Narcis Iordache

Harababura statistica de la Ministerul Educatiei Supravegherea video de la bacalaureat: care este impactul, care au fost consecintele?

La examenul de bacalaureat din acest an, desfasurat sub deviza “toleranta zero la fraude”, ministrul Educatiei, Daniel Funeriu, a cerut ca salile de examen sa fie dotate cu camere de supraveghere video, astfel incat elevii sa fie descurajati sa copieze. Intrucat recomandarea ministrului nu a fost insotita si de banii necesari pentru achizitionarea echipamentului de supraveghere, a ramas la latitudinea inspectoratelor scolare judetene si autoritatilor locale sa gaseasca solutii pentru a dota centrele de examen cu astfel de camere. Unele au gasit aceste solutii, altele nu, astfel ca, in final, elevii din unele licee au avut parte de camere video in salile de examen, in timp ce altii au fost scutiti. Supravegherea video a fost unul dintre cele mai discutate aspecte ale bacalaureatului din acest an. Elevii, sustinuti de parinti, au contestat camerele, pe motiv ca ii timoreaza. Dupa examen, presa a comentat in fel si chip aceasta masura, fie ca a fost indicata drept un factor determinant in corectitudinea examenului, reflectat in rata de promovabilitate, fie ca a fost prezentata ca avand efecte neinsemnate. Problema a ajuns sa se discute chiar si in Coalitia de guvernamant dupa cum a relatat presa aici .

A studiat insa Ministerul Educatiei efectele camerelor video asupra modului in care a decurs examenul sau asupra rezultatelor? A facut cineva din minister o analiza serioasa sau a avut macar curiozitatea sa afle cati elevi din tara au sustinut bacalaureatul in conditii de supraveghere video si cati nu?

O cercetatoare din Uppsala vrea sa faca un studiu dar nu are informatii

La minister nu pare sa existe o astfel de curiozitate (dupa cum veti vedea mai jos), dar exista in schimb in Suedia, la Universitatea Uppsala. Andreea Mitrut, o cercetatoare originara din Romania care lucreaza in cadrul Departamentului de Economie al universitatii suedeze, este interesata sa faca un studiu pe acest subiect. A cautat mai intai raspuns din partea MECTS, nu l-a primit, iar apoi a solicitat sprijin din partea Romaniei Curate in speranta ca noi vom reusi sa obtinem, potrivit Legii 544, date oficiale privind supravegherea video de la sesiunea din vara a bacalaureatului 2011.

Incerc sa analizez impactul (cauzal) al introducerii camerelor video la sesiunea de bacalaureat din vara 2011 asupra: 1) promovabilitatii elevilor; 2) somaj; 3) criminalitate. Nu sunt foarte sigura ca impactul a fost cel discutat in presa. Pentru acest studiu as avea nevoie de o lista oficiala a judetelor care au introdus camera video la sesiunea de bacalaureat din vara, eventual si numarul de camere video. Ideal, informatia ar include si existenta camerelor pe centre de examinare. In orice caz, orice statistica oficiala in acest sens m-ar ajuta foarte mult”, a explicat cercetatoarea din Suedia intr-un mail trimis pe adresa contact@romaniacurata.ro la mijlocul lunii trecute. In urma acestui mesaj, ARC a adresat Ministerului Educatiei, Cercetarii, Tineretului si Sportului (MECTS), in data de 25 noiembrie, o solicitare de informatii publice in care a cerut urmatoarele informatii:

1. Lista judetelor care au introdus camere video la sesiunea de bacalaureat din luna iunie 2011 si repartizarea acestora pe fiecare judet.

2. Numarul total de camere video instalate pentru sesiunea de bacalaureat din iunie 2011.

3. Lista centrelor de examinare care au beneficiat de camere video.

Ministerul Educatiei nu stie nici macar judetele in care s-au instalat camera video

Raspunsul din partea MECTS a sosit pe cale electronica in cursul zilei de ieri si nu contine niciuna din informatiile solicitate.
Astfel, la primul punct, in loc de lista judetelor in care au fost montate camere, MECTS informeaza ca exista un ordin de ministru din 2010 care prevede ca la stabilirea centrelor de examen, inspectoratele scolare judetene trebuie sa aiba in vedere cu prioritate acele unitati scolare care sunt dotate cu camera de supraveghere. Prin urmare, ministerul explica faptul ca supravegherea video este prevazuta de reglementarile legale in vigoare. Acest lucru este insa cunoscut si nu aceasta a fost informatia solicitata de ARC.

La punctul doi, in loc de numarul total de camere video instalate, MECTS raspunde din nou cu informatii generale pe care toata lumea le stie inca din vara: “In functie de dotarile existente, in unele inspectorate scolare s-a realizat dublarea monitorizarii cu ajutorul asistentilor si prin instalarea camerelor de luat vederi, fie in toate centrele/salile unde s-a desfasurat examenul de bacalaureat, fie doar in unele. Menţionam ca orice decizie in acest sens a fost luata de fiecare inspectorat scolar si asumata ca atare”, spun reprezentantii MECTS.

Abia la punctul trei aflam care este situatia reala a datelor solicitate de ARC: “Deoarece monitorizarea si cu ajutorul camerelor de luat vederi a fost o decizie luata la nivelul inspectoratelor scolare, DGEITPV (adica Directia Generala Educatie si Invatare pe tot Parcursul Vietii – n.r.) nu detine situatia centralizata a utilizarii acestor echipamente, la nivel national”.

Vizualizati aici solicitarea ARC si raspunsul furnizat de MECTS (in format PDF).

Concluzie: Desi ministrul Daniel Funeriu a prezentat supravegherea video ca pe o masura de succes (vezi aici sau aici ) care a contribuit la organizarea unui examen de bacalaureat corect, la nivel institutional nu a existat niciun interes in analizarea impactului si efectelor camerelor video asupra elevilor si asupra desfasurarii examenului. Aceasta lipsa de interes continua si in prezent, altfel ministerul ne-ar fi informat in raspunsul sau ca a solicitat (sau va solicita) datele cerute de ARC de la inspectoratele scolare judetene care sunt, totusi, institutii subordonate MECTS. Pana se lamureste ministrul Funeriu daca are sau nu nevoie de o astfel de analiza, Romania Curata va transmite celor 41 de inspectorate scolare judetene cate o solicitare de informatii publice in care va cere acestor institutii informatiile pe care MECTS nu a gasit util sa le centralizeze.

Care a fost rostul instituirii unor masuri de control sporit (ce nu sunt scutite de costuri), prin supraveghere video, la examenul de bacalaureat din acest an, daca nimeni nu masoara ulterior impactul lor, pentru a se vedea daca merita sa fie pastrate si la viitoarele examene? De unde stie ministrul Funeriu ca a fost o masura cu efecte pozitive daca institutia pe care o conduce nu a facut o analiza pe acest subiect? Iar in final, revenim la intrebarea de la inceput: in cate sali de examen au fost montate camere de luat vederi? Care este impactul, care au fost consecintele?


Donează și susține-ne acțiunile pentru bună guvernare!

Fondurile colectate susțin bătăliile pe care le ducem în justiție, administrarea aplicației Ia Statul La Întrebări, dar și programele prin care monitorizăm serviciile și instituțiile publice.


Vino în comunitatea noastră de bună guvernare!

Abonează-te la newsletterul România Curată. Vei primi pe e-mail articolele și campaniile noastre și ne poți răspunde la adresa de contact cu sugestii, sesizări sau cu propriile tale articole pentru publicare.

Articole recente

Recomandări

5 thoughts on “Harababura statistica de la Ministerul Educatiei Supravegherea video de la bacalaureat: care este impactul, care au fost consecintele?

  1. Radu-Ioan Tibil

    Anul acesta, a fost clar: unde au fost camere s-a copiat mai putin, unde nu au fost, s-a copiat pe rupte. Nu stiu sa fi fost cazuri de vizualizare a inregistrarilor.
    Anul viitor va fi si mai clar: cu sau fara camere, tot se va copia – supraveghetorii nu isi au absolut niciun rost, nimeni nu scoate elevi din Bac, chiar daca copiaza cu cartea pe banca. Cei prinsi si dati afara au fost prinsi de comisii si expulzati pentru ca nu mai avea comisia incotro, s-ar fi facut de ras.

    Reply
  2. Zbickiev Radinet

    Dragi oameni buni din Romania. Urmatoarele axiome sunt adevarate:

    – La acest abcalaureat s-a copiat pe rupte in judetul Timis.

    – Unde au fost camere dar si controale de la inspectorat si de la minister nu s-a copiat si i-au dat afara pe cei rinsi, s-au facut anchete la Lovrin etc.

    – Dar, la liceele Loga, Colegiul Banatean, Moisil, Pedagogic, Shakespeare si Calderon s-a copita pe rupte, cu acordul inspectoratului si al ministerului. Nu i-a controlat nici naiba, decat asa, in treacat. Au platit intre150 si 200 euro de elev. Nici macar presa locala desi stia bine ce va fi, nu s-a bagat.

    – La aceste licee invata numai copii de bogatasi din Timisora, care au bani pentru meditatii si spagi. Predau numai madame sotii de PSD-isti, pdl-isti si alti politicieni, politisti, sri-isti locali. Toti inspectorii scolari predau la aceste licee si cei care au avut bani multi ca sa-si cumpere posturile. Iar inspectorul e un oltenas venit in Banat cu coada intre picioare care executa orbeste ordinele partidului.

    – Din cauza terorii, paradoxal, oamenii au fost dispusi la orice ca sa-si vada odraslele cu bacalaureat. S-au oferit sume de pana la 2000 de euro pentru a trece Bac-ul intreg, si in jur de 500 euro la matematica, romana, unde era mai greu de promovat. Astfel ca abia acuma s-au realizat marile averi la bacalaureat, adica universitarii sefi de comisii si inspectorasii scolari, cei care au avut acces la dulapurile sigilate, cu lucrari.

    – Si ultima afirmatie, la anul se va copia pe rupte, isi vor baga toti picioarele in ministru cu politia lui cu tot, si elevii si parintii si sri-ul care au si ei copii (si cum au trecut ei de fapt Bac-ul???), si profesorii etc. Se va copia pe rupte si va fi o brambureala asa cum e si normal sa fie la asa minister. Iar Funeriu va pleca cu coada intre picioare, ca si abramburica.

    Reply
  3. Victor Olaru

    1.-Problema majora, de care cei mai multi romani nu sunt convinsi, este ca avem nevoie de un stat de drept care sa impuna respectarea tuturor legilor, pentru simplul motiv ca intr’un stat care nu impune respectarea legilor nu se fac investitii serioase de capital si fara investitii mari de capital privat, accesul la prosperitate nu este posibil.
    2.-Salutara ar fi o toleranta zero fata de orice fel de infractiuni, manifestata in cadrul administratiei publice.
    3.-Cand Ministrul Daniel Funeriu a luat o masura de intoleranta fata de fraudarea examenului de bacalaureat, Asociatia pentru o Romanie curata, in loc sa sprijine initiativa, o critica. Nu mai inteleg nimic!
    4.-Pozitia domnului Zbickiev Radinet confirma faptul ca, prin educatie, romanii sunt un popor ingaduitor si iertator, pentru incalcarea legilor si considera ca intr’un stat intolerant fata de infractiuni fiecare ar trai mai greu.
    5.-Cu pozitii ca ale domnilor Zbickiev Radinet si a autorului articolului, Romania nu va ajunge niciodata un stat de drept. Pacat!

    Reply
  4. Ioana Truica

    Nu am inteles domnule Olaru ce spuneti??!!

    Articolul este bun si opinia exprimata inainte de domnul radinet e corecta.

    Adica in Timisoara asa a fost in liceele de fite. Alea sunt Jean Monnet-urile din Timisoara, liceele enumerate. Porcariile de acolo, incepand cu ocuparea posturilor si terminand cu Bacalaureatul sunt bine stiute in oras dar tolerate.

    La dv. in Bucuresti e mai bine? Doamna aceea din Suedia mai bine facea un raport despre gradul de toleranta la coruptie la romani.

    despre inspectorii scolari nu merita vorbit. Ei sunt niste automate. Bagi spaga si-ti dau postul. Nu bagi, nu-ti dau post. Asa e de cand lumea si sunt protejati de politicienii locali, de autoritati de tot felul. Toti au sotii, fiice etc. profesoare la aceste licee. Eu nu am avut 5 mii de euro si am pierdut postul la Moisil. L-a luat prin detasare o doamna de la Faget. Inspector era atunci directorul din faget…lantul slabiciunilor. Era si un mare admirator al doamnei Udrea care a vizitat Fagetul acuma 3 ani.

    Nu e nici un stat de drept, nu mai spuneti prostii si nici nu va fi. Nici cei din Vest nu vor asta, ca sa ne poata exploata mai bine, sa ne ia totul pe nimic etc. Nu vor nici ei cine stie ce mare TRANSPARENTA, legislatie simpla, etc. Asa a fost de 2000 de ani si asa va ramane.

    Personal cred ca tara se va topi incet si va fi ocupata de corporatii din vest, poate vine si regele Charles, cine stie.

    Da, asa e in Timisoara in liceele de fite, ca si la Bucuresti. Si nu se va face nici o investigatie SERIOASA la Colegiul Banatean, unde a fost elev domnul Funeriu. Intamplator stiu bine liceul. Erau 2 fete, eleve la o scoala generala. Una saraca si destepata si una proasta si bogata dar care-l stia bine pe Blajovan, inspectorul de mate. Adica familia ei…Ghici cine a intrat la admitere la Colegiul Banatean? Asta a fost mai demult…dar nu s-a schimbat nimic.

    Si nici nu se va schimba. Tot in epoca lui Marius Ghicos Rostogan sau cum il chema am ramas.

    Reply
  5. Victor Olaru

    Stimata doamna Ioana Truica,va mutumesc. Cand cineva nu se face inteles, vina ii apartine in intregime. Romania nu este un stat de drept, dar sa sustii ca nu poate deveni, inseamna sa-i condamni pe romani la saracie. Nici britanicii nu cunosteau domnia legii acum 2000 mii de ani, dar au cunoscut Magna Charta Libertatum la 1215. In traditia culturala ortodox-bizantina domnea stapanul, nu legea. Astazi lupta impotriva coruptiei nu are succes, deoarece actele de coruptie, precum cele semnalate de dumneavoastra, sunt greu de dovenit, intrcat ele se comit fara martori. In schimb, alte incalcari ale legii sunt mai simplu de probat. Deaceea initiative, precum cea a ministrului Daniel Funeriu, de impiedicare a fraudarii examenelor, ar trebui salutata. Ea nu putea avea un succes deplin, fiindca, in ministerul educatiei, ca si in toata administratia publica, functioneaza o incrangatura de relatii personale, care se opun insataurarii statului de drept. Si aceste incrangaturi vor putea fi dezmembrate, daca societatea civila, inclusiv ARC, va milita pentru adoptarea unei legi care sa prevada ca functionarii publici, care incalca legea sa fie demisi, fara posibilitatea de a mai ocupa vreodata o functie remunerata din bani publici. In cartea sa. “Fii om de caracter” Samuel Smiles remarca faptul ca o clasa politica nu poate fi mult superioara societatii din care provine si sustinea ideia importantei celor sapte ani de acasa. Imi puteti spune ca, daca v-ati educa copiii in spiritul cinstei, demnitatii, respectului de sine, harniciei si integritatii morale, ar insemna sa fie incapabili sa razbata in societatea romanesca. Raspunsul este nu, daca ii indrumati sa se pregateasca sa lucreze in mediu privat, unde regulile sunt altele. Si parerea ca strainii au partea lor de vina pentru faptul ca Romania nu este un stat de drept este paguboasa. Romanii trebuie sa aiba incredere ca soarta Romaniei sta in mainile lor. Nu vom putea iesi din saracie, decat avand cultul lucrului bine facut si verticalitate morala.

    Reply

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *