Nu pot înțelege climatul de ipocrizie și indolență totodată în care se desfășoară discuția despre doctoratele lui Victor Ponta sau Olguței Vasilescu. Nu trec două zile în România fără ca vreo persoană să mă abordeze să îmi spună că ar vrea să facă un doctorat sau să mă surprindă cu știrea că are deja unul (la mulți nu aș fi ghicit). În inboxul meu primesc adesea apeluri din toată lumea, într-o engleză deseori stângace, așa că am obișnuința aplicațiilor ciudate: Dear Professor, pls let me know how to get title with you. I am Director of Financial Office in Ruritania and very interested in corruption (sic). I read all your work and you are the ideal person to advise me on the best strategy for Ruritania. În schimbul strategiei la care l-aș sfătui pe respectivul (nu pot da nume de țări, dar presupuneți d-vs pe unde se află ele), desigur pe banii Ruritaniei, ar trebui să fac și eu un singur gest: să fac doctor pe respectivul șef al fiscului sau agenției anticorupție, după caz, că, dat fiind profilul meu academic, cam cu zona asta mă aleg. Pe studenții mei din lumea dezvoltată, în schimb, mai ales pe cei foarte buni, adesea îi rog eu să ia în considerare că ar putea face o teză doctorală. Crescând într-o lume mai modernă, în care statutul nu mai are importanța covârșitoare din lumea românească sau subdezvoltată în general, și în care oamenii sunt judecați după ce fac, nu după ce poziție ocupă, ei iau în considerare doctoratul exact așa cum trebuie luat: ca o cale spre viața pur academică, spre predat, scris note de subsol, aplicații la granturi, lucrări referate la jurnale și așa mai departe. Ei știu la fel de bine ca și mine că au capacitatea să scrie teza. Ce nu vor este să fie împinși pe calea unui tip de viață la vârsta când au atâtea alte opțiuni în lumea largă. Vrei să devii profesor sau cercetător? Merită să faci un doctorat. Dacă nu, nu ai de ce, și într-o lume normală nimeni nu te va privi ca pe o creatură inferioară pentru că nu ai doctoratul. De asta, dragi cunoscuți, unii foarte onorabili din România, nu mai plănuiți să faceți doctorate dacă nu vreți să vă dedicați viața cercetării sau ați trecut demult de vârsta când această perspectivă mai era realistă. Eu oricum vă prețuiesc (sau nu) pentru cum vă purtați, nu pentru doctoratul vostru.
După cum am scris repetat în unele cărți ale mele, societatea românească se comportă ca o societate țărănească, în care statutul este principală sursă de prestigiu și influență, averea vine pe locul doi. Această trăsătură a fost exagerată sub comunism, când averea nu era permisă, și statutul s-a dilatat până la a ocupa tot spațiul de legitimare al ierarhiei sociale, care, desigur, nu a dispărut, ci s-a metamorfozat. În nici o altă societate diferența dintre cine avea o diplomă și cine nu avea nu a căpătat asemenea proporții (în filmul lui frate-meu, Occident, familiile de doctori discută cu îngrijorare perspectiva ca moștenitorul să ia pe cineva ai cărei părinți nu au facultate). Importanța conferită diplomei crează motivații pentru ca aspiranții la statut să aspire la diplomă, deși ceea ce îi interesează e statutul, nu diploma, certificatul, nu conținutul său. Acesta e fondul fabricilor de diplome și industriei doctorale românești, care sunt un fenomen de masă, nu unul izolat. Mulți șefi de poliție, mulți președinți de tribunal, mulți directori de școală și inspectori șefi, de fapt toți care au posibilitatea, se vor face mai devreme sau mai târziu doctori, vor accede în comunitatea noastră academică. Presiunea pe care o pun acești aspiranți pe sistem e foarte mare.
Sistemul este, la rândul său, praf și pulbere. Nu au existat nici resursele, nici priceperea ca studiile universitare să evolueze de la stilul autoritar și clasic de sub comunism la un sistem postmodern. Reformele așa zise Bologna, adoptate ad litteram și implementate de-a dreptul prostește de entuziaști care au văzut în ele prilejul de a-și avansa carierele proprii (și care au condus educația post-comunistă, cu scurte întreruperi, sub patru regimuri și trag de uși la Klaus Johannis) au făcut ca singurul ciclu de oarecare calitate, primul, să fie tăiat la trei ani, au adăugat niște pseudo-programe, adesea improvizații fără resurse, denumite master și au împins studenți foarte tineri, care adesea lucrează să se întrețină, în ciclul doctoral, pretins la zi și cu cursuri, dar din lipsa resurselor și cadrelor, adesea tot o improvizație. Banii din POSDRU au mai adus puțin aer nou, scoțând în evidență însă și aspecte paradoxale: studenții POSDRU trebuiau să publice până la susținerea tezei, ca lucrări referate ISI, mai mult decât au reușit, în medie, îndrumătorii lor de doctorat în întreaga carieră. Pentru că, pe lângă organizarea proastă și pretențioasă, pe lângă subfinanțare, societatea de statut are, desigur, și o ierarhie falsă dar foarte autoritară. Îndrumătorul de doctorat, în România, e un zeu de proporții locale, și riscă să fie un impostor. Riscul este mic în cazul materiilor științifice, care funcționau relativ normal și sub comunism (deși cu pile etc.) și enorm în cazul materiilor politice reinventate după 1989: economia, dreptul, științele sociale și umane. Și cum impostorul nu e întreg dacă nu e și monopolist, legile și regulamentele sunt interpretate la noi astfel ca doar unii să fie îndrumători de doctorat, deși orice profesor care și-a trecut doctoratul și publicat teza, regulă internațională, ar trebui să poată îndruma doctorate. În chestionarul de evaluare al universităților aplicat de Coaliția pentru Universități Curate introduceam, ca atare, niște indicatori foarte comici care s-au bucurat de mare trecere la Banca Mondială, cum ar fi: există măcar o lucrare ISI per școală doctorală, adică a grupului de profesori cel mai tare din facultate? Numărul de lucrări ISI (sau citări Google Scholar) se corelează cu vârsta (că, dacă trăiești mai mult, scrii mai mult, nu neapărat mai bine, etc). A luat vreodată un student doctoral un calificativ mai modest la vreo teză? S-au găsit vreodată probleme de etică (dacă nu, e cert că nu s-au căutat). Finalmente, evaluatorii erau instruiți să ceară procesul verbal al ultimei ședințe al comisiei de etică – obligatorie, că SNSPA, deși pe atunci una din tipicele universități corupte din țară, produsese demult un regulament de etică, alibiul perfect cu care s-a înțolit tot sistemul. La multe universități nu exista niciun proces verbal: altele se adunaseră să mustre pe cei care criticau starea de fapt, nu pe corupți și plagiatori.
Atunci când a fost scos la iveală faptul că Victor Ponta își compilase teza de doctorat din diverse cărți și broșuri, inclusiv de la membrii propriei comisii, am atras atenția că nu vom schimba nimic dacă ne mărginim la un caz pur politic. Nici nu voia nimeni să schimbe nimic: numai să îl lovească pe Ponta. Azi cazul revine în atenție datorită gestului incalificabil al premierului de a semna singur o ordonanță de urgență care îl privește doar pe el prin care să devină iarăși om onorabil, renunțând la titlul de doctor. Nici dacă se temea că îl vor duce iarăși dușmanii în penal nu trebuia să facă așa ceva. Cazul Olguței Vasilescu iarăși nu e o coincidență. Raportul asupra tezei ei era de un an la Comisia de Etică a Universității București. Referenta este de încredere: dar referatul nu mă convinge că teza Olguței Vasilescu este altceva decât obișnuitul subprodus al doctoratului în sociologie de la anumiți îndrumători. Dacă nu era Olguța cine este, nimeni nu ar fi verificat-o măcar. Membrii comisiei ei, soții Zamfir, plus un îndrumător profesor de socialism științific înainte de 1989 au făcut mulți alți doctori – ia să-i luăm pe toți la mână. Că la mijloc este întrebarea sociologică: la câte teze de la ASE, sociologie sau drept producția sub standarde academice e de fapt regula, nu excepția? Și o anchetă adevărată ar încerca să stabilească dacă la anumiți îndrumători fenomenul e mai frecvent: hai că nu trebuie DNA să corelăm cu damigenele și porcii de Crăciun și ce se mai poartă, că sunt în urmă eu la capitolul daruri. Nu am nimic cu astea trei specialități, doar că veni vorba, la științe politice, administrație, comunicare ar fi și mai catastrofal, acolo optzeci la sută din unele catedre sunt de impostori, și prin natura meseriei superconectați politic, populează toate ministerele și fac exit poll-uri. Asta e discuția reală, nu cea despre „autoplagiat” pe care ziariștii care îl discută nici nu îl înțeleg, neavând idee de practica academică.
E cazul, măi luptători cu etica universitară, să fiți ceva mai sistematici și să ridicați la nivel de politică lupta cu standardele, nu să trăiți liniștiți în acest sistem și să vă activați numai când e politic dezirabil. Câteva propuneri simple: să îndrume doctorate doar doctorii universitari care au un număr acceptabil (las la latitudinea voastră – puneți-l jos, dar nu la zero) de lucrări internaționale, să se aplice această regulă tuturor, astfel ca să nu mai avem baroni universitari. Acolo unde nu există suficient capital de lucrări referate ale îndrumătorilor să nu se poată face școli doctorale decât cu prezența de îndrumători dubli cu alte universități (din țară sau străinătate) sau să nu se facă deloc. Mă înfior când mă gândesc că avem doctori în drept constituțional, comunicare socială, mass media sau politici publice, făcuți de comisii întregi cu zero lucrări referate și zero citări. Să facem accesibile toate lucrările electronic sau în bibliotecă, să introducem cursuri de scris academic, să fie reevaluate toate școlile doctorale legate de scandaluri de plagiat, să se retragă dreptul la îndrumare al unor îndrumători care, evident, nu citesc tezele (și ca membri în comisie noi scriem referate nu n pagini în care semnalăm probleme pagină cu pagină, o teză ca a lui Victor Ponta nu e posibilă decât dacă toată comisia e o fraudă). Să se desființeze comisia de la minister care validează teze, că nu au găsit niciodată o teză în neregulă și adaugă un obstacol birocratic tipic inutil. Să nu mai publice marile edituri din România cărți pretins academice fără referate anonime și fără aparat critic, că noi vorbim doar de plagiat, dar câte idei din best seller-urile gândirii naționale sunt de fapt ale altora, că autorul nu citește și nu citează pe nimeni – plagiatul e doar un fel de pată de motorină într-o baie de ulei, așa e calitatea academică la noi. Să nu se mai accepte ca lucrare niciun fel de autopublicații, de la edituri neacademice la ONG-uri, unde geme de experți autovalidați. Să se retragă dreptul de a îndruma doctorate generalului Gabi Oprea, vicepremier, că după premier cine știe pe cine mai face doctor. Are el atâtea alte activități lucrative să-i ocupe timpul, mai pune antizăpezi, pescuiește oameni din lac sau face poduri pentru pietoni peste drumuri naționale.
Ca să dau o mână prietenească de ajutor, SAR va mai organiza o ediție a Universităților Curate, adaptată timpului. Aștept însă voluntari, că dacă voi nu vreți să vă salvați, nu poate nimeni din exterior să vă ajute. Scrieți-i Andreei Petruț la andreea.petrut@sar.org.ro. Despre edițiile precedente ale acestui program puteți citi aici și aici.
Nu pot înțelege climatul de ipocrizie și indolență totodată în care se desfășoară discuția despre doctoratele lui Victor Ponta sau Olguței Vasilescu.
1 .V V P nu este un administrator de un srl privat . Este cel caruia noi platim taxele si impozitele. Cel caruia noi platim salariul , si dupa aia si pensia.
2. V V P ne reprezinta dincolo de granita . Nu este totuna daca un presedinte sau un sef de guvern strain dupa ce da mana cu tine se duce si se spala pe maini ,sau incepe sa-si numere degetele.
3. Nu poti remedia o greseala ,cu alta greseala.
4. Ridiculizarea titlului in sine.
etc….
Poate e de citit
http://prisacariu.ro/2015/01/02/miza-enorma-a-oug-pentru-renuntarea-la-doctorat-daca-ponta-e-declarat-plagiator-isi-pierde-calitatea-de-avocat/
Regretabil este, că Victor Ponta și Olguța Vasilescu nu-și recunosc plagiatul,ba chiar s-a mers mai departe cu acea ordonanță de urgență pentru ai retrage titlul de doctor fără să recunoască greșeala.
Acest oltenaș șugubăț,încăpățânat și înfingăreț,fără respect ne conduce și acum idealul nostru în vieață și viitor.
PROPUNERE : Toți,dar absolut toți care au aceste doctorate,să fie controlate cu ajutorul softului care l-a achiziționat pentru suma de 30 de mii de euro !
Foarte bine scris articolul, subscriu…ar mai fi ceva de adăugat,totuși. Aspectul financiar. Câtă vreme cadrele didactice universitare vor fi plătite atât de prost, să nu vă așteptați că cei mai buni absolvenți vor rămâne la catedră. Vor intra în business sau vor emigra. Știu, vocația ar trebui să triumfe. Așa este, dar și cei mai idealiști profesori trebuie să plătească facturile de utilități, să mănânce, să se îmbrace, să cumpere cărți, etc
Profesorii universitari sunt foarte bine plătiți, chiar foarte bine. Astfel, imoralitatea lor devine si mai crunta.
Profesorii universitari nu sunt platiti bine. Ca de obicei, habar nu au romanii despre ce vorbesc,dar se baga repede in discutie. Pentru a deveni asistent pe perioada nedeterminata trebuie sa termini doctoratul inainte in ziua de azi, ceea ce inseamna ca ajungi un simplu asistent abia pe la 28-29 de ani, in cel mai bun caz. Salariul unui asistent este de 1220 ron la Universitatea Bucuresti in conditiile in care la multe multinationale din Bucuresti un salariu de entry-level, chiar si pentru cei care au terminat uman sau stiinte-sociale, este de 2000 ron. Mai trebuie tinut cont de faptul ca sunt multe alte profesii unde salariul de entry-level este si mai mare. Cineva din IT poate incepe cu un salariu de 1000 euro. Vorbim despre proaspat absolveti care la varsta de 22-23 de ani pot lua in multinationale undeva intre 2000 ron si 4.500 ron (1000 euro) si care in timp se vor dezvolta profesional si isi vor dubla-tripla salariul. In mediul academic se poate evolua, dar greu. Diferenta de la asistent la lector e de gen 200-300 ron, iar un conferentiar ia undeva pe la 2000 ron. In termeni de varsta, cineva de 35 de ani din mediul academic nu cred ca poate spera sa lucreze normal si la varsta de 35 de ani sa ia mai mult de 3000 ron pe luna ( daca primeste si vreun grant sau mai lucreaza extra, in mediul privat). Trebuie inteleasa logic treaba: in Bucuresti viata este foarte scumpa, apartamentele sunt scumpe si pentru a plati chiria, ulterior a lua un credit etc. ai nevoie de o anumita suma de bani (as zice ca minim 2000 ron daca ai 25 de ani, iar pentru credit, mult mai mult). Pe masura ce inaintezi in varsta cheltuielile se maresc: adauga si pornirea unei familii, un copil etc. Daca faci comparatia multinationala – mediul academic este clar ca multinationalele ofera salariii foarte bune, pe cand in mediul academic cresterea e mica. Cineva din mediul multinational care a lucrat mult poate avea si salariu de 2000-3000 euro pana la varsta de 35 de ani. Stiu oameni care nu au implinit inca 40 de ani si au salarii cuprinse intre 5000 si 10.000 de euro pe luna in multinationale. Un profesor universitar (si daca muncesti foarte mult, poate ai norocul sa iei titlul de profesor universitar pe la 40 de ani, desi e dificil) are gen 4000 ron, la care se mai adauga diverse sporuri. Comparativ cu salariiile mari din multinationale, nici nu e de mirare ca cei mai multi absolventi pleaca sa lucreze in multinationale, unde au si alte avantaje: traininguri platite de firma, masina companiei etc. In cazul meu, ca doctorand, desi este obligatoriu sa fac aceste lucruri pentru ca intra in indatoririle mele de doctorand, trebuie sa platesc din buzunarul meu taxele de participare la conferinte (daca vreau sa plec la o conferinta internationala, si acolo platesc eu tot), uneori poate taxe si de publicare a vreunui articol etc. Trebuie sa muncesti mult pe bani putini pana la o varsta inaintata, pe cand in multinationale salariile cresc comparativ cu efortul depus, cu performanata etc. Un asistent are si norma didactica si norma de cercetare pe 1220 ron. E absurd. Cu banii astia platesc chiria, intretinerea si poate ceva mancare. Nu se poate trai din banii de cadru universitar in Bucuresti si de multe ori trebuie sa faci si altceva pentru a supravietui. Personal, am ajuns sa realizez anumite lucruri acum si ma gandesc serios sa ma reprofilez si sa incerc sa-mi cladesc o cariera in mediul multinational. As recomanda oricui traieste in Bucuresti si intentioneaza sa ramana aici sa se gandeasca de doua ori daca vrea sa ramana in mediul academic si sa incerce macar sa vada cum se lucreaza in multinationale. Pe masura ce inaintam in varsta nevoile noastre devin mai mari iar salariile din mediul academic nu fac fata cerintelor unui oras mare, cum e Bucurestiul spre exemplu.
Domnule Popescu,
La ce plafon ar trebui sa se ridice salariile profesorilor universitari pentru a nu mai fi corupti? Eu cred ca acest plafon nu are limita! Adevarata problema e aceea ca profesorii sa isi indeplineasca profesia cu pasiune, cu stima fata de ei insisi si cei din jur! Daca nu sunt facuti pentru asa ceva sa renunte la aceasta profesie! In acest caz, scapand de impostori, cei sincer dedicati profesiilor de profesori si cercetatori isi vor mari singuri veniturile, scapand de acea masa amorfa si tampita de asa zisi profesori, care numai ii incurca in activitatile lor prin ignoranta si prostia lor si care stabilesc reguli numai pentru a-si umfla nemeritat veniturile!
Am mentionat mai sus. Habar nu aveti despre ce vorbiti. Comparativ cu salariile din multinationale, salariile din mediul academic sunt foarte mici, mai ales cele de entry-level. O alta problema este ca entry-level in mediul academic inseamna 28-29 de ani in cel mai bun caz (dupa ce termini doctoratul) , pe cand in mediul privat de multe ori inseamna 22-23 de ani, poate chiar 20 de ani pentru cei care lucreaza din timpul facultatii. In mediile multinationale salariile de entry-level sunt undeva intre 2000 si 4..500 ron (cei din IT pot lua si 1000 de euro la primul job) pe cand in mediul academic un asistent ia in jur de 1200 ron. In Bucuresti asta e un salariu de mizerie. Cred ca pana si femeia de serviciu dintr-o companie mare ia mai mult de 1200 ron pe luna, asta ca sa facem o comparatie referitor la gen de munca -rasplata.
Nici nu mai vorbesc ca daca la 22 de ani ai pornit intr-o multinationala cu un salariu de 2000 ron, cel mai probabil la 28-29 de ani deja ai peste 3000 ron salariu, in contrast cu 1200 ron al unui asistent universitar. Haideti sa intelegem logic de ce absolventii buni ar prefera sa intre in mediul multinational decat in cel academic si de ce e nevoie ca salariile cadrelor universitare sa creasca pentru ca altfel cei mai buni vor pleca din tara. Nici nu mai zic de faptul ca trebuie sa-ti platesti singur conferintele, sa faci rost de carti noi uneori tot din resursele proprii, de laboratoare performante nici nu se pune problema.
Voiam sa mai precizez si ca profesorii nu au cum sa-si mareasca veniturile “scapand de impostori”. Salariul e fix de la stat si nu se modifica dupa cum bate vantul (cel putin la universitatile de stat si acestea sunt cele mai bune momentan). Nu poti cere cuiva sa munceasca mult si bun pe bani putini ca e om si trebuie sa manance, sa -si cumpere casa, sa-si faca familie etc. Cati oameni cu adevarat buni si profesionisti ati vazut sa lucreze pe bani putini? Nu e nimeni dator sa se “sacrifice” iar pasiunea are si ea o limita. Adevarata problema este cum anume sa atragi oamenii capabili nu cum sa-i obligi pe acestia sa se sacrifice prin diverse discursuri idealiste. Platindu-i putin si dandu-le multa munca birocratica sigur nu e calea cea buna.
Fredrik Reinfeldt, fostul lider al Partidului Liberal Suedez (Moderaterna), are o facultate absolvită la Stockholm fără examen de diplomă luat și fără doctorat. Asta nu l-a împiedicat să fie cel mai bun și mai popular prim-ministru al Suediei timp de trei mandate. Guvernarea lui a scos țara cu succes din ultimele două crize.
Drept recunoștință, poporul suedez a votat în toamnă o coaliție de stinga care acum stă în prag de remaniere. După această pierdere catastrofala la alegeri, Reinfeldt s-a retras discret și ne rugat de nimeni din partid. La plecarea lui s-au vărsat lacrimi. A luat cu el afară din partid și pe Anders Borg, ministrul de mare succes al finanțelor (consultat pînă și de americani pe probleme de recesiune).
Borg a absolvit Handelsskolan în Stockholm, supranumită “Facultatea de directori”. Decepție totală, nu are nici el doctorat.
Niciunui suedez nu-i pasă ce studii au politicienii lor și cu ce poșete umblă.
Cred că ar trebui puse niște avertismente: “Cultul personalității dăunează grav sănătății sociale!”.
Suedia, aşadar, e diferită de România :) Dacă şi SUA (diversitatea prin excelență) au avut nevoie de acel domn, poate că-l vedem mâine-poimâine consilier onorific la Cotroceni
Si dl a mintit cumva apropos de studiile (ne)terminate?
pragmatic: plagiatul este furt, adica infractiune conform codului penal ?
Domna Alina, visati cu ochii deschisi. Ce “Universitati Curate”? Pai atunci din cele aproape 60 de universitati cate sunt azi in Romania, cate vor mai ramane? Ce facem cu profesorimea universitara? Nu trebuie sa “manance si ei o paine”?
Legea invatamintului specifica precis ca orice asistent universitar trebuie sa fie doctor. Postul de preparator s-a desfiintat, prin urmare tot aspirantul la o sinecura/cariera universitara trebuie sa obtina mult discutatul titlu. Cred ca ar trebui sa fie mai putini studenti – adica locuri in invatamintul universitar – in asa fel incit sa se poata reduce si numarul cadrelor didactice necesare, respectiv al doctorilor. Dvs. discutati problema din punct de vedere etic si social – sa nu uitam insa acest aspect legal, caci el genereaza inflatia de titluri. Si, bineinteles, maniera relaxata in care este el acordat…
La Multi Ani, dna AMP!
Profit de faptul ca azi e sarbatoare si, ca atare nu se lucreaza, pentru a va ura un nou an fericit.
Nu stiu de ce am impresia ca treceti prea usor peste ignobilele fapte ale lui pinochio de la Palatul Victoria. Sau, sunteti atat de generoasa la suflet incat nu va afecteaza faptul ca un om care ar trebui sa reprezinte Romania in diverse forumuri internationale, este o canalie de cea mai joasa speta?
Daca nu ar fi plagiat(sau, daca admitem cealalta varianta, cum ca teza i-a facut-o vreun “negrisor” prost platit, care s-a razbunat astfel) nu vad, oricat m-as stradui, logica renuntarii la titlu. Dar sa vii si sa dai o OUG(in ce consta urgenta, cum e motivata?) pentru a “legifera” o asemenea aberatie, tine exact de domeniul absurdului sau, daca vreti, de culmea cinismului si sfidarii la adresa cinstei si adevarului.
Pe de alta parte, cred eu, aceasta “rezolvare” a situtiei mai mult decat jenante, in care se balacea Tonta de mai bine de doi ani si jumatate, a fost clocita pe baza prezumtiei ca Ciorbea, aceasta caricatura jalnica a unui fost om politic, nu va reactiona conform fisei postului, adica sa sesizeze CCR.
Ceea ce ma ingrijoreaza insa este ca si dvs, in care mi-am pus multe sperante, vizavi de interventia publica pe diverse teme, atunci cand derapajul puterii pontiste, risca sa rostogoleasca Romania in haul mizeriei morale, o lasati sa “treaca” cam cum se intampla cu “adoptarea tacita” a vreunui proiect de lege in Camerele Parlamentului.
Nu conteaza ca sesizarea privind plagiatul lui Tonta a aparut in momentul ajungerii acestuia in fruntea guvernului, conteaza ca hotul de pinochio tonta a crezut ca va trece nedescoperit. pana la sfarsitul lumii Fata de asemenea specimene, care ies in fata precum paduchele, trebuie sa fim mai drastici decat fata de niste terchea berchea ce se limiteaza doar la castigarea unei “tzidule”. Daca vreti o motivatie in plus a aversiunii mele fata de plagiatorul-premier, as spune ca acum cand lumea buna(sefi de stat si de guverne din UE, de exemplu) sunt convinsi ca ponta e un plagiator dovedit, este o adevarata rusine pentru Romania sa defileze in continuare cu aceasta calamitate de premier, atat sub aspect moral, intelectual, managerial, sau ce mai vreti dvs.
Ma mir si ma intreb cum poate acest tupeist de Ferentari sa pozeze, in cazul intalnirilor cu omologii lui din UE sau din PSE, drept un politician corect, demn de a reprezenta o tara sau, dupa caz, colegii din partidul sau???
Este clar ca ciorbea nu va sesiza CCR, desi fapta la care ma refer este un act de coruptie si care contravine legii si moralei?
Multumiri autoarei pentru acest subiect, vesnic la ordinea zilei.
As mai fi curios de la dumneaei o parere referitor la asteptarile societatii românesti ca politicienii si cei ce ocupa functii in administratie sa aibe un CV bogat in pregatiri superioare.
@Adrian
“Dacă şi SUA (diversitatea prin excelență) au avut nevoie de acel domn, poate că-l vedem mâine-poimâine consilier onorific la Cotroceni”
E o problema interesanta in sine (mai mult sau mai putin off-topic la articol). Nu stiu care sint criteriile legale românesti pentru angajarea unor consilieri. La o discutie particulara cu un prieten acesta imi spunea ca pentru primarii, de exemplu, asa ceva nu e legal posibil. La asta se adauga si climatul mult prea incarcat de suspiciuni care blocheaza si niveleaza orice initiativa. Mai demult, prin 1997 pledam in fata unui “director de institut” din Bucuresti sa introduca plata salariilor direct in cont (prin mici stimulente si nu constringeri, asupra salariatilor). Dumnealui mi-a dat replica ca asta l-ar face pasibil de acuzatii de partinire in interiorul institutiei pe care o conducea (sarman director timorat, intimidat de salariati). Intotdeauna schimbarea era vazuta ca o amenintare.
Anders Borg (fostul ministru de finante suedez), la fel ca si fostul prim-ministru Reinfeldt, pastreaza inca tacere asupra misiunilor lor urmatoare. Se pare ca va fi ceva consiliere pentru una din tarile baltice, daca am retinut bine. Dar acesti domni nu lucreaza gratis. Iesirea lor brusca din conducerea partidului Moderaterna a fost o mutare spectaculoasa. Nimeni nu le-a cerut-o.
Poate că e vorba de a consilia Rusia, acum că toate țările baltice mai cunoscute au intrat în zona €… Asta e, om fi pierdut și acest tren(d).
@Adrian
“Poate că e vorba de a consilia Rusia, acum că toate țările baltice mai cunoscute au intrat în zona €… Asta e, om fi pierdut și acest tren(d).”
Da, am fost superficial în controlul surselor. Zvonurile vorbesc de un înalt post în UE urmat de unul și mai înalt la ONU pentru Reinfeldt. Am luat acest exemplu care arată că în funcții politice, internațional, nu trofeele academice se consideră în primul rînd. Opinia publică suedeză, de exemplu, e insensibilă la statutul celor din posturi politice.
Fostul ministru de finanțe Anders Borg, și-a terminat liceul la seral și nu si-a dat examenul de stat. Wow, am dezinformat, el e acela.
După retragerea din politică a primit o misiune de consiliere economică din partea Finlandei plus o misiune de vîrf în World Economic Forum (WEF).
Se poate face carieră politică și fără studii înalte și doctorate.
Discutia despre doctorate in Romania este foarte interesanta, insa ea nu poate fi disociata de discutia despre promovorea in sistemul de invatamant superior si de cercetare. Mostenirea comunista in domeniu este covarsitoare: concursuri doar cu un singur candidat pe loc sunt regula, institute de cercetare conduse de septageneri sau octogenari. Institute care de alftel se afla sub tutela Academiei Romane, o institutie invechita si incapabila sa se reformeze. Dosare de concurs care contin zeci de documente, posturi in circuit inchis. Nu prea inteleg ce se poate reforma in institutii cu “oameni vechi”. Singura solutie este crearea unor universitati si centre de cercetare noi, iesirea celor vechi din sub tutela actuala, a se vedea cazul Academiei Romane. Acest lucru s-a practic cu succes in Franta, Belgia, Anglia, etc. si se putea rezuma intr-un singur cuvant: concurenta.
Respect pentru cele scrise. In acelasi timp, nu putem sa nu punem intrebari: 1. De ce doctorat numai pentru mediul universitar? Credeti ca cei din afara acestuia trebuie sa urmeze neaparat un alt traseu? 2. Daca SNSPA era/este profund corupta, unde sunt rezultatele corective? 3.De ce re-inventam, iar formatori de opini ca Dvs bat campii aiurea, nepunand punctual pe i: avem reguli si legi, dar nu le respectam? 4. Considerati taranesc sa cautam statutul, sa intelegem ca averea este un indicator mai bun al valorii individuale? 5. De ce aceste generalizari – in definitiv, ce este gresit in a cauta sa atingem un statut, atata vreme cat parcursul este corect (idem si pentru avere, este alegerea fiecaruia)? Cand vom intelege ca respectarea legii (rule of law) este critica? Cand vor promova personalitati va Dvs adevarul real, nu cel spectacular? Cand se vor retine de la generalizari personalitati ca Dvs? Cand va veti lua in serios rolul educativ? Dar in serios-serios, nu serios-romanesc actual? Stima !
Asistam la o vanatoare de vrajitoare in varianta moderna. Este o confuzie practicata cu buna stiinta intre doctoratele “politice” si o forma de invatamant postuniversitar, care succede licentei si master-ului. Se generalizeaza periculos. Nu de doctori in stiinte ne impiedicam la tot pasul, ci de politicieni, directori de regii de stat, functionari superiori, care au obtinut in chip fraudulos acest titlu stiintific. Umilim doctorii in corpore, fie ei cercetatori, ingineri proiectanti, profesori, medici, economisti, universitari, din vanitate, rautate in stare pura, invidie, in timp ce ne vrem condusi de cei cu “origini sanatoase”. Cred ca situatia sta cu mult mai grav in ceea ce priveste nivelul de licenta, master sau MBA, iar faptul ca nu se se sesizeaza nimeni e dovada ipocriziei la romani.
Doctoratul e pentru unii azi in Romania, ce insemna un titlu nobiliar prin Occident acum vreo 150-200 de ani. A ajuns sa te legitimeze social. De aici a aparut inflatia de doctori facuti la norma si fara justificare. Plus acea prevedere legala (nu mai stiu daca e in vigoare) prin care un doctor primea la salariu un spor de 25%.
Am uitat de software. Nu sunt publicabile nici un fel de lucrari empirice de la ASE sau Stiinte Politice Univ Bucuresti pentru ca studentii nu invata tehnici econemtrice folosind STATA. Deci nimeni nu ia in considerare la nici un jurnal ISI vreo lucrare a lor- nici nu ajung la referenti. Softwareul costa bani, dar nu cred ca doar banii sunt problema, sigur ca trebuie sa li se aloce aceste fonduri- primesc lucrari de la unii care vor sa publice in jurnalul nostrum indexat, Polsci, de la ASE, cu layoutul direct din softwareul pe care il folosesc ei- nu am vazut in voata mea sa ceva, de la nici un jurnal. Nu mai vorbesc de calitatea analizei- nu ajungem acolo, destul sa vezi astea si pricepi ca au publicat peste o suta de lucrari ISI de la prime editie CUC, cand aveau doar una, numai daca le-au plagiat sau si-au cumparat un jurnal ISI. Solutie temporara, ca nu daca nu are cotate va pierde statutul ISI dupa cativa ani.
Acest articol prezinta doar partial “Doctoratul la romani”. Sunt perfect de accord cu tot ce s-a scris, doar ca articolul este incomplet. Intr-adevar, din pacate se practica INTENS furtul intelectual in Romania, apat titluri/diplome nejustificative si intr-un numar EXAGERAT DE MARE! Sunt perfect de acord cu aceasta afirmatie. Mai mult, chiar imi doresc foarte mult ca toate aceste furturi sa se opreasca cat mai curand. Cu toate acestea nu putem spune intotdeauna ca “Doctoratul la romani” este ceva aranjat, nelegitim, frauda intelectuala, etc. Dovada o fac cei care chiar daca au obtinut titlu de Dr. in Romania, activeaza in diferite Centre de Cercetare sau Universitati de prestigiu din diferite tari considerate exemplu pentru Romania in toate domeniile (SUA, Canada, Australia, U.K., Germania, etc.). De aceea, un articol care prezinta “Doctoratul la romani” ar trebui sa prezinte si aceasta fatada, din respect pentru cei care chiar au muncit pentru titlul lor de Doctor, chiar daca l-au obtinut in Romania. Altfel s-ar crea falsa impresie ca daca ai Doctoratul obtinut in Romania neaparat e obtinut ilegal. Da, intr-adevar, ar fi bine sa se opreasca coruptia academica, ar fi chiar in avantajul celor care chiar doresc sa devina cercetatori in Romania sau in afara ei si mi-as dori ca in curand sa se ajunga la acest mare deziderat! Pana atunci insa, haideti sa prezentam intreaga fata a “Doctoratului la romani”. Doar acest lucru putem sa il facem acum, mai ales pentru cei care chiar sunt cinstiti si ce au obtinut chiar merita, acest lucru fiind demonstrat de activitatea care o desfasoara acum: cercetatori, cadre didactice in diferite centre si universitati cu mare prestigiu INTERNATIONAL!
Felicitari insa pentru lucrurile foarte bune punctate, in ceea ce priveste caracteristicile unei scoli doctorale sau ale unui indrumator de doctorat adevarat. Toate aceste criterii mentionate (mai ales cele legate de numarul de articole ISI, nu articole aparute in publicatii romanesti, necitite de comunitatile internationale, si deci dupa parerea mea cel putin inutile, daca nu chiar ne-credibile) ar fi foarte utile pentru cei care chiar doresc sa devina cercetatori sau sa urmeze cariera academica universitara. I-ar ajuta enorm in alegerea unui indrumator de doctorat adevarat si in acest fel nu si-ar risipi timpul inutil.
Si pentru ca e si prima zi a anului 2015, doresc tuturor ROMANILOR (cu sau fara Doctorat) un An Nou plin de fericire, realizari si impliniri in toate planurile!
LA MULTI ANI ROMANIA ORIUNDE TE-AI AFLA!
Excelent materialul doamnei Mungiu-Pippidi —- ca de obicei. Indraznesc, AICI, sa intreb pe distinsa doamna: cum as putea sa o contactez?!
Acum,ca ati dat ordin generalului Oprea sa se retraga,vom asista la nimicirea corpului de profesoti indrumatori de doctorat.Pai unde vor mai putea politicienii cu pretentii ministeriale sa-si dea doctorate?Norocul lor ca exiata universitatea Valahia,pe care n-o va putea desfiinta nici oastea otomana care a asediat Targovistea,nici oastea ISI.
Profesorii universitari sunt foarte bine platiti, in comparatie cu conferentiarii si… restul !!! Este un adevar, dar nu toti justifica aceste salarii !!!!!!!!! Multi nu merita sa conduca doctorate, fiind niste impostori, mai ales in domeniile stiintelor politice (ce mai “stiinte”), administratiei (se vede cat de “eficienta” este administratia la noi !!!), comunicare (ii am in vedere pe comunicatorii Ponta, O.Vasilescu si pesedistii din jurul lor) si chiar Stiintele economice ( avem o puzderie de doctori in economie si ce foloase avem de la ei ???)… Selectia pentru inscriertea la doctorat este inceputul adesea nefericit pentru o asemenea activitate !!! Urmeaza eficienta temei de cercetare si capabilitatea conducatorului de doctorat …. Comisiile de doctorat nu sunt alcatuite in mod obiectiv, ci pe baza de reciprocitate !!!!!!!!!… Mai departe sunt ilustrative masurile luate de catre Ecaterina Andronescu, Liviu Pop si Sorin Campeanu, culminand cu acea faimoasa comisie de 40 de membri….t
Platiti bine la 50 de ani? :))) comparativ cu cine, cei care nu au studii superioare si nu au muncit la fel de mult? uitati-va putin la salariile de la privat pentru cei care au studii superioare si apoi comparati. Ca sa ajungi profesor universitar dureaza mult si e munca multa. Mi se pare normal sa fii platit mult la acea varsta, ba chiar as zice ca salariul unui profesor universtar e mic in comparatie cu salariilor celor de 50 de ani cu studii superioare si parcurs profesional care lucreaza in mediul privat (in speta, in multinationale). Cei mai buni se duc la multinationale sau pleaca in strainatate. Foarte putini buni raman sa moara de foame pana la 50 de ani :))).
@alinaMP: software-ul nu mai reprezinta demult o problema, din pacate la ASE inca nu s-a auzit de open-source.
Stata costa bani (multi!) insa nu este unica optiune pentru analize econometrice. De mai bine de 10-15 ani (!) exista un software care nu costa nimic si are optiuni fe analiza cate depasesc cu mult posibilitatile Stata.
Numele respectivului software este R iar in prezent este pachetul dominant de analiza statistica, considerat lingua franca.
Asadar nu software-ul reprezinta problema, ci profesorii care nu-si schimba foile ingalbenite de zeci de ani de predat acelasi lucru, fara legatura cu economia reala si fara niciun fel de conexiune cu ceea ce se intampla in plan international.
@Alina Mungiu-Pippidi: de acord, insa nu uitati ca universitatile activeaza intr-un cadru legal controlat exclusiv de factorul politic. O universitate poate sa-si propuna cele mai ambitioase obiective, pana la urma se loveste tot de barierele institutionale impuse prin legi proaste. Adevarata problema este faptul ca facultatea a devenit un panaceu al amanarii somajului: absolventii de liceu nu au niciun fel de calificari, iar marea majoritate niciun fel de cunostinte. In aceste conditii, intrarea in somaj ar fi normala insa factorul politic prefera sa-i mai amane prin frecventarea unei facultati. Nivelul de calificare este atat de scazut dupa liceu incat facultatile au trebuit sa elimine in cele mai multe cazuri examenul de admitere, altfel raman fara studenti. Spun “au trebuit” pentru ca asa le-au obligat sistemul: finantarea universitatilor dupa numarul de studenti este adevarata ciuma din sistem: ia sa eliminam aceasta calamitate si sa vedeti cum multe lucruri se indreapta (utopic desigur, asa ceva nu se va intampla prea curand… asadar vedeti dumneavoastra, bunavointa ar exista insa nu te lasa sistemul).
Am avut ocazia sa lucrez ca si conferentiar intr-o universitate franceza (“nu spui nume”). Profesorul cu care lucram avea nevoie de un doctorand si mi-a cerut sa discut cu studentii cu care lucram si sa-i recomad pe cineva.
Aveam doi studenti “brilianti”; pricepeau inainte sa apuc eu sa termin de explicat lucruri pentru care altii aveau nevoie de minim 3-4 explicatii cu exemple. M-au refuzat politicos si (pentru ca eram nedumerit) mi-au explicat (ca la prosti) ca nu foloseste la nimic sa ai un titlu, ba dimpotriva, daca isi pierd timpul cu “prostii” pana cand ajung ei in uzina, colegii lor vor avea deja vechime si vor fi ocupat locurile cele mai bune.
Am trecut la “pluton” si unul cate unul m-au refuzat, pe diverse motive. Sxingurul pe care nu l-am intrebat era “prostul clasei”. El s-a dus direct la profesor si i-a spus ca ar vrea sa faca doctoratul; desigur, profesorul mi-a reprosat ca nu am fost in stare sa gasesc pe cineva, si iata el a gasit tocmai acolo unde imi spusese sa caut.
Dobitocul a fost vreo doi ani batjocura laboratorului; dupa vreo doi ani a fost “virat”.
In concluzie, stimata Doamna, in toate tarile (inclusiv cele pe care le luam prea usor de model) sunt doctoranzi submediocrii sau chiar idioti.
Da, pentru ca in aproape toate tarile democratice salariile din mediul academic sunt mici comparativ cu cele din mediul privat. Exceptia o fac tarile unde universitatile private sunt cele mai bune si sunt competitive pe plan international (SUA si Marea Britanie). Acolo facultatile functioneaza mai mult ca niste companii (si din ce in ce mai mult ca niste multinationale).
Fac parte din cei care au ajuns la pensie fara doctorat. Lucram in productie, asa ca am putut sa refuz pe ofertantii, care aveau nevoie de ajutorul meu si ofereau titlul in schimb. Motivul pentru care scriu este altul. Ma gandesc la membrii de comisii, care detin diplome si titluri cumparate pe bani si acuma indruma pe altii pe drumul invatat. Eu, de exemplu, nu-l invinuiesc pe Ponta. El nu putea sa se abata din drumul indicat de indrumator.
Verificati mai intai diplomele profesorilor indrumatori si a membrilor de comisii. O sa aveti surprize!
Tarele noastre psiho-sociale se vor perpetua la infinit daca nu indraznim sa facem curatenie, fiecare in dreptul lui, apoi sa ne privim in oglinda. Desigur vor ramane si megalomani, fantasti, tipi gregari ce-si cultiva complexele cu mult zgomot transformandu-le in virtuti. Asta se intampla la toate neamurile, dar noi romanii suntem marcati de un `totalitarism`…desavarsit: toti suntem genii ori toti suntem prosti, toti suntem pungasi ori toti suntem sfinti, toti suntem putori, ori toti muncim pe branci… Oare nu ne reducem astfel existenta la sabloane?
Nu este nimic nou in societatea romaneasca.Am avut “personalitati” cu unul sau doua doctorate,ba chiar academicieni,care,din pacate,nu au urmat nici cursurile liceale.Romania este tara tuturor ciudateniilor.Dupa 1989,o serie de “intreprinzatori”adepti ai economiei de piata, au facut din invatamantul superior o afacere profitabila si s-au repezit sa infiinteze universitati private,cu binecuvantarea Ministerului Invatamantului.Sefi de catedre si profesori de la universitatile de stat,au fost cooptati si in universitatile private,pentru a le imbunatati imaginea,dupa care s-au orientat spre doctorantura,pentru ca asa cereau interesele partidelor si ale profesorilor dornici de castiguri cat mai mari (Capitalismul ne indeamna la castiguri fara limita).Si cum in Capitalism totul este o marfa,s-au cumparat titluri de “doctor” in te miri ce domeniu,cu concursul si cointeresarea indrumatorului de doctorat.Si…uite asa,s-a ajuns la dorinta smintita “vreau sa fiu “doctor” in orice si cu orice pret! V.Ponta si Olguta V. au facut imprudenta sa-si afiseze titlul de “doctor” in fata presei,dar societatea noastra actuala colcaie de doctori,de o lamentabila inutilitate,care stau pruden,la distanta de ochii presei,
In primul rand LA MULTI ANI ROMANIA SI ROMANILOR, ORIUNDE S-AR AFLA EI ! Despre subiectul abordat in calitate de absolvent de universitate si mama ade student : eu cred ca Universitatile romanesti, ca de altfel structura lor, e teribil de politizata si asteapta inca ordine de sus in jos.Degeaba ne tot laudam cu autonomiile universitare cand rectorul UMF apare in campania electorala ca sustinator a lui Ponta.Orice demers ar incerca societatea civila in acest sens trebuie sa existe si din interior un “wind of change” in consens .In Romania studiile universitare genereaza inca monstri intr-un sistem invechit dar si sprijinit de o conceptie si o abordare gresita a parintilor .Cunosc o gramada de familii care au copii in clasele a XI, a XII a, si spun in continuare”Lasa ca o sa faca o facultate, doar toti fac o facultate, ceva si-a gasi sa lucreze dupa aceea.Important e sa faca o scoala”.Problema e ca , eu o vad ca pe o mostenire a comunismului, ceea ce se face in facultati e de nivel ultra mediu-gen scoala postliceeala. Iar absolventii de liceu , fie impinsi de la spate de parinti(care platesc la greu ore suplimentare) spre studii superioare(,ca, deh, asa trebuie) indiferent de aptitudinile si dorintele elevului , fie ca nu au alte optiuni de scoli medii sau de meserii ca sa ii redea societatii stiid sa faca ceva merg la facultate orbeste ca asa trebuie.Va mai dura mult pana se va schimba ceva , acel ceva trebuie sa vina deopotriva de la parintii din societatea civila care sa inteleaga ca o facultate inseamna ELITE si ca putem sa avem succes in viata si fara scoli inalte, dar si din interiorul sistemului universitar prin crearea de pe parghii pentru a accede doar cine are inclinatii in acest sens .Ori comunismul a facut elite, multe dintre ele avand doar cartonul care te trimite in randul elitelor.Trist e ca multi dintre cei care au dobandit cumva cartonul sant indrumatori sau “deschizatori de drumuri” la generatia noua de studenti care dupa primul an sant plictisiti si lipsiti de dorinta de cunoastere , in final alegand si ingrosand randul vanzatorilor de telefoane mobile cu carton in buzunar dupa modelul legiferat al societatii noastre.
Stimata Doamna Mungiu-Pipide, sunt un admirator al Dumneavoastra atat in ceea ce priveste misiunea pe care v-ati asumat-o in binele tarii si al nostru (al romanilor), cat si in legatura cu educatia profesionala si capacitatea de analiza a fenomenelor, de toate genurile, de care faceti dovada in interventiile pe care le-am citit. Evident, si de data aceasta apreciez interventia Dumneavoastra intr-un domeniu atat de controversat in prezent cum este cel al doctoratului in Romania. Aveti dreptate cand apreciati ca prea multi indivizi, uni absolut fara merite stiintifice, sunt preocupati in Romania sa obtina titlul de doctor in stiinte. De aceea cred si eu ca aceasta preocupare ar trebui sa o aiba, cu prioritate, cei dedicati cercetarii stiintifice si invatamantului, unde doctoratul este criteriul esential prin care individul confirma capacitatea de a raspunde cerintelor din aceste domenii. Cu toate acestea sunt de laudat si acei oameni din sfera practica, valorosi profesional, care prin pregatirea doctorala isi propun sa pastreze legatura cu cercetarea stiintifica. Ideea invatarii pe tot parcursul vietii este utila nu doar acestora ci si societatii. Din pacate, insa, cei mai multi dintre admiratorii titlui de doctor in stiinte nu fac parte din aceasta catgorie. Pentru acestia, intr-adevar doctoratul este ,, un titlu nobiliar” care iti asigura un loc in ,,lumea buna”. Ba mai mult, cunosc foarte multi politicieni cu un nivel de cultura mediocru care sunt dispusi la orice efort (de alta natura decat cel stiintific) pentru a capata titlul de ,,profesor”. Organizatorii scolii doctorale de astazi si-au insusit doctina Bologna care prevede pregatirea superioara de tip ,,trei-doi-trei”, dar nu si criteriile de apreciere ale acestei pregatiri. Daca facem o comparatie cu situatia dinainte de 1989, se poate constata un regres. Diferenta este evidenta atat in ceea ce priveste numarul de conducatori de doctorat si de doctoranzi, cat si legat de calitatea acestora . Am predat si sustinut teza dupa un stagiu de 10 ani. Conducatorul meu mi-a impus ca mai intai sa public cel putin o carte intr-o editura recunoscuta, mai multe articole in revistele apreciate pe vremea aceea, referate prezentate la sesiuni stiintifice, participari la elaborarea de proiecte, caiete de lucrari practice destinate seminariilor la specialitatea tezei. Cu alte cuvinte numai dupa ce am invatat sa scriu mi-a permis sa acced la titlul de doctor in stiinte. Astazi candidatii intai isi dau doctoratul si apoi invata sa scrie.
Apropo de calitatea elaborarii unor materiale, am cateva observatii la articolul Dumneavoastra. Le trimit la adresa indicata la finalul articolului.
Dincolo de orientarea pe care o are,aproape obsesiva (cred)anti-Ponta distinsa dna Alina Mungiu pune o problema reala si actuala – problema doctoratelor si prin extrapolare,a sistemului de invatamant care permite si “incurajeaza” accesul cu mare usurinta la ceea ce ar trebui sa fie o forma de desavarsire profesionala intr-un domeniu; din pacate nu este de loc asa,obtinerea unui titlu de doctor intr-un domeniu ,produs de fapt al unor fabrici de diplome,nu reprezinta o confirmare a valorii individuale ci, doar o incercare de a garnisi statutul social cu ceva care sa impresioneze pe cei din jur!Aveti perfecta dreptate in ceea ce spuneti – obtinerea unui doctorat ar trebui sa fie relevant doar pentru cei care doresc sa urmeze cariere universitare sau in cercetare si nu sa fie folosit ca argument al unui statut sau pozitie in societate superioare;ma cam surprinde acest reflex arhaic in gandirea multora ,mai ales cu cat avand posibilitatea sa plece in afara pot sesiza faptul ca este foarte important ceea ce stii sa faci(daca se poate si bine) nu ceea ce spui ca stii sa faci.Am analizat si eu la un moment dat 2 propuneri de doctorat in domeniul in care practic(medical) dar nu le-am dat curs din doua motive
1.Nu cred ca ar fi fost folositor pentru mine in mod real in activitatea practica (nu mi-ar fi sporit nici autoritatea profesionala si nici prestigiul capatat in cei 30 ani de activitate ,poate doar ar fi satisfacut un orgoliu dar nu sant orgolios)
2.Am vazut colegi in anii acestia ,foarte slab pregatiti profesional care au obtinut cu mare usurinta titlul de doctor in medicina(dar e valabil si pentru alte domenii) si nu mi-a fost greu sa-mi imaginez cum!
3.Am aflat in timp si date despre modul (relativ organizat )al mafiei acestor doctorate pe banda rulanta in care este implicata,din pacate lumea universitara si care ,de fapt ,anuleaza si decredibilizeaza un titlu care,ar trebui sa fie onorabil
Ingrijorarea dvs in ceea ce priveste inflatia de “doctori” in orice este pe deplin justificata; nu stiu cum s-ar putea reveni la normal,nu vad solutii decat teoretice,deci utopice.Practica ne spune faptul ca este in inscris genomul romanului tendinta de a trisa,de a fura (sub diferite aspecte),de a pacali ,de a incerca sa fim in ochii altora altceva decat santem prin orice mijloace ,inclusiv prin obtinerea unui titlu de doctor,doar pentru a ne creea un avantaj social si un fals prestigiu,sigur toate acestea cu o contributie decisiva din partea corpului profesoral care tranzactioneaza aceste titluri si nu gratis!
Despre preocuparea pe care ,se pare,o au multi (propagandistic pentru ca da bine sa fii anticomunist desi multe voci ale propagandei au fost educate de altfel foarte bine in acea perioada) referitor la ceea ce ar reprezenta dl Ponta si manevrele domniei sale cred ca i se acorda o atentie exagerata;domnia sa nu este reprezentativ cu adevarat nici pentru propriul partid(unde a fost impins in fata) nicidecum pentru un guvern sau pentru tara!Face parte din acei smecherasi politici ai noii generatii cu multa spoiala dar cu pretentii de valoare de care dlui Nastase ar trebui sa-i fie rusine pentru ca l-a promovat;de altfel dl Ponta nu a facut nimic deosebit sau “anormal”,a urmat traseul cunoscut de aproape toti doctoranzii din Romania;si atunci de ce atata “agitatie” mai ale sdin partea unora care critica dur un plagiat sau doctorat desi cu greu inteleg ce inseamna cu adevarat! Numai bine va doresc! Ioan Petrescu
Excelent articol. Trebuie verificate toate doctoratele, in special ale universitarilor, demnitarilor si functionarilor internationali romani. Multi ajungand unde sunt pe baza colectiilor de diplome masterale si doctorale din tara.
Ati realizat o constatare dar nu ati observat ca fostul ministru al educatiei Funeriu a facut cativa pasi importanti ce au fost aproape anulati de urmatorii ministrii. Decat sa ne crucim atata si sa cautam motivatii psihologice si sociologice ale unora sa lasam criteriile obiective sa faca trierea.
@adrian- si alte softwares erau OK- vorba e ca nu prea poti pubica fara Stata, te descalifica imediat jurnalele, zic merci ca au mai putine lucrari de trimis la review, e o chestie formala @leonard Dl Funeriu a vrut el ceva, dar nu avea cum sa reuseasca pe calea dvs. ca, finalmente, sa scoti la pensie profesori calificati sa fie indrumatori ca sa avanseze in locul lor unii necalificati inseaamna sa aplici un criteriu obiectiv- varsta- si sa nu rezolvi absolut nimic. Miclea daduse cateva reguli bune dinainte, la care din pacate s-a renuntat.
Se vorbea acum câţiva ani de o bază de date la nivel naţional, disponibilă online, în care să fie publicate toate lucrările de doctorat din Ro. Nu am mai auzit nimic despre ea. Aş fi curios, de exemplu, cum arată o teză condusă de acest Oprea.
Am patru intrebari:
Care sunt profesiile in care statul si firmele/organizatiile private “pretind” ca pentru anumite posturi sa ai doctorat?
Daca Oprea si-a luat doctoratul in Moldova, tara sora, poate fi indrumator de doctorat in Romania, tarisoara intrata in UE?!
Daca ai fost condamnat la trei ani cu suspendare in Bucuresti, poti fi indrumator de doctorat la … SIbiu?
Care este totusi opinia Academie Romane?
Problemele merg mult mai departe….un indrumator de doctorat slab isi trage langa el doctoranzi la fel de slabi care sa-l idolatrizeze….sunt doctoranzi care ajung in universitate sa predea cu nota 6 la limba si literatura romana luata la bacalaureat…..cu ei ce ne facem….sunt doctoranzi care sunt integrati politic si vin la scoala sa mai faca un banut….vai de steaua noastra……avem doctoranzi in marea lor majoritate care termina doctoratul si gata…sa vedem dupa doctorat unde se integreaza pe piata muncii…..imi este rusine sa spun unde…….cine vrea ceva mai bun sa aplice pentru burse in exterior
din pacate peste 90% din doctorate sunt plagiate;
cei care au doctorat NU au o calificare academica in domeniul de activitate in care isi desfasoara activitatea, nu asigura plus valoare muncii prestate;
functionarul cu doctorat NU presteaza o munca academica corespunzatoare titlului stiintific, complexa, inovand domeniul in care activeaza; desfasoara exact aceeasi munca ca oricare alt functionar dar ia mai multi bani
sunt bani aruncati pe fereastra….