Cristian Ghingheș

Dreptul elevilor navetiști la educație – între interesele operatorilor de transport și ale consiliilor județene

Consiliul Național al Elevilor trage un semnal de alarmă cu privire la modul în care consiliile județene aleg să respecte obligația de a garanta accesul la educație pentru elevii navetiști. Odată cu publicarea în Monitorul Oficial al României a legii privind respingerea OUG 51/2019, consiliile județene și transportatorii fac presiuni asupra Guvernului României pentru a prelungi licențele transportatorilor și pentru a nu realiza contractele între autoritatea publică și operatorii de transport acum.

Guvernul României, care și-a asumat ca politică educațională România Educată, trebuie să rămână imun la aceste presiuni și să creeze mecanisme clare de control pentru sancționarea operatorilor de transport și a consiliilor județene care refuză să aplice legea, subliniază Consiliul Național al Elevilor.

Reprezentanții elevilor din România s-au adresat consiliilor județene pentru a solicita ca aceștia să prevadă în contractele antemenționate gratuitate pentru elevi, astfel încât toți elevii navetiști să poată ajunge la școală, indiferent de statutul lor socio-economic.

Consiliul Național al Elevilor îi solicită președintelui Uniunii Naționale a Consiliilor Județene din România (UNCJR), Marian Oprișan, să adopte o poziție fermă privind necesitatea elaborării acestor contracte în mod cât mai transparent, în procedură de urgență, în urma consultării prealabile a consiliilor județene ale elevilor. Autoritățile publice au obligația de a adopta această măsură în vederea protejării dreptului la învățătură, garantat prin articolul 32 al Constituției României.

Consiliul Național al Elevilor solicită următoarele:

  • Marian Oprișan ( președintele UNCJR): garantarea respectării legii privind respingerea OUG 51/2019 și asumarea unei poziții ferme privind îndatorirea consiliilor județene de a garanta transport gratuit pentru elevi, prin introducerea unor obligații contractuale în relația cu operatorii de transport;
  • Lucian Bode (Ministrul Transporturilor): elaborarea în regim de urgență a unor mecanisme de control pentru sancționarea operatorilor de transport și a consiliilor județene care refuză să respecte legea;
  • Raluca Turcan (vicepremier) și Monica Cristina Anisie (Ministrul Educației): abrogarea Hotărârii de Guvern nr. 309/1996, întrucât aceasta se află în contradicție cu acte normative – mai recente –  care reglementează transportul elevilor.

Marian Oprișan ar trebui să se lupte cot la cot cu noi pentru a obține transport gratuit pentru elevi, nu să caute să scutească baronii locali de a investi în garantarea accesului la educație. Contactat de reprezentanții elevilor, acesta este de negăsit. Avem nevoie de o poziție clară, iar asta cât mai urgent. Am încredere în Guvernul României că va prioritiza o Românie Educată și va efectua toate demersurile necesare pentru ca nevoile elevilor să fie prioritizate, nu cele ale operatorilor de transport și în mod clar nu cele ale consiliilor județene, a declarat Antonia-Laura Pup, președintele Consiliului Național al Elevilor


Donează și susține-ne acțiunile pentru bună guvernare!

Fondurile colectate susțin bătăliile pe care le ducem în justiție, administrarea aplicației Ia Statul La Întrebări, dar și programele prin care monitorizăm serviciile și instituțiile publice.


Vino în comunitatea noastră de bună guvernare!

Abonează-te la newsletterul România Curată. Vei primi pe e-mail articolele și campaniile noastre și ne poți răspunde la adresa de contact cu sugestii, sesizări sau cu propriile tale articole pentru publicare.

Articole recente

Recomandări

One thought on “Dreptul elevilor navetiști la educație – între interesele operatorilor de transport și ale consiliilor județene

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *