Andra-Lucia Martinescu

”Degradarea morală nu începe pe meleaguri străine”. Scrisoarea unei doctorande la Cambridge, după scandalul documentarului de la Channel 4

Bună Mihai*,

Am decis să îți scriu pentru că doresc să îți împărtășesc experiența mea, o frântură de poveste similară multora din diaspora. Citesc zilnic, înainte de studiu, România Curată, și nu am putut rămâne imună la articolul despre documentarul Channel 4.

Sunt în ultimul an de doctorat (4), la Politică și Relații Internaționale, la Universitatea Cambridge, în total 6 ani și jumătate de când m-am mutat, studiat și lucrat în Marea Britanie. Mi-am petrecut anii formativi aici, într-un mediu a cărui multiculturalitate și diversitate le-am îmbrățișat cu sete. Sunt totuși româncă și am o conștiință profundă a tărâmurilor lăsate în urmă, doar fizic. Dar în acest ‘melting pot’ civilizaţional, m-am considerat cetățean european, un cosmopolitism (dacă pot spune așa) pe care mi l-am permis cu o oarecare mândrie. Românii sunt cetățeni europeni, un drept câștigat nu fără sacrificii, unele mai vizibile decât celelalte, așa cum ai subliniat și tu. Portretizarea acestor valuri de ‘imigraţie’ nu este decât o negare simplistă a unor libertăți fundamentale, care ne leagă în esență de destinul european; doar o platformă politică, ca multe altele, care subersiv distorsionează sau deturnează atenția și eforturile de la problemele sociale de facto persistente.

Bineînțeles că experiențele nu pot fi asemănătoare, poveștile românilor de aici sunt pe cât de diverse, pe atât de individualizante. Fiecare duce o luptă legitimă cu sine însuși/însăși, împărtășind doar tărâmurile lăsate în urmă și poate dorul. Nu suntem în măsură să aplicăm judecăți esențialiste, regurgitând inepții și pretenții – că doar succesul, competențele profesionale/educația sau statutul social te recomandă ca român demn de diaspora străinătății; că acest eșantion semnificativ, dar nu întru-totul reprezentativ trebuie excizat din masa totală a așa numiților ‘emigranţi’.

Nu vreau să judec motivele subiective plecării/despărțirii de familiar, dar fiecare poveste sau experiență arată un act de curaj, incomensurabil, dar și imposibil de comparat. Și dacă am privi sincer la cei ce nu vorbesc limba, lăsându-și căminul, gospodăria și pe cei dragi în urmă, avântându-se și înfruntând riscuri puțin imaginabile celor ce se bucură de confortul siguranței, descoperim un alt microcosmos, o alteritate de care încercăm să ne detașăm grabnic și nefericit. De ce? Nu știu… dar recepțiile de la Ambasada din Londra, sorbind șampanie și discutând re-branding-ul diasporei nu ne vor ajuta să transcendem limitările, victimizarea, oportunismul și eschivarea. Nu am simțit nicio clipă că trăiesc o marginalizare culturală, mi-am adus prietenii de aici și le-am arătat tot ce le-am putut arăta în România, nu selectiv, ci așa cum este. Tendința de a masca realitatea, de a lăsa o impresie bună, mi se par frânturi perpetuate dintr-un trecut al reprimării, al suspendării artificiale într-o minciună convenabilă. Profesional, am lăsat întotdeauna competența să mă recomande și nu am tăgăduit că pot fi judecată doar prin prisma apartenenței. Acceptarea acestor realități este în fond, un act subiectiv, o împăcare cu Sinele, și nu complacere.

Ceea ce am văzut la BBC nutream să stârnească o cu totul altă reacție, demnă de lupta pe care am purtat-o fiecare, individual sau împreună. Mă așteptam să nu ne sesizăm doar la nivel de diplomație publică, imaginea României în afară, ci să redeschidem dezbateri consistente privind incluziunea, lupta împotriva crimei organizate, motivele pentru care oamenii pleacă… în loc să ne preocupăm constant de imagine. Chiar dacă documentarul ar putea genera valuri de discriminare, cred că cel puțin în Marea Britanie, nu asta este sursa. Înainte de români și de bulgari au fost polonezii, înainte de polonezi, valurile de imigranți (de facto) din fostele colonii. Integrarea a fost și este o problema perpetuă. Publicul de aici are acces la multiple versiuni, nu toți îmbrățișează versiunea Channel 4. Important este că avem o masă critică de sprijin și înțelegere.

Cu bune sau cu rele, suntem o colectivitate, cei ce dorm printre acareturi de carton la periferiile orașelor nu trebuie priviți cu rușine, ci asumați ca o responsabilitate socială și în mod necesar, colectivă, adresată nu doar prin proteste și tot soiul de tentative de a ne diferenția cultural de co-naționali, creând un mediu aseptic în jurul pretinsei ‘diaspore legitime’. Dimpotrivă, marginalizându-i, ne marginalizăm pe noi înșine, ne relegăm în postura de victime, de ‘dezbinaţi’ cu pretenții de a fi acceptați, fără însă a accepta. Responsabilitatea colectivă, așa cum ai spus, Mihai, pornește din țară, înțelegându-ne cât mai obiectiv țesuturile sociale și adresând cu răbdare vehiculele neajunsurilor, disperării sau deznădejdii – uneori, cele care împing un număr covârșitor de români să plece. La fel, sursele criminalității trebuie identificate tot în România, prin suprimarea rețelelor care acumulează beneficiile reale și crează o stare de insecuritate, aici și acolo.

Nu am discutat despre dreptul românilor la protest, și nici despre legitimitatea reală a protestului ce ne-a fost negat. La fel, nu pot nega problemele discriminării, ea există, furișată sub multe alte forme. Dar, consider că nu ne putem opune atât de vehement discriminării de aici, atât timp cât acceptăm tacit aceleași practici pe tărâmurile natale. Așteptăm soluționarea unor probleme sistemice, prioritizându-le constant în detrimentul altora și altora, considerate secundare – problema minorităților și a femeilor, incluziunea, oportunități și șanse egale șamd. Asistăm în tăcere la transformarea unor comunități întregi în instrumente electorale, itineranți forțați, mituibili, pentru două, trei duzini de voturi. Degradarea morală nu începe pe meleaguri străine, ci este exacerbată de realități naționale pe care le negăm și de care, în fond, mulți am fugit. După cum se vede, escapismul își are limitările sale, astfel de probleme nu mai au o teritorialitate definită, ne urmăresc oriunde am fi.

Prima reacție privind documentarul Channel 4 a fost de mânie. Am acuzat obtuzitatea producătorilor, pentru că au selectat convenabil, senzaționalist, poveștile celor dezrădăcinați, fără casă, fără familie, fără oportunități palpabile, celor care trăiesc în nesiguranța perpetuă a imediatului. Așa cum nici ei nu sunt întru-totul reprezentativi, așa nici ceilalți, așa-numita „elita competentă” nu trebuie să fie etichetă de la suprafață – sursă spre care toate eforturile diplomației publice se îndreaptă și ale cărei interese trebuie să primeze, pentru că dau bine. În fond, ambele sunt două fețe ale aceleiași realități, polarizată prin ignoranță și tăcere.  Sigur, protestele au fost aparent împotriva discriminării și știu ce spuneți despre banerele acelea, nu s-au dorit a fi rasiste, chiar dacă întrucâtva s-a eșuat. La nivel de substanță, din postura de comunitate, nu simt că am transmis un mesaj mai puternic sau mai curat. Subliminal se insinuează „nu ne discriminați pe noi, doar pentru că i-ați văzut și pe ei”. Nu asupra documentarului trebuie să ne concentrăm eforturile, că doar nu putem altera modul în care oamenii decid să interpreteze imaginile, ci asupra crizei sociale exacerbate, asupra lipsei de consistență politică și civică. Cum putem ridica la nivel de conștiință sau remedia discriminarea în alte părți, dacă plăgile ei supurează de decenii, poate chiar veacuri într-o Românie a complacerii? Cum putem pretinde că aceste cazuri să nu fie senzaţionalizate la Londra, Paris șamd, dacă în propria țară le senzaţionalizăm mediatic și politic? Cine ar trebui să reprezinte interesele acestor oameni și comunități, dacă noțiunea solidarității este atât de selectivă?

Îți mulțumesc pentru articole și pentru că ai deschis o dezbatere atât de promițătoare. Aștept cu nerăbdare răspunsul și feedback-ul tău. Sper să îmi accepți propunerea de a aduna cât mai multe povești, experiențe, gânduri și impresii din diaspora.

Cu drag, Andra-Lucia.

***

*Notă: Scrisoarea este un răspuns la textul: ”The Romanians are Coming” Scandalul de la Londra și scandalul de acasă, de Mihai Goțiu (aici)


Donează și susține-ne acțiunile pentru bună guvernare!

Fondurile colectate susțin bătăliile pe care le ducem în justiție, administrarea aplicației Ia Statul La Întrebări, dar și programele prin care monitorizăm serviciile și instituțiile publice.


Vino în comunitatea noastră de bună guvernare!

Abonează-te la newsletterul România Curată. Vei primi pe e-mail articolele și campaniile noastre și ne poți răspunde la adresa de contact cu sugestii, sesizări sau cu propriile tale articole pentru publicare.

Articole recente

Recomandări

16 thoughts on “”Degradarea morală nu începe pe meleaguri străine”. Scrisoarea unei doctorande la Cambridge, după scandalul documentarului de la Channel 4

  1. alinaMP

    Foarte frumos text, Andra, multumim si ai dreptate- dar vezi, self-esteem comes first. Asta a mobilizat lumea, si asta e forta care misca grupurile nationale…singura spontana, desi manipulabila. Restul sunt fleacuri, cele rationale ca pondere.
    Vorbit ca un psiholog. Ma bucur sa stiu ca esti la Cambridge si poate ne vedem cand vin acolo, ca se intampla regulat mai nou.

    Reply
    • ALM

      Placerea va fi a mea, va multumesc! Voi trimite adresa mea de email, asa putem organiza o intalnire si cu alti doctoranti de aici.

      Reply
  2. Robert

    Ca roman care traieste in strainatate ma intreb daca toata aceasta agitatie se intampla mai degraba in Romania si nu in diaspora? Sincer de cate ori vin in tara ma intreb daca nu suferim ca natie de vreo tulburare bipolara. :)))

    Reply
  3. Catalin Toma

    Foarte frumos scris si foarte aproape de realitate. Reportajul seamana mai mult cu o oglinda in care tot refuzam sa ne privim bazandu-ne pe relatia privilegiata pe care am avut-o cu domnii Decebal si Traian (aia de demult). Un reportaj difuzat ieri la TVR despre un proiect al unor artisti din Bucuresti mentioneaza renovarea unei case care fusese locuita anterior de „boschetari si drogati” (da, este vorba despre televiziunea publica).

    Reply
  4. Nicholas Kazan

    Frumoasă misivă. Je suis Charlie, Channel 4, Jon Stewart, Stephen Colbert, și oricine spune adevărul cu șag.

    Reply
  5. santana carlos

    scuzati ca ma bag in vorba fara sa fi vazut filmul, insa am sesizat diferentierea (frumoasa si din pacate rar intalnita) intre termenii de incluziune vs integrare (care duce spre asimilare).
    si inca ceva, ca fost student ramas (de buna voie :) in diaspora (pribegie mai zic unii pe FB):
    cand vii de la Cucuietii de Vaslui la TM la facultate, moldovean ramai (Banatu-i fruncea), ajungi la München esti tot strain, dar unul bine-venit (student – o miscare anti pasoptista asta cu UE, buna)
    la fel in Canada, multi romani nu inteleg de ce canadieni copilariti acolo se mandresc chiar cat de „corciti” (diversi) sunt, daca zici ca esti englez din mosi stramosi nu e cool de loc

    Reply
  6. florin manea

    foarte multa lume se specializeaza in : politica si relatii internationale, finante, juridic, dar in domeniul tehnic, pauza..pe urma, ne plangem de calitatea lucrarilor executate…noi nu avem instalatori, zugravi si constructori in general, tamplari-dulgheri, lacatusi, ca sa nu mai vorbesc de ingineri, in multe domenii claificati cum trebuie, dar venim cu specialisti in domeniile sus – amintite! credeti ca or sa vina germanii, americanii si japonezii sa ne rezolve problemele??? intreb si eu, nu critic!

    Reply
    • Vali

      Scoala e problema pentru inexistenta acestor profesionisti in multiple domenii. Pentru orientarea profesionala, parintii si scoala sunt decidentii. Dar, mai presus de orice, faptul ca toate aceste meserii de baza sunt privite ca prost platite si lipsite de sansa de a deveni, in plus societatea le-a pus eticheta unui rol social redus si a unei incapacitati mintale de a invata mai mult (deh, n-au fost in stare sa mearga la facultate). Ca tamplar, iti pot confirma ca nicaieri nu se spune cu subiect si predicat ca toti cei calificati si pregatiti serios dpdv tehnic si profesional pentru a munci la nivelul tehnologic de secol XXI pot castiga peste medie.

      Reply
    • Michaela

      Ai dreptate! Notez cu amaraciune ca am devenit sclavi perfectii al sistemului.Am prins di urma orice forma de capitalism mental si traim de status simbolo. Tara se duce de rapa gratie asemea moduri de gandire. Si eu am petrecut ani de zile in liceu universitate si asa mai departe. Nu ma consider „ajunsa” pt trebuie sa imi etalez „meritele” diplomate. Dar cu o eventuala contributie catre societate..si societatea se darama cu „educatia universitara ” masonica !!! ASTA NU ATI INTELES INCA ???

      Reply
  7. Lupu Ionel

    Mie nu-mi ies din minte JAPONEZII astia, care isi vad de treburile lor , printre repetatele cutremure si cate o alta catastrofa de mari proportii….. Cat de diferiti sunt japonezii, fata de noi, romanii…… Suma de naravuri proaste am mostenit-o de la slavi, de la turci, de la alte natii migratoare…. Din pacate NU SE DEPUN EFORTURI pentru corectarea inclinatiilor proaste inca de la varsta copilariei……. La maturitate este prea tarziu !!!!!!!!! Hotii si criminalii ne-au facut de ras in toata lumea …….. De vina este in primul rand familia, apoi scoala si in final chiar societatea noastra…… Ce fel de exemple pot oferi toti acesti politicieni hoti, spagari, lacomi, mincinosi etc. ???? Politicienii au distrus statul, atat economic, cat si moral…. Nesimtirea acestor neispraviti este revoltatoare !!!!!!

    Reply
  8. AlinaMP

    @Florin Manea, cred mai degraba ca aceia specializati in stiinte sociale scriu mai mult la gazete, ca e mai aproape de profilul lor. Avem oameni specializati in de toate in universitati occidentale..problema e ca nu au la ce sa se intoarca, nu ca nu ar fi specialisti….

    Reply
  9. Emy

    Felicitări !
    O pregătire superioară !
    Chiar aş vrea să recunosc că pe întregul parcurs de lecturare a scrisorii tale , m-am bucurat că eşti născută pe cele mai frumoase meleaguri din lume, că ai scris această scrisoare in limba pe care cu toții o iubim atât de mult si că vine de la una din „fiicele” lui Stefan ori ale lui Mihai ori ale lui Tepeş…..
    Dar vezi tu….subiectivă ai fost…recunoastem…..dar te rugăm sa ne arăti predicatul… Să ne faci să ințelegem şi noi unde e curajul românilor pentru că, vezi tu, acolo la acea Casă a Poporului, care s-a ridicat cu atâtea sacrificii (chiar si omeneşti) din partea noastră, a tuturor, acolo s-a instalat „frumusel si bine-merci” un banc de rechini, eu asa ii numesc …RECHINI. Si cand apare cate un pestisor….mic…si-i stralucesc solzii….il insfaca in secunda zero.
    Acolo, e o regulă : ori esti ca ei , cu innotatoare dorsala si cu dinti ascutiti ( nu conteaza cat de mici, dar asa sa arati in buletin )…..ori de nu , te mananca intr-o clipită.
    Asteptăm sa apară eroul din poveste?
    Asteptăm degeaba….EROUL CAND APARE, ISI FACE SI EL ROST DE DINȚI DE RECHIN…….si gata cu asteptarea noastra!!!
    Eu zic că ar fi bine ca toti cei ce vorbim limba romana sa invatam un cantec ….si anume Desteapta-te romane !!!!

    Reply

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *