Călin Dejeu

Despre Defileul Jiului, în Danube News

Curtea Constituțională a amânat pe 14 septembrie dezbaterile privind proiectul toxic de lege pentru modificarea OUG 57/2007, proiect care vizează, ca vârf de lance, distrugerea Defileului Jiului. 

În paralel cu lupta din țară pentru salvarea parcului național, proiectul hidroenergetic din Defileul Jiului are parte de o mediatizare internațională considerabilă. Cel mai recent articol a apărut în Danube News.

Din păcate pentru noi, Jiul este „de partea greșită a Dunării”. Îmi vine să-l compar cu românii timoceni, la fel de amenințati ca Jiul, pentru că sunt „de parte greșită a Dunării”. Doar că la români, spre deosebire de râuri, partea greșită a Dunării este invers. Ironic este că singurul partid care mai zice câte ceva de românii timoceni militează în paralel pentru secarea Jiului.

De ce spun că Jiul este de partea greșită a Dunării? Pentru că dacă Jiul ar fi fost la sud de Dunăre, afluent de dreapta, ar fi avut o mediatizare mult mai intensă și un sprijin internațional masiv. Râurile de la sud de Dunăre se bucură de o intervenție intensă a comunității internaționale, prin ”Save the Blue Heart of Europe”, și nu numai.

Noi, cu rămășițele noastre de râuri, care au mai scăpat miraculos de obsesia hidroenergetică a lui Ceaușescu, suntem cam ignorați. 

Defileul Jiului chiar nu merită să fie ignorat, Jiu și versanții cu păduri virgine formează unul dintre cele mai spectaculoase peisaje din Europa.

Chiar fără a fi prins în ”Save the Blue Heart of Europe”, Jiul și pericolul iminent la care lipsa statul de drept îl supune au făcut înconjurul lumii. Poate că mediatizarea internațională îi dă o șansă în plus, așa că voi aminti câteva elemente.

Cercetătorii au publicat despre impactul catastrofal al proiectului hidroenergetic din Defileul Jiului în 2017.

Apoi cea mai prestigioasă publicație științifică din lume, Science, a popularizat cazul.

Foarte mult a ajutat faptul că Radio România Internațional a accentuat penetrarea subiectului în publicul țărilor vecine, traducând articolul despre cazul Defileului Jiului în mai multe limbi, chiar și în ucraineană.

Balkan Insight a scris despre decizia judecătorească istorică din decembrie 2017, care a anulat autorizațiile de construire ilegale.

România, prin oprirea unui proiect ilegal în ciuda stadiului destul de avansat al lucrărilor, putea să reprezinte un exemplu pozitiv, să își întărească imaginea în zona, mai ales față de populația din statele non UE. Ajunsesem cu cazul Jiului să apărem ca exemplu pozitiv chiar și în Slovenia, o performanță pe care nici nu o visam.

Dar din păcate clica politică, chiar mai coruptă decât în trecut, a reușit să răstoarne situația și ajungem din nou, prin insistențele în sensul distrugerii parcului național, un șocant exemplu negativ. Chiar și în Albania este clar că statutul de parc național salvează un râu, de unde campania gigantică, fara precedent, pentru ca râul Vjosa (Băiasa) să fie inclus într-un parc național, nu doar parc natural.

Nu doar Vjosa ”a ajuns” la New York, ci și Jiul. În cartea publicată la New York de editura Nova este cuantificat chiar și impactul pe care lucrările ilegale l-au avut deja asupra habitatului prioritar 91E0 (arinișul) din Defileul Jiului.

În vara anului 2018 revista Revolve a prezentat, la pagina 54, cazul Defileului Jiului.

Dar cazul Defileului Jiului a ajuns să facă înconjurul lumii cu adevărat abia după ce un comunicat de presă al prestigiosului institut Leibniz pentru Ecologia Apelor Dulci și Pescuitul în Apele Interioare, din Berlin, dă ca exemplu negativ încălcarea deciziei judecătorești definitive de către Agenția Națională pentru Protecția Mediului.

Deja în România agresiunile asupra mediului înconjurător, majoritatea girate cu patos de autoritățile de mediu, au ajuns la un nivel de parcă am fi în Rusia, unde se ”îngheață” evaluările de mediu.

În esență, același lucru se vrea și prin legea anti-natură cu care Curtea Constituțională ne ține în suspans: să scape de evaluarea de mediu, să asigure derogare pentru proiectele ceaușiste de exterminare a râurilor carpatine. 

Dacă ”Orcistanul” mai are o scuză, este un stat paria supus la sancțiuni, România nu are nicio scuză.


Donează și susține-ne acțiunile pentru bună guvernare!

Fondurile colectate susțin bătăliile pe care le ducem în justiție, administrarea aplicației Ia Statul La Întrebări, dar și programele prin care monitorizăm serviciile și instituțiile publice.


Vino în comunitatea noastră de bună guvernare!

Abonează-te la newsletterul România Curată. Vei primi pe e-mail articolele și campaniile noastre și ne poți răspunde la adresa de contact cu sugestii, sesizări sau cu propriile tale articole pentru publicare.

Articole recente

Recomandări

4 thoughts on “Despre Defileul Jiului, în Danube News

  1. fox

    Dupa gandirea unora ar trebui sa ne intoarcem la lampa cu petrol…pardon eventual la lumanare si atunci totul va fi natural!

    Reply

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *