Lucian Davidescu

GDPR protejează și pilele politice? Poșta Română se arată de acord!

Două persoane apropiate de PNL, dintre care una ar fi fost printre delegații de la congres, au fost angajate la Poșta Română fără concurs, în contextul în care se făceau planuri pentru disponibilizări, potrivit surselor EVZ. Ce răspunde Poșta atunci când este întrebată dacă cele două persoane au dat concurs?

„Întrebarea formulată vizează nominal persoane identificate expres iar, ținând cont de limitele legislative sub aspect GDPR, legal nu putem furniza astfelde date. Subliniem însă că angajările în cadrul Poștei Române se realizează exclusiv și în deplină conformitate cu dispozițiile Contractului Colectiv de Muncă 2020-2022, atât sub aspectul modului de ocupare a posturilor vacante și temporar vacante, cât și sub aspectul condițiilor de promovare”

Fostul director interimar al Companiei Naționale Poșta Română, Horia Grigorescu (foto), care era și vicepreședinte PNL București, anunța, în luna februarie, că 300 de angajați, din cei circa 1600 cu funcții administrative și de conducere, urma să fie concediați, după analiza eficienței de care dăduseră dovadă. În iunie, Grigorescu a fost înlocuit cu adjunctul său, Valentin Ștefan, care era secretar general adjunct al PNL.

Apoi, în iulie, într-un discurs ținut cu ocazia alegerilor pentru șefia filialei PNL Sector 4, Grigorescu se lăuda că transformase Poșta într-o companie liberală: „Voi (membrii PNL sector 4 – n.red.) mi-ați dat ocazia unică în viață să ocup funcția de director general al Poștei Române, cel mai mare angajator din țară, cu 24.000 de suflete. Când am pătruns în companie, era profund roșie. Dacă erau 20% liberali era bine. Vă spun acum cu mândrie, după un an și șase luni, că azi vorbim de o companie care gândește, vibrează și respiră liberal”.


Donează și susține-ne acțiunile pentru bună guvernare!

Fondurile colectate susțin bătăliile pe care le ducem în justiție, administrarea aplicației Ia Statul La Întrebări, dar și programele prin care monitorizăm serviciile și instituțiile publice.


Vino în comunitatea noastră de bună guvernare!

Abonează-te la newsletterul România Curată. Vei primi pe e-mail articolele și campaniile noastre și ne poți răspunde la adresa de contact cu sugestii, sesizări sau cu propriile tale articole pentru publicare.

Articole recente

Recomandări

2 thoughts on “GDPR protejează și pilele politice? Poșta Română se arată de acord!

  1. para

    Genial !

    Pe vremea cand imi luam alocatia singur de la posta impreuna cu colegii de clasa, unul din grup n-a reusit sa isi probeze regulamentar identitatea in fata functionarei de la ghiseu – i-a spus atunci ca e de inteles ca nu vede ce scrie in hartiile lui, ca doar de aia a ajuns la varsta ei sa stea la posta. Atat de rusine mi-a fost ca am avut incredere sa vin cu asemenea lichele pe acolo ca n-am mai calcat a doua oara in oficiul ala postal. Acum insa… se pare ca s-a intors cumva roata – si ala care sta la posta are functie de conducere in partidul care trebuie, si se mai si lauda cu asta… Tipul din poza implora saracu de el mila doar din privire.

    Daca Romania e o democratie, atunci raportul de retard/competenta al managementului impus politic e imaginea poporului. Si suntem total demni de mila. Da poate ca, in mod optimist, pana la urma nu suntem deloc o democratie, ci doar o piesa de teatru regizata cu umor grobian de vre-un nabab de o insula din Pacific.

    Reply
  2. Adrisantul

    D’aia mi s-a întors mie după două săptămâni plicul trimis cu AR fix în Sectorul 4 -deși destinatarul (care avea și nr. de tel. scris pe plic) s-a dus zilnic în perioada asta la oficiul poștal să verifice dacă are vreun aviz?

    Reply

Dă-i un răspuns lui Adrisantul Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *