Alina Mungiu-Pippidi

Figuranții la președinție

29 de militari români au fost uciși și 180 răniți, în Afganistan sau Irak, în misiunile militare la care participă România. Lor li se adaugă personalul diplomatic rănit zilele astea la Kabul, plus cei răniți pe alte fronturi, mai puțin sîngeroase. România nu a ajuns mai aproape de programul Visa Waiver în toți acești ani. Recent am aflat că îmi trebuie viză să merg și în Canada, unde am primit un premiu, crezînd și eu ca toată lumea că nu mai era nevoie, că așa s-a raportat, mare succes al României, cine are viză americană nu mai are nevoie de viză în Canada. E fals.

Pe scurt, nu există profit real al participării noastre în aceste misiuni pentru țară și mă îndoiesc că diurnele soldaților merită riscul. Americanii cad la pace cu talibanii deja. În Consiliul de Securitate nu am prins loc, s-a aruncat vina pe faptul că ne-am abătut de la politica tradițională (adică ne-am dat de partea lui Netanyahu în loc să jucăm la ambele capete, deci și cu arabii). Dacă acest gen de oportunism ține la noi locul politicii externe, vorba aceea, ce era să căutăm acolo, mai bine că s-a ales mica și principiala Estonie. Cum știm din comparația Finlandei cu noi după pactul Ribentropp-Molotov (și ne amintește jurnalul lui Nicolae Iorga, publicat la Humanitas zilele astea, care dă detalii din Consiliul de Coroană), țările mici rezistă nu atît cu tancurile, cît cu caracterul. Dacă au vreunul.

Cînd a fost ultima oară cînd românii au fost întrebați dacă vor să participe la aceste misiuni?

Sau dacă au nevoie de rachete anti-Iran la Deveselu, cu riscul -între timp materializat- ca Rusia să priceapă că sunt de fapt contra ei și să se reînarmeze, să investească într-o suprarachetă, și alte mizerii care puteau fi evitate dacă acum 15 ani alegeam o altă politică externă, occidentală, fără a fi provocatoare? Sau dacă Georgia și Ucraina meritau invitate în NATO la summitul de la București, deși nici una, nici alta nu satisfăceau condiția preliminară necesară invitației (și nici vreo șansă să o satisfacă), adică frontiere necontestate de vecini?

Niciodată – atunci au fost întrebați românii.

Azi, numărul candidaților la președinție crește vertiginos și se cheltuiesc atîția bani pe publicitate că toată lumea știe cine sunt. Nimeni nu știe, în schimb, cîtă lume a murit în misiunile astea, că de fapt nu au avut niciun impact asupra vizelor în ciuda promisiunilor oficialilor români, și că Rusia s-a înarmat în ultimul hal în urma acestei politici stupide. În 2004 eu am fost la pescuit cu o barcă furată de la flota din Sevastopol -niște rugine la ancoră pe atunci- că așa arăta litoralul ucrainean al Crimeei. Toate bărcile pentru turiști erau furate de la ce rămăsese din Armada Roșie.

E poate inevitabil, dacă electoratul știe așa de puțin, începînd de la care e de fapt domeniul autorității prezidențiale – acesta e, cel de mai sus, nu hărțuiala cu guvernul – ca electoratul să se aleagă doar cu președinți care nu ar rezista cinci minute într-un talk show onest despre pozițiile lor cu privire la înarmare, planurile lui Macron pentru Europa cu două viteze, participarea la misiuni și așa mai departe. Sau dacă nimeni nu bagă de seamă că mîncăm Rusia pe pîine în online (bani aruncați de servicii ca să lupte cu trolii Moscovei), dar în politica noastră externă pupăm papucul lui Trump (nu al Americii, al lui, personal), care vrea Rusia înapoi în G7- și tot așa.

Toată lumea se agită să poată vota zile în șir în noiembrie.

Ca să voteze ce? Au cea mai mică idee care sunt pozițiile candidaților pe zonele lor de competență? Președintele nu poate reforma poliția, nici să vrea, și nici educația. Autoritatea lui e pe zona de mai sus, plus supravegherea și performanța serviciilor secrete. O să îi întrebe cineva pe candidați de ce SRI are buget dublu față de serviciul secret german, la un sfert populație, sau dacă vor propune legislație ca în sfîrșit Curtea de Conturi să poată controla și serviciile noastre, să nu mai cîștige firmele lor licitații săptămînal? Agitație mare cu justiția, timp în care continuăm să conducem la CEDO la condamnări abuzive (undue process) și să furnizăm cel mai mare număr de cazuri noi, semn că justiția nu stă așa faimos nici fără contribuția trioului Iordache-Nicolae-Nicolicea. Candidații știu măcar că asta e o problemă, ce să mai vorbim dacă au idee de unde pot veni soluțiile? Nu: ce se pregătește e marea bălăcăreală: tratatul celorlați ca penali, comuniști, retardați, neresetați, parveniți, fripturiști, securiști. etc. Bonus pentru femei, că de ce se bagă în calea bărbaților.

Dacă nu îi întrebați nimic, dacă nu există poziții clare pe problematica de care se ocupă președintele, alegerile astea prezidențiale sunt doar o telenovelă de prost gust, iar candidații niște figuranți. Deciziile vor continua să fie luate de cine le-a luat și pînă acum, în zona obscură, în vreme ce civilii sunt ocupați cu circul și mahalaua. Nu mai multe zile de vot erau necesare, ci mai multă informație pe fond ce vor face candidații după ce ajung președinți. Dar cui nu cere nici nu i se dă.


Donează și susține-ne acțiunile pentru bună guvernare!

Fondurile colectate susțin bătăliile pe care le ducem în justiție, administrarea aplicației Ia Statul La Întrebări, dar și programele prin care monitorizăm serviciile și instituțiile publice.


Vino în comunitatea noastră de bună guvernare!

Abonează-te la newsletterul România Curată. Vei primi pe e-mail articolele și campaniile noastre și ne poți răspunde la adresa de contact cu sugestii, sesizări sau cu propriile tale articole pentru publicare.

Articole recente

Recomandări

23 thoughts on “Figuranții la președinție

  1. ionas

    Am devenit pentru NATO ca si Cuba pentru URSS in anii 1980 in Angola, carne de tun ieftina, si nici macar nu avem trupe combatante (doar paza , patrulare ). Asa suntem noi o natie mai ( si saraca).
    SUA ne va aplica Visa Waiver cind indeplinim conditiile de 2 % respinsi, adica peste 30-40 ani.
    Totdeauna ( cu o singura exceptie in 1992) electoratul a ales raul cel mai mic repingind pe CV Tudor, Geoana, Ponta.
    In privinta atributiilor presedintelui – un fel de Voda : este persoana cu cele mai mici responsabilitati dar cu puteri f. mari si dulci : numeste capii serviciiilor secrete, capii justitiei, ambasadori , face excursii diplomatice cind are pofta, da indicatii, in esenta nu are insomnii ca ar putea gresi undeva.
    Constitutia a fost facuta in 1992 pentru Iliescu , acestea fiind domeniile in care putea excela. Ar trebui sa devenim o republica parlamentarea ca Germania, Ungaria, Italia unde presedintele are doar un rol protocolar.
    Serviciile noastre , dupa descrirea din articol pare sa se asemene cu Cosa Nostra, Ndraghetta si altele de aceeasi orientare ( poate si colaboreaza )
    Este gresit sa se ignore aspectul „tratatul celorlați ca penali, comuniști, retardați, neresetați, parveniți, fripturiști, securiști”- aici este o sursa a problemei.

    Reply
    • CMC

      De ce sa ne trateze cineva ca o tara onorabila cand noi ne plecam slugarnici pana la pamana in fata tuturor.
      Nimeni nu respecta pe cei care nu au coloana vertebrala. Ba ii si jefuiesc de orice pot.
      Nu suntem nici cei mai saraci, nici cei mai corupti din UE. Dar in mod sigur suntem cei mai fara de colana vertebrala si nu ne va respecta nimeni, niciodata.

      Reply
    • Ghita Bizonu'

      Da, Constitutia a fost facuta ptr Ilescu. Da nu ptr ca „acestea fiind domeniile in care putea excela” , ci ptr ca Iliescu sa nu poata dizolva Parlamentul, sa nu poata impune pe fata linia politica (adica oresu nu poate impune decat prin influenta strict personala, de ex provine din partodul care da premierul si , neoficial, „tine partidul in mana”) samd.

      Reply
  2. servrut nu e firma serviciilor

    Marog, Parteneriatul Strategic cu SUA e tot ce conteaza – multiumim de info cu privire la vizele pentru Canada – deocamdata si aprofundarea lui in domeniul economic. Inceperea exploatarilor de gaze si petrol din Marea Neagra, securitatea energetica, dezvoltarea, Initiativa celor Trei Mari…
    (cred ca sunteti de acord ca pe relatia cu Ucraina nu se facea absolut nimic fara implicarea USA!
    Iohannis va iesi din nou PRESEDINTE asemeni lui Basescu si iLiescu – nu a celui invins de SYS -, iar ceilalti candidati vor face figuratie si ne vom trezi cu un guvern condus de PNL/ dominat de acest fals partid national care (sustinut de un Presedinte NEnatzional”) la un moment dat – care a mai fost desigur la GUVERNARE si cunoastem ce a facut!
    La CEDO tot Rusia ne va lua fata, insa noi vom domina toate clasamentele la toate cele negative in EUROPA ca in UE nu avem rival!

    Reply
  3. marius

    e vorba de mercenari care pleaca acolo in voluntariat pentru bani, functii si oportunitati de ei stiute, nu au nici o legatura cu interesele poporului roman ci strict ale lor personale deci pentru ce ne batem capul cu asa ceva?!!!

    Reply
    • jk

      Nu se poate să spunem că împăratul e gol! Ține de stilul prostului sărac și fudul să nu vedem evidențele.
      Putem, în schimb, să considerăm Tecuciul, Bârladul, Buzăul etc. ca fiind focare de patriotism și cuiburi de eroi în luptă cu sărăcia (care-i greu / imposibil de ucis).

      Reply
  4. emil

    La plăcinte înainte, la război înapoi…Cata vreme M. Geoana este adjunctul secretarului general NATO nici nu mai conteaza intrebarile. Dezertarea Romaniei inseamna TRADARE cu repercusiuni grave asupra securitatii statului.

    Reply
  5. Adrian

    Sunt curios dacă imposibilitatea deschiderii unui tronson de autostradă e o chestiune de siguranță națională și CSAȚ. Să vadă preș, pm, min de interne care este succesiunea de fapte ilicite și s-o pună pe tapet.

    (Off-topic) În privința „vizibilității” , e aproape la fel de importantă funcția de pr gen al capitalei. Nu se mai aude mare lucru, nici despre Buc în presa noastră, dar’mite din zone politice (state) „analoge”. Culmea e că la Paris chiar a apărut o candidatură de mare interes, n-am văzut vreo poziționare prin presa locală. Ar merita un editorial pe acea temă(candidatura)

    Reply
  6. Cinicul

    Doamna AMP are dreptate sa se intrebe daca pentru participarea Romaniei in aventuri militare prin Asia a fost intrebat vreun cetatean roman. Ion Antonescu a fost si este si blamat ca a dus un razboi dincolo de frontierele tarii, desi la acea vreme nu avea de ales, nu poti sa invinge un dusman pe jumatate si apoi sa astepti sa vina inapoi peste tine.
    Totusi nu-mi amintesc ca doamna AMP sa se fi exprimat deschis impotriva participarii soldatilor romani la regimul de ocupatie din Iraq. Daca a facut-o imi cer scuze, dar tare as vrea sa vad o dovada.

    Reply
  7. Minerva

    Cum nu s-a rezolvat nimic in privinta vizelor?!? Presedintele ne promisese ca o va pune pe tapet in cadrul vizitei recente de la Casa Alba si roadele interventiei domniei sale au aparut aseara: Dragnea si copiii sai sunt intezisi in USA pentru implicarea lui Liviu Dragnea in grave acte de coruptie, formularea exacta imi scapa pe moment. Doar stiti: „Numitul Dragnea a fost condamnat și prompt arestat chiar în vremea dictatorului Dragnea, pentru o afacere de slujbe la stat fictive în valoare totală a prejudiciului de 8000 de euro (demult returnați) la o direcție subordonată Consiliului Județean Teleorman (cel mai sărac județ din Europa). Trei ani și jumătate, nu e glumă, că românii au un stat de drept, nu ca francezii, unde Marine Le Pen, pentru exact aceeași problemă, va da înapoi 300.000 de euro Parlamentului European, unde se va și instala în triumf după ce a ieșit înaintea compatriotului ei, președintele Macron, tot la alegerile astea. Nici nu se pune problema de vreo acțiune în justiție la Marine. Cum nici Partidul Libertății (din Austria) nu are vreo problemă penală, decât că se caută cine e criminalul care l-a înregistrat pe șeful său (ministru de Interne) în timp ce promitea contracte publice unor ruși pentru bani la partid. Nimeni nu își pune întrebarea de ce s-ar promite contracte publice cuiva dacă nu există deja un mecanism preferențial de distribuire. Nu, nu, astea există numai în Teleorman.”

    Reply
  8. Laura G

    Iarasi e vorba de o problema de structura. De fapt, de trei probleme structurale, pe care ma indoiesc ca le vom rezolva vreodata.

    1. In materie de politica externa, nu exista in Romania pluralitate intelectuala. Nu ai realisti versus internationalisti, occidentalisti versus orientalisti, nici macar nationalisti consistenti intellectual nu sunt. Nu ai scoli de gandire, Scoala de la Cluj versus Grupul de la Iasi, forumuri de dezbatere (contradictorie), Scrisoarea lui Popescu care raspunde la articolul lui Georgescu. Nimic. Fara aceasta competitie intelectuala, politica externa romaneasca da rezultatele pe care le da, pentru ca nu exista nici o analiza critica, nici la formulare, nici la evaluare. Vezi Republica Moldova, Consiliul de Securitate, „Brexit-ul e o oportunitate” si alte dezastre.

    2. Rolul excesiv (si nociv) pe care diferite servicii le au in formularea de politici publice. Nu cred ca lumea realizeaza cat de outlier este acest model, seamana mai mult cu Pakistan decat cu orice tara serioasa. Daca serviciile decid politicile, atunci normal ca rezultatul e bazat pe militarizare, escalare si conflict, etc, nu pe dezvoltare, coexistenta, si engagement. Cu rezultatele pe care le stim, vezi Moldova din nou.

    3. Nu exista, deloc, deloc, deloc, o cultura de evaluare si analiza critica a esecurilor. A auzit cineva de o analiza post mortem la MAE despre Consiliul de Securitate ? Sau despre blocajul la nivelul numirii de ambasadori ?

    Atata timp ca nu vom rezolva problemele de mai sus, sa nu ne mai miram ca Estonia „fura” locul nostru la Consiliul de Securitate, sau ca Bulgaria ne „fura” pozitia de director general al IMF-ului …

    Reply
  9. constantin

    ….președinți care nu ar rezista cinci minute într-un talk show onest despre pozițiile lor cu privire la înarmare, planurile lui Macron pentru Europa cu două viteze, participarea la misiuni și așa mai departe. Foarte bine spus! Excelent! De când nu am mai văzut un președinte în funcție la un talk show adevărat? Eu nu mai țin minte…. De ce se comportă ca niște tirani? Pentru că se poate…. Da, se comportă ca niște tirani, nici Ceaușescu nu mergea la Europa Liberă. Am împușcat un Ceaușescu și acum avem câte unul în fiecare partid. Am spart PCR-ul în mai multe pcr-uri. Știm explicațiile lor cu privire la faptul că nu merg talk show-ri ….. Aia este televiziunea securistului, aia este televiziunea coruptului etc Pe bune? Astea sunt televiziunile pe care le avem, CU ASTEA DEFILĂM, nu vă mai lamentați, MARȘ ÎN STUDIOURI! N-o să vedem…. Iohannis a fost validat de către Trump, Barna va fi validat de către Macron, Dăncilă a făcut blat cu Iohannis și restul nu contează. De ce nu contează? Pentru că nu avem un independent de calibru. Eu rămân la părerea că un independent de calibru ar putea câștiga aceste alegeri prezidențiale. Lumea s-a săturat de președinți legați de un partid. Lumea s-a săturat de războiul președinte-premier. Am mai spus și repet: cei 40% care au votat PSD-ul în 2016, care nu sunt toți pesediști, recte eu, nu au cu cine să voteze. Votanții PSD-ului sunt acuzați de vreo 30 de ani că nu sunt de partea bună a istoriei și a venit momentul în care, culmea!, tocmai acești votanți ar putea schimba istoria. Dar au nevoie de un candidat independent ! Mai este timp, dar nu foarte mult.

    Reply
  10. ernest

    1.info cu vizele de Canada e inexacta, ca sa calatoresti in continentul american daca nu esti rezident Ca or US tre sa ceri electronic travel authorization ( se face online costa vreo 20 de dolari si raspunsul iti vine aproape instant)..seamana cu viza dar nu e viza per say

    2.sa intrebe pe cine daca vor trupe in Afganistan pe ro care in proportie de 60 sint analfabeti functionali ? e o gluma

    3.am mai aflat una tare ca Rusia s-a inarmat in ultimii ani din cauza RO si Devesulu

    4.Dna AMP traieste in Germania si ca orice intelectual occidental da tare ca Occidentul a gresit in privinta Rusiei, tin sa reamintesc dnei AMP ca desi pare intimplator acest scenariu care se intimpla astazi a dus la caderea comunismului, americanii escaladind cursa inarmarilor, dar ei isi permit, rusii o fac pe spinarea fraierilor lor cetateni, ca pina la urma rusii sa o dea la pace ca daca nu ajung la faliment, asa e si acum, e singurul mod in care se vor mai linisti cit despre Ro bravo lor ca sint in continuare anti-rusi e una din singurele chestii bune din opiniile formulate la nivel de tara, nu avem ce sa invatam de la ei, ro au suferit suficient din cauza comunismului, vor sa fie occidentali asa cum pot si ei, dar nu vor sa fie ca rusi, un popor de supusi care nu a cunoscut niciodata democratia

    5.Dna AMP are dreptate cu privire la golul de continut al candidatilor, e trist ca nu vezi ceva tangibil pt tara asta alfel decit sa ii dam jos pe astia ca noi sintem mai curati mai uscati

    Reply
  11. dana

    Nu stiu de ce dezinformati. Nu este nevoie de viza pentru Canada. Aveti doar nevoie de un accept obtinut on-line. Dureaza aproximativ 10 minutre sa completati formularul, si inca 30 de secunde pana primiti raspunsul si costa 7 $ canadieni platibili on-line cu cardul. Si asta doar daca intrati in Canada printr-un airport, Ce-i drept, din Romania nici nu se prea poate altfel. Si nu vorbesc aiurea, am fost in Canada in decembrie-ianuarie. Ce probleme ati avut Dvs la intrarea in Canada din State nu stiu. Dar cert nu este vorba de o viza, ca in USA.

    Reply
  12. nae girimea

    ‘telectualimea ( pt rima cu populimea ) a determinat teoretizarea pasilor Rou , fara „bemolul „necesar , in dispretul realitatii intereselor sale economice : am privatizat de dragul privatizarii , am retrocedat de dragul retrocedarii , le-am dat moka , gazele cind austo-ungarilor, cind cind americanilor, am tot reformat justitia pt a-i elimina pe capitalistii romani, am trimis soldati sa lupte la dracu-n praznic si am pus scut la Deveselu ca sa-i enervam pe rusi , cu chinezii nu avem voie sa facem afaceri , in schimb nu tu Schengen , nu tu liber la vize in SUA . Romania este o colonie. Si este pt ca toti cei ce au vrut sa-i apere interesele au fost elimintati intr-o forma sau alta de statul de drept colonial.

    Reply
  13. Dumitru

    Eu cred ca raspunsul e clar pentru toata lumea : romanii cred, in majoritate, ca au intrat in UE si in NATO fara sa fie pregatiti, si ca diversele plati (autostrada Bechtel, mersul in Afghanistan, circul cu ambasada din Israel facut de Dragnea si de Iohannis, cumpararea de nave si avioane de lupta, etc.) sunt spaga care ne-a permis sa intram. Am o veste pentru acesti romani : Romania era cat se poate de pregatita pentru participarea in UE si NATO (pana si Turcia a intrat in NATO in 1952, iar Ciprul in 2004, cu toate ca are probleme de securitate evidente). Deciziile sunt extrem de politice. Insa Romania de **azi** are probleme, pentru ca nu mai satisface criteriile de la Copenhaga legate de statul de drept, pentru ca „due process” a fost desfiintat de SRI cu ajutorul DNA… Asta doar daca UE nu devine o Romanie mai mare, gangrenata de serviciile secrete.

    Reply
  14. Andrei

    Daca rusii se inarmeaza in ultimul hal din cauza sistemului de la Deveselu inseamna ca suntem pe calea cea buna! Ne cerem scuze de la georgieni si ucrainieni, pa care i-au invadat din aceasta cauza, si de la copii sirieni bombardati, daca veti considera necesar si mergem inainte, ca de la Cantemir incoace ne-au fost cei mai buni prieteni. Trebuie sa le multumim pentru tot, de la coloana dreapta pana la genele care ne ajuta sa ne schimbam orientarea de azi pe maine.

    Reply
  15. Cristina gorgos

    Intrebarea-cheie care nu s-a pus niciodată romanilor e aceea care vizează forma de guvernământ preferata de “nație”—adică ce am alege între Republica, monarhie, oligarhie, federatie de triburi, orice forma cunoscuta sau necunoscuta/configurată pe măsura (ca la croitor), dacă am avea ocazia s-o facem? De-aici și imensa confuzie care pluteste peste alegerile democratice post-decembriste nimeni neștiind , de fapt, care sunt “zonele de competentă” ale președintelui, guvernului, parlamentului și atribuind un fel de “șefie” generică fiecărei poziții din ierarhia statală. Dacă ne uitam la amărâtul de Johannis, de pilda, observam ca incoerenta de care dovada in orice întreprinde se trage direct din faptul ca se crede “șeful statului”, un fel de monarh ales—exista exemple de monarhie electiva in istorie—cu competente in orice domeniu, inclusiv aceea de a răsturna ordinea pe care o reprezintă (vezi episodul cu geaca roșie). Iar romanii care l-au ales in 2014 nu l-au ales pentru ceva anume—un proiect, o viziune, chiar și-un program punctual ca “Dragnea la pușcărie”—ci pentru ca voiau un șef care sa arate a “occidental” născut, nu făcut ca predecesorii săi; și-acum ma-nfior la fantasmagoriile emise de Bogdan Chirieac pe tema lui Johannis-Neamțul Întregitor, un soi de reîncarnare a regelui Ferdinand dar chiar și oameni cu mai putina fantezie decât ilustrul comentator navigau in aceeași balta de snobism la momentul alegerilor din 2014 din care nu știu sa fi ieșit nici pana acum cu toate limitările, vădite și rasdovedite, ale personajului. Deci nu e vorba ca romanii nu cer nimic de la candidații pentru diferitele posturi din ierarhia statului, nici ca respectivii candidați nu au idee de ceea ce pot oferi romanului odata ajunși in aceste posturi, hiba se afla in definirea, cel puțin neclara, a pozițiilor ocupate atât de unii cât și de ceilalți. Se întâmpla și la case mai mari, la UE, de pilda, despre care nu știe nimeni ce este: un imperiu sau o federatie, cu rezultatul ca apar “axe” de putere, capitale supra-statale, granițe fantoma—Brexitul s-a împotmolit exact in problema graniței cu Irlanda— sau, ca veni vorba, la Canada, unde nimeni n-are habar ca “șeful statului” e regina Elisabeta II Iara nu premierul Trudeau, (votat intr-o frenezie pentru proiectul sau de liberalizare a marijuanei,) nimeni in afara de cetățenii “naturalizați” care depun jurământ de loialitate “Majestății Sale și tuturor descendenților Săi legitimi” la acordarea statutului de cetățean (cu drept de a alege și a fi ales.) Și pescuitorii in apa tulbure, cu sau fără pistol in dotare, acoperiți sau la vedere/cu stele pe umeri, aventurieri sau simpli ticalosi, profita de confuzie—asta când nu sunt zaltati rău de tot precum Coldea cu parabolele lui biblice agățate la cuțitul de comando, curcani fără pene ambalati in roba academica precum Maior sau paraziți ordinari ca “marinarul” Petrov (sa nu insultam degeaba Marină) ca sa-și mănânce profiturile de cum le-au dobândit și sa trebuiască sa se gudure, iarăși, abject, pe langa alți stăpâni. Deci sa-ntrebam romanii cu “alta întrebare”, cam asta ar fi de făcut; iar pana s-o ivi careva, poate chiar dintre figuranții actuali, cine știe? sa-i întrebe întrebarea-cheie, sa ne pastram iluzia alegerii, singura iluzie care ne-a mai rămas intacta după Decembrie 89.

    Reply
  16. Cozmin

    1. Nu vom primi dreptul de a calatori fara viza in SUA, atata timp cat la conducerea tarii se va afla un grup infractional organizat, atata timp cat timp vom avea un guvern al mafiei, care este preocupat doar sa-si subordoneze justitia, pentru a scapa de puscarie membrii mafiei psd.
    2. In Canada se cere viza doar pentru persoanele cunoscute ca fiind apropiate mafiei psd.

    Reply

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *