DNA vs. Parlament: Schimbarea legii penale „nu are nicio legătură cu prezumția de nevinovăție”

Cele mai recente amendamente aduse în Parlament la Codul de procedură penală „vor avea un efect devastator asupra anchetelor penale”, deoarece elimină instrumentele legale indispensabile prin care organele de anchetă pot investiga infracțiunile, susține DNA într-un comunicat de presă.

Transpunerea directivei (UE) 2016/343 a Parlamentului European și a Consiliului din 09.03.2016 – privind consolidarea anumitor aspecte ale prezumției de nevinovăție și a dreptului de a fi prezent la proces în cadrul procedurilor penale – este folosită doar ca un pretext pentru a elimina capacitatea organelor de urmărire penală de a descoperi și de a dovedi infracțiuni, iar scopul acestor modificări nu are nicio legătură cu prezumția de nevinovăție, este de părere DNA.

Iată amendamentele contestate de DNA, împreună cu fundamentarea furnizată de autori (atunci când există) și de poziția DNA față de fiecare în parte.

La articolul 305, alineatul (1) se modifică şi va avea următorul cuprins:
(1) Când actul de sesizare îndeplinește condițiile prevăzute de lege şi se constata că nu exista vreunul dintre cazurile care împiedică exercitarea acțiunii penale prevăzute la art. 16 alin. (1) şi sunt indicate numele persoanelor ce se presupune că ar fi săvârşit infracţiunea ce face obiectul sesizării, organul de urmărire penala dispune obligatoriu începerea urmăririi penale cu privire la faptă şi făptuitori. Toate probele administrate în această perioadă, fără respectarea acestor condiții sunt nule absolut și nu pot fi utilizate împotriva persoanei a cărei identitate era indicată la data administrării lor.

Art. 307 se modifică și va avea următorul cuprins:
Aducerea la cunoștință a calității de suspect
(1) Persoanei care a dobândit calitatea de suspect i se aduc la cunoştinţă, înainte de prima sa audiere, această calitate, fapta pentru care este suspectată, cu descrierea tuturor elementelor constitutive ale acesteia și a probelor din care rezultă săvârșirea faptei, încadrarea juridică a acesteia, drepturile procesuale prevăzute la art. 83, încheindu – se în acest sens un proces – verbal. Lipsa acestor elemente atrage nulitatea absolută a calității de suspect.
(2) Atunci când sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 305 alin. (1)* și persoana față de care există bănuiala rezonabilă este cunoscută, organul de urmărire penala va aduce la cunoştinţă, de îndată, calitatea de suspect, sub sancţiunea nulităţii absolute a tuturor actelor de urmărire penală efectuate cu încălcarea acestei prevederi față de aceasta după aflarea identității persoanei.”

Explicația legiuitorului: S-a propus modificarea prevederilor art. 305 şi 307 referitoare la condiţiile în care se poate dispune începerea urmăririi penale, în sensul că se evită abuzurile prezente în care organul de urmărire penală, deşi ştie cine este prezumtivul făptuitor, alege să nu înceapă urmărirea penală cu privire la aceasta, pentru a administra SINGUR ce probe doreşte, fără a asigura prezenţa avocatului suspectului. Nu aceasta a fost voinţa legiuitorului atunci când a reglementat această procedură. Ca atare, s-au prevăzut condiţii clare când se începe urmărirea penală cu privire la faptă şi făptuitor.

(…)

Pentru evitarea unor acuzații informe, care nu reprezintă fapte penale, se impune ca procurorul să descrie fapta penală, în elementele sale constitutive și să precizeze care sunt probele pe care se sprijină acuzația, pentru a putea să își formuleze apărările în mod efectiv.

Poziția DNA: Modificarea art. 307 alin. 2 Cod procedură penală va obliga procurorii ca imediat după înregistrarea unei sesizări care privește o persoană determinată să o anunțe pe aceasta și să îi permită să asiste la actele efectuate. În acest mod, nu vor mai putea fi administrate mijloace de probă care presupun confidențialitate, precum înregistrările telefonice sau ambientale, percheziții domiciliare sau informatice ori prinderi în flagrant.

La art. 83, după litera b) se introduc două noi litere, literele b1) și b2), cu următorul cuprins (referitor la drepturilor inculpatului)
b1) dreptul să participe la audierea oricărei persoane de către judecătorul de drepturi şi libertăţi, să formuleze plângeri, cereri, memorii și obiecțiuni;
b2) poate solicita să fie încunoştinţat de data şi ora efectuării actului de urmărire penală ori a audierii realizate de judecătorul de drepturi şi libertăţi. Încunoştinţarea se face prin notificare telefonică, fax, e-mail sau prin alte asemenea mijloace, încheindu-se în acest sens un proces-verbal. Absența sa nu împiedică efectuarea actului.

Explicația legiuitorului: Este necesar ca inculpatul să aibă dreptul de a participa la efectuarea oricărui act de urmărire penală la care dorește să participe în cursul urmăririi. Astfel, acesta este cel care cunoaște cel mai bine circumstanțele faptei și poate să exercite efectiv apărări, având în vedere că avocatul nu știe ce cunoaște un martor și ce ar putea fi acesta întrebat astfel încât să fie aflate cât mai rapid și mai corect circumstanțele faptelor săvârșite.

Poziția DNA: Modificarea art. 83 Cod procedură penală care dă dreptul suspectului și inculpatului să asiste la audierile martorilor va îngreuna efectuarea urmăririi penale, având în vedere că în numeroase situații martorii vor fi intimidați de prezența autorului infracțiunii, mai ales în situațiile în care se află în relație de subordonare față de acesta, cum se întâmplă în situația infracțiunilor de abuz în serviciu și corupție. În prezent, legea dă dreptul avocatului să asiste la aceste audieri, garanție absolut suficientă pentru a dreptul la apărare al persoanei cercetate;

La art. 267, alin. (2) se modifică și va avea următorul cuprins:

(2) Organele administraţiei de stat care deţin baze electronice de date sunt obligate să colaboreze cu procurorul sau cu instanţa de judecată în vederea asigurării accesului direct al acestora la informaţiile existente în bazele electronice de date, în scopul comunicării actelor de procedură sau a aducerii cu mandat la desfăşurarea procedurilor, în condiţiile legii. Este interzis organelor administrației de stat să furnizeze date și informații din bazele electronice de date la care părțile, experții parte sau avocații părților nu au asigurat accesul, pentru garantarea principiului egalității de arme.

Explicația legiuitorului: Se impune a garanta egalitatea de arme între acuzare și apărare. Având în vedere că organele de cercetare pot accesa baze de date cu diferite organe, cu care au protocoale de colaborare, se impune ca, pentru a se putea apăra de cele rezultate din accesarea acelor baze de date, să poată fi utilizate numai baze de date care sunt accesibile și părților, avocaților ori experților lor parte. În caz contrar, datele pretins obținute nu pot fi verificate și nici stabilită veridicitatea și realitate acestora ori dacă nu cumva în acele baze de date nu există alte informații ce ar putea schimba complet situația.

Poziția DNA: Prin modificarea art. 267 alin. 2 Cod procedură penală, procurorii vor fi privați de un instrument indispensabil în investigarea infracțiunilor și anume accesul rapid la informații pentru a putea acționa eficient pentru descoperirea faptelor. Trebuie menționat că orice instituție este obligată să comunice organelor de urmărire penală orice informații necesare în cadrul unei anchete, iar prin accesul la bazele de date crește doar viteza de reacție pentru identificarea rapidă a autorilor unei infracțiuni. Nu poate fi condiționat accesul procurorului și al polițistului la instrumente investigative de acordarea aceluiași drept și autorilor infracțiunilor. Dreptul la apărare presupune garanții pentru persoana cercetată, nu tăierea instrumentelor la care are acces organul de urmărire penală, pentru a-l împiedica să descopere infracțiunile săvârșite;

La articolul 273, după alin. (3) se introduce un nou alineat, alin. (4), cu următorul cuprins:
(4) Nu constituie infracțiune refuzul de a face declarații prin care persoana se auto-incriminează, refuzul de declara în sensul solicitat de organele judiciare, modificarea declarației care a fost dată prin exercitarea unor presiuni de orice fel asupra martorului și nici simpla divergență de mărturii în cadrul unui proces, dacă nu există probe directe din care să rezulte caracterul mincinos și de rea-credință, al acestora.

Explicația legiuitorului: Prin modificarea acestui articol se intenționează introducerea unei clauze de impunitate pentru martorul care refuză să facă declarații incriminatoare mincinoase, să declare în sensul celor sugerate sau dorite de organul de cercetare penală, să declare în sensul auto-inciminării sale sau care, după ce sau exercitat presiuni asupra sa în faza de urmărire penală, își schimbă declarația în faza de judecată, declarând în sensul realității săvârșirii faptelor. De asemenea, se impune a fi delimitată mărturia mincinoasă de mărturii divergente în cursul unui proces. Astfel, este posibil ca în cadrul unui proces să existe declarații care se contrazic sau care par procurorului a fi divergente cu probatoriul, însă aceste aspecte sunt normale în cursul unor cercetări, deoarece un martor poate reține ceva și un altul altceva sau poate aprecia o situație într-un fel și un altul într-o altă manieră. Or, nu poate constitui mărturie mincinoasă simpla apreciere a procurorului că o persoană nu are declarații concordante cu unii inculpați sau cu alți martori, dacă nu există vreo probă din care să rezulte reaua-credință a acestuia.

Poziția DNA: Modificarea art. 273 Cod procedură penală dezincriminează practic infracțiunea de mărturie mincinoasă, cu efect inclusiv asupra tuturor cauzelor aflate pe rol având ca obiect această infracțiune, prin aplicarea principiului legii penale mai favorabile. Va fi extrem de dificilă, chiar imposibilă aflarea adevărului, în condițiile în care martorii vor ști că pot minți fără să aibă nicio consecință, având impunitate;

La articolul 542 alineatul (1) se modifică și va avea următorul cuprins:
(1) În cazul în care repararea pagubei a fost acordată potrivit art. 541, precum şi în situaţia în care statul român a fost condamnat de către o instanţă internaţională pentru vreuna dintre cauzele prevăzute la art.4, art.538 şi art. 539, acţiunea în regres pentru recuperarea sumei achitate trebuie îndreptată împotriva persoanei care a provocat situaţia generatoare de daune.

Explicația legiuitorului nu există în cea mai recentă formă consolidată a amendamentelor
Poziția DNA: Modificarea art. 542 Cod procedură penală introduce o răspundere obiectivă a magistratului, în toate situațiile, pentru că acțiunea în regres nu mai este condiționată de dovedirea relei credințe sau a gravei neglijențe, așa cum este în reglementarea actuală;

La articolul 542 după aliniatul (1) se introduce un nou alin. (11), cu următorul cuprins:
(11) Fapta persoanei care cu rea-credinţă sau gravă neglijenţă a comis una din acţiunile care au condus la situaţia generatoare de daune constituie abuz în serviciu şi se pedepseşte conform art. 297. alin. (1).

Explicația legiuitorului nu există în cea mai recentă formă consolidată a amendamentelor

Poziția DNA: Introducerea art. 542 alin. 11 Cod procedură penală reglementează o nouă formă a infracțiunii de abuz în serviciu, doar pentru magistrați și incriminează inclusiv săvârșirea faptei din culpă indiferent de natura obligației încălcate. Această formă a infracțiunii de abuz în serviciu reprezintă o discriminare evidentă față de toate celelalte categorii sociale care sunt sancționate doar dacă acționează cu intenție și doar dacă încalcă prevederi dintr-o lege;

La articolul 364, după alineatul (6) se introduc două noi alineate, alin. (7) și (8), cu următorul cuprins:
(7) Persoana poate fi condamnată în lipsă numai dacă a fost citată legal pentru fiecare fază a judecății sau a intrat prin alte mijloace oficiale în posesia unor informații cu privire la locul și data procesului, a fost informată despre posibilitatea pronunțării unei hotărâri în lipsă, precum și dacă a fost reprezentată de un avocat ales sau desemnat din oficiu și a beneficiat de apărare corespunzătoare în cadrul procesului.
(8) Procedura de punere în executare a unei hotărâri definitive pronunțate în lipsa inculpatului poate fi declanșată numai dacă i s-a comunicat hotărârea și numai după ce a fost informat în mod expres cu privire la dreptul la o nouă procedură de judecată sau la o cale de atac, la care are dreptul să se prezinte și care permite o nouă stabilire a fondului cauzei, inclusiv examinarea unor probe noi care pot conduce la schimbarea hotărârii inițiale, respectiv dacă persoana în cauză declară în mod expres că nu contestă decizia sau nu solicită o nouă procedură de judecată ori nu introduce o cale de extraordinară de atac în termen de 30 de zile de la primirea informației legate de hotărâre.

Explicația legiuitorului nu există în cea mai recentă formă consolidată a amendamentelor

Poziția DNA: Prin modificarea art. 364 Cod procedură penală devine practic imposibilă condamnarea în lipsă a unei persoane;

La art. 335, alin. (1) se modifică și va avea următorul cuprins:
(1) Dacă procurorul ierarhic superior celui care a dispus soluția constată că au apărut fapte sau împrejurări noi din care rezultă că a dispărut împrejurarea pe care se întemeia clasarea ulterior, dar nu mai târziu de 6 luni de la data la care a luat cunoștință de apariția faptei sau împrejurării noi, infirmă ordonanța și dispune redeschiderea urmăririi penale. Dispozițiile art. 317 se aplică în mod corespunzător. Redeschiderea este supusă confirmării, potrivit alin. (4).

Explicația legiuitorului: Se propune limitarea în timp a dreptului procurorului ierarhic superior de a infirma soluția de clasare a procurorului care a desfășurat cercetarea, în absența unor probe noi, având în vedere că starea de incertitudine cu privire la vinovăția sau nu a unei persoane nu poate dura o perioadă de timp nelimitată. Astfel, orice procuror ierarhic are obligația ca, în termen de 6 luni de la pronunțarea soluției, să se asigure că acea soluție este legală și, în absența unor noi probe, soluția va rămâne definitivă în privința acelei fapte.

Poziția DNA: Prin modificarea art. 335 Cod procedură penală, o soluție inițială de clasare nu va mai putea fi infirmată după 6 luni, chiar dacă ar apărea probe noi care ar dovedi că persoana a săvârșit în realitate infracțiunea pentru care a fost cercetată. Există numeroase situații în care sunt descoperite noi mijloace de probă după dispunerea unei soluții de clasare în cauze care vizează infracțiuni dintre cele mai grave, însă autorii acestor fapte nu vor mai putea fi trași la răspundere penală;

La articolul 223, alineatul (2) se modifică şi va avea următorul cuprins:
(2) Măsura arestării preventive a inculpatului poate fi luată şi dacă din probe rezultă suspiciunea rezonabilă că acesta a săvârșit o infracțiune intenționată contra vieții, o infracțiune prin care s-a cauzat vătămarea corporala sau moartea unei persoane, o infracțiune contra securității naționale prevăzută de Codul penal si alte legi speciale, o infracțiune de trafic de stupefiante, trafic de arme, trafic de persoane, de terorism şi care vizează acte de terorism, falsificare de monede ori alte valori, șantaj, viol, lipsire de libertate, ultraj, ultraj judiciar sau o altă infracțiune comisă cu violență si, cumulativ, pe baza evaluării gravitații faptei, a modului si a circumstanțelor de comitere a acesteia, a anturajului şi a mediului din care acesta provine, a antecedentelor penale si a altor împrejurări privitoare la persoana acestuia, se constata ca privarea sa de libertate este absolut necesara pentru înlăturarea unei stări de pericol concret pentru ordinea publica.

Explicația legiuitorului nu există în cea mai recentă formă consolidată a amendamentelor.

Poziția DNA: Prin modificarea art. 223 alin.2 Cod procedură penală nu vor mai putea fi arestați preventiv autorii infracțiunilor de corupție, evaziune fiscală, spălare de bani, chiar dacă lăsarea lor în libertate ar prezenta pericol pentru ordinea publică. Mai mult, nu vor mai putea fi arestați preventiv autorii infracțiunilor contra capacității de apărare a României, infracțiuni de genocid, contra umanității și de război, dacă comit aceste infracțiuni fără violență. Prin această modificare se realizează o discriminare evidentă între autorii acestor fapte și cei ai unor infracțiuni mai puțin grave (falsificare de monedă) și se poate da naștere unei stări de insecuritate în societate.

La articolul 139, alineatul (3) se modifică şi va avea următorul cuprins:

(3) Înregistrările prevăzute în prezentul capitol, efectuate de părţi, constituie mijloace de probă când privesc propriile convorbiri sau comunicări pe care le-au purtat cu terţii.

Explicația legiuitorului: Se impune modificarea dispozițiilor art. 139 referitoare la supravegherea tehnică în sensul că doar înregistrările efectuate de părți pot constitui mijloace de probă atunci când privesc propriile convorbiri sau comunicări pe care aceștia le-au purtat cu terții, în principal cele în apărare. Legea nu trebuie să permită și să legitimeze comportamente de genul: o persoană înregistrează o terță persoană în scopul de a o determina ulterior la un anume tip de atitudine, sau poartă o discuție despre un terț și conduce discuția astfel încât acreditează ideea că terțul a săvârșit o faptă penală, iar ulterior prezintă această înregistrare organelor de urmărire penală, integral sau parțial, pentru a obține diverse beneficii judiciare sau în scop de răzbunare.

Poziția DNA: Modificarea art. 139 Cod procedură penală vor duce la eliminarea, dintre mijloacele de probă, a înregistrărilor realizate cu respectarea legii, ceea ce va îngreuna dovedirea infracțiunilor;

La articolul 168, după alineatul (15) se introduce un nou alineat, alineatul (151) cu următorul cuprins:

(151) Datele obţinute dintr-un sistem informatic sau dintr-un sistem de stocare a datelor informatice care nu au legătură cu infracţiunea pentru care se efectuează urmărirea penală și pentru care a fost autorizată percheziția în acea cauză se şterg definitiv din copiile efectuate în baza alin. (9) şi nu pot fi folosite în alte cauze penale și pentru dovedirea altor fapte.

Explicația legiuitorului: Norma propusă este o reglementare care prevede în mod expres faptul că datele care nu privesc infracțiunea pentru care se efectuează cercetări trebuie distruse. Este o formă de protecție a drepturilor persoanei privind viața sa privată, astfel încât abuzurile să poată fi prevenite. Acele date sunt obținute fără a exista mandat și de obicei se folosesc diverse pretexte pentru a se face percheziții abuzive, fie pentru fapte inexistente, fie la persoane din apropierea unor persoane vizate în mod real, în speranța că vor fi găsite indicii despre săvârșirea unor fapte de către alte persoane sau de alte fapte de persoana vizată. Mai mult, aceste materiale pot fi folosite în scop de intimidare, pentru obținerea unor probe împotriva unor persoane țintite, cu încălcarea loialității obținerii probelor.

Poziția DNA: Modificarea art. 168 Cod procedură penală va duce la imposibilitatea de a folosi, într-o altă cauză, rezultatele unei percheziții informatice și va îngreuna dovedirea unor infracțiuni, fără nici un argument obiectiv. Nu se poate justifica excluderea unor probe care au fost administrate cu respectarea legii și în baza autorizației unui judecător;

La articolul 4, după alineatul (2) se introduc două noi alineate, alin. (3) și (4) cu următorul cuprins:

(3) În cursul urmăririi penale și al judecării cauzei în procedură de cameră preliminară sunt interzise comunicările publice, declarațiile publice precum și furnizarea de alte informații, direct sau indirect, provenind de la autorități publice sau orice alte persoane fizice sau juridice referitoare la faptele și persoanele ce fac obiectul acestor proceduri. Încălcarea acestei obligații reprezintă infracțiune și se pedepsește, potrivit legii penale.

(4) În cursul procesului penal este interzisă prezentarea publică a persoanelor suspectate de săvârșirea unor infracțiuni purtând cătușe sau alte mijloace de imobilizare sau afectate de alte modalități de natură a induce în percepția publică că acestea ar fi vinovate de săvârșirea unor infracțiuni.

Explicația legiuitorului: Pentru respectarea prezumției de nevinovăție este necesar ca persoanele împotriva cărora se derulează proceduri judiciare nepublice față de care nu se pot apăra public, să nu fie acuzate în mod public de săvârșirea unor posibile infracțiuni. Acest lucru ar putea fi făcut numai după ce dosarul devine public și într-o formă cenzurată de un judecător, astfel încât acuzațiile formulate pe de o parte să nu fie de natură a influența martorii în declarațiile lor și pe de altă parte să dea posibilitatea celui acuzat public să se apere cu probe pertinente, care pot fi făcute publice. De altfel, în Cauza Morice vs. Franta, în care CEDO a statuat că o persoană acuzată în mod public își poate face apărări publice fără restricții. De asemenea, se impune ca persoanele care sunt arestate preventiv să nu fie arătate public purtând cătușe sau alte mijloace de restrângere a libertății lor, pentru a nu le fi afectată prezumția de nevinovăție. În cauza Popovi vs. Bulgaria CEDO a reținut că prezentarea încătușată a unei persoane încalcă prezumția de nevinovăție și viața privată (art. 8 CEDO).

Poziția DNA: Introducerea art.4 alin.3, 4 Cod procedură penală realizează o evidentă discriminare între autorii unor infracțiuni și dreptul publicului de a avea acces la informații de interes public. Aceste reglementări contravin jurisprudenței constante a Curții Europene a Drepturilor Omului (CEDO), Recomandării (2003) 13 a Comitetului Miniștrilor al Consiliului Europei, Rezoluției nr.428/1970 adoptată de Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei privind obligația statelor de a asigura accesul oricărei persoane interesate și mass-media la informații de interes public. Cercetările efectuate în cauze de corupție, spălare de bani, evaziune fiscală, cauze de violență etc reprezintă informații de interes public, așa încât, restricția echivalează cu încălcarea dreptului publicului de a avea acces la informații publice.