Alina Mungiu-Pippidi

EPURARE SI DEPOLITIZARE

Ministrul de Interne Ioan Rus a demis un specialist de la conducerea Arhivelor Nationale, pe Dorin Dobrincu, unul din putinii romani cu lucrari internationale de specialitate, care supravietuise la patru schimbari de guvern datorita valorii sale. Nu era deci cazul sa se presupuna ca dl. Dobrincu era numit politic si trebuia inlocuit, si demiterea nu este o forma democratica. Arhivele Nationale au fost multa vreme dominate de istorici comunisti, si prezenta unui istoric tinar si competent era una din putinele victorii ale normalitatii la noi.

In timpul acesta, specialista in contraterorism Mireille Radoi, fara nici o calificare, continua la BCU, iar beizadeaua Benea la IDR. Toti cei care trec la partidele invingatoare se vor salva, probabil, indiferent de competenta. Succesiunea celor eliberati din functie nu se va atribui pe baza de merit: cei care i-au gelozit vreme indelungata, indiferent de calitatile lor, sint cei care scriu ordonantele de executie publica zilele astea, si se duc cu ele ca niste jalbe la puterea noua. Asa se ajunge ca la ICR sa se dea o ordonanta de urgenta, cind nu exista nici o urgenta, din picioare cade moara lui Asan, nu ICR-ul (vedeti apelul de protest initiat de Cristi Pirvulescu, Vasile Ernu si cu mine pe www.romaniacurata.ro, aici .)

Sfatuiesc puterea noua sa amine orice fel de numiri si destituiri pina nu isi face un mecanism de evaluat resursele umane si cintarit meritul oamenilor. Dupa ministri plagiatori si secretari de stat urmariti penal pentru fals in acte, poate e momentul sa se faca un screening, si profesional, si penal, inainte de a mai da curs intreprinzatorilor sa parvina, dintotdeauna multi si insistenti? Ca altfel costul electoral in noiembrie va exista cu certitudine. Societatea civila, cu mine in primul rind, se angajeaza sa creasca acest cost electoral daca nu vedem o obiectivare a unor procese de destituire si numire in functii. Sint de acord cu depolitizarea, trebuie inlocuiti incompetentii PDL, dar a pune in locul lui Patapievici pur si simplu pe cel care l-a sapat pe Patapievici doar ca sa ii ia locul mi se pare foarte penibil. Si la ICR, si la TVR, discutia trebuie facuta pe fond, nu pe persoane, si lista scurta de succesori, cind se ajunge la asta, trebuie sa fie public si transparent discutata. Pozitiile acestea nu au miza pentru dezvoltarea economica, dar au o mare valoare simbolica, si procedura justa e aproape mai importanta decit rezultatul. Sper ca primul ministru, jurist, poate intelege acest argument, si mai sper ca are si puterea sa il puna in practica. Nu de alta, dar deja circula ca el numai semneaza numirile, nu le si face.

In ce priveste pe cei destituiti, sa nu uitam ca si PDL a facut la fel, si a pierdut toate procesele cu cei dati afara. Ca instantele, slava Domnului, totusi sint autonome, si legea e clara.

Vorbesc ca o persoana care e in Romania doar in vacanta si nu vrea nici o functie, ca trebuie sa plece inapoi la universitate in Germania la 1 septembrie.


Donează și susține-ne acțiunile pentru bună guvernare!

Fondurile colectate susțin bătăliile pe care le ducem în justiție, administrarea aplicației Ia Statul La Întrebări, dar și programele prin care monitorizăm serviciile și instituțiile publice.


Vino în comunitatea noastră de bună guvernare!

Abonează-te la newsletterul România Curată. Vei primi pe e-mail articolele și campaniile noastre și ne poți răspunde la adresa de contact cu sugestii, sesizări sau cu propriile tale articole pentru publicare.

Articole recente

Recomandări

13 thoughts on “EPURARE SI DEPOLITIZARE

  1. Irina

    Ca intotdeauna, omagiile mele. ramineti singura persoana integral obiectiva. si ma bucur sa vad ca multi incep sa se trezeasca si sa va urmeze. sa va ajute Dzeu si sa veniti si dupa 1 septembrie. PS Patapievici nu merita sprijinul dvs, nu l-am auzit pe el sa va sprijine pe dvs cind va luptati la TVR, si pe nimeni altcineva, de altfel. dar gestul dvs conteaza.

    Reply
  2. aura

    Arhivele Nationale, ICR devenite urgente? Se cunoaste umbra lui Ion iliescu la Palatul Victoria.

    Reply
  3. rcampeanu

    „In ce priveste pe cei destituiti, sa nu uitam ca si PDL a facut la fel, si a pierdut toate procesele cu cei dati afara. Ca instantele, slava Domnului, totusi sint autonome, si legea e clara”.
    pai tocmai asta este ca USL nu va pierde procesele

    Reply
  4. __Vali

    Prea putin si prea tarziu, doamna! Si stati sa vedeti ce mai urmeaza.
    Acum ce mai vreti? La urma urmei vi s-a implinit pofta ce-ati poftit … si la care ati pus umarul cu nadejde.

    Reply
  5. Elena Cristea

    Din pacate, acesta e doar inceputul. Vom trai si vom vedea:urmeaza DNA si procurorul general…

    Reply
  6. alina MP

    Un pic de jena, cetateni, cind PDL a pus-o pe Mireiile Radoi, noi tot asa am protestat dar cum nu atingea interesele voastre, ati tacut milc. Numai Plesu tin minte ca s-a alaturat. Ma bucur ca atita lumea semneaza contra acestei ordonante de urgenta, si sper ca atunci cind o sa va mai chema si contra altor lucruri neconstitutionale, dar care nu vieaza interesele breslei artistice, sa fiti la fel de prompti.

    Reply
  7. Florin Cintic

    Subscriu. Este un abuz de putere cu consecinte serioase in functionarea unei institutii extrem de eficiente pentru cultura romaneasca, dincolo de persoane, orgolii sau controverse meschine.

    Reply
  8. Petre Truica

    Lista plagiatorilor si impostorilor academici dovediti la 18 iunie, 2012
    1. familia Mang&comp. – deja clasici din Oradea

    2. Corina Dumitrescu (fost ministru al educatiei !!!!). Madam Stan(d)ford!!

    3. Rovana Plumb, fina lui Nastase, ministru, madam Washington !!

    4. Kovesi (procuror general !!!)

    5. Ramona Lile, rector la Aurel Vlaicu

    6. Beuran, fost ministru la sanatate, probabil e profesor acuma, bine merci

    7. Constantin Copotoiu si Klara Brânzaniuc, rectorul si prorector de la UMF, Targu-Mures

    8. Liviu Andrei, prefect (!!!) de Gorj si profesor la Aurel Vlaicu in Arad

    9. prof. Gheorghe V. Lepădatu (de la univ. Crestina (!!!) Dimitrie Cantemir

    10. profesorul Ionel Sinescu, urologie

    11. medicul Nicolae Jitea de la Spitalul Clinic Colţea.

    12. Victor Ponta, prim-ministrul Romaniei !!

    Reply
  9. vlad

    Urgenta a fost data de momentul psihologic, de dupa alegerile locale, cind au crezut ca nimeni nu va avea puterea de a reactiona. Cred au fost vizati nu atit oamenii, Patapievici si Dobrincu, cit doua mecanisme functionale, la standarde europene, civilizate si moderne. Este aici o frisonanta lectie despre puterea de a renaste a balaurului securisto-nationalist.

    Reply
  10. ion Taranistul

    Nu cred ca doar semneaza numirile. Atunci este foarte grav , caci inseamna ca incompetenta primululimimnistru ar ficrasa. Nici nu m-ar mira sa fie asa , dar am convingerea ca doreste umilirea intelectualilor de valoare din invidie si din razbunare. Ce este grav , ca nu a inteles , pina la virsta asta ca exista Grandoare si Decadenta.Ar fi bine daca , macar noaptea inainte de culcare ar spune o rugaciune pentru cel care a fost procurorul Panait . Exista , totusi ,un Dumnezeu!

    Reply
  11. Nick Sava

    Cind incepusera epurarile si inlocuirile abuzive, „purtatorul de cuvinte” Ghise (PNL) spunea cit se poat de sincer (si cinic) la TV: „Nu facem decit ce faceau si PDL. Acum e rindul nostru.” „Va asteptati sa se intimple atit de repede?” „Da.” Dna AMP, eu nu cred ca faptul ca PDL a procedat in mod similar reprezinta o justificare. Dvs ati criticat guvernarea pdl (pe buna dreptate), sustinind pe fata sau voalat ascensiunea la putere a ACESTEI „alternative”. Va atrag doar atentia ca, spre deosebire de PDL, USL a promis (si continua sa afirme!) ca ei vor aduce o schimbare in modul in care se guverneaza, ca reformeaza clasa politica, ca aduc „cel mai cinstit si mai corect guvern” si, MAI ALES, ca va fi TRANSPARENTA. Tot ei afirma cu sunt „singurii semnatari ai Acordului pt Buna Guvernare”! Care este transparenta, dna? Ati aflat de vreo intentie a noului Guvern (care are deja 45 de zile) altfel decit din ziare sau Monitorul Oficial? Un singur exemplu: stiti ca o NOUA LEGE A INVATAMINTULUI intra in discutie in Parlament? Va mai amintiti cite luni si ani s-a discutat public Legea Funeriu? Iar acum, cu Abramburica inapoi, ne putem astepta la o restauratie complet penibila a vechiului sistem? Ea e cea care, va reamintesc, sustinea acceptarea in invatamintul superior a celor fara diplome de Bac! Cel mai inversunat critic
    al supravegherii examenelor. Poate imi explicati si mie la ce foloseste ca acum criticati UNELE masuri ale Guvernului Ponta, cind ati pus umarul la instituirea DICTATURII USL.

    Reply

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *