Făcătura Iohannis

Zice-se că pe unul dintre pereții redacției tabloidului britanic ”The Sun” ar trona mare mesajul ”Nu lăsa adevărul să strice o știre bună”. N-am avut ocazia să verific dacă această ”știre” este adevărată sau e doar o anecdotă care circulă în mediul jurnalistic. Pot constata însă modul în care responsabilii editoriali de la Revista 22 au pus-o în practică la sfârșitul acestei săptămâni. Iar miza nu e cine știe ce aventură amoroasă a vreunei vedete britanice, ci chiar viitorul prezidențiabil (poate președinte) al României.

Știrea zilei de vineri după-amiaza, dezbătută pe larg seara în talk-show-urile televizate, viza o eventuală decizie a Înaltei Curți de Casație și Justiție (ICCJ) care ar putea bloca (elimina din competiție) candidatura lui Klaus Iohannis la funcția de președinte al României. Cum suna scenariul (”știrea”)? Iohannis va fi desemnat candidat la președenție, dar după 25 septembrie ar surveni o decizie a ICCJ care l-ar declara incompatibil. Cum 25 septembrie e data limită de înscriere a candidaturilor, ar rezulta că dreapta va rămâne fără candidat (nemaiavând cum să înscrie pe altcineva în locul lui Iohannis). Ce sugerau talk-show-urile (pentru conformitate vezi aici): că ar fi bine ca dreapta să amâne cât mai mult posibil desemnarea candidatului, așteptând stabilirea unui termen de către ICCJ în procesul lui Iohannis (în condițiile în care data anunțării candidatului este, de fapt, 5 august). Coincidență: scenariul a fost lansat cu doar o zi înaintea Congresului de fuziune între PNL și PDL, adică într-un moment în care subiectul putea fi dezbătut ”la cald”, de liderii celor două formațiuni, în pauzele de cafea și țigară.

Am mai spus-o și cu alte ocazii: în cazul politicii românești nu e recomandabil să crezi în coincidențe. Ci să te bazezi pe ele. Mai ales când știrea care a făcut vâlvă cu o zi înaintea Congresului de fuziune are o vechime de… un an. Mai exact de un an și o zi. De fapt, șansele ca Iohannis să fie declarat incompatibil sunt aproape nule. În acest sens vezi o scurtă analiză la final. Dar acesta nu este un articol despre Iohannis, Predoiu, Ponta, ci despre presă (și conexiunile ei cu politicul). Le mulțumesc în acest sens cititorilor România Curată care, la comentariile articolului Alinei Mungiu-Pippidi (aici), au sesizat o ciudățenie. ”Știrea” despre ”un nou termen de judecată” pe care Iohannis l-ar avea în septembrie a fost publicată în Revista 22, pe data de 25 iulie 2014 (vezi aici și print-screen-ul). Revista 22 citează (cu link) agenția de știri Mediafax.

Și aici e buba. Știrea din Mediafax e din 24 iulie. Dar nu din 24 iulie 2014, ci din 24 iulie … 2013 (vezi aici și print-screen). Niciunde în articolul din Revista 22 nu se menționează anul (nici în cel din Mediafax, dar în cazul Mediafax e normal, fiind vorba de o știre publicată în 2013).

Gafă monumentală ori o mizerie pentru istoria presei? Cel mai probabil ambele. Nu e greu de bănuit că departamentul de investigat pe subiectul Iohannis să fi căutat ceva ”tare” înaintea Congresului de fuziune. Până aici, nimic condamnabil: ăsta e rostul presei – să caute și să verifice și nu ar fi nimic ciudat ca interesul să fie mai ridicat în preajma unui eveniment (context) care poate oferi vizibilitate maximă. Problema apare când cauți cu disperare ceva – orice – doar pentru a avea subiect de atac. Omul ”de serviciu” a găsit știrea din Mediafax. A văzut ziua de 24 iulie. Nu a văzut și anul? E posibil. Când cauți cu înverșunare o bubă nu e exclus să-ți scape un asemenea ”amănunt”. Și dacă ar fi așa, tot nu există vreo scuză. Reaua-intenție e mai mult decât evidentă. Minima verificare a știrii din Mediafax ar fi durat (maxim) câteva minute (căutare pe site-ul Curții de Apel Alba ori al Înaltei Curți). Promovarea pe home-page-ul Revistei 22, titlul, modul în care se crează reacția în lanț către celelalte instituții media nu lasă loc de îndoială. Nu fac un proces de intenție editorilor Revistei 22, e, pur și simplu, o constatare. De la un capăt la altul avem de a face cu o făcătură. Doamna Brândușa Armanca, colaboratoare a Revistei 22 și realizatoare a unui foarte interesant dicționar de termeni din argoul jurnalistic (nu e vreo ironie, vă recomand acest serial), poate spune mai multe despre ce e o făcătură de presă. E mult mai mult decât șperla sau șopârla (despre care scrie în cel mai recent episod – aici). Făcătura nu e doar o ”discreditare prin bârfă” (cazul șopârlei), ci compilarea unor informații reale, cu ignorarea însă a unor amănunte esențiale (în cazul de față a unor informații mai mult decât esențiale – anul știrii și faptul că, între timp, Klaus Iohannis a câștigat procesul la care se face referire în articol). Mai mult, ceea ce deosebește o făcătură de situațiile similare care sunt rezultatul unor greșeli sau lipse de profesionalism este intenția – autorii făcăturii urmăresc scopuri și interese oneroase (altele decât interesul și dreptul publicului de a avea acces la informație). În situația de față intenția a fost de a induce o temere printre liderii PNL și PDL că Iohannis ar putea fi descalificat din cursa prezidențială, cu scopul imediat de a amâna decizia desemnării acestuia drept candidat al dreptei pe 5 august, dată la care Iohannis e văzut ca mare favorit.

Despre motivele pentru care se dorește o astfel de amânare, a scris deja pe România Curată Alina Mungiu-Pippidi, în articolul deja menționat. Aș adăuga doar că această făcătură vine mai degrabă din interiorul alianței de dreapta, nu dinspre grupul PSD-UNPR-PC (căruia i-ar conveni varianta discreditării lui Iohannis pentru a-i bloca intrarea în luptă, implicit pentru a avea parte de un adversar mai slab, dar, la fel de bine, l-ar avantaja discreditarea lui pe ultima sută de metri a alegerilor, când demontarea făcăturii nu ar mai avea timp să se producă).

Dincolo de implicațiile politice, partea tristă a poveștii ține de presă. Până la urmă nu Iohannis e cel care iese discreditat cu adevărat, ci o instituție media care se dorește și se pretinde a fi un trendsetter în domeniu. O instituție de presă care se află în plină campanie de strângere de fonduri de la cititori pentru a supraviețui, cu mesajul ”sprijiniți presa independentă”. O asemenea făcătură nu are nimic de a face cu presa independentă. Alexandru Lăzescu scria recent, tot în Revista 22, un articol despre ”supraviețuirea presei independente”, în care sugerează că, în actualul context, impunerea unor standarde deontologice excesive ar avantaja mizeriile presei mogulești și ar ucide ultimii mohicani ai presei independente. Vreau să-i transmit domnului Lăzescu că nu problemele financiare sunt cele care ucid presa independentă. Presa independentă moare când pierde încrederea cititorilor ei, chiar dacă prin ”mici compromisuri” continuă să apară.

În fine, țin să fac o precizare. Vreau să-i asigur pe cea mai mare parte a colaboratorilor Revistei 22 că, dincolo de opiniile diferite pe care le împărtășim pe diferite subiecte, nu-i consider implicați nici măcar cu un degețel în această mizerie. Cunosc prea bine modul de funcționare a instituțiilor de presă pentru a ști că decizia de publicare a făcăturii a aparținut unui grup foarte restrâns de persoane din echipa editorială. De altfel, dinspre acești colaboratori de bună-credință mă aștept să se exercite și presiunea internă ca asemenea făcături să înceteze. Că supraviețuirea cu orice preț nu e o miză. Cred (sper) că grupul care a decis implicarea în făcătură nu este cel mai reprezentativ pentru Revista 22. Că nu a reușit să acapareze brandul. Ar fi trist. Pentru colaboratorii de bună credință, pentru presa autohtonă și, mai ales, pentru cititorii pe care Revista 22 i-a avut și încă îi mai are.

***

Ce e cu incompatibilitatea lui Iohannis

Primarul Sibiului a câștigat la Curtea de Apel Alba procesul prin care a contestat raportul întocmit de ANI în care declarat incompatibil. Recursul înaintat de ANI la Înalta Curte vizează legalitatea deciziei Curții de Apel Alba (nu eventuala stare de incompatibilitate). Șansele ca decizia Curții de Apel Alba să fie desființată din motive de nelegalitate sunt minime. Și chiar dacă s-ar întâmpla, iar acest lucru ar duce la o rejudecare pe fond, Iohannis are și mai multe șanse de a câștiga procesul decât a avut inițial: incompatibilitatea pe care ANI i-o impută lui Iohannis era controversată (existând numeroase discuții pro și contra – în mediul politic, mass-media și printre teoreticienii și practicienii dreptului – dacă este sau nu justificată). Spun ”era”, pentru că în urmă cu o lună a fost eliminată definitiv, prin lege. Putem discuta cu o altă ocazie dacă eliminarea incompatibilității în cauză a fost justă sau nu: legea nu mai lasă loc de interpretări (update: Băsescu a retrimis legea în Parlament, pe 14 iulie, anticipez că va fi revotată la fel). În fine, pentru a încheia această parte a discuției, e extrem de puțin probabil ca Iohannis să primească vreun termen de judecată de la ICCJ mai devreme de un an. Și aici, primarul Sibiului nu are vreo vină. La o consultare a site-ului Înaltei Curți se poate vedea că pentru sfârșitul acestui an și începutul anului viitor sunt programate procese începute prin 2009/2010. Aproape toate procesele (nu doar cel al lui Iohannis) începute după 2013 NU au stabilite termene (și ar fi o injustiție pentru cei care își așteaptă rândul dacă Iohannis ar fi băgat ”mai în față”). Nu aveam nici pe departe un sistem de drept procedural perfect, dar trebuie menționat că neacordarea până acum a unui termen nu reprezintă o anomalie. Durata unui proces nu este fixă (diferă de la un caz la altul), iar numărul judecătorilor de la ICCJ este limitat. Termenele nu pot fi acordate în momentul sesizării Înaltei Curți, ci doar după ce numărul dosarelor aflate deja în lucru scade. Așadar, tergiversarea nu doar că nu-l avantajează pe Iohannis, ci, după cum se poate constata, îi cauzează deservicii majore.

***

Iohannis, Predoiu sau altul?

Cum am precizat, articolul de față este despre presă, nu despre Iohannis. Personal, atâta timp cât Iohannis îl are ca mână dreaptă pe Teodor Atanasiu – unul dintre principalii susținători politici ai cianurilor din Apuseni – nu am cum să-i acord credit. Singura ”calitate” a lui Iohannis e că, la ora actuală, e cam singurul care, în mod real, are șanse de a-l învinge pe Victor Ponta. Decideți d-voastră dacă asta e suficient sau nu. Încrederea în Cătălin Predoiu mi-am pierdut-o încă din 2011, când, în calitate de ministru al Jutiției, mi-a răspuns oficial (pe site-ul Ministerului) la o scrisoare deschisă că nu trebuie să generalizăm o excepție de la statul de drept (numeroasele încălcări de către autorități publice a deciziilor judecătorești în cazul Roșia Montană). Nu pot să am încredere într-un președinte care susține un stat de drept cu excepții. Apreciez demersurile Monicăi Macovei din anii 90, pentru apărarea drepturilor jurnaliștilor, ori cele mai recente, din cazul Roșia Montană. Cum nu visez la un președinte ideal, i-aș acorda votul meu dincolo de alte obiecții legate de activitatea ei la nivel partidic. Dacă doar dacă ar candida ca independent și chiar dacă sunt conștient că nu ar avea cine știe ce șanse. Un scor bun, în primul tur, ca independent, ar fi un capăt de pod pentru bătăliile viitoare ale altor independenți. MRU? Hai să nu mai pierdem vremea și cu el.

UPDATE: Luni dimineata, dupa aproape patru zile de la publicare, Revista 22 a retras articolul de pe site, fara vreo explicatie. A mai ramas link-ul si comentariile cititorilor

CITEȘTE ȘI: Alina Mungiu-Pippidi: ”Atac la Iohannis tocmai pentru că e candidatul cel mai bine plasat”