime pe economie că își bat joc de profesia ce o au și fac de risul lumii justiția din
România datorita lor se defriseaza pădurile ,s a distrus proprietatea privată comfiscata de Statul Român și încă nepredata proprietarului de drept încă o folosesc alți prin retrocedări ilegale fara drept de moștenire ASAI în NORDUL BUCOVINEI