Daniel Befu

”Temperatura” furtului de motorină din rezervele Armatei. Într-o unitate militară, ofiţerii nu se războiesc cu arme, ci cu fapte penale

Cu toții ne întrebăm, pe bună dreptate, ce se întâmplă cu banii contribuabililor (adică cei din taxe și impozite) atunci când intră în mecanismul obscur de tocat bani numit Armata Română. Această investigație a României Curată prezintă un caz-școală despre ceea ce se întâmplă, de fapt, într-o unitate militară, departe de controlul civil. E vorba de UM 01221 Lipova, unde în urmă cu aproape doi ani s-a declanșat un război intern între un ofițer și sistem. În urma scandalului s-au deschis opt dosare penale la Parchetul Militar, care fac praf ideea de onestitate printre cei care trebuie să avem încredere că sunt acolo ca să ne apere.

La câteva luni după ce s-a întors din teatrul de luptă din Afganistan, șeful Logisticii UM 01221 Lipova (județul Arad), mr. Marin Oprea, a descoperit indiciile unui fenomen fizic nemaintâlnit și anume că temperatura aerului din curtea unității sale militare era, pe timpul iernii, cu câteva grade mai redusă decât cea a atmosferei din restul orașului Lipova. A încercat să găsească o „explicație științifică” ciudatului fenomen și în final i-a spus ”furt”. Valoarea estimată de maior a motorinei tip M, sustrasă prin „metoda temperatura”, este de 100 tone. În clipa aceea și-a ridicat pe toată lumea în cap. S-a declanșat un război în unitate, în urma căruia au ieșit „dosare” despre fapte incredibile comise de fiecare ofițer din conducerea unității, începând cu trafic de fier vechi și cu decontarea unor chirii fictive, inclusiv falsificarea dosarului de chirie al unui militar mort, până la soldați duși în timpul programului de lucru să amenajeze apartamentul comandantului UM.

Aerul mai rece din curtea UM

7 decembrie 2013. O zi de sâmbătă liniștită. În ghereta postului de santinelă din fața centralei termice, caporalul Adrian Șerban își omoară timpul la căldură, ca orice soldat angajat pus ”de veghe”. Spre amiază vede câteva siluete care încarcă ceva într-o veche maşină Aro. Iese din gheretă, se apropie și vede niște colegi de-ai săi manipulând bidoane din plastic. Nu-i e greu să-și dea seama că sunt pline cu motorină, din cauza mirosului specific. Intuiția îi spune caporalului ce se întâmplă, mai ales că vede robinetul de la care hoții își umpleau bidoanele. Îi anunță pe cei din corpul de pază, vin imediat comandantul pazei și brusc, de nicăieri, răsare și maiorul Adrian Mănăilă, ofițerul de serviciu pe unitate. Acesta întreabă ce se întâmplă și-l liniștește pe șeful pazei, spunând că va prelua el verificarea incidentului. Caporalul își vede mai departe de strajă în ghereta lui până la ieșirea din tură, neștiind că însuși maiorul Mănăilă, cel care-i trimisese la plimbare, era implicat.

8 decembrie 2013. E duminică. Intră în tură un alt ofițer de serviciu pe unitate, lt. Sorin Ilonca, care habar n-având ce s-a petrecut în ziua precedentă, își îndeplinește clasica rutină de serviciu. Conform atribuțiilor, merge să citească și consumul de combustibil al centralei termice pe motorină tip M. Aruncă un ochi pe foaia respectivă și vede un salt brusc în consumul de combustibil, deși temperatura față de ziua precedentă nu variase semnificativ. Nu pricepe motivul și-l întreabă pe caporalul Adrian Șerban, care făcuse de strajă în ziua precedentă. Cuviincios, soldatul îi explică ofițerului despre incidentul cu maşina și bidoanele de motorină.

9 decembrie 2013. Luni. Începe o nouă săptămână în micul orășel de provincie Lipova. Apele Mureșului se târăsc leneșe prin albia lor, într-o iarnă prea slabă ca să aibă puterea să îngheţe luciul apei. La UM 01221, activitatea e ca peste tot la stat, molcomă, în hibernare, că doar e iarnă şi mai sunt doar două săptămâni până la sărbători. Lt. Sorin Ilonca merge la conducerea unității și povestește de incidentele cu bidoanele de motorină de peste weekend. Împreună cu santinela care a descoperit furtul, dă declarații scrise și se ordonă constituirea unei comisii de inventariere a combustibilului. Moment în care lucrurile scapă de sub control.

Conform mr. Marin Oprea, membru în comisia de inventariere care trebuia să stabilească pagubele, santinela care surprinsese în flagrant furtul și dăduse declarație în scris, a fost sunată și amenințată de administratorul cazărmii, Viorel Bordea. Acțiuni de intimidare asupra sa au fost exercitate și de ofițerul Mănăilă, implicat (conform declarațiilor a doi maiori și a unui locotenent colonel) în furtul de combustibil tip M de peste weekend. În ciuda amenințărilor, santinela nu își retrage declarația (ulterior avea să cedeze presiunilor și să îşi dea demisia din armată).

Cei doi ofițeri desemnați de comandantul unității să măsoare combustibilul lipsă și să studieze inadvertențele din foile de consum, primesc, în 9 decembrie 2013, acces și la documente la care accesul le fusese anterior restricționat. Șeful statului major, maior Ionică Mitrică, cere registrele de temperaturi de la administratorul cazărmii, cel care gestiona combustibilul unității, pe nume Viorel Bordea. După ce i se ridică documentele pentru inspecție, maistrul militar Bordea intră în biroul comandantului UM 01221, lt-col Daniel Novac, și ameninţă: ”Ține-ți câinii acasă că o să te trag după mine”. Ca să fie şi mai convingător, îi dă şi o scrisoare care conţine fapte pe care le-ar fi comis comandatul unităţii. Cel puţin aşa susţine șeful de stat major al UM 01221, căruia comandatul UM i-a relatat cele petrecute.

Ca doi funcționari silitori, membrii comisiei de inventariere a motorinei tip M, socotesc, adună, scad, înmulțesc, măsoară cu sonda cât combustibil e în rezervorul UM și, la final, trag linie: 776 litri de combustibil pagubă. Un furt obraznic, dar din categoria găinăriilor. Însă fiindcă tot avea „acces la hârtii”, pe care conducerea unității le ținea departe de ochii lui, mr. Oprea s-a apucat să facă o verificare de mai lungă durată privind consumurile de combustibil ale unității. În urma verificărilor sale, făcute din inițiativă proprie, fără a-i fi fost cerute de comandant, i-a reieșit o altă pagubă: „minim 90 de tone de combustibil au dispărut de la momentul înființării UM 01221, în 2010, până la finalul lui 2013. Această estimare a pagubei de 90 tone ar putea ca, în realitate, să fie mult mai mare, putând ajunge spre 150 tone, dat fiind că noi am folosit în calcule acele valori minime ale parametrilor despre care există indicii că au fost măsluiți, pentru a ascunde sustragerea combustibilului”, a declarat mr. Ionică Mitrică.

Șeful statului major al UM, mr. Ionică Mitrică, cel care a condus comisia de cercetare administrativă care a identificat furturile de motorină, explică modul cum s-a securizat filiera. „Rețeaua a creat un mecanism prin care s-au restrâns toate posibilitățile tehnice de control extern, din partea celorlalți colegi din unitate, tot fluxul documentelor făcându-se doar între cei implicați. Maistrul militar Bordea a întocmit hârtiile, iar comandantul i le aproba. Atât eu, ca șef de stat major, cât și maiorul Oprea, ca șef al logisticii, am fost excluși din acest proces de verificare, deși aveam atribuții în acest sens”.

Cum se pot fura 100 tone de combustibil dintr-o unitate militară ultrapăzită

În 28 ianuarie 2014, mr. Marin Oprea își înainta către comandantul unității militare „raportul personal”, în care estima furtul de motorină la minim 90 tone și prezenta și metoda ingenioasă de sustragere a combustibilului folosită. Unitățile militare sunt dotate cu un clasic „termometru”, pe care angajații UM îl citesc de 3 ori pe zi și îl notează pe niște fișe. La finalul lunii se face o medie a temperaturilor, care, introdusă în niște algoritmi de calcul, oferă ”necesarul teoretic de combustibil”, care trebuie să justifice scriptic consumul real de combustibil.

Formulele matematice respective sunt calculate la „Direcția de Domenii și Infrastructuri București” și sunt valabile pentru toată Armata Română, respectivele formule de calcul ținând cont de toți parametrii, începând cu materialele din care sunt construite clădirile, la grosimea zidurilor, suprafața vitrată, diferența între temperatura exterioară și temperatura recomandată la interior, la volumele încăperilor.

Ingeniozitatea mecanismului de inducere în eroare despre care mr. Marin Oprea are indicii că s-ar fi aplicat în UM 01221 este următoarea. În zilele din sezonul rece, angajații UM 01221 Lipova au trecut în fișele zilnice de măsurători temperaturi mai mici decât cele reale, cu diferențe ce ajungeau și la 1-5 grade celsius. Aceste „diferențe” au mărit considerabil norma de motorină necesară pentru încălzirea clădirilor, astfel încât, în decurs de 4 ierni, s-au încărcat enorm consumurile de combustibil. O altă metodă prin care a umflat consumurile de combustibil a fost declararea scriptică a unui număr mai mare de ore de funcționare a centralei. Astfel, conform maiorului Oprea, ”există documente semnate de comandantul UM 01221 în care numărul de ore de funcționare declarat al centralei termice era de 11 ore/zi în timpul săptămânii, când tot personalul UM era prezent la serviciu și de 5 ore/zi în weekend, când activitatea unității era redusă la minim. Cu toate astea, șeful cazărmii, în documentele de scădere a consumurilor de combustibil, a notat că zilnic centrala duduia câte 14 ore/zi”.

Temperaturi măsluite. INMH confirmă

Conducerea unității și a brigăzii au refuzat să țină cont în primă fază de concluziile maiorului Oprea, considerate ”fițuici”, conform declarațiilor a doi din superiorii ierarhici ai maiorului. Șeful Logisticii de la nivelul brigăzii, omologul pe linie ierarhică al maiorului Oprea, l-a așteptat pe acesta în fața locuinței sale după programul de muncă, încercând să-l convingă „ca din 90 tone să facă 20 tone, ba chiar 2 tone, fiindcă, oricum, sunt suficiente pentru a-l pedepsi pe maistrul militar Bordea pentru fapta de furt”, afirmă Oprea. În altă zi, maiorul a fost convocat la sediul brigăzii împreună cu colegul care a făcut parte din comisia de inventariere a combustibilului și li s-a dat sfatul: „Gata, mergeți, îmbătați-vă și îngropați totul. Considerați că mâine e un moment zero și de-acum încolo lucrurile vor fi regulamentare și conforme și nu se va mai fura un gram de motorină”, conform mr. Ionică Mitrică. Între afirmațiile superiorilor ierarhici de la brigadă s-ar fi regăsit și fraza: ”N-are rost să constatați o pagubă așa mare, că nu aveți idee până unde se poate întinde”, declară șeful de stat major al UM 01221 Lipova (actualmente detașat), cel care a condus comisia de cercetare administrativă a furtului de motorină.

Oficial, superiorii ofițerului care a descoperit indiciile furtul uriaș de motorină au încercat să minimizeze dimensiunea sustragerilor, motivând că respectivele cantități lipsă au fost calculate inexact, deoarece s-au luat ca temperaturi de referință cele de la Stația Meteo Arad. Or la Lipova nu există o staţie meteo. Din acest motiv, România Curată a solicitat ajutorul ”Institutului Național de Meteorologie și Hidrologie”. Deși INMH nu are stație meteo în Lipova, specialiști de top ai INMH ne-au furnizat un tabel cu temperaturile zilnice „estimate” pentru orașul Lipova, pe baza unor proiecții matematice, folosind algoritmi complecși specifici meteorologiei.

Datele furnizate de INMH sunt aproape identice cu cifrele folosite în calculele sale de maiorul care a semnalat furturile de motorină de la UM Lipova. În tabelul de mai jos dăm doar câteva exemple, luate la întâmplare, care arată ”temperaturile estimate de INMH”, respectiv ”temperaturile din registrele administratorului cazărmii”, pentru a se justifica consumuri mai mari de combustibil:

temperaturi lipova
Introducând în formulele de calcul ale Armatei Române temperaturile furnizate de INMH, au rezultat consumuri de combustibil care diferă simțitor de consumurile trecute de administratorul cazărmii. Maiorul Oprea a calculat că „modificarea temperaturii exterioare cu un grad Celsius îi dădea dreptul maistrului militar Bordea să declare un consum mai ridicat cu 870 litri/lună decât în realitate”.

Demisia ”de onoare” a maistrului militar Bordea

Cu o zi înainte ca maiorul Marin Oprea să înainteze raportul prin care identifica filiera prin care se sustrăsese ani la rând combustibil din UM01221 Lipova, Viorel Bordea, cel care gestionase întregul mecanism fraudulos în calitatea sa de administrator al cazarmei, și-a înaintat demisia. Şantajat de Bordea, comandantul UM 01221 Lipova, Daniel Novac, nu i-a acceptat demisia. Maiorul Oprea, văzând că Novac îl protejează de fapt pe Bordea, amânând o decizie în privința „constatării” furtului celor 90 de tone de motorină, a început să verifice pe cont propriu dacă faptele invocate în scrisoarea cu care era șantajat șeful unității militare erau adevărate.

În urma verificărilor, a reieșit că, de fapt, comandantul unității, era pe bună dreptate la mâna subalternului care gestionase timp de 4 ani furtul organizat de motorină. Oprea a descoperit cum comandantul unității a dus soldați și pe gestionarul UM 01221 Lipova să-i renoveze, în timpul programului de lucru, apartamentul proprietate personală, inclusiv la partea de faianță și gresie. Comandantul Daniel Novac a declarat pentru România Curată: ”Participarea militarilor la renovare în timpul orelor de serviciu s-a făcut cu acceptul generalului Simina (n.r. generalul Gheorghe Simina a fost comandantul Brigăzii 18 Infanterie ”Banat”)”.

Mai mult, șeful logisticii, șeful statului major și gestionarul depozitelor cazărmii, îl acuză pe comandant că, în 2011, a cumpărat parchet de stejar masiv ”Clasa A” de la Dedeman din banii UM, cu complicitatea lui Viorel Bordea, parchetul de stejar apărând în inventarele armatei ca fiind folosit pentru renovarea biroului comandantului unității. În realitate, ofițerii susțin că acel parchet a fost montat de soldați în sufrageria apartamentului privat al comandantului unității. În dialogurile cu România Curată, lt.col. Daniel Novac recunoaște că parchetul i-a fost cărat de maistrul militar Bordea cu mașina lui, însă susține că nu aparţinea unității. Interesant este că maistrul militar Bordea, vădit iritat că l-am contactat pentru un punct de vedere, a negat că ar fi cărat parchet pentru comandantul UM, contrazicând nu declarațiile șefului, dar și pe ale soldaților UM și ale gestionarului UM, care au relatat în declarațiile lor că au descărcat din portbagajul administratorului cazărmii parchetul de stejar pentru renovarea apartamentului „șefului”.

Atunci când maiorul Oprea i-a înaintat comandantului UM 01221 raportul în care-i prezenta concluziile „analizei faptelor invocate de maistrul Bordea în scrisoarea de șantaj”, inițial comandantul unității militare a negat că ar fi deturnat activele armatei în beneficiu personal. Șeful logistii UM01221 Lipova susţine că Novac a scris într-o rezoluție că „parchetul a fost montat în antecamera biroului său”. Rezoluția comandantului era una neadevărată, atât în antecamera biroului său, cât și în birou, fiind montat parchet vechi. Apoi, în aceeași zi în care a semnat acest document, comandantul a mers la magazinul Dedeman, de unde a cumpărat o cantitate de parchet apropiată de cea lipsă. La câteva zile după ”cumpărăturile de la Dedeman”, ca o coincidență, într-un colț al biroului comandantului a apărut o stivă de parchet de stejar masiv, pe care a arătat-o subalternilor săi ca fiind parchetul cumpărat în 2011. Doar că, în graba sa, comandantul a uitat (conform declarațiilor angajaților unității militare, al fotografiilor și al unei filmări video) să rupă etichetele de pe calupurile de parchet, pe care scria „parchet stejar Clasa B”, pe când parchetul pe care-l cumpărase UM în 2011 fusese „parchet stejar Clasa A”.

Mai mult, după ce le-a arătat subalternilor săi că „parchetul există”, comandantul s-a grăbit să-l mute în depozit. Graba de a-l băga în magazie, după ce timp de 3 ani a putut să stea stivuit într-un colț al biroului său, a fost atât de mare, încât nici n-a mai așteptat ca gestionarul depozitului să fie la muncă. Comandantul l-a mutat în depozit împreună cu șeful pazei.

Comandantul UM 01221 Lipova a declarat pentru România Curată că parchetul din biroul său nu e același cu cel cumpărat de la Dedeman după „descoperirea parchetului lipsă din gestiunea UM”. Comandantul a declarat că, într-adevăr, a cumpărat parchet de la Dedeman, dar că l-a montat în dormitor, deoarece în 2012, când a făcut renovarea apartamentului cu soldații unității militare, renovase tot apartamentului, cu excepția montării parchetului în unul dintre dormitoare. Un martor al evenimentelor, a cărui identitate o protejăm, a declarat că în perioada când se declanșase scandalul parchetului lipsă din unitatea militară, înainte ca parchetul dispărut să apară deodată stivuit în biroul comandantului, o stivă asemănătoare ca volum a fost văzută în locuința de serviciu din Lipova a șefului UM. Lt. col. Daniel Novac neagă că ar fi deținut parchet în casă în cursul anului 2014.

Cu un an mai devreme, alt ofițer care a vrut să stopeze furturile de motorină a fost mazilit

Rețeaua de motorină funcționa încă din 2011, conform declarațiilor a trei dintre militarii care au efectuat paza în noaptea incidentului, care n-a fost niciodată raportat de comandantul unității eșaloanelor superioare.

”În februarie 2011, fusese un caz similar de furt de combustibil, pe care comandantul Novac l-a mușamalizat, neraportându-l mai departe. Comandantul și consilierul juridic al UM au dat ordin personalului din formațiunea de pază, care a făcut flagrantul în 2011, să nu-mi dea declarații. E vorba de militarii Blagoescu Cezar-Vancea Gabriel-Miloș Andrei. În ciuda ordinului primit de la comandant, cei trei au povestit comisiei de cercetare din care făceam parte ce s-a întâmplat în 2011 și anume că unul dintre fochiști, pe nume Curuțiu Nicolae, i-a anunțat că în respectiva noapte, la miezul nopții, urmează să se fure combustibil de la centrală. Între orele 00.00 și 02.00, într-adevăr, a venit o mașină la gardul UM 01221 și persoane din interior au început să încarce bidoane cu combustibil în ea. Cei trei militari care știau dinainte și au surprins scena au alertat paza și au încercat să blocheze mașina celui care încerca să fure. Au fost la militarii din postul de santinelă ca să le ceară ajutorul, dar și-au dat seama că fuseseră implicați și ei, deoarece i-au surprins în timp ce-și schimbau îmbrăcămintea, care mirosea a motorină. Incidentul nu s-a raportat mai departe la acel moment”, a povestit maiorul Oprea.

Ulterior acestui incident ”uitat”, în aprilie 2012, locțiitorul de comandant, lt.col. Marin Mitru, a fost lăsat temporar la conducerea UM 01221 Lipova, deoarece comandantul Daniel Novac era plecat: ”În toamnă, am fost lăsat la comanda unității, deoarece comandantul nu era în unitate, fiind plecat cu un batalion într-o misiune. Pe 5-6 noiembrie am sigilat robineții de combustibil de la centrala termică. Comandantul s-a întors în unitate pe 26-27 noiembrie, iar pe 2 decembrie mi-a dat ordin: «Du-te și desigilează robineții, că fochiștii trebuie să purjeze, se înfundă injectoarele, explodează cazanele, dacă nu sunt purjate». I-am replicat că eu sunt zilnic la lucru și când au nevoie să mă cheme, facem comisie, purjăm și apoi le sigilăm la loc, fiindcă am indicii că se sustrage combustibil. În plus, acele cazane erau italiene și, din ce mi-au spus specialiștii, nu necesitau purjare. Fără motiv, la două zile de la dialog, pe 4 decembrie, am primit detașare pentru o lună și două săptămâni ca să tai frunză la câini într-o altă UM. Între timp, ei au desigilat. Ce e interesant e că din 1 noiembrie instituisem regula ca să nu se mai treacă în creion în registre, ci să se noteze cu pixul. Urmare a instituirii acestei reguli de către mine, a rezultat că pe luna noiembrie 2011 s-au înregistrat la termometrul UM diferențe de temperaturi de doar 0,39 grade față de cele ale stației meteo Arad. În acea lună, noiembrie 2012, s-au consumat doar 6390 litri de motorină tip M, comparativ cu 15.100 litri în noiembrie 2011 și 11.100 litri în noiembrie 2010. Deci un consum de 2-2,5 ori mai mic. În ianuarie, când mi-a încetat detașarea, am revenit în unitate și, pe 30 ianuarie, maiorul Ionel Mitrică, șeful statului major, m-a luat și am verificat și centrala. Văzând sigiliile rupte, am mers la comandantul unității și ia-m zis că nu vreau să-i las să fure pe cei de la centrală. El mi-a replicat: «Lasă-i în pace pe ăia de la centrală. Nu te bagi tu, că nu ești comandant. Nu ți-am dat ordin să sigilezi». Au început amenințările la adresa mea prin trei sms-uri. Am întrebat colegi de la Protecția și Siguranța Militară și mi-au spus neoficial că a fost Bordea”.

România Curată a încercat în patru rânduri să poarte un dialog cu administratorul cazărmii, Viorel Bordea, care însă a declinat solicitările noastre.

Petre Gamălă, gestionarul UM 01221 Lipova, care conform fișei postului făcea echipă cu administratorul cazarmei, afirmă că i s-a propus de către maistrul militar Viorel Bordea să facă jonglerii din hârtii cu conținutul unui tir de combustibil, ca să apară ca „recepționat”, dar în fapt să nu mai intre în unitate. Gamălă nu a fost de acord: ”În 2012, la două sau trei luni după ce am preluat eu depozitul, maistrul militar Bordea mi-a zis: «Băi Petrică, am putea rezolva o cisternă. Dacă mergi pe mâna mea, nu-i o problemă». Era foarte serios când mi-a spus-o. Ulterior, după ce s-au sigilat robineții de la rezervoarele de motorină, Bordea a schimbat placa, spunându-mi: «A fost o glumă, am vrut să te încerc»”.

Maiorul Oprea, care a cercetat furturile de motorină din UM 01221, a descoperit indicii că această metodă, a camionului care nu intră în unitate, chiar a fost pusă în practică : ”Pe 20 martie 2010 trebuia să se primească o cisternă de 9.800 kg de combustibil. Acea cisternă n-a ajuns niciodată în unitate. N-am găsit-o în registrul de la punctul de control, în registrul de măsurare a nivelului lichidului din bazinele îngropate, nu am găsit nici nota de recepție, ci doar în contabilitate, însă cu o semnătură indescifrabilă. În același timp, am demonstrat matematic că, în acea perioadă, prin modificarea temperaturilor, administratorul cazărmii și-a creat plus în gestiune, scăzând mai mult combustibil decât s-a consumat în realitate. În februarie 2010, temperatura medie exterioară a lunii februarie a fost modificată în minus cu 4,6 grade, iar temperatura lunii martie 2010, cu 5,7 grade în jos. Cu cât se face mai frig, centrala trebuie să consume mai mult ca să facă 20 de grade în birou. Practic, cu toate că în februarie 2010 temperaturile afară au fost, în medie, de 2,67 grade, administratorul cazărmii a pus o temperatură medie interioară de -2,13 grade și astfel a făcut scăderile de combustibil pe luna respectivă. Maistrul militar Bordea a ajuns să scadă din gestiune 15.9 tone și ar fi trebuit să scadă doar 9,46 tone, cât a consumat în realitate, ceea ce înseamnă un surplus pe luna februarie 2010 de peste 6.400 litri. În martie a procedat la fel. Ar fi trebuit să scadă 8 tone și el a scăzut 15,7 tone. În acest fel și-a creat un plus total de peste 12 tone, acoperind fără probleme cantitatea de combustibil tip M din cisterna despre care lipsesc documentele doveditoare că ar fi intrat vreodată în unitate”.

Motorina care a aruncat în aer unitatea militară

Pornind de la furturile de combustibil, escaladate în devoalarea renovărilor de la apartamentul comandantului, între ofițeri a izbucnit un măcel. Dintr-o unitate „cuminte”, UM 01221 Lipova și-a dezvăluit fața hidoasă. Astfel, despre comandantul UM s-a aflat că deși avea apartament cu trei camere în Timișoara, acesta și-a ținut fiica, elevă în ultimii ani la liceu, timp de aproape doi ani, într-o cameră rezervată doar pentru ea în ”căminul militar” din centrul Timișoarei, contra sumei de 4 lei/zi (cu întreținerea inclusă în preț), adică 120 lei/lună. Despre șeful statului major al unității, care era și președintele „comisiei de acordare a chiriilor” din unitate, s-a aflat că a falsificat dosarul de chirie al unui soldat mort, înlocuind datele, dar păstrând numărul de înregistrare de la ANAF, ca să poată încasa banii cu evitarea plății impozitelor. Șeful statului major a declarat că fost șantajat de comandant cu „dosarul de chirie al decedatului” (afirmație susținută și de șeful logisticii, care a fost martor la dialog), în caz că merge mai departe cu „dosarul renovarea apartamentului”. Comandantul Novac a negat pentru România Curată că șantajul ar fi avut loc.

Despre locțiitorul comandantului, lt.col Marin Mitru, au apărut date că a vândut fierul vechi din curta unității (fier vechi inexistent în evidențele UM, fiind rămas de la unitatea care anterior își desfășurase activitatea pe respectivul amplasament), iar cu o parte din banii încasați a cumpărat pentru UM01221, care era subdotată, cabluri de internet, calculatoare, frigidere şi televizoare. Colonelul Novac îl acuză pe locțiitorul său că a vândut fierul vechi fără știrea sa și că, de fapt, deși a încasat 65.000 lei, către unitate a dat doar bunuri în valoare de 12.000 lei. Novac îl acuză pe Mitru inclusiv că a falsificat la imprimantă bilete de călătorie, ca să și le deconteze. Mitru neagă că și-ar fi însușit bani din fierul vechi.

Despre cel care a descoperit furturile de motorină s-au descoperit cele mai puține lucruri murdare, dar chiar și el a comis-o, încheind un contract de chirie fictiv pentru a încasa banii de la UM. Justificarea lui este una extrem de interesantă, reală și deschide o cutie a Pandorei: ”Eu am făcut naveta între Lipova și Timișoara, unde am locuință. Pentru că Armata are niște proceduri greoaie și neflexibile, noi nu ne puteam deconta banii zilnici de navetă. Singura posibilitate de decontare acceptată era dacă foloseam un mijloc de transport în comun. Problema este că, pe ruta Lipova-Timișoara, nu există decât un tren care are un orar imposibil și pe care, dacă ar fi fost să-l folosesc pentru navetă, ar fi însemnat să-mi compromit întreaga zi, adică să pornesc de cu noapte spre serviciu și să mă întorc noaptea. Ceea ce e absurd, pentru o distanță de doar 60 km între cele două localități. Din acest motiv am făcut contract de chirie formal în Lipova, ca să pot să-mi decontez chiria și, cu banii de chirie, mi-am plătit de fapt combustibilul pentru navetă. Dar, mă repet, asta pentru că procedurile din MAPN sunt învechite, spre deosebire de cele din MAI, unde se permite decontarea navetei. În situația asta însă nu am fost doar eu, ci majoritatea colegilor mei care locuiesc în Arad și Timișoara. Toți erau navetiști și aveau contracte formale de chirie în Lipova. Un indiciu simplu e următorul. Lipova e un oraș de provincie unde chiriile reale sunt foarte mici, însă la UM veți vedea că militarii au toți contracte de chirii de nivelul Timișoarei și poate mai sus. Banii ăia erau încasați de fapt de militari, care plăteau impozitul pentru contractul formal de chirie și mai dădeau câțiva bănuți proprietarului, care accepta să semneze contracul de luare în gazdă”.

În cazul mr. Marin Oprea s-a descoperit că el locuia în gazdă la un preot din Lipova, alături de alți cinci colegi. Deci în total şase ofițeri locuiau ”scriptic” în casa preotului. Socrii contabilului șef al unității militare au avut, conform ANAF, 11 militari în gazdă și alți cinci militari erau ”cazați scriptic” în apartamentul de două camere. Cu toate că această densitate mare de militari pe metrul pătrat de locuință în Lipova e un indiciu clar că chiriile respective sunt fictive, în prezent cadrele militare s-au solidarizat și declară că ocazional mai dormeau prin Lipova, pentru că altfel ar fi forțați, așa cum a pățit-o și maiorul Marin Oprea, să returneze sume uriașe de bani.

Războiul de la UM 01221 Lipova a dat în clocot. Comandantul Brigăzii 18 Infanterie Banat, col. Cristian Dinulică, a declarat pentru România Curată referitor la cazul UM 01221 Lipova: ”Îmi pare rău. Au făcut-o, să răspundă. Le-am oprit chiria, iar acum au toți dosare le Parchet. Nu-i iartă nimeni. Asta e realitatea. La oameni ca ăștia nu există onoare. Până la finalizarea dosarelor, i-am detașat pe fiecare la diverse unități ale brigăzii, ca să nu ajungă să se omoare între ei”.

Generalul Ioan Manci, comandantul Diviziei 4 Infanterie ”Gemina”, ne-a declarat că întreaga situație de la UM 01221 Lipova este cunoscută în detaliu la nivelul diviziei și că au fost trimise mai multe controale pentru clarificarea situației, unele finalizându-se cu sancțiuni, altele cu dosare penale. În prezent la Parchetul Militar Timișoara sunt în lucru opt dosare penale deschise pe numele ofițerilor de la Lipova, unul dintre ele fiind direcționat către secția militară a DNA.

Prim procurorul Parchetului Militar Timișoara, Radu Ilina, a declarat pentru România Curată referitor la caz că cele opt dosare vor fi cel mai probabil finalizate până la finalul anului. Cel mai complicat este dosarul celor 90 tone de motorină lipsă, deoarece nu există în sistemul militar, conform prim procurorului Ilina, personal specializat în depistarea furtului prin metoda „măsluirii temperaturilor exterioare”. Până în prezent, experții s-au pronunțat exclusiv pe modul de calcul al consumului, adică, cu alte cuvinte, pe explicarea modului cum se calculează matematic consumul estimat în funcție de o temperatură. Însă a depista dacă temperatura determinată de termometru e măsluită într-o localitate fără stație meteo, e ceva mai dificil. Până acum, specialiștii INMH au făcut estimări pentru România Curată, iar cifrele susțin teoria ofițerului care a depistat șmecheria. Chiar și estimările după modele matematice ale celor de la INMH au niște marje de eroare, însă am primit asigurări de la profesioniștii în meteorologie că există metode, deși costisitoare, de a estima cu precizie ridicată temperaturile dintr-o localitate fără stație meteo. Prim-procurorul Radu Ilina crede că situația delicată de la Lipova este cauzată de „moștenirea” primită de la vechea unitate militară care a funcționat pe același amplasament și de unde UM 01221, la înființarea ei, în 2010, a „importat” o parte din staff, angajați care au venit cu obiceiuri din trecut. Prim-procurorul ne-a declarat că acest caz de la Lipova „este cazul care ne-a dat cele mai mari bătăi de cap, nu atât ca și complexitate a modului de operare, ci din cauza lipsei de onoare a cadrelor militare implicate în această poveste”.

Unul din personajele cheie din spatele războiului de la Lipova este administratorul cazărmii, maistrul militar Viorel Bordea, cel despre care comandantul UM 01221 spune că l-a șantajat când s-a depistat furtul de combustibil. Același Viorel Bordea e cel care a făcut, în 2012, denunțuri împotriva locțiitorului comandantului (conform lt.col Daniel Novac), Dumitru Mitru, după ce acesta i-a sigilat robineții folosiți pentru sustragerea combustibilului. În vremurile de pace, Viorel Bordea e și cel care a știut să se facă plăcut și util conducerii, ajutându-l pe comandantul UM să-și care parchetul la apartamentul în renovare. Același Bordea a avut privilegiul de a se afla tot timpul în subordinea directă a comandantului UM, nefiind tras pe dreapta nici măcar în momentul când s-a observat că, după sigilarea robineților, consumurile de motorină tip M pentru încălzire s-au domolit vizibil. Cu toate că, după explozia buboiului, toată conducerea, de la comandant până la șeful de stat major și șeful logisticii, au fost mutați din unitate, maistul militar Bordea e singurul personaj din scandal care încă a rămas pe baricadele UM 01221 Lipova. Mai mult, în timpul liber, administratorul cazărmii are încă glas să cânte pe youtube melodii precum „Tata și feciorul lui”, din care vă reproducem câteva versuri de început: „… N-am frică de nime-n lume/Tata și fecioru lui/ Puterea bărbatului/ Cât e pruncul lângă mine/ N-am frică de nime-n lume/ Nici de bogat, nici sărac/ Nici de dușmanii ce tac”.


Donează și susține-ne acțiunile pentru bună guvernare!

Fondurile colectate susțin bătăliile pe care le ducem în justiție, administrarea aplicației Ia Statul La Întrebări, dar și programele prin care monitorizăm serviciile și instituțiile publice.


Vino în comunitatea noastră de bună guvernare!

Abonează-te la newsletterul România Curată. Vei primi pe e-mail articolele și campaniile noastre și ne poți răspunde la adresa de contact cu sugestii, sesizări sau cu propriile tale articole pentru publicare.

Articole recente

Recomandări

49 thoughts on “”Temperatura” furtului de motorină din rezervele Armatei. Într-o unitate militară, ofiţerii nu se războiesc cu arme, ci cu fapte penale

  1. andreesanu

    Nu mai luati armata ca etalon al demnitatii si onoarei ca nu este cazul ,luati ca etalon al hotiei pina si pe Babiuc cel care l-a imbogatit pe Becali in schimbul de terenuri din Pipera,luati ca etalon gloata de generali de carton in chestia cu apartamentele frauduloase,luati in calcul abuzurile din anii 90 cu imprumuturile dubiuoase numai pentru militari si politie.
    Luati in calcul ofiterii care si-au construit vile cu soldatii !!!.
    Gainarii s-au facut de cand e armata romana , vezi afacerea Skoda in care capul hotilor era insusi capul armatei CAROL al ll lea.
    Mai usor cu chestiile despre onoare militara ,unele exceptii intaresc regula.

    Reply
  2. misu

    si daca multiplicati cu cate garnizoane, mai mici ori mai mari, exista nu vi se zbarleste putin parul? sa auziti povesti din anii 90 – 2000 despre admiterea in scoli militare ori despre angajarea pe filiera indirecta ori despre plecarile in misiuni in Bosnia. he, he, he…… erau detasamentele care plecau in misiuni pline de obezi care nu puteau nici sa se plimbe 3000 de metri dar sa si mai alerge ori strungari pensionari cu nume de generali facuti sergenti ori subofiteri lautari de la pitesti plecati in misiune pe functii de sofer desi nu aveau permis de conducere. sau sa va spun despre o admitere la subofiteri de tancuri unde un belciugel dicta subiectele de a doua zi la o sala de clasa plina cu candidati de nu aveau toti locuri pe scaune. eu speram ca s-au schimbat lucrurile astea dar se pare ca nu.

    Reply
  3. legenda

    cineva imi povestea o alta chestie interesanta.
    cica motorina se achizitioneaza la kg dar pompele cu care alimenteaza tehnica militara masoara litri. asa ca daca cumperi 1000 kg motorina si gestionezi consumurile in litri pe care ii consideri kg fara un raport corespunzator densitatii s-ar aduna niste marafeti.

    Reply
    • MMI

      O prostie! Doar motorina de la stoc se calculeaza in kg! Iar in articol este vorba de fapt de combustibil lichid usor, utilizat la centralele termice, foarte apropiat de motorina, dar inferior caloric!

      Reply
  4. POPOVICIU DORIN

    Ma mira faptul ca maistrul de intendenta nu a fost avansat in grad, in cativa ani poate ajunge gen. cu 4stelute si sa declame „interesul national”, se cunosc cazuri care confirma regula, hotia prmoveaza „doctori”!

    Reply
    • autorul

      PE CINE MAI TREBUIA SĂ ÎNTREBĂM DINTRE ACTORII SCHEMEI INFRACTIONALE? CA SĂ ȘTIM PE CINE AM OMIS. NOI VREM SĂ VĂ ÎNCURAJĂM SĂ NE DIRIJAȚI SĂ AFLĂM NOI DATE

      Reply
    • autorul

      Unitate din Târgoviște? Dați-ne detalii și scriem. Noi, la România Curată, încercăm să nu ținem ascunse lucrurile de interes public. Dacă aveți elemente despre acte de corupție, mi le puteți spune mie sau altor colegi din România Curată. Just pick one

      Reply
  5. un tanchist

    Intr-o societate bolnava, UNII dintre membrii sai se molipsesc. Nu cred ca a generaliza la intreaga Armata Romana asemenea acuze este corect. Noi, cei din Armata Romana, suntem cei care salvam vieti si bunuri la inundatii, atunci cand voi cei care ne judecati acum stati la cladura. Si nu toti avem obiceiuri din acestea care nu fac cinste nimanui. De asemenea, tot noi, ne pierdem ani din viata sau chiar murim prin diverse teatre de operatii, ca sa scoatem Romania din mocirla in care o vad cei din afara. Iar domnul autor al articolului ar trebui sa stie ca cei care pazesc granitele sau depozitele sau sediile unor institutii, ziua, noaptea, pe vant sau ploaie sau in conditii de temperaturi extreme, o fac pe niste salarii nu cu mult peste salariul minim pe economie. Nu avem dreptul sa ne constituim in formatiuni care sa ne reprezinte interesele, suntem muti deci. Suntem buni atunci cand servim tara si oamenii ei, in rest suntem ori uitati sau nebagati in seama, ori huliti.

    Reply
    • un cetatean

      Scuze, domnule tanchist, concluzia Dvs este eronata. De data asta, deceptia este de partea poporului care, pune Armata Romana intre primele locuri (personal, o puneam chiar pe primul, pana de curand…), vazand ce cangrena profunda si scarboasa intretin personaje precum ‘maestrul’ Bordea, un fel de ‘lupul paznic la oi’. Nu cei care relateaza faptele de hotie va jignesc, mai cu seama ca se refera la situatii punctuale, nu generale. Indivizii alde ‘bordea’ sunt cei care va ofenseaza pe voi, cei care salvati ‘vieti si bunuri de la inundatii’, paziti institutii si granite ‘in vant si ploaie’. Lauda sincera acelor membri ai Armatei Romane, care stiu ce inseamna ONOAREA si CINSTEA. A fi CINSTIT inseamna sa nu-ti insusesti nimic din ceea ce nu iti apartine de drept, chiar daca ai avea ocazia sa o faci, deci si atunci (sau mai ales!) cand nu te vede nimeni…

      Reply
  6. PETRE

    Sunt ofiter in rezerva din anul 2012.Am 35 de ani de armata .Pot sa va spun ca baietii astia de la Lipova sunt mici copii fata de ce se intampla in armata si inainte de 1990,dar si dupa glorioasa „Revolutie” din decembrie.
    As putea sa scriu un roman despre cum se fura combustibil (benzina,motorina,petrol),alimente de la ulei si zahar pana la porci si vite intregi,despre cum gestionau unii comandanti unatatile militare ca pe propriile mosii,despre cum se cumparau functiile si gradele miltare,despre cum se cumparau locurile la institutiile militare de invatamant,despre cum se faceau angajarile in unatatile militare,despre cum decurgeau controalele si inspectiile executate de esaloanele superioare,despre micile sau uneori marile atentii pe care trebuiau sa le dea soldatii pentru o invoire sau o permisie,despre cum se masluiau calificativele tragerilor din poligoane etc etc etc
    Armata a fost,cel putin pana la trecerea mea in rezerva,o institutie profund corupta care se ascundea sub mantia increderii acordate de populatie si a spiritului de casta aparata de niste regulamente si ordine interne .
    Vorbesc din perspectiva unui ofiter care a ajuns pana in pozitia de sef de stat major de unitate militara si care cunosc sistemul foarte bine din interior.Din relatarile unor colegi care inca sunt activi pot sa va spun ca nu s-au schimbat prea multe.

    Reply
  7. dan

    Sa inteleg ca toti cei care ati comentat mai sus sunteti „clean” .. Nu cred ca e nu unu care nu incearca sa traga cumva pe pix sistemul. Si toate astea de unde apar? Saracia si sistemul putred isi spun cuvantul. Un exemplu destul de concret este cel prezentat mai sus in care desi au facut ditamai gaura in bugetul statului, inculpatii inca „servesc patria” in UM. Cum sa nu furi in aceste conditii…

    Reply
  8. George SMADU

    Multumesc domnilor de la ”Romania curata””! Dupa citirea articolului cu furturile din Armata Romana mi-a pierit tot dorul de Romania si am ajuns , nu stiu a cata oara, la concluzia ca am luat o decizie excelenta sa plec in exil in 1990. Sunt aici in Australia , la 15 000 km si imi dau seama ca de fapt Romanii sunt un popor care au hotia in sange si nu merita nimic sub soare , nici macar o patrie libera daramite si prospera. Va meritati soarta Romanilor si nu mai aspirati la nimic nobil sau macar normal. ACESTA ESTE BRAVUL BOBOR ROMAN si eu ma simt bine aici.
    George Smadu , Perth , Australia.

    Reply
    • autorul

      Apreciem toate comentariile dumneavoastră dragi cititori, deși dl George Smădu mă deprimă. Suntem o nație încercată, aș spune eu. Și trebuie să ne-o asumăm, fiindcă suntem parte din ea. Dar și dacă nu ne-o asumăm, e dreptul nostru. Dacă acasă pentru dvs e în Australia, înseamnă că acolo v-ați găsit locul. Până una, alta, noi suntem aici și trebuie să jucăm în propria noastră piesă.

      Reply
    • un cetatean

      Domnule Smadu, sa aveti spor si de toate la noul Dvs. domiciliu! Dar, totusi, dupa Dvs., potopul? si cine nu a facut ca Dvs nu merita nimic bun? Daca de la un (fie si fost) compatriot vin asemenea ‘verdicte’, ce sa asteptam de la cei straini de neam? Faptul ca putem citi acest articol si ca Procuratura deja ancheteaza faptele devenite si publice, inseamna ca si noi meritam o patrie libera, cel putin in masura in care o meritati Dvs.

      Reply
      • Mihai Gotiu

        @ un cetățean: sper că procuratura cercetează toate faptele din cazul ăsta, nu doar unele dintre ele

        Reply
  9. MARIA

    Felicitari celor de la Romania Curata !
    Suntem un popor crestin, iar cei care se considera ca mai au si demnitate crestina , trebuie sa ia atitudine impotriva faptelor necinstite, observate la semeni. Daca se vrea, acest popor se poate vindeca.

    Reply
  10. piticu5

    Investigati si activitatea ro.army cathering din cadrul liceului militar de la breaza..sau activitatea inexistenta a cabinetului stomatologic din acelas liceu.in ultimii 10 ani.care insa consuma fictiv materiale specifice si plateste personalul pentru navigare pe internet

    Reply
      • piticu5

        firma e RO-ARMY CATHERING ale caror angajate pun pe masa elevilor mezelurile recuperate si reciclaste de la mesele anterioare…unele ajung spre verde..apa .care ajunge prin portbagajele cadrelor militare si salariatilor civili, in timp ce elevii, chiar si pe timp cu temperaturi ridicate si in conditii de efort primesc 3 sticle de apa la masa de 4 elevi…6litri/4oameni..si mai bine vedeti la fata locului, intrebati elevii..sunt cazuri in care se gasesc prin mancare..tot felul de dumnezei mai mult sau mai putin comestibili..iar despre serviciile stomatologice sunt neprestate de personalul angajat al unitatii .in speta drMunteanu…care efectueaza garzi si tehnician dentar Vasiliu..care da palme la barzauni, consumand circa XXXXXX Gb pe tableta sau telefon..si veti gasi multe alte minuni si minunatii..incuietori supradimensionate pentru usi..care nu se pot folosi..achizitionate de o persoana cu tentative de suicid la activ…nimeni nu ii zice nimic..ca poate se spanzura dementa si avem incident..asa ca mai bine aruncam banii pe fereastra.. baterii de chiuveta cu senzor…pe care le achizitionam cu 5-6 sute de ron..cand ele de fapt sunt de 3 ori mai ieftine… Matei Maria..se numeste..”capodopera”..s.a.m.d.

        Reply
      • piticu5

        am uitat sa mentionez un alt eveniment care face cinste aramate..si anume „buzunarirea „elevilor de catre cadrele militare in timp ce acestia se afla la ore sau studi.intr-un final, unul dintre ei..fiind si cel mai „de soi” a disparut din incinta, fiind mutat in alta ograda…dar mai sunt cativa…acesta fusese prins in flagrant de catre o eleva ..se poate verifica

        Reply
      • piticu5

        luna de luna, cadrelor militare li se solicita suma de 19 ron iar personalului civil 5 ron sub nu stiu ce pretext..pentru morti..pentru cei ce vor muri pentru nu’s ce organizatii si pentru sport…astfel se strang cca 2000ron lunar..bani de care nimeni nu stie unde ajung, nu se elibereaza chitanta..si mai rau..daca incepi sa pui intrebari, ti-ai aprins paie-n cap cu ei, incapand sa-ti caute si gaseasca tot felul de motive:.de ce nu esti proaspat ras la terminarea programului, de ce nu mergi pe partea dreapta a aleei sau a coridorului , de ce nu esti suficient de scurt tuns, de ce esti prea scurt tuns.. si alte magarii. mentionez ca prin regulament se interzice in mod expres pretinderea de bani sau bunuri de la subordonati de catre superiori

        Reply
  11. Gygy

    Mare mirare sa nu fie un tentacul a ..”La piovra” si toate personajele din material sunt doar pionii. Pe cand celelalte piese..am vazut ceva de Simina in treacat, oare el ce este pe tabla de sah si altii asemenea lui?

    Reply
  12. Tiganu

    Sa ne mai spuna meseriasu de dinulica cum isi gasec unii rapoarte de chirie dupa trei ani, precum Novac fara a fi anuntat D.N.A.Cum poate avea un militar timp de trei ani si apartament si compensatie de chirie si un apartament in caminul militar fara ca dinulica sa anunte D.N.A – ul? Cum se poate ca un comandir de Lipova sa fure parchet, forta de munca si dinulica sa nu sesizeze D.N.A.-ul?
    Si sa mai spuna Raduu Ilina daca e normal sa participe la chermeze si bairamuri alaturi de dinullica

    Reply
  13. zorodoro

    ca si o continuare a postarii dl. Tiganu
    – sa ne spuna dinulica de ce a dispus detasarea ilegala a celor care au semnalat furturile
    – sa ne spuna dinulica de ce a dat ordin ca celor care au semnalat furturile sa li se dea calificativul MEDIOCRU, sa le fie taiate salariile, asta in timp ce alde Bordea a primit calificativul Bun si a ramas in unitate pentru a reface masuratorile si numaratorile prejudiciilor
    – sefii directi ai lui Bordea, in anul 2012 si in anul 2013 au amendat activitatea maistrului cu calificative inferioare bazate pe faptele enuntate in articol. Insa aceste calificative in aprecierea de serviciu i-au fost schimbate de Novac si de comisii trimise de dinulica. Poate spune dl colonel de ce a facut asta?
    -sa ne spuna dinulica de ce nu a anuntat procuratura cand i-a fost prezentata, in ianuarie 2014, scrisoarea de santaj prin care Bordea il santaja pe Novac. Azi nu exista un dosar penal care sa vizeze actul de santaj exercitat de Bordea
    – sa ne spuna dinulica de ce nu a anuntat procuratura cand i s-a spus ca Novac, la randul lui, santajeaza
    -sa ne spuna dinulica de ce a fost schimbat din comisia de selectie a cadrelor militare ce urmau sa incadreze o unitate ce pleca in Afganistan…
    Atunci cand dl. col. DINULICA, comandantul brigazii, ii vor fi puse aceste intrebari si multe altele, pentru ca de cinstea si onoarea dansului in a da raspunsuri sincere nu ma indoiesc, atunci tara asta va incepe sa se indrepte si nu ne vor mai pleca copiii de acasa in zari necunoscute.

    Reply
  14. mos craciun

    De cei de la AUDIT care au avut cel putin 2 misiuni la Lipova nu spune nimeni nimic! I-am uitat prin omisiune! Întrebați domnule reporter!

    Reply
  15. Meditatorul de algebra

    Rog autorul sa comunice daca se vor cere relatii despre postaci, se poate face asta fara acordul lor? Si daca mi-ar fi interzis verbal sa- mi public opiniile si eu totusi postez ma aflu cumva sub incidenta legii?

    Reply
    • Mihai Gotiu

      @ Meditatorul de algebră: 1) nimeni nu poate interzice publicarea unor opinii 2) dacă opinia respectivă face referire la anumite fapte sau informații care, dacă sunt reale, ar putea aduce atingere unor persoane, atunci trebuie să verificăm veridicitatea lor – vă recomand dacă dețineți asemenea informații să ni le transmiteți pe adresa contact@romaniacurata.ro (nimeni nu ne poate obliga să ne dezvăluim sursele)

      Reply
  16. Meditatorul de algebra

    Multumesc pentru raspunsul promt domnule ziarist, daca ar stii toti militarii ca armata este subordonata direct poporului si sefii directi ar trebui sa fie doar instrumentele pentru a pune in practica aceasta „sintagma” (pentru moment inca), specia „homo pupincuris” nu si-ar mai gasi de lucru in administratia statului.

    Reply
  17. Justitiarul

    Sa va spuna dumneavostra domnule ziarist meseriasul de dinulica cum a deturnat un ordin al ministrului privind detasarea sotiei juristului bg col lazau, de unde a fost detasata prin raportul personal al dansei, de la munca de jos de receptionera de la caminul militar de garnizoana la cercul militar ca sa stea degraba pe banii statului si sa mai primeasca si diurna de detasare pe stat degeaba. Oare acest mic serviciu facut subordonatului sau de dinulica nu are niste conatatii de abuz in serviciu si sa-l oblige pe colonelul lazau sa execute cateva ordine ilegale sau sa le dea un aspect de legalitate avand in vedere functia de jurist a dansului.

    Reply
    • Mihai

      Pai e logic ca Lazau trebuie motivat, pentru ca este cel care din pixul de jurist schimba sensul anchetei dupa cum dicteaza seful, astfel incat sa fie musamalizat adevarul.

      Reply
  18. Justitiarul

    Puteti sa veniti si da verificati aspectul mai sus semnalat este foarte real asta se intampla de mai multi ani. Aceste detasari pe baza de raport personal se practica, dar pe motive intemeiate si persoana care solicita detasarea se duce acolo unde are aprobarea pe functia si locul pe care la solicitat prin raport.

    Reply
  19. Secretara

    Se zvoneste prin bg de un chipurile un incident de securitate avand ca obiect cererile repetate ale unui ofiter sa i se puna la dispozitie o diagrama de relatii, aceasta fiindui necesara in justitie ca proba, anumite persoane din anturajul col dinulica, cum ar fi lt col roman au declarat aceasta amarata schema ca secret de serviciu, desi conform anumitor legi cum ar fi 571 privind interesul public, 182 privind informatiile clasificate si 544 privind informarea publicului pentru semnalarea sau ascunderea actelor de coruptie, aceste presupuse secrete de serviciu ascund acte de abuz in serviciu si la cererea unei persoane din cadrul respectivei institutii pentru a-si apara drepturile periclitate prin abuz trebuie sa i se puna la dispozitie pentru aparare.

    Reply
  20. Om de bine

    Cadrele din um 01221 sa nu le fie frica de amenintarile lt col gaman, care este un om deosebit a adunat unitatea pe platou in data de 04.12. si le-a sugerat sa nu incerce nimeni sa-si spuna punctul de vedere vizavi de aceste acte pe care ei le cumosc foarte bine multi sunt implicati si acuzati pe nedrept, multora dintre ei li s-au imputat bani necuveniti desi legea spune alceva . Eu zic sa aiba curaj sa-si spuna punctul de vedere acum cand nu este prea tarziu si sa-si apere drepturile calcate in picioare prin abuz si bagarea pumnului in gura, unitatea nu este a lui gaman si dinulica este a lor a tuturor si dreptul lor la opinie nu poate sa-l ia nimeni in satul de drept in care ne aflam. Curaj domnilor colegi!!!!!

    Reply
  21. Robert

    Am citit articolul si nu sunt cine ce miscat asta pentru ca totul este plauzibil.
    Mai mult decat atat pentru toti cei ce au dubii, in ceea ce priveste relatarile situatiilor cu care s-au confruntat
    in timp ce erau in sistem unele persoane ce au adaugat comentarii, va asigur ca totul este cat se poate de adevarat.
    Putini sunt cei ce au puterea sa puna piciorul in prag si sa spuna: „Nu merge si asa!” sau „Pe aici nu se trece!”.
    Cand esti in sistem nu poti sa spui prea multe ca esti linsat. (sunt cadru militar activ si stiu ce vorbesc)
    Nu am prea multi ani in sistem si sper sa nu fac multi purici pe aici dar m-am confruntat si eu cu multe situatii frauduloase atat la intrarea in scoala cat si la admiterea la cursuri, s.a.
    P.C.R. -ul (pile , cunostinte, relatii) este inca la putere in sistem!
    Te simti mic si neinsemnat cand realizezi ca se pot acopei unii pe altii atat de usor.
    Ce-i drept nu toti sunt corupti dar majoritatea este!

    Reply
  22. blbaitul

    Am invatat la scoala cu numele mentorului meu: Stefan Gheorgiu, atata am recitit si dezbatut cuvantarile impuscatului de la plenarile PCR, incat am ajuns sa-l copiez atat prin mimica, gestica cat si injective, devenind astfel totusi dintr-un vasnic aparator al PCR-ului, un aparator al noii ordini instalate de catre americani.
    Revolutia din ’89, m-a prins pe sub un birou prin Caransebes, vorbind cu tintele imaginare de pe radar, sa sa lase neocomunismul sa se instaleze linistit in spatiul carpato-danubiano-pontic, desi eu am jurat sa apar conducatorii atei ai RSR, apoi dupa 20 de ani mi-am obligat subordonatzii sa sa doneze benevol bani pentru corporatia BOR.
    Eu nu mai inteleg nimic din timpurile astea, nimeni nu mai respecta dictonul: „Sa dam cezarul ce al Cezarului”. Toti vor ca noi sa mancam sticla pista sa devenim transparenti.
    Baga seama ca iversarea polilor este iminamente aproape, iar eu sper sa nu apuc rasturnarea de valori precum in 1789.
    Acum eu nu mai inteleg nimic ce este mai important

    Reply
  23. Mihai

    Sa fim clari: furturile sunt comandate de catre sefii mai mari. Cei mici fura la ordinul celor mai mari. O parte din bani ajung la esalonul superior care numeste si comisia de cercetare administrativa si directioneaza ancheta astfel încat cei vinovati sa fie scapati iar altii sa fie gasiti tapi ispasitori pentru neglijenta.

    Reply
  24. Novac

    Sa l întrebăm pe Simina…..care a fost total lipsit de reacție. …la toate evenimentele….care a sperat ca prin mușamalizare. …saltă pe 2 stele și l lasă pe altul sa spele putina…simina care …O ardea pe ardelianuuuu….ăla corect….bullshit…..și a văzut DOAR ȘI DOAR… de interesul propriu….bine …ca i a zugrăvit boașe lui Dragan….iar alții puneau câte 10ron….ca sa dea cu var….mi e sila de Simina…..un păcălici amorez.

    Reply
  25. Raționalul

    Sub mantia anonimatului mulți vitezi par să se arate. Aruncatul cu noroi în tot ce ne încojoară, se pare că ne definește. Arătatul cu degetul spre alții, este sport național. Chiar d-nul Petre poate confirma cum toți soldații erau profund corupți, iar EL, șef de stat major nu putea face nimic. Chiar în cazul de față, bineînțeles că vinovați sunt subofițerii, șeful logisticii, șeful de stat major, locțiitorul și comandantul fiind doar victime inocente ce nu s-au putut opune maleficului și atotputernicului maistru militar. Deși în România există prezumția de „vinovăție”, totuși, să așteptăm decizia celor abilitați, justiția. Puteți totuși, dacă aveți ceva de spus, să o faceți în față, deschis, atunci când vă deranjează acel lucru, nu după ani de zile. Schimbarea vine din noi și prin noi. Demnitatea se câștigă în luptă dreaptă sau prin acțiuni ca atare.

    Reply
    • zorodoro

      Domnule Rationalul, prin faptul ca ați semnat postarea cu adevarata dvs. identitate, ne-ați dat o palma tuturor postacilor anonimi.
      In rest, vorbiti(scrieti) frumos, dar spuneti prostii.
      Daca nu aveti rabdare să cititi tot articolul sau, din anumite motive, nu puteti sa va focusati pe mesajul textului, va recomand sa cititi macar comentariile (ex. dl. Gotiu). Veti intelege astfel că toata lumea isi doreste ca JUSTITIA sa-si facă treaba. În cazul de fata, din primele randuri ale articolului, rezulta ca furtul de combustibil a fost demascat prin decembrie 2013, apoi, daca scoateti un calendar din buzunarul de la piept și faceti niste operatii matematice simple, o sa va rezulte ca au trecut doi ani de zile de atunci. Timp in care JUSTITIA s-a tot uitat la termometrul cu care s-a masurat temperatura, l-a pus cu mercurul in sus, l-a pus cu mercurul in jos, l-a orientat spre sud, l-a orientat spre nord și tot nu a gasit pozitia in care acel termometru sa nu mai indice furtul. Motivul invocat de autoritati că nu exista statie meteo in localitatea cu pricina, este ridicol. Sa intelegem ca o institutie publica, dintr-o localitate fara statie meteo, nu se poate incalzi cu o centrala termica? Sa intelegem ca in Romania ar trebui sa infiintam statii meteo in fiecare localitate? Evident că nu. Aceasta scuza, că nu exista statie meteo in Lipova, este a unor oameni corupti. Din fericire în acesta tara avem legi. Si in cazul de fata avem lege care spune cum se stabilesc drepturile de consum de combustibil pentru centrale termice ca cea din articol si cum se fac scaderile de combustibil. Iar legea ar trebui luata ca punct de referinta.
      Si, in general, noi, cand emitem judecati, ar trebui sa ne raportam tot la lege. Asta daca avem pretentia sa fim considerati RATIONALI.

      Reply
  26. piticu5

    revenim cu noutati….in cadrul unitatii s-au deblocat doua posturi , unul de bibliotecar, altul de asistent medical, examenul pentru ocuparea postului de bibliotecar s-a desfasurat in conditii obscure, fericita castigatoare fiinda sotia fostului comandant, iar pentru postul de asistent inca se tatoneaza subiectele”propuse” pentru examen, elaborate prin grija d-lui doctor Mihaescu in cardasie cu seful personalului si nu numai…subiecte ale caror solutii, trebuie insusite, intre timp, de sotia sefului personalului..d-lui lt-col Dumitru.banuim ca si acest examen, se vor desfasura in aceleasi conditii obscure ca si pentru postul de bibliotecar, intrucat dosarelor celorlaltor candidati le vor lipsi vreun document sau stampila, pe care organizatorii au omis sa o solicite..in timp util…si probabil cei care vor ramane in concurs, vor fi cativa figuranti dezinteresati de post

    Reply
  27. piticu5

    intrebati fiind despre data limita pentru depunerea dosarelor si data examenului, responsabilii raspund evaziv si mai dezinformati decat noi: 5 ianuarie, adica ieri si..examen pe 22 ianuarie..sau 5 februarie/respectiv 22 februarie..sau 5 ianuarie/22 februarie..sau 25…nici ei nu stiu sigur..cert e ca prin aducerea acestei „profesioniste” actualmente lucratoare pe la Hofigal… se va completa personalul medical al unitattii , si asa de un profesionalism iesit din comun…sau din comuna…cu o pregatire indoielnica…crescand astfel, simtitor calitatea indoielnica a serviciilor medicale oferite copiilor nostri…conditii la fel de corespunzatoare precum cele de hranire si pana nu de mult, si de cazare…deci…va recomand cu caldura sa va trimiteti copii la liceul militar breaza, unde vor deveni cobaii doctorilor mihaescu si iacobini…in cazul doctoritei iacobini..vor deveni si victimele malpraxixului, intrucat, d-na..are cativa clasati dpdv medical la finalul anului terminal..in urma tratamentelor administrate, desi..timp de 4 ani acei copii au fost apti si fara probleme, ..vor deveni tinta jignirilor nevestei directorului liceului..ea autointitulandu-se „cea mai buna profesoara de franceza din SE Europei”..elevii fiind insultati cu grosolanie sau chiar batjocoriti…cei care nu au figuri tocmai pe placul d-nei profesoare…vor fi sursa de venit pentru unele cadre, consumatorii de gunoaie, achizitionate de firma de catering..s.a.m.d.

    Reply

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *