Nici muzica, nici prăjiturile mamei, nici măcar toaleta mea (rochie albă, primele sandale cu toc, bleu) nu au produs reacțiile pe care vederea sticlelor cu Pepsi le-a scos din colegii mei. Care cum intra în baie striga de uimire: „moamăăă, are Pepsiiii!”
După cartofii de ciocolată, Mega Image mă lovește din nou la memoria afectivă, cu sticla vintage de Pepsi. Nu mai știu dacă v-am povestit, posibil să mai fi spus, dar cine mai are chef să caute în arhivă? ;)
Cu Pepsi a fost așa: în anul în care am împlinit 18 ani mama a fost de acord să-mi organizeze o petrecere. Era majoratul, o dată în viață… nu-mi făcuse niciodată petrecere de ziua mea până atunci. Adică genul ăla de invitat prieteni, colegi de la școală etc… ca acuma. Înainte cu vreo lună de luna iulie, când era ziua mea, ne-am apucat să facem pregătiri. Trebuia făcut rost de diverse chestii care nu se găseau: făină, unt, ouă pentru prăjituri, carne, brânză pentru gustări… Era anul 1988, cam totul se dădea pe cartelă, deci trebuia adunat din vreme, stat la cozi, inginerii sociale nu alta.
În afară de mâncare se mai punea problema băuturii. Oricît ar părea de greu de crezut acum, pe vreme aia nu aveai de ales dintr-un raft de sucuri colorate ca acum. Se bea mult sifon cu sirop de diverse fructe (vestitele sticle cu imprimeu de fagure pe ele), socată făcută în casă și eventual alcool – bere – dar nu era prea indicat pentru adolescenții care urmau să vină la petrecere. Deci era nevoie de ceva diversitate non alcoolică.
Cu exact o lună înainte de ziua mea, la cofetăria din colț, din cartier, a băgat într-o bună zi Pepsi. Am alergat într-un suflet acasă la mama și i-am cerut bani. Deși nu era o băutură obișnuită – cel puțin la noi în casă, nu știu dacă băusem de câteva ori până atunci Pepsi – mama a decis pe dată că trebuia să cumpărăm o ladă întreagă. Adică 24 de sticle, calculat să fie exact câte una pentru fiecare invitat. Ne-am opintit amândouă, una de-o parte și una de alta a navetei, și am cărat-o până acasă. Așa sentiment de bucurie și izbândă ca în ziua aia, ducând lada cu Pepsi acasă, cred că n-am avut nici când am intrat la facultate, câțiva ani mai târziu. Ce mai, bucurie, frate! Aveam să-i dau pe spate pe colegi. Am ținut lada în balcon, acoperită ca pe sfintele moaște, timp de o lună de zile, nu m-am atins de ea.
În ziua petrecerii ne-a ajutat un văr să cumpărăm și un bloc de gheață, paralelipipedic cum se găseau pe vremea aia prin birturi, l-am adus acasă, l-am instalat confortabil în cadă, cu sticlele de Pepsi pe lângă el.
Nici muzica, nici prăjiturile mamei, nici măcar toaleta mea (rochie albă, primele sandale cu toc, bleu, ciorapi plasă…;) nu au produs reacțiile pe care vederea sticlelor cu Pepsi le-a scos din colegii mei. Care cum intra în baie striga de uimire: „moamăăă, are Pepsiiii!” A fost senzația anului. S-a povestit multă vreme și la școală, după asta.
Acuma nu mai știu exact cum i-am convins că fiecare are dreptul la o singură sticlă – și era din asta mică de 250 – și nici ce gust avea lichidul din sticla mea, pentru că ce mi-a rămas în amintire a fost numai gustul surprizei plăcute cu care mi-am întâmpinat oaspeții. Și strigătele lor entuziaste din baie. Cred că nici nu ar fi contat dacă eu nu aș fi băut Pepsi deloc în seara aia, de altfel îmi amintesc că n-am mâncat nimic din toate bunătățile făcute de mama, de emoție.
Dar cred că pe toți atunci ne-a dat gata senzația de libertate, de coolness (deși nu știam termenul ăsta pe vremea aia) pe care ne-a dat-o faptul că beam o băutură capitalistă, direct din sticlă, și că de atunci încolo aveam să fim majori. Era prima noapte din restul …vieții noastre ;) Iar sub capac nu era niciun premiu.
Azi am retrăit toate astea, cu o ușoară înfiorare pe șira spinării, când am văzut în Mega Image aceleași sticle, bătrâne, de Pepsi, vândute câte patru, la preț de băutură vintage. N-am cumpărat, pentru că nu mai știu ce gust a avut atunci, și nici nu cred că ar mai avea cine să țipe acum în baie dacă le-aș pune la rece în cadă ;)
P.S. Ca o ironie, ani mai tîrziu, când apăruse Coca Cola la noi, tot la sticle mici, de 200 parcă, iar Pepsi a dispărut pentru o vreme, aveam un ritual zilnic la institutul unde lucram. La prânz cumpăram cu un coleg câte o sticlă de Cola și o savuram după masă. Era ca o tratație de lux. Ulterior am pierdut obiceiul ăsta, acum nu mai beau deloc Cola, iar Pepsi, foarte rar, când mai cumpără un prieten care e pasionat de gustul lui Pepsi la doză. Dar numai așa, de dragul de a-i ține lui isonul.
Și dacâ ei capitalismul la purificat , ce crezi câ iese doamna , o societate bolnavâ unde banul este pe primul loc , probabil din cauza aceasta i se spune și ,, CAPITALISM ” . Ce spui dumneata în aceastâ povestioarâ adolescentinâ este de prisos și nu ceva important , lucruri mai grave se petreceau atunci . Pe mine mâ frâmîntâ aspectul de cum s-a putut întoarce omenirea din nou la o societate prin care a trecut , înțeleg câ evoluâm , mergem înainte , învâțâm din prostiile care le facem și alegem binele , facem unitate in jurul celor care urmâresc binele și mergem spre o nouâ societate . dumneata trebuia sâ faci o analizâ și sâ prezinți capitalismul și valoarea lui raportat la pepsi etc . avem un filtru doamnâ care se numește , minte , inteligențâ și care poate face deosebire între bine și râu . oricum noua societate care va urma nu se va numi nici comunistâ dar nici capitalistâ , oricum cardul va înlocui hîrtiile iar aurul va fi doar un metal . Sâ ne vedem într-o nouâ orînduire doamnâ si nu cred câ pe timpul lui împușcatul se gâsea sub dop cîștiguri , dar așa sînt poveștile .
Va salut cu respect,incercand sa intru cu voi in discutie pe tema -Societatea incotro ? Cand traiam in comunism,tanjeam dupa „libertatea de „acolo”,diminuand oarecum pericolul somajului cu care marele conducator ne tot avertiza,tanjeam dupa tot ce sclipea ,era ,cum zice Dollores era cuul-nu stiu daca am scris bine,nu stapanesc engleza nici scrisa nici vorbita-Acum cand avem de toate ,cum zice poetul „si inchisori si stele”,iar nu e bine. Si uite asa oscilam mereu in cautarea societatii perfecte ,o tot cautam ,iar ne aruncam privirea in gradina de alaturi ,care -culmea- seamana al naibii de bine cu a noastra si tot nu santem multumiti,parca cel de alaturi are ceva care printre scandurile gardului se vede mai aspectuos,iar la noi este totul atat de anost….Am castigat ceva,libertatea de a vorbi ce vrei dar mai ales ce nu vrei sa vezi si sa auzi….pe vremea aceea oamenii aveau mai mult timp unii pentru altii,aveau siguranta ca fiul ori fiica dupa studii ,fie ele si profesionale isi gasea in mod cert un loc de munca,avea siguranta in viitor,dar nu ne-a placut .Racneam in 25 decembrie’89 din toti rarunchii JOOOS ,JOOOS. Uimitor…am fost ascultati,ni s-a dat totul dar ni s-a si luat totul sau,ma rog,in curs de pradare….CE VREM DE FAPT ? Usor vom intelege ca nicio societate din cele pe care le-am parcurs pana acum nu sant perfecte,pierdem ceva in detrimentul -daca i se poate spune asa-castigului a altceva. Am inceput viata in capitalism ca tara fara datorii si iata AZI SANTEM IN CULMEA FERICIRII,STRAINI IN TARA UNDE AVEM PARINTII-cine-i mai are- si nepotii….multi au luat-o usor la picior ,ingroziti de lipsa de perspectiva in viitorul viitor si in viitorul apropiat. Atata timp cat BANUL este singura unitate de apreciere a unui om ,nicio societate nu va prospera ,doar cativa care oricum nu apreciaza ca ei traiesc din munca de stup a celor multi. Este una din cauzele pentru care o societate nu poate si nu va putea nici pe viitor sa fie perfecta . Mai sant si alte tipuri de organizare si conduita a unei societati care desi sant cunoscute in lumea sociologilor dar si a arhitectilor ,sau in mediul financiar,nu se vor cunoscute deoarece afecteaza letal mediile lor sus puse. Uniformizarea prin PROIECTUL VENUS este un mod futurist de a vedea ,gandi,actiona intro lume unde numai ideea de „ban” sau de a cumpara si vinde este adanc repugnanta deoarece acea societate este SOCIETATEA PERFECTA !!! Vizitati prin motorul de cautare site-ul si va asigur ca multe din actualele aparent de nerezolvat conflicte sant simplu si cu efect benefic pentru toata lumea REZOLVABILE !!!