Alina Mungiu-Pippidi

De ce nu avem un Macron sau România nu e ca Franța

Fiind o veche simpatizantă Macron, care e un prieten al Hertie School of Governance, unde diverși oficiali europeni viitori sau trecuți (cei actuali sunt prea ocupați) predau sau comisionează programe (Autorul programului lui economic, Jean Pisani Ferry, e profesor la Hertie, ca și Wolfgang Ischinger, președintele Conferinței de Securitate de la Munchen, urmînd lui Javier Solana și comisarului Lazslo Andor, printre alții), nu pot decît să mă bucur de entuziasmul românesc la adresa lui, sigur că e deștept, tocilar și devreme acasă, studenții îl iubesc și așa mai departe. Dar să nu ne păcălim pe noi înșine, Macron a cîștigat pentru că:

  • Din universitățile de top din Franța, nu sunt toate, dar sunt cîteva, sau din cele internaționale, anual termină un mare stoc de talente, vorbim de mii de oameni de vîrf, deci ai de unde cultiva Macroni ca să ridici unul așa sus. Vă reamintesc că la Universitatea din București științe politice nu s-a predat niciodată metodologia meseriei noastre ca în toată lumea, ăla care a fost titular ani de zile în această facultate fără citate și fără politologi s-a făcut între timp profesor la Academia Națională de Informații. La ASE există cîțiva tineri foștri POSDRU mai răsăriți, dar doar o mînă strînși din cîțiva ani și la prima lor lucrare ISI. La SNSPA totdeauna vin talente, dar cei foarte buni pleacă la doctorat în Occident, restul sunt recrutați de Bogdan Teodorescu sau servicii secrete, doar cîțiva se străduie prin staff pe la partide sau și-au încercat talentul la M10 sau USR. În ce privește facultățile de drept, la cele neipocrite s-a scos licența scrisă ca măsură antiplagiat, din celelalte să nu mai vorbim ce reproducere profesională iese de acolo.
  • Din staff-ul de politici publice al partidelor franceze și al ministerelor, oricum mult mai substanțial, există elita elitei, cum sunt centriștii lui Dominique Strauss Kahn, precedentul meu favorit, distrus la comandă politică, și aceștia s-au regrupat la Macron. Macron a avut în spate acest gen de think-tankuri semipublice, în vreme ce la noi puțina comunitate de politici publice clădită de SAR sau de ASPEN decade, că nu are nimeni nevoie de ea, cîți ani poți cere calitate Vest unor oameni tineri cînd ei văd că nu asta e recompensat la noi.
  • Există masă critică în lumea de afaceri și profesională care nu mai suportă ineficiența și corupția vechii clase politice franceze, și ei au colaborat ca să creeze acest fenomen de înlocuire a clasei politice, din care am văzut doar începutul, un asemenea grup obiectiv și nepartizan noi nu avem, oricît am încercat eu să țin flacăra obiectivității aprinsă, toată lumea e partizană și vede doar defectele celorlați la noi.
  • Există o unitate a clasei sociale mijlocii și a stîngii împreună cu elita contra fascismului în Franța, la noi, Traian Ungureanu își permite să scrie texte din ce în ce mai antieuropene și rasiste pentru că floarea intelectualilor lui Băsescu, adică ”dreapta” autoproclamată gîndește ca el, în ultimul o deplînge pe Marine, a recomandat să se voteze Trump, etc. Nimeni nu ar scrie așa ceva dacă prietenii l-ar mai trage de mânecă, eu o fac public, că și eu îl admiram pe Traian acum douăzeci de ani. De asemenea, nu prea cred că doar postacii de la Sputnik au umplut forumurile cu texte pro-Le Pen, au fost și ei, dar există și un fascism românesc în creștere, care vrea evacuarea musulmanilor din Europa, are complexe de inferioritate anti-Occident și votează antiimigrația, uitînd că și românii sunt imigranți.
  • Există și în Franța o societate civilă care folosește Facebook, dar doar ca un mijloc, e o societate civilă care există și dincolo de Facebook, bazată pe asociații permanente, unde se forjează valori comune, soluţii la probleme și solidaritate de grup, mii de asemenea asociații au pus umărul nu doar la Macron, ci la alegerea unor candidați independenți contra candidaților de partid în orașele unde erau corupți, de cîțiva ani buni, asta am încercat și eu să propun vara trecută, vezi însă că am avut zece asociații în toată țara (acelea și-au ales oameni în consilii) și văzînd ce slabi suntem s-au repezit serviciile să se înscrie ca să ne ajute (cînd nu de-a dreptul crima organizată, vezi povestea șefului USR Turda care a omorît doi oameni ca bodyguard). Macron a avut și el probleme, dar asemenea fenomene patologice de infiltrare ca la noi se mai găsesc doar în țările foste URSS, doar în Republica Moldova mai fac serviciile partide (pro-europene, de altfel) ca să selecteze ei pe cine intră în politică. Or, noi suntem ca Moldova, nu ca Franța.

Ca atare, e nedrept să le cerem vîrfurilor din partide ca Dacian, Nicușor, sau chiar Victor Ponta să fie nivel Macron, ei au ajuns în față pentru că puținii de nivel Macron au fost blocați, chiar dacă nu de ei, dar tot au fost selectați prin eliminarea altora, și cum au dat semne de gîndire proprie cum au fost drastic penalizați. O asemenea societate nu are de ce să se plîngă că îi lipsesc talentele, ea e organizată contra talentului, sistemele de recompensă sunt reglate toate pe antimeritocrație, numai insule pe ici pe colo reușesc să trăiască după alte reguli și numai pentru că nu pun în pericol regula generală.

Dar chiar dacă pe fond e greu să semănăm cu francezii că nu avem elită (nu te poți dispensa de ea), că din opinia publică am făcut o cloacă partizană, iar asociativitatea e tot spre zero, ca atare Facebook-iștii nu profită destul de proteste dacă nu au lideri, și ziua pierd ce au cîștigat noaptea, ca schemă publicitară, adică o figură charismatică de centru, NOUĂ, care să cîștige întîi prezidențiale, și apoi să contruiască partid nou am putea și noi, cum explicam aici.

Cine însă să aibă curajul să meargă simultan și contra PSD și a establishmentului de securitate și să mai ia și voturi cu program european? Dacă se găsește careva vom fi datori să mai sprijinim o dată asemenea încercare.

Vestea bună e că ne-am salvat fondurile europene grație victoriei lui Macron, măcar să fim în stare să le absorbim și să facem cu ele ceva mai util decît canalul București-Dunăre.

Sau te pomenești că am putea pune corupții să sape la el și rezolvăm o dată cu amnistia, supraaglomerarea din pușcării și alte mari probleme de acest nivel care ocupă toată agenda.


Donează și susține-ne acțiunile pentru bună guvernare!

Fondurile colectate susțin bătăliile pe care le ducem în justiție, administrarea aplicației Ia Statul La Întrebări, dar și programele prin care monitorizăm serviciile și instituțiile publice.


Vino în comunitatea noastră de bună guvernare!

Abonează-te la newsletterul România Curată. Vei primi pe e-mail articolele și campaniile noastre și ne poți răspunde la adresa de contact cu sugestii, sesizări sau cu propriile tale articole pentru publicare.

Articole recente

Recomandări

21 thoughts on “De ce nu avem un Macron sau România nu e ca Franța

  1. CMC

    Stati linistiti. Avem demult un Macron – adica un candidat inodor si incolor, fabricat in laborator de servicii si caruia i s-a facut partie prin scoaterea pe piata a dosarelor contracandidatilor.
    E drept ca nu e la Palatul Elysee, ci la Cotroceni…
    Si la noi ca si la ei, alternativele aratau mai rau…
    Intrebarea e daca liderii europeni invata ceva din spaimele alegerilor din Franta si Austria, sau sunt autisti si raman doar cu bucuria momentului.
    Exista riscul ca viitorul sa nu mai poata fi corectat la infinit din laboratoarele serviciilor.

    Reply
    • Jan Valjean

      Se pregateste de catre Bruxelles si pentru Romania un Macron,adica ex. functionarul bruxelles,Ciolos,impreuna cu inventia numita ,,Platforma Romania 100”,o pacaleala gen En Marche din Franta.

      Reply
      • CMC

        Adica o sa avem doi Macroni, simultan? Unul la palatul Victoria si unul la Cotroceni?
        Pai, am mai avut si nu s-a vazut nimic….

        Reply
  2. Dante69

    Doamna Pippidi parerea mea este ca minuni in politica nu exista. Ia marile aparitii au fost ale unor oameni adevarati, cu un anumit destin, care au schimbat istoria. Sincer nu cred ca e cazul lui Macron indiferent de entuziasmul care pare sa-l genereze. Pana la urma el a fost o solutie a unei parti a sistemului intra tin pana de idei.
    Perspectiva unui proiect centrist in Franta a existat de ceva vreme dar numai acum a avut sansa de a se realiza. Pentru ca dincolo de calitatile, desi deseori exagerate ale lui Macron, a fost totusi vorba de sansa. Daca Alain Juppe castiga primarele la dreapta, sau Valls la stanga pe proiecte centriste probabil ca deznodamantul final ar fi fost altul. Poate o finala Juppe – Le Pen, anticipata mult timp. Poate daca Fillon nu s-ar fi confruntat cu acel scandal ( dubios in opinia mea ) la fel consider ca datele alegerilor s-ar fi schimbat. Urmarind dezbaterile cu sinceritate spun ca cel ma bine pregatit a fost Fillon. De altfel patronatul frnacez considera programul lui cel mai potrivit pentru problemele Frantei. Deci mi se pare un pic naiv sa vorbim de marele Macron atunci cand conjunctura a facut sa iasa nu neaparat cel mal mai bun. Pe urma modul cum a fost sustinut de presa, de anumite cercuri, cum a reusit fara probleme sa-si finanteze campania ma fac sa stau intr-o expectativa prudenta vis-a-vis de noua vedeta. Vorbiti de unitatea impotriva fascismului bagand in oala la un loc Trump, Le Pen, Unguranu. Haideti sa fim seriosi. Acesta e un reflex propagandistic al gandirii liberal progresiste care e in cele din urma o ideologie ca oricare alta. Frontul republican francez a inclus intotdeauna elementele comuniste sau de extrema stanga ( normal gandirea dominanta are vadite legaturi marxiste in fond ). Uitam oare ce insemana aceasta parte a gandirii politice si consecintele ei ? Aruncam la gunoi patriotismul si acceptam urmasii celor care au ucis 100 de milioane de oameni in gulaguri si lagare de reeducare ? Dumneavoastra sinteti parte a unui sistem care exista, care vrea sa se impuna si care e gata sa sacrifice chiar propriile principii pentru a acapara constiinte. Numai ca traim intr-o lume vie iar ideologiile cam toate sfarsesc la fel. Si nu pentru ca sint inepte ci pentru ca sint concepute in birouri si cercuri restranse mai mult sau mai putin bine intentionate iar apoi sfarsesc prin a trata indivizii si popoarele ca niste bile de plastelina. Macron e gaselnita a acestei masinarii. Obama, Merkel, Junker, Hollande, Pippidi sar in sus de bucurie. Sintem salvati ! Dar daca ceva intr-adevar nu merge ? Romanul asa inapoiat cum e el considerat de noua elita intelectuala spune citeodata: De ce ti-e frica nu scapi !

    Reply
  3. GG

    În concluzie, alții construiesc viitorul, noi ne hrănim cu el azi.
    Suntem un neam păcătos care nici nu și-a construit catedrale întru mântuire și care nici măcar nu s-a oprit din comerțul cu și puparea de relicve sfinte. Mai avem niște pași de parcurs (dacă istoria ne lasă și dacă timpul mai are răbdare).
    La întrebarea:
    „Cine însă să aibă curajul să meargă …”
    răspunsul e simplu:
    Cine crede în câteva valori și vrea să intre în istorie, cu riscul de-a intra mai repede-n pământ.
    La urma urmei, e democrație, javrele și lașii sunt majoritatea: să le cerem ceva discriminare pozitivă? Nu cred.

    Reply
  4. profesoru

    „Există o unitate a clasei sociale mijlocii și a stîngii împreună cu elita contra fascismului în Franța, la noi, Traian Ungureanu își permite să scrie texte din ce în ce mai antieuropene și rasiste pentru că floarea intelectualilor lui Băsescu, adică ”dreapta” autoproclamată gîndește ca el, în ultimul o deplînge pe Marine, a recomandat să se voteze Trump, etc. ”
    De unde şi până unde e Le Pen “fascistă”? S-a pronunţat ea vreodată împotriva democraţiei parlamentare, statului de drept, pluripartidismului, drepturilor şi libertăţilor fundamentale etc.? Chiar aşa, nu mai ştim ce înseamnă “fascism”? Sau se urmăreşte intimidarea puţinelor voci lucide acuzându-le că susţin „fascismul”?
    În afară de Traian Ungureanu mai există şi alţii, puţini ce e drept, neafectaţi de propaganda “corectitudinii politice”. Sever Voinescu de ex.:
    “Revenind la Marine Le Pen, ceea ce mi se pare cu totul fals este etichetarea ei drept „extremistă de dreapta“. Las la o parte că e din ce în ce mai neclar ce i acela extremism într-o Europă în care respectivul cuvînt a devenit o etichetă pe care orice om (politic sau nu) o pune imediat pe fruntea adversarului său. A fi extremist este, astăzi, eticheta oricărui dezacord. Că extremismul politic este o formă a răului, nu am nici o îndoială. Dar că orice om care nu ne place este extremist mi se pare nu doar o formă vinovată de diabolizare, ci și o dovadă că limbajul politic este tot mai rudimentar și, pe cale de consecință, că gîndirea politică a devenit tot mai primitivă. De ce este Marine Le Pen extremistă, așadar? Pentru că susține agresiv ieșirea Franței din Uniune? De ce n-ar fi extremiști și cei care militează pentru o Europă federală, cu unică suveranitate, atunci?”
    http://dilemaveche.ro/sectiune/pe-ce-lume-traim/articol/ce-ramine-dupa-spaima-marine-le-pen

    Reply
    • Jan Valjean

      Pai dna.Marine Le Pen e considerata fascista, in primul rand ca este nationlista-a se vedea cum sunt considerati toti politicienii nationalisti si partidele lor,adica extremisti si fascisti,in al doilea rand deoarece vrea sa termine definitiv cu invazia musulmana initiata de globalistii Soros,Merkel Hollande si a celorlalti aflati in umbra.

      Reply
  5. mihai

    p.s. fondurile europene nu aduc bunastare romanilor ci sunt un fel de plati corporatiste catre mafia locala sau/si spalare de bani catre propriile multinationale, romaniide rind nu au nici un acces la aceste fonduri iar saracia se accentueaza!

    Reply
  6. PAFI

    Din articol inteleg ca salvatorul Macron a rezolvat Franta si cumva si pe noi, pentru ca ne-am pastrat fondurile europene. Din nefericire Macron nu a salvat (inca) pe nimeni. Nu va salva Franta – pentru ca ar trebui sa o salveze de ea insasi – si nu va salva nici Romania, pentru ca oricum fondurile europene nu au reusit, in Romania, decat sa toarne beton prin parcuri si sa faca baze sportive prin satele depopulate. Franta si Europa, dupa parerea mea, se afla in fata unor reforme imposibile pentru cetateanul francez si european. Reforme si sacrificii pe care nimeni nu va dori sa si le asume, necum sa indure punerea lor in practica. De aici si votul destul de consistent pentru Le Pen, care le-a dat iluzia ca are solutii nedureroase (pentru ei, dureroase pentru altii). Le-a propus intoarcerea la un trecut pe care-l percep mai bun, dar pe care nu l-au trait (ca s-au nascut sau au crescut in Franta membra UE). Cred ca adevarul trebuie spus pe fata si anume ca societatea occidentala nu vrea sa se adapteze la globalizare, dupa ce a promovat-o si a predat-o altora ca pe un soi de noua epoca de aur.

    Reply
  7. Dumitru

    „De ce nu avem un Macron” Din pacate, iar ma regasesc in porte-à-faux raportat la AMP. Eu as zice ca in Romania noi avem chiar o gramada de Macroni (ca persoane). Destept (desi Nanterre nu e teribil), bine conectat, fara obligatii familiale, Macron este ca multi din tinerii (sau mai putin tinerii) care au ales cariera (si, mai mult sau mai putin, implicarea in „societatea civila”) in locul familiei. Poate sunt chiar mai multi in RO decat in FR.

    Ceea ce nu avem in RO (poate din fericire) este sistemul politico-mediatic care l-a propulsat pe Macron (un ilustru necunoscut in politica, acum un an) la putere. Sistemul asta s-a dovedit extrem de inteligent, a stiut sa reactioneze rapid la Trump si la BREXIT. Asta spre deosebire de Sistemul din RO care are un control si mai tare al media, dar pare absolut incapabil sa il exploateze inteligent. Sau poate ca romanii sunt deja vaccinati, de cand cu Base, impotriva manipularii de acest tip.

    De ce vorbesc de manipulare ? Eu sunt convins ca si AMP e la curent cu faptul ca votul pentru Macron nu a fost rational, bazat pe program. Pozitiile politice si economice ale lui Macron sunt cele ale lui Hollande, care a reusit „performanta” de a fi mai putin popular decat Sarkozy tocmai prin masuri liberale (legea El Khomri, pozitie pro-europeana fara nuante, etc.). M-am uitat si eu la cateva discursuri, si Macron nu vorbeste de program, ci de incredere, speranta, etc. Strategie electorala buna, insa continutul este vant.

    Sa vedem acum ce iese. Singurul lucru pozitiv pe care il sper, este sa impinga spre federalizarea democratica a Europei. In rest, e relativ clar pentru mine ca-l voi regreta pe Sarkozy… (si mi-e greu sa o spun/scriu)

    Reply
  8. laur22

    De ce nu e Romania Frantza
    De Laur 22
    Mda!
    De ce nu e Nicusor Dan orin Sever Voinescu ori Ghines ori Ciolos vre-un Emmanuel Macron
    Ori de ce nu e Romania Frantza ?

    Si tot raspunsul tau se concentreaza in jurul lumii pupincuristilor variilor bisericutze din sfera politicii practicante , mediei politice ori groupi-ilor acestora . Hahahahaha.
    Ignorand cu acribie „the elefant in the room” Frantza ca metropola aunui fost imperiu are inca instituztiile functzionale ale soft power . Ma rog nu la nivelul USA ori UK da orisicat mult, mult, mult ordine de marime peste nivelul unde este acuma Romania.
    Institutzi ica si singure si fara support de partid s-au dovedit capabile sa “circle the wagons”si sa creeze asa din spuma marii o Alba ca Zapada

    Altminteri rally around the flag in fatza pericolului „fascist” s-a vazut si in Ro cand Vadim a penetrat in turul 2 si “tot urbanul tot caftanul” s-au adunat in jurul lui Iliescu

    Altminteri despre voi astai “intlectualii” care infestatzi mediile „de stiri” am citit ieri parerea lui Chomsky si m-a surprins acuratezea ei in a descrie situatzia din Ro desi el se referea la cei din USA : „The Intellectuals are specialists in defamation, they are basically political commissars, they are the ideological administrators, the most threatened by dissidence.”

    Daca si la noi ca si la ei „intelectualii” sunt aceiasi rasa de comisari politici si mari inchizitaori ai puritatzii ideologice atunci in mod cert acelasi motoare care au condus la alegerea presedintelui fara partid Macron ori a presedintelui la fel de fara de partid Trump ()trumpnu ar castica nici azi alegerile daca aceste s-ar desfasura doar intre liderii partidului Republican) .

    De ce nu atz-i fabricat voi „gasca” un Macron de Romania ?
    Deoarece atz-i fost prea ocupatzi cu infiltarea tuturor celorlate partide politice incercand sa le corupetzi din interior.

    Plus ca pentru prezidentziale la Macron s-a muncit undeva la 2 ani pe cand voi la Nicusor v-atzi opintit undeva la 6 luni.
    Adica daca in 6 luni atzi putut produce undeva la 8-9% sunt ferm convoins ca in 2 ani atzi fi spart plafonul de 20% care v-ar fi propulsat in turul 2 unde cine stie poate ca atz-i fi avut o sansa.

    De ce n-are Romanai un Macron ?
    Pentru ca atzi fost prea lenesi ca sa vi-l facetzi.

    Cum s-a fabricat Macron ? Pai simplu soft power l-a gonflat si hard power = urechistii de la serviciile secrete i-au facut culoar inventand scandaluri care i-au scufundat pe totzi oponentzii sai reali.

    Ei hai sa nu-mi zicetzi ca asa ceva nu se putea repeat 1:1 si in Ro daca soft power s-ar fi trezit din timp din baseala ca sa-si gonfleze omul prezis de Lazaroiu = candidatul Alba ca Zapada

    E n-atzi gonflat din timp un candidat selectat si instruit de voi , gonflatzi acu la Iohanis ca asta e mai ramas si asta facetzi neintrerupt in ultimii 2 ani .

    Gonflare usoara.

    De ce nu e Romania Frantza ? Deoarece in imperiu nu se primeste pomana , se cladeste pas cu pas. Si acesta cladire lasa urme, urme pe care 4 ani de ocupatzi germana sunt insuficientzi ca sa le stearga.

    Reply
  9. AlinaMP

    @Profesoru, multumesc de semnalarea Dilemeie Vechi, deci asa cum banuiam rasismul a devenit official, mai interesant, baietii astia cu anti-rusismul in gura uita de el iediat cand e vorba de Le Pen, sponsorizata de rusi, si nus e intreaba de ce congresul artidelor radicale de drepata se tine la Moscova… sau aleg sa ignore asta…
    Da, TRU si toata gasca de dreapta au atitudini fasciste, de ex citat din text Traian

    Şi ultima ispravă bestială săvîrşită miercurea trecută, la Londra, de un mesager al Islamului a fost urmată de celebrele hit-uri liberale: terorismul nu are legătură cu Islamul – cunoscuta religie a păcii.

    Criminalul de la Londra nu era nici mesager, nici reprezentant ai Islamului, ISI nu egal Islam mai mult decat anarhistii evrei care puneau bombe=toti evreii, asta Hitler credea, atat.

    Partea mai grava este ca sunt si niste bani ai serviciilor secrete in siteurile noastre fasciste In linie dreapta si compania, via Marius Bostan, initiator si aparator ai SII Anlaytics.
    Sa inlocuim I cu E si vom descoperi ca propagandistii fascismului romanesc sunt de fapt continut sponsorizat prin gazete din bani SIE neauditati de Curtea de Conturi. De ce o parte din SIE nu a invatat nimic de la NATO, etc? Pai pentru ca au fost recrutati de vechi securisti, pentru ca au recrutat oameni cu complexe fata de Occident, care nici limbile de acolo nu au ajuns ssa le vorbeasca cum trebuie, daramite sa publice si sa faca pe plan international cariere, ca noi- asta e clivajul- romani de success, in institutii europene, universitati, Euronews, romani ratati, niste emulatori Le Pen in Palamentul European si ambasade uneori…sau acasa, in orice caz pe banii statului roman…

    Aici puteti citit capodopera integral a lui TRU
    http://adevarul.ro/international/europa/cu-in-nu-poti-win-1_58d823cb5ab6550cb8b3a133/index.html
    Mai ramane sa convocam conferinta de la Wannsee sa discutam nu daca trebuie sa scapam de musulmanii din Europa, ci cum o facem, ii deportam in lagare, etc

    Reply
  10. AlinaMP

    @GMC Da, cred ca lumea mai invata ceva, ma tem insa sa nu fie prea tarziu pentru unii, sigur ca nu dl Juncker invata, el e scoala veche
    Un exemplu de actiune intelegienta pentru a compensa efectele globalizarii
    http://adevarul.ro/international/europa/cu-in-nu-poti-win-1_58d823cb5ab6550cb8b3a133/index.html

    In rest, stim ca euro a fost greseala, dar nu putem da inapoi, a fost o greseala Kohl-Mitterand. Daca se va iesi din euro trebuie iesit organizat, dar nu vrea nimeni, ne ruinam si ii ruinam si pe chinezi daca iesim.
    Asa ca s-a decis sa fie doar Grecia ruinata…o idee ar fi sa iasa ei si noi in schimb sa-I iertam de datoria restate, pe urma vad ei ce fac. Asta mi s-ar parea cel mai rational pentru ei, daca stau inauntru Schauble nu-I va oerta de datorie, va spune ca ar fi recompensa pentru comportamentul fiscal iresponsabil.
    In rest, Marine trateaza oamenii pe categorii, vrea sa inchida frontierele, vrea sa inchida ONGuri, asta o face extreista, nu euroscepticismul, e legitim sa fii Eurosceptic dar nu sa crezi ca orice musulman e specie inferioara, terrorist, etc. Il aveti si voi pe Arafat, e altfel decat voi ca e musulman? Hai.

    Reply
  11. Jan Valjean

    Oare cati romani sunt de acord cu primirea de imigranti musulmani,care sa primeasca ajutoare sociale,in timp ce romanii parasesc Romania sa lucreze in vestul Europei ? In ce tara se vor intoarce ei de-acolo daca vom ceda presiunilor globaliste,de natura liberal progresiste si neomarxiste ?

    Reply
  12. ridiche

    Macron nu mai are ce să mai salveze. Franța e plină de magrebieni, africani, musulmani. Toți aceștia sunt dedicați trup și suflet „valorilor europene”, adepți ai statului de drept, ai democrației și toleranței. Așadar, totul este bine. Minunata lume nouă ne așteaptă.

    Reply
  13. rori

    Doamna draga, unu la mana, Macron ăsta nu e nici pe departe o persoană de admirat. Are și el suficiente bube și se vor vedea în curând. Doi la mâna, nu din motivele enumerate mai sus a câștigat ci datorită manipulării și jocurilor politice care se practică peste tot.

    Reply
  14. AlinaMP

    @Valjean, presiunile globaliste sunt liberale, nu neomarxiste, vezi ca se intorc Marx si Lenin in morminte. Zau.

    Reply
  15. Dumitru Drinceanu

    Clasa noastra politica nici nu mai merita oboseala inutila a unei analize, mai ale comparative… Intreaga societate de la noi este lovita de sindromul sistem-antisistem asa de amalgamat ca fiecare intelege ce vrea, amestecand sensurile. Contestatarismul, inconsecventa, neselctarea valorilor – imposibila intr-o lume care așaza in capul mesei obedienta, compromisul si vulnerabilitatile liderilor, toate reprezentand butonul papusarilor din spate, care conduc, de fapt – ne situeaza altfel decat pe francezi si fac imposibila comparatia. Noi avem ciorba de potroace care ne place, bine condimenatata cu blam, ignoranta, infatuare, bascalie, smecherioare de carciuma damboviteana, nimic fara dijmuire si control mascat pe viata, etc… Ce sa schimbam si pe cine cu cine, cand structural ne-am amestecat si uratit caracterele, ascunzand si aruncand cu zoaie in putinele valori? Toti au devenit doctori si profesori universitari, puterea fiind insuficient fara titulaturi… NU AVEM LIDERI DE VALOARE OCCIDENTALA?! FALS! Un fals bine intretinut de media si ong-urile noastre, de jocuri periculoase pe care straini intereselor naostre nationale le fac prin interpusi ,, de marca”, cu gir international… Iata cativa pe care statul ii pierde an de an, irosindu-si sansele salvarii: Geoana, tradat de toti si de partid, apoi eliminat ca ,,rebel” fara drept de opinie opusa, daca este democrat si conciliant, demn de o democratie reala este incompatibil pentru timpurile si cloaca care il iau, culmea, in deradere, ca altadata pe Ratiu, marea sansa pierduta; Cristian Diaconescu, Theodor Paleologu, Catalin Predoiu, potentiali locomotive cu motivatie, competenta si moralitate incomparabile cu ale liderilor politici care se tot perinda prin jocuri politicianiste si dosariade spre a implini dezastrul Romaniei. Romania curta ar face un mare serviciu Romaniei lansand tema aceastor reactivatori de mari deziderate pentru o tara care isi pierde tot ce are mai de pret, zi de zi. Omnipotenta innascuta distruge valorile, ca si teama de competitori si invidia, vechi si hade tare romanesti!

    Reply

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *