Andreea Petrut

”Dispariția UEFISCDI va crea confuzie”. UBB Cluj se alătură universităților care luptă pentru salvarea UEFISCDI

”Eventuala dispariție a UEFISCDI va crea confuzie, fiind afectate atât fondurile, cât şi modalităţile de aplicare şi transparenţa acestora. În loc să se îmbunăţească situaţia, ne întoarcem în urmă cu câţiva ani”, a declarat pentru România Curată Dan Lazăr, prorector pentru finanțare al Universității Babeș-Bolyai UBB) Cluj.

Dan Lazăr susține că UBB a avut o relație bună cu UEFSCDI. ”Singura plângere este la nivelul fondurilor alocate, banii sunt insufienţi, însă asta nu ţine de ei, dar în ceea ce priveşte modul de administrare al fondurilor nu există nemulţumiri, acest proces s-a realizat la standarde europene”, a declarat prorectorul clujean. Aceasta a mai spus că o eventuală reorganizare a UEFISCDI va duce la o limitare a accesului cercetătorilor români la granturi și a colaborării lor cu cercetătorii străini.

UBB a remis ieri și o poziție oficială legată de desființarea UEFISCDI.

”Universitatea Babeș-Bolyai susține poziția celor două universități partenere din cadrul Consorțiului Universitaria, Universitatea București și Universitatea de Vest din Timișoara, de a păstra actuala formă de organizare a Unității Executive pentru Finanțarea Învățământului Superior, a Cercetării, Dezvoltării și Inovării (UEFISCDI).

În forma actuală, UEFISCDI este o instituție puternică, organizată după modele și standarde europene. Considerăm că cercetarea românească are nevoie de predictibilitate și de sporirea finanțării. Orice modificare care afectează independența și setul de bune practici ale UEFISCDI poate destabiliza echilibrul fragil în care se află cercetarea românească, având un impact negativ asupra competitivității mediului academic românesc.

Poziția Universității Babeș-Bolyai vine să consolideze ideea că orice restructurare a UEFISCDI nu are voie să iasă din parametrii modelelor similare, de la nivel european, astfel încât să asigure transparență, eficiență și evitarea conflictelor de interes în gestionarea banului public.

Accesul la finanțarea cercetării trebuie să fie realizat exclusiv pe baze competitive, luând în calcul standardele internaționale specifice fiecărui domeniu de cercetare științifică.”

***

UEFISCDI a fost la un pas de a fi desființată la începutul acestei săptămâni. Pe ordinea de zi a ședinței de marți s-a aflat proiectul de lege pentru respingerea adoptării OUG nr. 74/2010, care ar fi echivalat cu desființarea UEFISCDI. Proiectul de lege primise avizul pozitiv (pentru respingere) din partea Comisiei de învățământ a Senatului, condusă de Ecaterina Andronescu. La sugestia România Curată, senatorii au fost contactați de către cercetători, profesori universitari, cititori. Ilie Sârbu, liderul grupului PSD de la Senat a menționat aceste apeluri când a propus întoarcerea proiectului de lege la comisii pentru ”clarificări” (detalii aici).


Donează și susține-ne acțiunile pentru bună guvernare!

Fondurile colectate susțin bătăliile pe care le ducem în justiție, administrarea aplicației Ia Statul La Întrebări, dar și programele prin care monitorizăm serviciile și instituțiile publice.


Vino în comunitatea noastră de bună guvernare!

Abonează-te la newsletterul România Curată. Vei primi pe e-mail articolele și campaniile noastre și ne poți răspunde la adresa de contact cu sugestii, sesizări sau cu propriile tale articole pentru publicare.

Articole recente

Recomandări

4 thoughts on “”Dispariția UEFISCDI va crea confuzie”. UBB Cluj se alătură universităților care luptă pentru salvarea UEFISCDI

  1. George Petrineanu

    Adică „derută”, nu „confuzie”.
    Cred că se face o confuzie intre cele două.

    Reply
  2. sevar

    Desființarea UEFISCDI va fi victoria semi- și nuli-docților în ofensiva lor pentru distrugerea a tot ce înseamnă cultură fiindcă cultura nu numai că nu le aduce bani dar le și micșorează sursele. Mai mult, un electorat cult nu poate fi manevrat așa de ușor ca unul prost. Cultura, Educația, Sănătatea sunt cele trei ținte predilecte a oricărui regim politic asupra cărora sunt îndreptate armele. Când se fac reduceri bugetare toți ochii privesc spre aceste trei ținte, de acolo se taie.Și când sunt excedente, cazuri rarisime dealtfel, ele sunt ultimele care mai primesc câteva firimituri de la ospățul bugetar de orice culoare ar fi el. Este regulă generală! Jos cultura! Din păcate cei care militează pentru cultură sunt minoritari.

    Reply
  3. Pinno

    Domnilor si Doamnelor!

    1. Este o foame de bani extraordinara la nivelul lacomiei politrucilor. Mai ales ca acum au vazut Renoir-uri si lingouri!
    2. Veleitarii s-au ras pe bot de un mecanism corect de alocare a banilor pentru cercetare.
    3. DNA sta cu ochii pe afacerile lor (toti politrucii din universitati au afaceri, mai mult sau mai putin vizibile). Scuze daca exista exceptii.
    4. Ce este de facut? JOS FUNERIU si sa aloce fondurile un organism politic. Evrika!

    Nici o lege, OUG de la noi NU se fac pentru mersul mai bun al vreunui domeniu. Totul are o dedicatie.

    Chapeau pentru adevaratii ziaristi care descopera mizeriile din guvernarile noastre ticaloase.

    Deci „scrieti baieti, numai scrieti!”

    Reply
  4. Dan Lazar

    Domnule Petrineanu, conform DEX, confuzie = lipsa de orientare (in diverse probleme). Prin desființarea UEFISCDI nu știm cum si cui sa ne adresam!

    Reply

Dă-i un răspuns lui sevar Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *