Romania Curată

Dragnea: Nu am nicio afacere în Brazilia; totul pleacă de la Soros

Președintele PSD, Liviu Dragnea, a afirmat că nu are nicio afacere în Brazilia sau în altă țară și că nu are nicio legătură cu ancheta DNA, susținând că „totul pleacă de la omul de afaceri George Soros”. Potrivit acestuia, „s-au amestecat informații cu minciuni și adevărul s-a denaturat foarte mult”.

Liviu Dragnea a susținut că „totul pleacă de la George Soros”. „În ultimele luni, am avut poziții destul de dure și le am în continuare vizavi de acest personaj malefic, care este George Soros. Și îi transmit și acum: N-o să cedez! Totul pleacă de la Soros, de la răul pe care vrea să-l facă în această țară și nu numai în această țară. Este foarte simplu. Noi am câștigat alegerile pentru a guverna pentru români și pentru toate firmele care lucrează cinstit în România și vrem ca fiecare român să se simtă liber în țara lui, să poată să performeze în țara lui, să poată să-și facă o afacere în țara lui, să aibă un venit bun în țara lui”, a susținut Dragnea, citat de Agerpres.

Potrivit acestuia, „este o campanie de ceva timp începută din februarie — martie 2016” atât împotriva sa, cât și a PSD și a dezmințit orice înțelegere cu președintele Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu.

„Este bine concertată, este bine finanțată, este foarte bine organizată, pentru că îi deranjează câteva lucruri: nu pot opri creșterea popularității PSD, care este un fapt și se întâmplă, și creșterea popularității actului de guvernare, care începe să-și revină după instalarea noului guvern. (…) Nu au alt obiectiv, nu au alt plan, nu au altă strategie decât să mă înlăture pe mine sau să facă în așa fel încât PSD-ul să nu fie unit. Un PSD unit face ca dreapta, chiar dacă se ridică pe vârfuri, să nu se mai vadă”, a argumentat Dragnea.

Liderul social-democrat a anunțat că „PSD va avea o altă atitudine” și nu „va mai întoarce celălalt obraz”.

„O altă atitudine va genera și alte acțiuni. (…) Am vorbit cu foarte mulți colegi din partid zilele astea, și cu unii oameni din presă. Este o certitudine că este o chestiune foarte organizată. Nu am de unde să știu cine apasă butonul central, care sunt toți ceilalți, dar se vede cu ochiul liber. (…) Eu, de când am fost ales președintele PSD, am cerut tuturor colegilor să promovăm pacea politică, dialogul și stabilitatea, să promovăm o stare neconflictuală între instituțiile statului, o stare neconflictuală între noi, ca partid și instituții, între noi și celelalte partide din România, între noi ca partid și președintele Iohannis. Se pare că această atitudine a fost considerată drept o slăbiciune și asta i-a făcut să se gândească ‘hai să începem să le să cărăm pumni în cap’. Răspunsul nostru va fi pe măsură. Nu am de gând să mai rămânem în această situație, nu am de gând să mai rămânem într-o situație în care doar să încasăm nefâcând nimic, doar vrând să guvernăm, pentru că așa au hotărât românii, și vom răspunde legal, instituțional conform atribuțiilor pe care le putem avea”, a arătat Dragnea.


Donează și susține-ne acțiunile pentru bună guvernare!

Fondurile colectate susțin bătăliile pe care le ducem în justiție, administrarea aplicației Ia Statul La Întrebări, dar și programele prin care monitorizăm serviciile și instituțiile publice.


Vino în comunitatea noastră de bună guvernare!

Abonează-te la newsletterul România Curată. Vei primi pe e-mail articolele și campaniile noastre și ne poți răspunde la adresa de contact cu sugestii, sesizări sau cu propriile tale articole pentru publicare.

Articole recente

Recomandări

5 thoughts on “Dragnea: Nu am nicio afacere în Brazilia; totul pleacă de la Soros

  1. Don F

    Decodare:
    1) Sunt în corzi: mă apăr aruncând gogorițe.
    2) Mă bazez pe proștii din populație.
    3) Românii au hotărât să le dăm ceva ca să ne lase să furăm.
    4) Urmează (alte) reacții jegoase.

    Reply
  2. Badea Gheorghe

    Aceste gogosi sa le dea la altii sa se friga mai ales celor care il sustin intr-un mod vehement,adica la lingai.

    Reply
  3. taunul77

    Nu poate nimeni sa-i explice lui Daddy, Brazilianul dă Roșiori ce are Soros cu el? Sa nu ramana confuzat bietul Condamnat Definitiv …

    Reply
  4. Grun Gheorghe

    E usor sa il acuzi pe Soros, cu atat mai usor cu cat este si evreu si ungur si american ! Intruneste deci toate „calitatile” pentru a fi vinovatul de serviciu !
    In acelasi timp cu acuzatiile aberante pe care i le aduce, D Dragnea nu aduce nici cea mai mica umbra de dovada a acestei „actiuni concertate” a lui Soros (Oare Soros s-a concertat cu sine insusi inainte de a actiona ?)
    Pe de alta parte, imi place nespus logica de lichea a D Tudose: „Cine il ataca pe Dragnea, ataca partidul, cine ataca partidul ataca Romania !? Parca cu multi ani in urma auzeam: „Dai in mine, dai in tine, dai in fabrici si uzine !”
    Ceausismul de tip Emil Bobu nu a murit, ci traieste mai departe prin PSD !

    Reply
  5. JoG.

    Mai curând decât ceaușismul care nu moare, e mintea care nu mai crește. Și ajungerea aceluiași tip de oameni la conducere. Milițieni cu pumnul tare și pile la securitate.

    Reply

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *