Alina Mungiu-Pippidi

De ce trebuie Cioloș să își caute slujbă

Guvernul de tehnocrați într-o țară unde partidele au alunecat pe panta populismului și corupției este o idee bună, iar Dacian Cioloș e cel mai bun om care îl putea conduce. Guvernul de tehnocrați trebuia făcut încă din ianuarie trecut, când PSD se delegitimase prin felul în care organizase alegerile, Klaus Iohannis era la șaptezeci la sută încredere și majoritatea românilor credeau că țara merge într-o direcție bună. Țara asta voia – la președinte nou, oameni noi. În loc de această cale curajoasă, care s-ar fi putut negocia cu partidele sub presiunea unei străzi entuziaste (azi strada e furioasă, o mare diferență), s-a preferat blatul cu partidele pe tema alegerilor la primari și încercarea de a forma o nouă majoritate cu cost minim pentru a aduce un guvern liberal. A fost un an pierdut de Klaus Iohannis, parțial câștigat de PSD și net pierdut de liberali, care au convins noua societate civilă – tânără și foarte tânără – că viitorul nu poate veni decât prin formațiuni politice radical noi. Ca atare, noul guvern vine în ultima clipă, pe un fond de scepticism deja instalat în locul  energiei pozitive de acum un an și pe o situație externă în care nu mai avem avantajele din ianuarie trecut – atâtea câte erau ele -, parte și din vina noastră.

Ce a fost, a fost, nu se mai poate recupera, atâta costă leadership-ul, sau mai degrabă lipsa lui. Întrebarea azi e ce poate face acest guvern în 2016, sprijinit condiționat de toate partidele din Parlament. Chiar cu un program de guvernare așa de încropit că nu a mai fost timp de editare, ce să mai spun de corectură, Cioloș știe în fond ce are de făcut și după părerea mea e capabil să facă. A stat cinci ani în executivul european. De asta încă din ianuarie trecut i-am avansat numele, public, pentru că dintotdeauna mi-am dorit să vină cineva la guvernare care să fi fost deja într-un guvern modern, cum e Comisia Europeană. Acel cineva nu poate decât să înceapă să reorganizeze din temelii felul arhaic, neprofesionist și corupt în care funcționează guvernul României – numai dacă schimbi felul în care se pregătesc și desfășoară ședințele de guvern e un salt astronomic. Și eu cred că va încerca. Din păcate însă, unele din constrângerile care s-au văzut la formarea guvernului trebuie să dispară pentru ca întregul exercițiu să aibă vreun potențial. Ca să dispară, ele trebuie să devină transparente iar primul ministru să fie mai puternic. Despre asta e vorba în acest articol. Ca și despre potențialul indiscutabil pozitiv al guvernului, mai ales al eurocraților aduși de la Bruxelles – restul sunt acolo ca să nu se schimbe mare lucru, dar dacă opresc parandărătul prin simplul fapt că nu sunt oameni politici tot e bine.

Problema numărul unu este că au existat actori ascunși foarte puternici care s-au amestecat în formarea guvernului. Instituțiile de forță și-au pus miniștri în zonele strategice, deci au direct și pe față preferații lor, chiar dacă nu or fi ofițeri acoperiți – tocmai au dat cu subsemnatul că nu sunt. Să zicem că e în regulă, oricum politica noastră externă era de câțiva ani buni anexa serviciilor, ba chiar a ajuns teren de rivalitate între servicii. De fapt nu prea e, că așa cum am scris repetat și eu, și Andra Martinescu de la Cambridge, politica noastră externă suferă din cauza aceastei abordări, dar nu o să o dregem acum, în climatul extern actual și într-o dezbatere publică internă în care Cumpănașu ne informează că el a prezis înaintea papei că începe al treilea război mondial și că haidem la el odată, iar Moise Guran prezice că marile puteri vor veni cu o conferință de pace să împartă Siria. În fond nu e de mirare că la criza refugiaților românii au reacționat așa de meschin și de parohial – sunt ani de zile de când măcar pretenția că s-ar oferi cuiva o spoială de educație în acest domeniu a dispărut. Îmi e clar însă că nu primul ministru va fi șeful acestor oameni și asta e o problemă democratică, civilii nu par să mai controleze militarii la noi, ceea ce e unic în țările NATO.

Siguranța ca siguranța, măcar să zicem că vor controlul ca să își poată face treaba, dar măcar alte două grupuri de lobbyiști s-au împins în guvernul Cioloș. Nu e normal ca primul ministru nici să nu știe că propunerea lui la Ministerul Justiției nu are treabă cu dreptul și să nu o poată retrage decât prin scandal public, chiar dacă vrea. Asta arată grave probleme de discernământ și informare la nivelul administrației prezidențiale – cronice, dat fiind că în ianuarie au numit un consilier cu siguranța națională care a fost umflat de DNA după ce servciile îi dăduseră verde, iar în noiembrie nu știau ce le-ar fi putut spune orice moderator TV, că d-na Guseth nu are nici dreptul și nu poate vorbi public – iar pe vremea când își utiliza propriul discernământ și nu se lăsa folosită de alții s-ar fi ferit să o facă. În realitate, nici nu le păsa, ceea ce e un risc, arată respectul pentru competență și înțelegerea competenței la cel mai înalt nivel și dă dreptate mai vechiului nostru avertisment (semnat de 35 de organizații între timp) că lucrul cel mai bun pe care îl poate face administrația prezidențială pentru promovarea meritocrației e să devină ea însăși o meritocrație, nu o arbitrarocrație, cum e acum. În sfârșit, diferite grupuri de lobby au blocat și ei pe cine se temeau că le va închide ușa și au plasat câțiva omuleți, sau câțiva oameni nuli ca să meargă businessul ca și până acum. Aș vrea să îi previn, începând cu lobbyiștii firmelor de asigurări private de sănătate, care de ani de zile nutresc visul să-și echilibreze bugetele pe seama contribuțiilor obligatorii pentru sănătate că nu o să le iasă nici acum mai mult decât le-a ieșit cu legea sănătății a lui Băsescu. Suntem cu ochii pe voi. Antena 3 pretinde, și îi cred, că audierea ratată a Cristinei Guseth la comisia juridică, aceea purificată de intrații în pușcărie de pe vremuri Greblă și Adam, a fost un top de audiență, s-au uitat la ea 2,5 milioane de oameni sau așa ceva numai la ei. Cam așa va fi și pe viitor de acum înainte e cam greu să mai ascunzi ceva pe undeva, nivelul de supraveghere publică a acestui guven va fi foarte mare.

Domeniile care necesită reforme elaborate și decizii curajoase pentru a rezolva probleme de acțiune colectivă – educația și sănătatea – nu vor putea ca atare fi reformate în acest an, măcar să fie bine managerizate.Și atunci, ce poate face guvernul Cioloș? După părerea mea, doar două lucruri. O reformă a administrației, în sens meritocratic, pentru că distrugerea ultimilor ani depășise orice limită, și aici nu împărtășesc scepticismul legat de Vasile Dâncu. Poate nu l-aș lua coautor pe d-nul Dâncu la vreo lucrare științifică și nici nu mi-aș comanda vreun exit poll de la el – nu e un om de știință. Dar, sub guvernul Năstase, Dâncu a fost un ministru mai degrabă bun – mai tinerii mei colegi care au vrut să sară pe el zilele astea nu știu asta, și îmi fac datoria să le-o spun. Dâncu e un politician care înțelege nevoia de meritocrație și e cel mai democrat dintre pesediști, și asemenea reformă nu se poate face decât dacă toate forțele principale sunt de acord. Miza e mare – miliardul de euro din programul operațional pentru administrație. În primăvară un secretar de stat în guvernul Ponta, presat de Comisia Europeană să facă reformele pe care le tot cer eu a fost atât de prost încât a spus că pronunțarea acestui nume (al meu) poate provoca un incident diplomatic. Vă dați seama câtă minte de securiști, ei credeau că relațiile dintre Comisie și noi sunt diplomatice, suntem în state diferite. Și se pregăteau să arunce pe apa sâmbetei miliardul pe euro, care e suficient pentru  o reformă administrativă serioasă, dacă este regândit în acest sens și nu pus integral pe consum, cum era plănuit de Ponta și ai lui, pe linia minimei rezistențe. Deci cu ochii pe ei, vedeți aici.

Al doilea lucru esențial pe care îl poate face guvernul Cioloș privește modernizarea organizării noastre financiare, demult amânată, bugetul multianual de o mie de ori promis și un proces de planificare și dezvoltare în sfârșit modern, care să reducă arbitrariul cheltuielilor cu dezvoltarea și să facă previzibil un plan de infrastructură pe termen lung. Din nou, însă, asta necesită cooperare între partea tehnocratică din guvern și d-nul Dâncu. Înseamnă asta că d-nul Dragnea, alt mare câștigător al anului 2015, trebuie să fie și el de acord? Și e asta realist? Aș înclina să spun că nu e cu neputință. Revoluția managementului nostru financiar nu necesită legi noi, doar voință administrativă și capacitate, deci poate fi împinsă de guvern. Nu e mai bine să știi sigur că faci autostrada Sibiu-Pitești în următorii trei ani și termini Transilvania peste patru-cinci ani, decât să pretinzi că le faci pe toate odată și să nu faci de fapt nimic, să dărâmi iarna ce ai construit vara?

Guvernul Cioloș nu va face nici reformele constituționale și electorale pe care le vrea lumea însă, și aici aud deja dezamăgiri. Două precizări. Unu, nu e nevoie de reforme constituționale pentru progresul României, singurele vreodată dovedite de economiști că aduc folos nu erau oricum ce ne pregăteam să facem (nu vreau să dezamăgesc pe nimeni, dar 300 de parlamentari sau o singură cameră sunt propuneri simbolice, impactul asupra dezvoltării e zero). Doi, dacă lumea chiar vrea să nu se realeagă primarii scăpați pe moment de DNA cu un număr insignifiant de voturi sau să nu păstreze cartelul de partide actual atunci trebuie să își prezinte cazul la Președinte și la Parlament, unde nu au fost auziți suficient, că ăștia nu te aud decât în numere mari. Nici partidele, nici Klaus Iohannis nu au vrut și nu vor aceste reforme, deci ele nu fac parte din mandatul lui Dacian Cioloș. Evident, Cioloș și-ar fi putut risca mandatul printr-o ordonanță de urgență, că – să fie clar pentru toți cei care pricep mai greu sau dezinformatorii profesioniști – problema modificării legislației cu un an înainte de alegeri se pune doar atunci când e vorba de modificări care ar retrânge drepturile cuiva sau ar face inegală competiția electorală, nu invers, dacă vrei să corectezi probleme de reprezentativitate, cum vrem noi cu cele două tururi de scrutin, poți să o faci și cu o săptămână înainte de alegeri. Dacian Cioloș nu a considerat că renunțarea la acest punct de program, deși era pe lista numărul 1 a străzii, e suficientă pentru a-și depune mandatul, iar strada trebuie să iasă iarăși în stradă dacă vrea să obțină orice revedicare electorală.

Și cu asta închei. În regulă, poate Dacian are dreptate, nu e un preț prea mare ăsta cu reforma electorală ca să poți face lucrurile de mai sus, pe care partidele nici nu voiau, nici nu știau cum să le facă. Dar care e acel preț prea mare? Care e limita pe care o pune premierul Cioloș tuturor celor care s-au băgat peste el fără jenă în astea zece zile și se vor mai băga și pe viitor, că ne așteaptă redevențele, și alte lucruri unde sunt mari interese? Unde e ”până aici” al lui Dacian Cioloș, dacă e undeva, așa cum pentru Mircea Miclea a fost bugetul la Educație sau pentru Peter Eckstein Kovacs a fost sprijinul dat de Băsescu lui Gold Corporation? Că e fals că noi nu avem exemple de demnitate și intransigență în viața noastră publică. Și de asta, cel mai important lucru pentru securizarea premierului Cioloș este ca acesta să aibă în permanent în buzunar o ofertă de slujbă în altă parte, complet autonomă, dincolo de circuitul de influență românesc. Dacă o avea, nu-l mai făceau prim ministru, că ei nu pot lucra cu oameni autonomi. Dar dacă nu capătă una, dacă nu are în orice moment unde se duce și poate amenința că pleacă –  așa merge piața în Occident, și merge bine, dacă vrem să avansăm noi aducem oferte care arată că ne vor și alții – atunci tare mă tem că acest foarte onorabil prim ministru și guvernul său vor fi fierți la foc mic în bunele lor intenții și trimiși acasă după ce-și vor fi făcut treaba pentru care i-au pus unii acolo – să tragă de timp nu până se trece la o epocă nouă, ci se reface cea veche și mult zdruncinată.


Donează și susține-ne acțiunile pentru bună guvernare!

Fondurile colectate susțin bătăliile pe care le ducem în justiție, administrarea aplicației Ia Statul La Întrebări, dar și programele prin care monitorizăm serviciile și instituțiile publice.


Vino în comunitatea noastră de bună guvernare!

Abonează-te la newsletterul România Curată. Vei primi pe e-mail articolele și campaniile noastre și ne poți răspunde la adresa de contact cu sugestii, sesizări sau cu propriile tale articole pentru publicare.

Articole recente

Recomandări

38 thoughts on “De ce trebuie Cioloș să își caute slujbă

  1. alex

    eu unul sunt deja lamurit, SISTEMUL este intact si nu a facut decat o spoiala de fatada prin acest guvern de tehno-gradati. Iohannis nu a inteles nimic si a aruncat la cosul de gunoi fix ultima sansa pe care o mai avea in fata oamenilor.
    Pe 1 decembrie sunt din nou in Piata Universitatii cu si mai multa furie.

    Reply
    • Gabri73

      Aveti mintea prea linistita, d-le/d-na Alex, daca asta e tot ce ati inteles din evenimentele ultimelor zile. Domnul Presedinte, al meu si al tuturor romanilor (nu „Iohannis”, cum va adresati dvs, ca nu va trageti de sireturi), ales cu o larga majoritate pentru un mandat de 5 ani, am convingerea ca a inteles exact rostul si mesajul manifestatiilor (la care am participat si eu in primele 3 zile, dupa aceea intervenind „corupatorii de mesaj” gen… dvs si altii mai malefici), iar solutia aleasa prin desemnarea D-lui Ciolos este de departe cea mai potrivita. Ca Prim-ministru al guvernului rezultat, „e cel mai bun om care îl putea conduce” (ca sa o citez pe distinsa D-na AMP). Schimbarea mentalitatilor balcanice nu se face de azi pe maine, dar am convingerea si increderea in bunele intentii ale D-lui Presedinte de a urni in sfarsit acest proces, in directia cea buna, pe care cu nerabdare ne-o dorim majoritatea. Dl Ciolos este cel mai potrivit „vector” in acest sens, pentru anul care urmeaza (si, de ce nu, si dupa, vom vedea).

      In alta ordine de idei, un scurt mesaj pentru Doamna Pippidi: Implicati-va si mai mult, Doamna, sunteti brilianta, iar ideile, conceptiile, educatia si experienta dvs sunt vitale pentru reusita schimbarilor cerute in Piata. Asigurati-va, cel putin, ca mesajele dvs ajung la decidenti si gasiti resorturile de a urmari sau cuantifica intr-un fel luarea lor in considerare, urmata de punerea ideilor in practica, inclusiv prin proiecte legislative. Nu pot vorbi decat in numele meu (sunt medic, 42 ani) si al sotiei si al fiicei noastre de 18 ani (cu toti am fost in Piata, si intre tururi acum un an, si luna aceasta): va rugam implicati-va si mai mult, exact de oameni si mai ales de lideri ca dvs avem nevoie in aceasta tara, ca impreuna sa impingem lucrurile spre mai bine. Multumesc!

      Reply
      • alex

        Este fix problema ta proprie si personala ce ai vrut sa „intelegi” din proteste! Eu de propaganda sunt satul, te rog apeleaza-i pe la altii.
        p.s. respectul ti-l capeti (greu) nu-l impui prin tupeul „functiei” asa cum gindeau si procedau sefii de partid si organele de represiune pe vremea impuscatului

        Reply
        • Milutzu

          Alex, din cele cateva randuri, pari un om cu mintea functionala, altfel nu mi-as chinui degetele degeaba prin jungla tastaturii. Prin urmare iti cer parerea, retoric, cu privire la doua chestii: 1. de acord, respectul se capata (cu greu), cine crede ca tupeul creaza respectul are o problema. A nu-i respecta pe ceilalti prin stilul si continutul conversatiei, dar a arunca in jur cu povete despre respect si intelegere, tot propaganda pare a fi (exista un termen care defineste exact situatia, dar nu-l amintesc aici), de care propaganda pari a fi satul. 2. Istoria imediata ne aduce aminte de cel putin o situatie cand guvernul „de sacrificiu” a fost sacrificat mult prea devreme, iar ce a venit dupa, a fost vai mama lor… sau a noastra. Nu ar fi cazul sa-i lasam pe cei de acum sa inteleaga macar despre ce este vorba si apoi sa-i luam la ciomagit? Sa nu ma intelegi gresit, am ceva experienta cu ISO si, prin prisma principiilor de calitate si eficienta sunt un pic incapabil sa inteleg ce mai vrea politicul de la viata noastra in secolul 21; reversul, ce intelege un guvern politic (in Romania) din principiile de calitate si eficienta imi sugereaza continutul unui discurs spus de Gaga la admiterea in Mensa. Prin urmare, de ce sa nu lasam actualul guvern sa-si faca un pic treaba si daca prin primavara lucrurile nu dau semne de dezmortire, mai iesim o data in strada, de data asta, ca romanu’, cu coase si securi, sa-i cosim si sa-i secu… ma rog…

          Reply
          • alex

            1. stiu exact cu cine am vorbit si la ce m-am referit. Din 90 tot aud tipul de limba moarta a propagandei de partid referitor la respectul fata de intaiul inaintas al sistemului. Sunt vechi si trecut prin toate tipurile de propaganda si manipulari astfel ca am devenit imun la tupeul politic dar nu inseamna ca nu reactionez
            2.
            – daca te referi la succesiunea Ungureanu cu Ponta atunci a fost egala cu zero barat, pur si simplu sistemul a facut o rotatie a cadrelor cu aceleasi obiective gen Chevron, RMGC, etc. Despre gradati vorbim numai in contextul ordinelor pe care le executa!
            – in functia de mare decident daca nu stii exact ce ai de facut si mai ales nu cunosti contextul complex in care te afli atunci trebuie musai sa nu te amesteci daca esti om de buna credinta. Nu exista „sa vedem mai intai ce e de facut” la fel cum aud din gura pacatosului de politician aceeasi intrebare insotita de acelasi repros nesimtit si plin de tupeu fata de oamenii de rand ajunsi la exasperare: „pai dati solutii daca tot nu va convine”! Daca esti politician si nu stii cum sa rezolvi probleme politice atunci pleci urgent acasa si iesi permanent afara din politica daca ai un dram de bun simt ceea ce nu e cazul in Romania decat cu foarte putine exceptii in prima parte a anilor 90.
            – de 26 de ani incoace romanii si-au lasat decidentii gradati aflati la putere sa-si „faca un pic treaba” si abia apoi s-au trezit cu buzunarele goale mult prea tarziu ca sa se mai poata face ceva. Suntem aproape de a ne zdrobi de fundul prapastiei social-economic. Sa-i lasam si pe acesti gradati sa continue caderea in care suntem inseamna sinucidere (dar multi din sistem se salveaza pentru ca au capusat destul). Noi murim ACUM, nu mai exista nici un fel de ragaz, se iese in strada din disperare la fel cum a fost si in 89! Varianta cealalta este sclavagizarea totala a intregii populatii pentru foarte multa vreme eventual posibilitatea de disparitie totala a statului Romania de pe harta lumii.

            Vrem sa fim prostiti si furati pe vecie asteptand potul cel mare la loteria masluita politic-securista sau ne sculam din genunchi ridicam capul si schimbam sistemul complet de la inceput?!

  2. Laura

    Eu cred ca chiar trebuie schimbata politica externa cat de curand, pentru ca nici Rusia, nici ISIS, nici negocierile de comert international nu asteapta sa avem noi alegeri in 2016, si poate poate atunci avem si noi o politica externa mai putin imbecila. Ca o paranteza, poate cineva sa-mi descrie pozitia oficiala a Romaniei in conflictul din Siria ? Sau pozitia pe care o va avea Romania saptamana viitoare la COP21 la Paris (conferinta pe schimbari climaterice – unul din cele mai importante evenimente multilaterale din acest an ?) . Ca nu am gasit nimic public care macar sa descrie astfel de pozitii, bune, proaste, cum or fi ele.

    Reply
  3. taunul77

    Din cate se vede pana acum, Ciolos nu prea are de gand sa supere Sistemul. Guvernul lui e pentru trecerea timpului iar pentru el postul de prim-ministru e doar pentru CV. Sa-si poata gasi ulterior la Bruxelles o slujba mai buna. „Strada”, daca vrea sa-si ia cu adevarat tara inapoi, sa stea acolo de unde si-a luat numele, in strada. Si sa nu omita sub nicio forma la anul sa voteze. Fara o presiune constanta pe actualii politicieni, nu vor obtine nimic.

    Reply
  4. cmt

    „să fie clar pentru toți cei care pricep mai greu sau dezinformatorii profesioniști – problema modificării legislației cu un an înainte de alegeri se pune doar atunci când e vorba de modificări care ar retrânge drepturile cuiva sau ar face inegală competiția electorală, nu invers, dacă vrei să corectezi probleme de reprezentativitate, cum vrem noi cu cele două tururi de scrutin, poți să o faci și cu o săptămână înainte de alegeri”

    Exista multa confuzie legat de acest subiect, nu doar intre cei ce pricep mai greu. Informatiile sunt vagi sau contradictorii. Ar fi bine ca un avocat sau cineva foarte credibil sa enunte acest lucru cat mai public. Multi au renuntat la ideea de reforma electorala pana la locale tocmai pentru ca sunt convinsi ca nu se poate legal. Iar cei care zic ca se poate o fac doar cu jumate de gura si nu suna deloc argumentat.

    Reply
    • Roscaneanu Ilie

      Modificarea legislatiei electorale se poate face in conditiile expuse in actuala Consitutie a Romaniei.
      Insa presedintele tarii poate face medierea intre partidele politice si societatea civila pentru modificarea legii electorale si inplicit a actualei constitutii in conditiile prevazute in actuala constitutie.Intrebarea este”doreste presedintele tarii sa purceada la asa ceva” ,sau va simula aceasta mediere asa cum au facut toti presedintii tarii de pana acum sau va mai oferii vre-o functie de demnitar de stat acelor reprezentanti ai societatii civile mai semnificativi,cum de altfel au facut-o si ceilalti presdinti,inchizand astfel gura societatii civile.

      Reply
      • Mihai Gotiu

        @ Roscaneanu Ilie: modificarea Constitutiei ar fi necesară doar în cazul comasării alegerilor prin creșterea mandatelor la 5 ani – asta nu era o cerință a societății civile; pentru celelalte modificări ale legislației electorale (cele solicitate de societatea civilă) NU e nevoie de modificarea Constituției

        Reply
  5. tamisa

    Apropo (pe o nota oarecum glumeata) de reconfigurarea modului in care lucreaza guvernul: pentru inceput, plecand de la imaginile tv repetate la infinit, infatisand guvernul roman (oricare ar fi el) la lucru, in jurul unor mese dispuse in forma de dreptunghi extrem de alungit, ar fi bine de schimbat radical formatul respectiv, cu o schema mai putin obositoare, eventual in semicerc, cu vizibilitatea comoda pe care o ofera pozitia „face-to-face” intre membrii guvernului si primul ministru, flancat de cei doi viceprim-ministri. In acest fel, ministrii nu ar mai fi obligati sa stea intepeniti (poate chiar ore intregi) cu fetele intoarse spre dreapta sau stanga, in functie de latura pe care se afla, pentru a urmari sau conversa cu conducerea sedintei. Din aceasta schimbare, ar rezulta si alte beneficii asupra carora psihologii se pot pronunta cu mai multa claritate!

    Reply
  6. daniel

    stimata d-na, lasati-o mai usor cu ,,cel mai bun pesedist”, referitor la dancu..asa ziceati si de ponta prin 2012 si s-a vazut cat de ,,bun” era..bun de puscarie! in ceea ce priveste audierile celor propusi pentru diferite ministere, de acord, d-na guseth nu avea ce cauta acolo..dar, cum se face ca la ea a fost sedinta deschisa, iar la dancu, motoc, toba si costea (alt submediocru psd, adus de la cfr, la transporturi), s-a facut cu usile inchise..ce secrete erau acolo???

    Reply
  7. joenegut

    Să fie clar doamna Pippidi ar fi normal ca primarii să fie aleşi în două tururi.
    Anormal este să scazi pragul electoral. Cine este în stare să facă partid care să ia 5%. Kurzii au fost în stare să sară de 10% în Turcia, deci se poate!
    Coaliţiile şi fărîmiţarea nu duc la nimic bun.
    Uite că România fost guvernată prin coaliţii şi cam toate falimentare!

    Reply
    • Mihai Gotiu

      @ joenegut: 1) un partid etnic (al unei minorități) nu e un contraexemplu 2) desființarea pragului electoral se referea în primul rând la locale și la posibilitatea candidaților independenți de a se asocia pe o listă comună

      Reply
        • Mihai Gotiu

          @ mihail: injuriile nu sunt singurul criteriu pe baza căruia un comentariu nu este aprobat; nu sunt aprobate nici comentariile repetitive (doar pseudonimul și formularea se schimbă), comentariile care conțin acuzații care nu pot fi verificate; comentariile care nu fac decât să copieze texte din altă parte; comentariile care nu au legătură cu subiectul articolului etc.

          Reply
          • Me

            D-ul Gotiu sunt convins ca toate cele enumerate mai sus vi s-au impus de cineva „mai destept” … cu exceptia mesajelor ce contin injurii si cuvinte obsecene si alte asemenea, nu vad care este problema celorlalte … se prezinta niste fapte care pot fi verficate DACA SE VREA si deschid ochii si mintea oamenilor. In schimb, voi cenzurati toate mesajele care nu va convin sau care nu sunt pe placul sefilor … unde este Roamania libera si curata? oricum sunt convins ca si acest mesaj va fi cenzutat :)))

          • Mihai Gotiu

            @ Me: da, într-adevăr, e vorba de cineva ”mai deștept” de la Curtea Europeană a Drepturilor Omului; citiți, vă rog, jurisprudența CEDO legată de cui aparține responsabilitatea pentru comentariile aprobate și publicate online; și vă mai recomand și ”amănuntele” despre tehnicile de manipulare ale opiniei publice prin comentariile din online (luați doar dosarele Elenei Udrea și aveți acolo o cazuistică cât se poate de lămuritoare; nu că ar fi avut Udrea monopol pe postaci, dar în cazul ei sunt documentate ;) )

          • Me

            @Gotiu … desi nu sunt din domeniu, rasfoind documentul despre care vorbiti, CEDO, in Sectiune 1047, Alin. 2, spune: „Disclosure of defamatory matters concerning a person, or matters which may adversely affect a person’s economic situation, is deemed to be unlawful unless the person who discloses such matters proves that they are true” … iar ceea ce am spus nu este o fabulatie iar parte din dovezi le gasiti pe net (…) … sau si ei incalca jurisprudenta CEDO?

          • Mihai Gotiu

            @ Me: da, încalcă: un dosar în contecios administrativ nu este dosar penal; o plângere penală nu este, de asemenea, echivalentă cu trimiterea în judecată (oricine are dreptul să facă plângere penală, dar asta nu înseamnă că toate plângerile penale ajung și în fața instanței) – ăsta e motivul pt. care am scos link-ul

  8. Ionel LUPU

    Sunt convins de urmatorul lucru: acest GUVERN trebuie sa initieze o LEGE privitoare la INTERZICEREA sub orice forma a taxarii candidatilor pentru un loc eligibil de senator, deputat, primar etc…. Daca reusec sa ajunga senatori, deputati etc., respectivii indivizi urmaresc sa-si recupereze taxele varsate catre partidul respectiv !!!!! Apoi, dupa „RECUPERARE”, daca treaba merge BINE…. nh se mai opresc….. si incepe „ZECIUIALA !!!!!!!!! Partidele au TICALOSIT toata tagma de politicieni ……I. LUPU

    Reply
  9. parker

    Problema nr 1 este limitarea daca nu eradicarea coruptiei. Trebuie sa-l tina sub presiune cineva pe dl Ciolos pt a face activa acea agentie de confiscare a averilor, altfel se vor duce intr-o veselie la puscarie caci vor ramane bogati. Si dv puteti sa faceti acest lucru . Astep sa va vad mai des pe sticla comentand politica interna.

    Reply
  10. Radu Negrut

    Alegerea primarilor într-un singur tur este blat cu UDMR : poate cîstiga fara probleme la Oradea , Tg.Mures si chiar Cluj si Arad .
    Limitarea mandatelor primarilor la 2 mandate consecutive , apoi un mandat da și unul ba .
    Alegerea prin vot direct a presedintilor de consilii judetene implica si atribuții sporite . Efectul s-a văzut : mai mult de jumătate au dosare penale . Deci măsura e greșită . Atribuții scăzute , un mandat de 2 ani pe legislatură și un control mai strict din partea Consiliului județean pot fi o soluție . Dacă 2 partide au 35 % dintr-un județ obligatoriu un președinte de la unii pentru 2 ani și apoi de la alții pentru ceilalți 2 ani .
    Cred că în următorii 30-40 de ani , ar trebui să schimbăm legislația electorală obligatoriu la 10 ani . Spun asta pentru că orice versiune aleasă s-a dovedit cu slabă eficiență . Votul uninominal fiind nu un eșec , ci un dezastru . Asta ca să nu dau decît un exemplu . Poate circumscripțiile și colegiile ar putea fi interjudețene … Idei sunt multe … Am încercat prea puține . Cu cît vom forța mai multe schimbări , avem o probabilitate mai mare de a găsi versiunea potrivită .

    Reply
  11. Costin

    Guvernul Ciolos nu va reusi sa faca mai mult decat ii vor permite parlamentarii corupti si unsi cu multe alifii. Votul destul de consistent de la validarea guvernului Ciolos nu este decat semnalul ca executivul va putea face doar ceea ce nu va afecta interesele partidelor. Era foarte buna ideea cu doua tururi de scrutin pentru alegerile locale( pentru primari si presedinti de CJ), dar nu s-a vrut de catre psd. Apoi, revenirea la alegerile pe lista si sistemul proportional risca sa ne duca din nou in situatia de pomina ca vom avea parlamentari fosti boxeri, fotbalisti, cantareti de muzica populara,etc. care habar nu au cum trebuie sa functioneze un parlament, dar sunt mari experti in susanele, targuri de functii, mita si santaj.
    D.na AMP, dvs ce parere aveti despre uninominalul lui Parvulescu, implementat cu entuziasm de Tariceanu& psd in 2008? Cum se vedea din occident acest surogat de sistem uninominal, in care pot ajunge parlamentari, candidatii de pe locul trei in sectie, votati de una mie de electori si sa ramana pe dinafara altii care s-au clasat pe locul 1 sau 2 si au fost votati de mai multi oameni? Daca tot au revenit la sistemul pe lista, de ce oare nu au adoptat macar sistemul mixt din Germania?
    Revenind la guvernul Ciolos, eu sunt sigur ca nu va fi lasat sa faca nici o reforma, in nici un sector, daca prin aceste reforme s-ar da o palma guvernelor anterioare. Proverbul cu capra vecinului functioneaza de minune aici. Din aceasta cauza nu sunt nici entuziast nici pesimist, doar blazat: guvernul Ciolos va fi fortat sa continue linia guvernului ponta, altfel va fi mazilit prin motiune de cenzura, atat de draga partidelor noastre dambovitene. Am ramas mirat ca au venit sa lucreze pentru guvern unii care aveau joburi bune pe la Bruxelles. Postul de la Bucuresti, chiar daca da bine sa-l ai in CV, e riscant: nu poti stii niciodata ce au visat parlamentarii noaptea si vor trece sa aplice ziua urmtoare, adica sa-i demita pe ministri fiindca i-au luat diplomele xerocopiate ale lui Tonta, oprea and co.
    Sau pentru ca au spus stop contractelor cu statul acelor firme, conduse din culise, de parlamentarii nostri afaceristi.
    Cred ca palaria e prea mare si pentru Dancu: din postura de sociolog si mare sef la IRES nu va reusi sa scoata Romania din starea de codasa la absorbtia fondurilor structurale,nici nu are cum peste noapte sa izbuteasca, cu aceeasi oameni in posturiledin minister.
    Si, in final, am sa-mi dau si eu cu parerea vizavi de titlul articolului dvs: nu cred ca psd si pnl sau unpr s-ar speria de amenintarea lui Ciolos cum ca daca nu e lasat sa-si faca treaba, pleaca , ei fiind chiar bucurosi sa-l vada plecat daca astfel si-ar securiza viitorul ;lor de pradatori ai bugetului tarii.
    Era mai bine sa se fi organizat alegeri anticipate……

    Reply
  12. vlad

    Eu nu sunt convins deocamdata ca Ciolos chiar planuieste sa schimbe ceva. Am senzatia ca el vrea sa „guverneze bine”, sa faca bugetul, sa creasca absorbia de fonduri europene, sa tina deficitul jos…. nimic mai mult. Asteptam sa vedem…. Un om curajos chiar ar putea realiza schimbari serioase, chiar si doar intr-un an…. da, ar trebui masuri radicale. Se opune parlamentul? premierul sa ceara ajutorul strazii, sa ceara proteste, pt ca pe fondul protestelor a ajuns acolo…. Sunt sanse bune ca oamenii chiar sa iasa sa sustina o schimbare…. deci fortand lucrurile ar putea revolutiona administratia. Iar daca oamenii nu ar iesi in strada ce ar avea de pierdut? asta e, inseamna ca nu mai are sprijinul populatiei, poate pleca…. nu are un partid in spate de multumit. Dar chiar nu cred ca are planuri marete

    Reply
  13. Radu

    Doamna AMP ca de fiecare data stima mea pentru dumneavoastra se traduce in intrebarea directa. Cand faceti un partid ? Serios poate ca societatea s-a maturizat si este gata sa voteze competenta ! Aveti vreun schelete prin dulap !? Aveti o intelegere la care nu puteti renunta ? Ca pricepere aveti si de implicare nu duceti lipsa ! Nu sunt fonduri ? Daca nu sunt fonduri atunci inteleg. Cand va saturati de indemnul meu puteti sa nu-mi mai afisati mesajul :).

    Reply
  14. Dumitru Drinceanu

    Schimbarea profundă a politicilor, partidelor, a societății este limpede că nu va veni de la sine numai prin punerea unui guvern de autodefiniți ca tehnocrați, nici chiar prin voința președintelui Iohannis ori forța coercitivă în zadar, se pare, declanșată. Și aceasta pentru că, așa cum ați sesizat, guvernul Coloș nu are timp să analizeze, discearnă, proiecta și implementa și nici nu ra fi lăsat liber, ori, mai puțin probabil, nu va fi sprijinit de aparatul imens al partidelor pentru a o face! meritocrația, tehnocrația, reforme fundamentale nu se pot face în fugă, cu echipă ad-hoc, fie ea și de buni externiști, în an electoral, cu n obiective. Guvernul va cădea în cursa unor implicări de anvregură în noianul de probleme și fortuit va acționa, mai ales, în timp de iarnă și an electoral, pompieristic, apoi crispat și extenuat. Acum i se cer multe, angajamentele și așteptările sunt imense, dar, curând, conservatorismul partidelor va trece la deconturi ale unor stări cronice reîmprospătate prin acest mandat și vor arăta cu degetul, ceea ce, tuturor, egal, le va da timp de reșapare și revenire . Mai mult, cu atâția oameni în funcții cheie în tot aparatul de stat și al administrațiilor locale, partidele pregătesc poate mult mai mult, probabil ceva de genul argumentelor că este antedemocratic să îți asume un program economic ori de guvernare fără consultarea și largul sprijin al partidelor. Chiar dacă nu vor apela la boicotul din umbră , prin acest aparat, dar și prin pârghiile sistemului democratic -legislativ, fiscal, etc -, cu un premier animat de spirit constructiv, dar și de creditarea morală apriori ori fortuită, sistemul actual al partidelor politice nu va abandona pozițiile sale câștigate într-un sfert de secol de frățietăți și politicianism, va dovedi că este redutabil, de aceeași bună credință, dar mai concret decizional, competent… prin deținerea democratică a pârghiilor administrative, legislative… Puterea politică reală, cea de veche percepție, nu va fi abandonată numai de dragul unei idei, nici ca recunoaștere a meritelor și intențiilor de bună colaborare ale d.lui Cioloș. Mă tem că speranțele sunt prea mari, dar prea slabe susținerile, că obiectivele vor fi prea multe în timp scurt, bine supus moriștilor erodării. Câteva ținte, printre care: votul electronic și reprezentativitatea echilibrată a diasporei; susținerea acțiunilor de epurare morală prin trecerea la măsuri concrete de retezare a capetelor dragonului – printre care fiscalizarea averilor și veniturilor ilicite cu procente aplicate în state antievazioniste, nu cu paleative de 18% , reducerea drastică a economiei subterane, ca sursă a unor venituri fabuloase ale statului(cca 15 miliarde de euro anual) și trecerea la confiscarea averilor constatate oficial ca ilegale – ar fi fost deja enorm și cu asigurată intrare în istorie și în alte mandate de premier. Ori, nimic de acest gen nu se va face, nu va fi încă posibil, societatea nu a ajuns încă la maturitatea de a impune asemenea ritm și curs schimbărilor. Deși ar fi atât de oportun și benefic pentru țară să aibă loc acum, cât mai curând, democratic și politic această complicată primenire, de această dată de la fond la forme, de la mental la concret. Nimic magistral nu se întâmplă de la sine, nici ușor.

    Reply
  15. paul

    in general apreciez corecte afirmatiile dvs, dar am cateva observatii, prima ar fi ca domnul Ciolos pare un tip serios si ferm, dar guvernul lui nu ma impresioneaza deloc, parca Paul Goma spunea ca sunt cinci agenti acoperiti, nu vad cu ce ar mai bun Comanescu decat Aurescu, si ministrul actual al sanatatii decat Banicioiu, un ministru trebuie sa fie un bun manager, nici macar un tehnocrat sau un birocrat inrait, schimbari mari fara modificarea constitutiei si a unor legi nu se pot face , partide minuscule prin inlaturarea pragului de 5% inseamna anarhie generala pe plan politic, nici dvs nici altcineva gen M.Macovei nu poate face un partid cu sanse sa intre in parlament, va trebuie multi bani si organizare teritoriala puternica, nu va faceti iluzii, mai este o chestiune: o minoritate activa si uneori galagioasa de 10-30 mii nu reprezinta majoritatea muta, desi multe greseli si prostii se fac in tara asta prin pretentiile minoritatilor, cineva imi spunea ca nu se poate fluidiza traficul in Bucuresti prin desfiintarea de intersectii, stopuri si treceri de pietoni ca tipa unii beneficari, nu conteaza ce vrea majoritatea soferilor conteaza ce vor cativa cetateni, care urla mai tare (vezi prostia imensa cu pistele de biciclisti de pe Calea Victoriei), ca la strangerea cainilor comunitari, tipau niste ongisti care aveau interes personal sa tina cainii in strada si unii iubitori de animale ametiti, cand majoritatea zdrobitoare a populatiei dorea scoaterea lor de pe strazi, ca asa este civilizat!

    Reply
    • Mihai Gotiu

      @ paul: legat de partea cu ”fluidizarea traficului în București”, nu se pune problema ”care urlă mai tare”; însuși conceptul de ”fluidizare a traficului” e unul anacronic și perdant, iar când se pune problema de drepturi (cum e dreptul la sănătate – printre altele) o majoritate nu poate restrânge drepturile unei minorități (chiar dacă acea majoritate e dispusă să renunțe la propriile drepturi, nu o poate face și în numele altora)

      Reply
      • paul

        spuneti ca nu conteaza fluidizarea traficului?? intrebati majoritatea soferilor, dar sa auziti parerea fiului meu, care pierde 4 ore zilnic prin trafic si cheltuie in medie 1000 de lei lunar cu benzina si intretinerea masinii!! sau poate vedeti cum se circula la Budapesta(eu zic ca bine pentru o metropola), exista solutii si pentru Bucuresti in afara de pasaje sub si supraterane, desfiintarea intersectiilor la jumatate, interzis virajul la stanga, sensuri giratorii si mai multe sensuri unice, simplu ca buna ziua!! sper ca domnul Nicusor Dan sa fie de acord cu ele!!

        Reply
        • Mihai Gotiu

          @ paul: ”fluidizarea traficului” înseamnă rezolvarea problemei mașinilor, care e o falsă problemă pt. că se referă la circulația mașinilor (personale), nu a oamenilor; ”mobilitatea urbană” e conceptul modern pt. marile orașe care se referă la circulația oamenilor, cu accent pe transportul în comun, biciclete, pietoni și doar în secundar circulația mașinilor personale – asta înseamnă benzi dedicate pt. transportul în comun de suprafață (pe care n-au ce căuta mașinile personale), metrou, piste de biciclete etc. – nu ai de ce să plătești 1.000 de lei lunar pe benzină și apoi, după câțiva ani, alte sume uriașe pentru tratarea bolilor cauzate de poluare, dacă în loc de 4 ore ”în trafic” cu mașina, faci o oră cu transportul în comun

          Reply
  16. ionita ion

    Milutzu , findca ati afirmat ca va pricepeti la Managementul calitatii (ati pomenit de standardele ISO sau chiar de organizatie), va propun sa elaborati un studiu legat de sloganul presedintelui actual in perioada de alegeri ,, Lucru bine facut” sau ,,Tara lucrului bine facut” . Are legatura acest slogan cu sistemul de calitate? Va amintesc ca undeva in Kaizen se spune referitor la realizarea unei lucrarii ,,Sa o faci bine de prima data si de fiecare data”. Ar fi interesant de stiut daca Presedintele si-a ales acest slogan electoral in cunostinta de cauza. Daca este asa am putea sa-l evaluam anual pe baza principiilor MQ. Ma gandesc chiar si la guvernul pus de dansul.
    Sper sa nu apreciati ca sunt in afara subiectului tratat de Doamna Pippidi.

    Reply
  17. ion

    Vad ca se pune presiune prea mare pe Ciolos, desi mandatul lui e foarte scurt, cu obiective limitate si cu o sustinere de ochii lumii in parlament. De fapt cam toti oamenii politici asteapta sa esueze, poate mai putin Iohannis, ca guvernul e perceput ca al lui.

    Dupa cum zicea un mare clasic in viata: „sa nu ne facem iluzii ca sa nu avem deziluzii”

    Si inca ceva. Pornind pe linia asta, multi cam sar gardul.

    „Un om curajos chiar ar putea realiza schimbari serioase, chiar si doar intr-un an…. da, ar trebui masuri radicale. Se opune parlamentul? premierul sa ceara ajutorul strazii, sa ceara proteste, pt ca pe fondul protestelor a ajuns acolo”

    A mai fost unul incomodat de parlament, ca nu avea majoritate, ca nu voiau aia sa voteze ce voia el, etc..Si care a cerut ajutorul strazii ca sa guverneze. Il chema Hitler.

    Sa nu fiu gresit inteles, Ciolos e o persoana ok si stiu ca va juca in limitele jocului democratic. Dar incepe sa se cam mearga prea departe, oamenii nu vor sa inteleaga ca nu putem forta limitele, doar pentru ca stim noi siguri ca „asa o sa facem bine”. Maine chestia asta se va razbuna cu varf si indesat.

    Cilos trebuie sa faca balet intre agenda proprie, agenda partii vocale a societatii intitulata „strada” si puterea legislativa. E greu sa obtii ceva in conditiile astea, dar astea sunt limitele jocului si trebuie sa ramai in ele. Eu zic ca Ciolos poate sa fie un balerin mai priceput decat ne asteptam noi acum.

    Reply
  18. Olteanu Marian

    Stimata Alina Mungiu,in ianuarie trecut nu era nimeni in strada.Nu mai inventati evenimente istorice sa sa aveti despre ce scrie apoi (stada entuziasta).Un alt comentatiu al meu care a fost deranjant nu a putut fi combatut cu argumente si a sost sters.Asta e Romania Curata ?Unde esti tu Caragiale sa vezi.

    Reply

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *