M-am hotărât să scriu acest text în condiţiile în care, la fiecare schimbare ministerială, fiecare grup încearcă să-şi impună propria versiune de înţelegere a mediului educaţional. Cred că intenţia este bună în toate versiunile, dar realizarea este adesea defectuoasă, deoarece fiecare crede că este singurul care deţine adevărul.
Astăzi voi vorbi succint despre masteratul didactic. Analiza mediului preuniversitar nu reprezintă preocuparea mea constantă/centrală, dar am fost implicat în diverse programe şi politici în domeniu, iar masteratul didactic mă interesează mai ales în condiţiile în care se intersectează cu modul în care concepem programele universitare. Aşadar, fac consideraţiile de mai jos mai mult cu rol de problematizare decât de propuneri/soluţii, pornind de la discuţii pe care le-am avut cu colegii din domeniu şi de la ceea ce ştiu că funcţionează în mediul educaţional american.
Am spus mereu că gândirea noastră în reformele din România este adesea grevată de o logică hegeliană incompletă. Într-o logică hegeliană orice teză are o antiteză, din acestea rezultând o sinteză care devine apoi o nouă teză şi evoluţia continuă. Din păcate noi parcă suntem blestemaţi să sărim din teză în antiteză, fără să ajungem la sinteze. Aşa am făcut în mediul educaţional „reforme ale reformelor”, fără să generăm sinteze de valoare.
Este clar că în ceea ce priveşte formarea personalului didactic pentru învăţământul preuniversitar actualul sistem (teza) nu este performant de unul singur. Dar justifică asta trecerea în antiteză şi anume să mizăm totul pe masteratul didactic (antiteza)? Eu cred că nu, şi iată de ce:
- Masteratul didactic nu este standardul unic folosit în ţările vestice/occidentale pentru pregătirea cadrelor didactice din învăţământul preuniversitar, iar în unele (ex. SUA) nici măcar un standard principal.
- Dacă angajăm masteratul didactic ca standard unic de acces în mediul preuniversitar (la nivel de gimnaziu/liceu), evident că un fizician care termină trei ani de licenţă în fizică şi care urmează apoi un masterat de specialitate în fizică nu va mai urma şi un masterat didactic şi, în consecinţă, nu va putea preda elevilor. Dar oare elevii de liceu nu ar merita să aibă profesori pregătiţi în specialitate la nivel de master?
- Să nu uităm că masteratul de azi era prins în licenţa veche (de dinaintea trecerii la Sistemul Bologna), aşa că în trecut mereu elevii aveau acces la profesori pregătiţi 4/5 ani în specialitate. Aşadar, pregătirea slabă de azi a profesorilor nu derivă doar din ceva intrinsec actualului sistem de pregătire – care era bun în trecut -, ci mai ales din faptul că acesta nu s-a adaptat unui nou input: licențiați cu 3 ani, nu cu 4/5 ani de pregătire în specialitate. În consecință, dacă actualul sistem era performant pentru licențiați cu 4/5 ani de pregătire în specialitate, este clar că nu este adecvat pentru cei cu 3 ani de pregătire în specialitate.
Acestea fiind spuse, eu cred că nu trebuie să gândim din nou dihotomic, sărind din teză în antiteză. Mai ales că aici există o serie de interese universitare şi financiare (ex. Cine organizează masteratul didactic? Facultăţile de profil vs. universitatea prin DPPD?), care ne pot influența judecata pentru a găsi cea mai bună soluţie, afectând astfel, poate fără să vrem, din nou educaţia elevilor.
Şi eu cred că masteratul didactic poate să fie calea principală de profesionalizare a învăţământului preuniversitar, dar nu o cale unică. Aşadar, trebuie gândite traiectorii diferite de acces la profesura din învăţământul preuniversitar, astfel încât şi studenţii care optează după licenţă pentru un masterat de specialitate, nu pentru unul didactic, să poată, după o pregătire didactică adecvată asociată masteratului de specialitate, să predea la nivel preuniversitar. Chiar cred că un absolvent de masterat de specialitate poate aduce o plus valoare mediului preuniversitar, mai ales la nivel de liceu. Cum să se facă această pregătire pentru a fi echivalentă cu cea din masteratul didactic este o întrebare pentru specialiştii în domeniu, pe care o putem pune însă dacă devenim raţionali şi renunţăm să mai gândim dihotomic.
Am citit cu interes, fiindca sunt o absolventa de „masterat didactic”. Avand experienta DPPD-ului, care este singurul organism care iti da defapt dreptul sa profesezi, si a masteratului, pot spune ca primul este absolut inutil. Acolo sunt niste oameni platiti pentru nimic. In conditiile actuale, masteratul didactic este singura sansa reala si ar trebui ca fiecare disciplina in fiecare universitate sa aibe cate unul. Si nu, nu este deloc nevoie sa fii doctor in fizica sau matematica ca sa predai la liceu. Daca vrei sa faci performanta cu elevii, intr-un sistem flexibil ai putea oricand sa angajezi experti pentru a-i pregati pentru olimpiade internationale, de exemplu. Rolul profesorului la clasa nu este acela de a explica fizica cuantica.
Ca esenta cred ca spunem acelasi lucru: sistemul actual trebuie imbunatatit. Eu spun insa ca masteratul didactic trebuie sa fie calea principala, nu insa unica!
Nu ma refeream la doctori – desi ar fi ciudat ca un doctor intr-o stiinta sa poata preda la studenti, dar nu la elevi de liceu -, ci la masteranzi. Cred ca unui absolvent de masterat de fizica spree xemplu trebuie sa i se asigure modalitatea de a se instrui si didactic pentru a preda in preuniversitar, chiar daca nu are un masterat didactic.
Da, domnule profesor! In toata lumea sunt rute alternative de formare in cariera pedagogica. Precum si in alte domenii. Doar la noi se mai fabrica modele unice si obligatorii!
Trebuie sa spun si eu ca Masteratul didactic poate fi o cale de acces la catedra, dar nu singura. Apoi, adaug ca Masteratul didactic este un program de pregatire Pedagogica si va fi instalat in Departamentele de Educatie, ceea ce va declansa iar opozitia Facultatilor /Departamentelor de Stiinte.
La noi este greu sa duci la capat o modificare in educatie, deoarece se adopta jumatati de masura. In lume este limpede pentru ca pregatirea profesorilor se face in Facultati de Stiinte ale educatiei, in Schools of Education etc.
Ce ar zice omul de rand daca medicul s-ar forma la Politehnica…? Daca istoricul ar depinde de Facultatea de Biologie…? etc. Asa ceva se intampla la noi. Pedagogul este orice, chimist, fizician, jurist, de toate.
Este o confuzie neintalnita undeva in lume! Absolventi de orice fel au fost echivalati Pedagogi cu Licenta, inclusiv absolventi de liceu. Atunci… La ce bun un Masterat Didactic?
Toate cele bune, Domnule Profesor.
vchis
Da, ma bucur ca cu referire la traiectoriile diferite de cariera vedem lucrurile in mod similar. D
Cred ca diferentele de opinii provin din diferentele de experienta practica. In opinia mea, daca vrem distrugerea masteratului didactic, atunci musai il punem sub controlul DPPD-ului si al facultatilor de „educatie si psihologie”. Atunci o sa avem profesori care vor preda piramida lui Maslow in primul semestru din anul I si in primul semestru din anul II. Pentru ca domnii si doamnele din aceste departamente nu au experienta predarii unei discipline 20 de ore pe saptamana la 12 nivele de varsta diferite. In toata lumea asta exista didacticieni specializati, oameni care au creat o legatura intre practica si teorie. Didactica este un fel de teorie aplicata. De asta trebuie facuta de oameni care au experienta practica in domeniu. Sa ne imaginam „masteratul didactic” organizat de DPPD si facultatile de educatie si psihologie… Avand in vedere experientele din trecut, ar rezulta: didactica limbilor modern la un loc – adica, daca esti de la Franceza sau de la Engleza, nu conteaza – combinat cu religia, istoria si altele. Stiintele exacte in alt masterat, tot la un loc. Anul I – la toata lumea ar arata la fel, fiinca sunt aceeasi profesori la toate disciplinele, la ambele masterate – cu, probabil, teoria curriculumului si psihologia copilului mic…. Psihologia copilului mare, i.e. adolescentului, n-o mai facem, ca nu avem profi…. In concluzie, dumneavoastra aveti o viziune foarte frumoasa si flexibila asupra unei posibilitati, dar nu aveti in vedere problemele practice: pregatirea si experienta profesorilor care vor preda studentilor, posibilitatile departamentelor, „solutiile” care s-au gasit anterior si care fara gres vor vicia organizarea ulterioara a programelor institutiilor. Si, defapt, solutia reala, cred eu, ar fi o relaxare totala: facultatile care vor sa faca masterat didactic, sa faca ce vor ele… in trei-cinci ani vor vedea daca le-au fost angajati absolventii sau nu (presupunand ca si directorii de scoala primesc mai multa libertate printr-o schimbare a legislatiei). Dar asa ceva nu se va intampla niciodata in Romania, fiindca banutii trebuie sa se duca unde „trebuie”.
Sa zicem ca stiu caz in care asist.univ. X preda Didactica specialitatii si Managementul clasei de elevi, dar dumnealui nu a fost nici macar 1 an profesor de invatamant preuniversitar (titular/netitular, cu definitivat/grade/fara)
T.S.
,,să poată, după o pregătire didactică adecvată asociată masteratului de specialitate, să predea la nivel preuniversitar”. Bine, dar care ar fi aceasta pregatire adecvata si cum s-ar realiza? Sigur, Dv. nu dati solutii, de aceea cred ca tema trebuie discutata si specialistii sa dea raspunsul acestei intrebari printr-o solutie practica.
Sunt de acord ca problema este reala, invatamantul (licenta) de trei ani a fost gandita cuplata cu masteratul in specialitate care asigura completarea cunostintelor de specialitate. Consider ca masteratul de specialitate trebuie sa fie obligatoriu pentru profesorii de liceu. Pentru o solutie buna ar fi util sa studiati cum se rezolva problema in invatamantul universitar.
Masteratul didactic este clar ca poate fi o alternativa, fiind aici de acord cu domnul Profesor David! Dar ar fi necesar sa avem in minte urmatoarea intrebare 1. Care este strategia si cum vor fi consttuite planurile de invatamant pentru a avea garantia formarii de competente de specialitate si didactice, avand in vedere ca formarea prin modulul psihopedagogic pare a fi o mare iluzie de formare de competente didactice, fapt semnalat frecvent si cu dezamagire, atat de catre studenti, cat si de catre angajatori? 2. Daca masteratul didactic va fi la noi o cale academica de a obtine o calificare care nu numai ca nu va folosi nimanui prin lipsa de eficienta si viziune, ci va fi o alternativa de a alege sa nu iti formezi competente profesionale si transversale printr-un masterat profesional Atunci e din nou un mod frumos si tipic romanesc de a face sa para ca am reformat si ne -am compatibilizat pregatirea profesorilor cu trendurile internationale. 3. Personal cred, si sper sa ma insel, dar masteratele didactice prin felul in care nici macar nu sunt gandite cum vor functiona operational, dar se vor produce vor fi o alternativa romaneasca a formelor fara fond, insa vor constitui o alternativa facila pentru obtinerea unei diplome fara a urma calea unui masterat profesional. 4. Ar fi fost necesara o dezbatere serioasa, nu o reglementare legislativa impusa, exact cum s-a intamplat cu desfiintarea liceelor pedagogice si apoi revenirea la ele, cand totul a fost distrus?
De exemplu, in lumea anglo-saxona, exista si College of Physics pentru fizicieni si College of Education cu ‘Department of Physics axat pe formarea de profesori. Noi, la Facultatile de Stiinte facem profesori cu nazuinte de a lua Nobel Prize si nu stiu nimic despre cum sa ii faci pe copii sa inteleaga fizica si cum sa asimileze notiuni elementare. Cred ca asta ar fi solutia mai buna. Si iata, ca sunt multe cai… Dar cred ca prima ar fi redarea statutului social normal profesiunii de profesor/ invatator!
Masteratul didactic, ca oricare alt master, ar trebui sa presupună o formare inițială de nivel licență. Pe de altă parte, standardele actuale ale ARACIS de acreditare a unui master ar trebui modificate, pentru a veni în întâmpinarea numărului mare de potențiali solicitanți. Cred că ar mai trebui lămurit raportul acestui masterat cu alte studii masterale. Mai rămâne, în opinia mea, o problemă, cea a finanțării acestor studii. Programele de formare psihopedagogică actuale suferă din cauza subfinanţării.
Şi eu sper la o dezbatere publică serioasă, atât pe probleme de curriculum, cât și pe problemele legate de organizarea acestor masterate. Fac precizarea că actualele standarde ARACIS afirma destul de clar următoarele:
„În instituția de învățământ superior există un departament de specialitate cu profil psihopedagogic acreditat pentru furnizarea și gestionarea programelor de dezvoltare a competențelor profesionale ale cadrelor didactice din învățământul preuniversitar și superior. Atribuțiile acestuia sunt:
proiectează și organizează activități didactice și de cercetare privind formarea inițială și continuă a personalului didactic;
proiectează, organizează și coordonează masteratele didactice în domeniile în care instituția de învățământ superior are programe acreditate;” http://www.aracis.ro/uploads/media/Standarde_specifice_-_Stiinte_administrative__ale_educatiei_si_psihologie_2015.pdf, pag. 41.
Modulul pedagocic, cu durata de 2 ani care se facea pe vremuri (eu am absolvit chimia in 1976, apoi am mai facut studii postuniversitare de specializare in chimie analitica) era suficient de bun pentru a putea fi profesor de gimnaziu, liceu. E drept ca nu am profesat in acest domeniu, indreptandu-ma spre cercetare, dar ceea ce am invatat acolo m-a ajutat enorm in munca cu studentii, cu proprii mei copii (3 baieti) si in ajutorul pe care l-am dat altor copii de diferite varste (de la scoala primara pana la studenti) de a se pregati mai bine la diferite materii. Din pacate din ceea ce observ, in relatie cu modul in care se fac activitatile scolare, se recurge tot mai putin la invatarea prin descoperire, la conexiunile logice intre diferitele cunostinte, de la aceeasi materie sau materii diferite, munca diferentiata pe grupuri de elevi in functie de nivelul cunostinelor, realizarea unor lucrari sau macar subiecte de sinteza si mai ales pe feed-back-ul permanent (controlul efectuarii temelor, verificarea orala a cunostintelor, care are efect de dezinhibare si da obisnuinta de a vorbi in fata unui „public”, chiar daca acesta este clasa). Pe de alta parte exista si teama de a se consolida cunostintele prin repetarea unor tipuri de exercitii. Invatarea prin repetare nu inseamna pur si simplu memorare mecanica ci exersarea unor anumite teme (exercitii, mecanisme de gandire pentru a deveni mecanisme asumate automat, doar pe baza acestora poti ajunge la cunostinte superioare si capacitate de a opera apoi cu date si situatii noi). Cum poti de exemplu sa inveti orice (literatura, matematica, fizica , istorie etc.) daca in primii 2-3 ani de scoala nu ti-ai consolidat capacitatea de a scrie corect si atat de lizibil incat sa iti poti citi ulterior propriul scris, sau capacitatea de a citi rapid si coerent un text si sa si intelegi in acelasi timp ceea ce citesti. De aici si atati analfabeti functionali, sau atati specialisti sau uneori si doctori care nu stiu altceva decat search, coppy si paste.
Prin urmare nu lipsa pregatirii didactice este problema in invatamant, ci faptul ca programele mult prea aglomerate, cerintele mult peste nivelul mediu al claselor de elevi nu permit cadrelor didactice sa foloseasca metodele pe care le-ar putea aplica foarte eficient intr-un sistem normal, unde fiecare isi va gasi un loc in aceasta societate. Nu toti copii vor fi specialisti in IT, fizica nucreara sau nanotehnologii, pentru ca in primul rand nu toti au capacitatea. Dar in actualul sistem si cei care au capacitatea de multe ori sunt plafonati din cauza curriculei rigide.
In primele clase consider ca ar trebui sa se invete lucrurile de baza pentru o viata ulterioara, fie ca va fi vorba de o acivitate manuala repetitiva, fie de stiinta inalta sau de o activitate creativa si mai ales sa le cream copiilor bucuria de a invata si de a descoperi, nu sa le cultivam oroarea de scoala, inhibitia de protectie fata de avalansa de cunostinte seci si de teme pentru acasa impovaratoare. Sunt la tara copii ( din pacate unii ajunsi in clasa a VIII-a) care nu au vazut un muzeu, un spectacol de teatru de papusi sau cu actori, nu au fost niciodata la un concert de muzica clasica sau la un spectacol de opera, nu au citit o carte si de multe ori nu au avut un profesor calificat care sa le poata explica comprehensibil care este rolul cunostintelor dobandite in scoala. Sunt copii care nu au nici cea mai mica posibilitate de a primi ajutor la invatare din partea parintilor fie nestiutori de carte, fie dezinteresati. De asemenea scoala nu isi exercita nici rolul de educator, mizand pe cei 7 ani de acasa, dar nu in toate familiile formarea de acasa este benefica .
Consider deci ca modificarea, asa zisa reforma a invatamantului, ar trebui sa porneasca del rolul de baza cel de a forma pentru viata si abia apoi de a da cunostintele necesare pentru executarea unei profesii. Nu trebuie sa ne ascundem dupa o corectitudine politica falsa, nu toti suntem egali ca si capacitati, ceea ce trebuie sa asigure egalitatea de sanse pentru toti, indiferent de capacitati. Rostul scolii este sa dezvaluie talentele fiecaruia si sa-i indrume spre elevi spre calea unde vor avea maximum de performanta. Sa redam demnitatea fiecaruia si sa valorizam fiecare tip de activitate. Si mai ales sa nu ne temem de diferentierea invatamant de masa si invatamant pentru elite (selectand pe cei cu capacitati exceptionale si ajutandu-i sa se dezvolte), altfel vom ajunge la o societate trista de alienati, unii care nu pot ajunge la standardele impuse (si care oricum nu le folosesc in viata de zi cu zi) si altii carora li se frang aripirile si nu sunt lasati sa „zboare” catre sferele la care ar putea junge. Aceasta e si cauza pentru care micile genii pleaca spre tari in care exista o gandire normala, pentru care ne zbatem intr-o terna mediocritate, punctata doar de „smecheri” si de obraznici, care au un sistem de valori fals .
Acum 20 de ani am intrat in învățământ cu „pregătire universitară pentru a fi profesor de socio-umane” egală cu zero. Motive- la facultate conta să reproduci cursul și să predai niște planuri de lecții pe care nu le citea nimeni, nici profesorul de la scoală (că nu îl interesa să pregătească concurența viitoare- nu am să uit acest argument) și nici cel de la facultate, pentru că nu-l interesa și nici nu știa ceva despre programa școlară.
Am învățat din propriile greșeli, am mers la traininguri. După definitivat am fost întrebată dacă primesc studenți în practică. Atunci se impuneau 10 ore asistență, 5 predare. Atitudinea prof de la universitate a ramas aceeași.
Acum 5 ani am avut ultima generație. Am avut probleme -m-am trezit ca mi se trimit 20 de studenți! iar refuzul meu a stârnit uimire, argument- dar te plătim! Că e imposibil să predea 5 ore 20 studenți în 2 luni (72 ore) nu e relevant. Când m-am întâlnit cu studenți care vroiau să negocieze totalul de ore, care vroiau să îmi dea cadouri ca să le pun ștampilă pe portofolii copy-paste și am refuzat să îi mai primesc, cei de la universitate au decis să nu mai lucreze cu mine.
Pe de o parte m-am bucurat. Pe de altă parte mă uit la colegii mei tineri și văd ce nepregătiți -pentru meseria asta grea- sunt și regret ca nu functioneaza sistemul.
În concluzie, atitudinea este greșită. Nu îmi pot imagina cum s-ar rezolva acesta problema, prin masterul pedagogic.
Crezi dumneata ca ce n-au facut liceul si facultatea …face masteratul? Poate dupa ce pleaca din zonele respective cei cu „Inchei citatul, incep cititul”! Ce poate oferi un prof care vorbeste-uneori si aiurea- la 200 oameni cu niste casti pe urechi, cu ochii pe telefon , Facebook? Cand acolo, la master nu simulezi , pe grupuri mici, activitatea la clasa….BASCA DEVENIRE! Am primit la practica pedagogica niste nulitati! Se laudau ca ele imi vor lua locul! Haaaaaa, haaaa, haaaa! Dupa ce mai pleaca si aceia care trudesc de ani buni ….fiindca se uita la copii ca la OAMENI…praf si pulbere va fi! Doar aceasta se vrea!Aaaaa si banii de taxa…in rest!
Pingback: Analfabeții PISA. Șocul de care școala românească are nevoie | Profit 24 TV