Alina Mungiu-Pippidi

De ce e o prostie să fie arestat cineva care dă un cadou la doctor. Sau doctorul

Maşina era o Dacia 1100 veche, impecabil întreţinută de infirmieri, singura care avea privilegiul să fie parcată în faţa scărilor de la pavilionul Unu Femei. O dată pe zi, o vedeam pe infirmera şefă coborând pe uşa din spate cu o geantă mare. Deschidea portbagajul, care nu era încuiat, şi punea geanta plină acolo. A doua zi dmineaţa, tot ea, înainte de raportul de gardă, o lua de acolo, goală, şi o ducea în cabinetul ei. Vedeam scena din cabinetul meu – impropriu spus – adică din cămăruţa de gardă de la etajul unu, în care intram folosind jumătatea mea de clanţă din buzunarul halatului şi mă strecuram în spaţiul dotat cu o masă şi două scaune dintre cele doua saloane enorme, de şaizeci de paturi fiecare, rugând surorile să îmi aducă pe rând bolnavii cărora trebuia să le completez fişele de observaţie. Asta era treaba mea, a stagiarului, sau rezidentului, şi eram unicul rezident din spital, aşa că era destul. Pe bolnavi nu aveam ce îi întreba : acesta era pavilionul bolilor foarte grave, unde li se dădea un tratement şoc cu medicamente să fie scoşi din criză, cu preţul diminuării lor totale. Se târau de la pat la toaletă sau la camera mea cu dificultate şi de abia articulau. Unele erau la a nu ştiu câta încercare de sinucidere, după care aveau din nou câteva luni bune, cu familia. Altele omorâseră pe cineva sau le violase, dimpotrivă, vreunul (sau mai mulţi) sau erau în completă disociere şi râdeau prosteşte în timp ce încercau să îşi prindă mâna în uşă. Pe foaie scriam ce observam, nu ce îmi spuneau ele, şi ştiam că degeaba o fac : şeful meu şi al pavilionului, dr. B., proprietarul Daciei 1100, care avea peste şaptezeci de ani şi venise ca intern după primul război mondial, nu citea niciodată foile. Ba chiar, atunci când nu avea un rezident plin de dorinţa de a face ceva, deci bun de exploatat, asistentele scriau singure câteva cuvinte fără sens. Singura activitate a pavilionului nostru, unde la parter stăteau cei care puteau fi lăsaţi pe afară, iar la etaj cei izolaţi la « fără clanţă » era vizita mare. La asta, doctorul B. făcea rondul cu precizia unui cronometru, stând circa un minut la fiecare pat. Erau unicele ocazii când îl auzeai vorbind. Întreba « Cum te simţi ? » cu o voce egală, mai degrabă ştearsă, privind bolnava drept în ochi şi luându-i încheietura în mâna lui. Asta avea un efect miraculos : ţinea aproape 24 de ore. Nu asculta niciodată răspunsul, ci trecea mai departe, cu întreaga suită, după ce administrase, cu precizia unui anestezist, doza de atenţie zilnică a unui psihiatru cu peste 200 de pacienţi şi peste 50 de ani de carieră, prin foamete, războaie şi pogromuri. După aceea mai şedea vreo două ore la cabinet, primind familiile îndurerate şi cel mai adesea dornice ca statul să le ia de pe braţe povara. Rezultatul era cel transportat cu geanta de asistenta şefă şi nu era cine ştie ce, dat fiind că dr. B era văduv şi nu accepta decât cafea. Restul era împărţit între personal. Nu şi mie, pentru că declinasem din prima zi, spunând că eu sunt acolo să învăţ, dar măcar la pavilionul ăsta nu aveam cheltuieli. La Doi Bărbaţi trebuia să iau din buzunarul meu ţigări la toţi bolnavii mai agitaţi, că altfel nu mă lăsau să fac foile, trăgeau de uşă, de mânecă, de tot ce apucau, şi îmi cumpăram câte cinci minute cu câte un Carpaţi fără filtru.

Când aveam 25 de ani îl consideram pe doctorul B. ramolit, incompetent şi corupt. Azi însă nu mai sunt sigură că psihiatria de masă într-o societate săracă şi finanţată integral de stat poate produce ceva mai bun ca el. Evaluarea lui era că, la asemenea cazuri grave, psihoterapia era inutilă – de altfel, eram doi doctori la două sute de pacienţi – şi cea mai eficientă era când lua pulsul fără niciun cuvânt la vizită şi, de altfel, fără să numere. Atingerea lui conta. Familiile sufereau destul şi judecata lui era că statul poate să mai ia din povară, la cât plătea pentru tratament.  Cum s-ar aplica noua măsură gândită de ministrul Bănicioiu doctorului B.? Nu lua bani. Ar trebui să îi fiscalizăm geanta zilnică de cafea? Nu o vindea – o trafica mai departe, că eram în comunismul pur şi dur, unde se crease asemenea penurie că totul venea la un cost suplimentar. Ce lua el de la bolnavi recicla la cei care îi luau lui – gestionarii de la carne, de la zahăr, de la tutun. Nimic nu ajungea pentru toată lumea, din cauza proastei planificări, ca atare cine avea nevoie mai mare sau mijloace mai mari plătea suplimentar şi intra în faţa cozii. Cine nu, nu mai apuca.

Sistemul nostru de sănătate azi e moştenitorul acelor probleme pe care o generaţie de administratori slabi, conflictul politic şi nepriceperea asistenţei externe de la Banca Mondială l-a consolidat în loc să îl transforme. De asta decizia guvernanţilor de a dubla în etape salariile din Sănătate în următorii doi ani, începând cu luna octombrie 2015, când cadrele medicale vor primi 25% în plus la salariul de bază, e bună, dar nu e suficientă. La fel de bună a fost şi introducerea cardului de sănătate, însoţită de o isterie publică foarte supărătoare, pentru că şi ziariştii trebuie să se hotărască odată ce vor. Decizia de a fiscaliza cadourile în bani nu este însă logică. Cadourile la medic sunt de două feluri – pură recunoştinţă, la care nu ai ce fiscaliza, şi supliment la salariul insuficient al medicului, deci o contribuţie directă la bugetul sănătăţii, din care e imoral să iei impozit – e vina cui guvernează că sistemul e subfinanţat şi obiectiv subfinanţat. Cu cadourile pentru medici, statul practic cere cetăţeanului să plătească direct medicii, care sunt aproape neplătiţi în România – şi de asta cei mai buni pleacă. Te întrebi de ce lucrează ei la stat- nu are sens să îi faci funcţionari publici, calitate din care decurg numai incompatibilităţi, când de fapt nu ţi-i poţi permite şi ceri mai departe pacienţilor, ca pe vremuri, să îi plătească direct.

Ipocrizia asta de fond e considerată corupţie azi şi nu e în regulă. E un eşec al politicii de sănătate. Există destulă corupţie pe bune în sănătate – certificate false, achiziţii trucate, medicamente prea scumpe subvenţionate . Dar faptul că banii în sistemul de stat nu ajung şi pacienţii suplimentează direct nu e corupţie. Şi nu e normal să fie culpabilizat nici cine dă, nici cine ia, cum se întâmplă acum. Apreciez că guvernul vrea să rezolve, dar fără ceva reorganizare nu se poate rezolva. Vrem să ne reîntorcem de pe drumul pornit de guvernul Boc, în care ce concepea un sistem bazat pe contribuţii? Că erau ţipete în mai că nu erau primiţi cei care nu aveau număr de asigurare. Păi asta e, aceia nu mai sunt finanţaţi de la stat. La fel, aud periodic discuţii că de ce statul acoperă aşa de puţin. Păi asta e, în acest gen de sistem banii ajung să te îmbolnăveşti de două ori după 50 de ani, să naşti o dată şi să îţi faci vreo cinci analize pe banii statului, iar asta doar pentru cine plăteşte contribuţia şi îşi cumpără singur medicamentele. Pentru mai mult de atât, eşti iarăşi peste buget, deci înapoi în penuria din socialism. Şi déjà trebuie spus că medicii de familie sunt practic privaţi, deci ies din problemă, şi sistemul privat oferă déjà alternativă cui are bani. Rămâne restul. Şi cum să rezolvăm cu salariile medicilor şi cu corupţia reală, printr-o separare public-privat mai clară, e pe larg descris în ultimele două rapoarte SAR aici și aici, unde colegul meu dr. Sorin Paveliu a răspuns conştiincios la acest gen de probleme foarte strict formulate de mine. Şi mai putem rezolva şi alte probleme, dar deocamdată vreau să spun atât.

Şpaga la medic nu e şpagă, e un abuz al statului care cere pacienţilor să-i plătească pe angajaţii săi pentru care nu are bani, în contextul în care acest lucru e din ce în ce mai mult perceput ca imoral (că pacienţii nu îşi dau seama şi nu acceptă că plătesc contribuţii prea mici sau prea puţine, pentru o asistenţă de calitate; de ce credeţi că în SUA asta e cea mai mare cheltuială a bugetului public ? că e scumpă), şi a devenit şi ilegal. Sigur că, de urgenţă, trebuie înlăturat caracterul ilegal, dar pe fond, trebuie să înlăturăm subfinanţarea şi un sistem în care statul organizează prea mult. Să lasăm lumea să plătească direct (că statul totdeauna va administra prost banii încredinţaţi lui), dar nu pe angajaţii statului. Putem concepe un sistem în care separaţia public privat să redea demnitatea atât la medic, cât şi la pacient. Că dacă m-a frapat întotdeauna ceva la doctorul B., când îl urmăream circulând tăcut prin saloanele noastre de cuci, înconjurate de România ceauşistă de sfârşit de regim,  era excepţionala lui demnitate, felul în care nicio secundă nimeni nu putea ghici, privindu-l, că totul în jur era anormal.


Donează și susține-ne acțiunile pentru bună guvernare!

Fondurile colectate susțin bătăliile pe care le ducem în justiție, administrarea aplicației Ia Statul La Întrebări, dar și programele prin care monitorizăm serviciile și instituțiile publice.


Vino în comunitatea noastră de bună guvernare!

Abonează-te la newsletterul România Curată. Vei primi pe e-mail articolele și campaniile noastre și ne poți răspunde la adresa de contact cu sugestii, sesizări sau cu propriile tale articole pentru publicare.

Articole recente

Recomandări

54 thoughts on “De ce e o prostie să fie arestat cineva care dă un cadou la doctor. Sau doctorul

  1. Ciprian Domnisoru

    Dintre toate formele de corupţie, şpăgile la doctor sunt cele mai odioase: de ele depind uneori vieţi, şi nu-mi închipui durere mai mare decât să crezi că ţi-a murit sau ţi s-a îmbolnăvit cineva drag din cauză că n-ai avut suficienţi bani. Dar nu mă mai miră relativismul moral la intelectualii români, problemele societale sunt filtrate ideologic, corupţia e corupţie doar dacă e în tabăra care nu ne place sau e de blamat la momentul oportun.

    Reply
  2. Neo

    Comparatia cu situatia din SUA nu e tocmai cea mai fericita (la aia o operatie de apendicita cu cateva zile de internare costa 50.000 $, e aberant). Cred ca sunt destule tari in Europa de la care putem invata cum sa facem un sistem de sanatate competent.

    Reply
    • Munteanu

      Ca rezident in SUA pot sa-ti spum ca era chiar mult mai rau dar situatia s-a inbunatatit radical dupa ce a fost votata Obamacare. Acum toti sunt obligati sa cumpere asigurare medicala. Compania de asigurari este obligata sa plateasca operatii, tratamente, etc. indiferent de cost nu ca innainte cand exista un plafon de cost pentru diverse asigurari. Evident compania iti poate mari costul asigurarii dar nu prea mult caci tot conform Obamacare profitul companiei de asigurari este limitat. Daca esti sarac si poti dovedi asta guvernul American iti plateste asigurarea medicala. Se spera ca vor fi putini saraci dar dupa votarea legii s-a vazut ca sunt destul de multi si guvernul e nevoit sa plateasca destul dar daca nu incepe alt razboi prin Iraq are de unde.

      Reply
      • Dumitru

        Interesant. E prima evaluare clar pozitiva a Obamacare pe care o citesc. Sunt deja evaluari cantitative ale Obamacare? Sau e o remarca personala. Dar in orice caz e foarte interesant.

        Reply
      • marius

        parca s-a si dublat valoarea asigurarilor! De la 3-400 la 7-800 pe luna se simte chiar si pentru un american din clasa mijlocie.

        Reply
    • Cristi

      Atâta costa de fapt o operatie, in contul respectiv intra zile de spitalizare, consumul de materiale, sala de operatie, onorariul medicului etc. In tarile europene intra componenta de asigurari de sănătate publice care acoperă din cheltuieli.
      ce nu intelege lumea in romania dupa atatia ani de comunism in care serviciile de sănătate au fost gratis-sănătate costa si costa al naibii de mult.

      Reply
  3. taunul77

    Dar ce facem cu situatiile in care medicul conditioneaza efectuarea actului medical de primirea ”atentiei”?

    Reply
  4. Serban

    Un singur amandament la conținutul articolului: cazul in care medicul CONDITIONEAZA actul medical de primirea unor atenții, uneori consistente, este inacceptabil. In principiu cei care intra in facultatea de medicina știu care vor fi salariile.
    Neo
    De ce sa nu învățăm de la Canada? Acolo asistentza medicală, spitalizarea si medicamentele, cu excepția asistentzei stomatologice si a ochelarilor, sunt gratuite. O dovada ca unele state pot fi bune administratore.

    Reply
    • Mihai

      Asa e, dar medicii de Spital au salarii de 2-300.000 dollars Canadieni/an, iar listele de asteptare sunt frecvente, cu termene de cateva luni in unele cazuri.

      Reply
    • coriolana

      Ca in Canada, Ca in SUA, Ca nu stiu unde…. Astea nu sint decat contemplatii. Serviciul medical are calitatea dupa cum sint acopeite costurile reale, oriunde in lume. Solutiile se stiu si la noi dar decidentii nu au curajul sa le spuna macar,dar aminte sa le aplice de teama pierderilor electorale iar „comentatorii” bat campii „deontologic’, dupa cum e ordin pe unitate. Principiul solidaritatii, de exemplu,poate functiona cand platesc toti contributii si beneficiaza doar cei in nevoie. Dar, specific romanesc, sint „solidari” 4 milioane cu 22 de milioane (cu diaspora cu tot -care vine sa se trateze moca tot in tara si cu o anumita minoritate etnica -cea mai numeroasa si mai prolifica, ambele neplatitoare de asigurare!). Pentru categoriile scutite de plata asigurarii, daca sint, decizie plitica, tot trebuie sa plateasca cineva, stat, organizatii, biserica etc. in locul lor. Cine n-are asigurare, chiar asa minuscula, sa nu aiba acces pe poarta spitalului sau sa plateasca integral, scurt. De trepte de asigurare, de asigurari private suplimentare, de pachete de servicii medicale nu sufla nimeni o vorba, subiectul e spaga la doctor, rezolvarea sugerata si dorita e cu puscaria. S-o vedem si pe-asta, daca tot e sa se aleaga praful, vox populi, vox dei!

      Reply
  5. alinaMP

    Ciprian, daca tu esti un savant, fie si in devenire, atunci sigur vei cita multele cazuri ale celor morti ca nu au platit plata suplimentara si nu li s-a facut operatia, sau li s-a facut de mantuiala si au decedat peste rata normala. Nu exista asemenea cazuri? Pai oare de ce? Poate pentru ca avem o corelatie intre coruptia la nivel national si bugetul pe sanatate (tarile corupte au cel mai mic buget pe sanatate)_. Poate ca student in politici publice, dilema asta e ce trebuie sa rezolvi, ca la dilemele morale indreptatirea oricarei coafeze e egala cu a oricarui om cu diploma in politici publice? Si mai usor cu ideologia, ca vad ca sistemul de vouchere propus de tine si slab fundamentat a devenit odios cand a fost propus de actualul guvern- dupa doar trei luni. Dar, oricum, e bine ca dai cu intelectualii de pamant.

    Reply
    • marius

      „INCREDIBIL … Gheorghe Covalic, un bãrbat de 83 de ani, din localitatea Ulea, comuna Bogdãnesti, si-a gãsit sfârsitul, ca un câine, pe strãzile municipiului Bârlad, dupã ce tocmai fusese externat de la spitalul din Bârlad. Pentru cã nu a avut bani de spagã, medicii care l-au examinat i-au spus cã nu are nimic grav, i-au dat o retetã si l-au trimis acasã. ”
      http://www.vremeanoua.ro/a-murit-ca-un-caine-la-poarta-spitalului

      am luat primul exemplu de pe google, e plina presa de exemple. Plus foarte multe cazuri personale de oameni conditionati de spaga in actul medical, inclusiv eu (noroc ca am avut bani). S-a mai ameliorat oarecum problema in ultimii ani dar pe ansamblu situatia este aceeasi.

      Nu sint un fan al lui Ciprian Domnisoru dar aici are dreptate. Este cea mai „odioasa” spaga.

      E o problema care vine din anii ’80 de foamete crunta cind s-a redus totul la supravietuire: „ei se fac ca ne platesc, noi ne facem ca muncim” si asa a ramas problema pina astazi. S-a format un sistem paralel de spagi care sa poata sustine sistemul in viata. Sistemul este cu un picior in groapa iar singura solutie este triplarea veniturilor in sistemul medical si suprimarea totala a „spagilor” sub orice fel de forma.

      Sistemul medical privat nu reprezinta nici un fel de alternativa intr-o tara unde nu avem clasa de mijloc iar majoritatea oamenilor sint la limita extrema a saraciei, 60% din venituri pe mincare, 30% pe utilitati iar restul de 10% pe nevoi urgente medicamente inclusiv „spagile” la doctor

      Reply
    • Ciprian Domnisoru

      Degeaba ma trimiteti la corelatii macro, ca e suficient sa deschid ziarul sa aflu de oameni care mor la poata spitalului sau sunt lasati pe strada, sau sunt ignorati in saloane. Neglijenta aia dispare de indata ce apare plicul.

      Cat despre vouchere, evident ca n ati citit- ce propuneam eu venea in anticiparea actualului sistem si critica masura, incercand sa o reorienteze, sub alta forma, doar spre scolile profesionale . Dar nu suportati argumente complexe, ca doar aveti raspuns imediat la toate cele.

      Reply
  6. AlinaP

    Desigur, argumentele pot fi invartite dupa bunul plac si spaga justuficata diferentiatial pentru doctori dar nu pentru politicieni, profesori, etc. In felul acesta perpetuam un sistem corupt din radacina. Am trecut prin sistemul medical in calitate de pacient si am vazut doctori care isi uitau meseria atunci cand plicul cu suma adecvata nu intrase in buzunar inainte de a-si face datoria de medici. Am vazut pacienti „uitati” sa fie vizitati sau tratati, mai mult atacati verbal de catre doctorul care nu-si primise spaga.
    In loc sa justificam si sa sustinem coruptia ar fi mai potrivit sa ne aducem contributia in corectarea sistemului astfel incat spaga sa fie complet eliminata din orice domeniu. Doctorii apartin unei profesiuni pe care si-au ales-o si fata de care au o datorie. Societatea, guvernul in schimb trebuie sa le ofere conditii adecvate de lucru si salarii corespunzatoare.

    Reply
  7. PAFI

    Imi aduc aminte de trofeul calitatii. Era vorba despre cadouri, contributii, donatii, nu-i asa? Ca doar nu le bagase nimeni mana in buzunar. Aaa, au existat niste presiuni, poate si niste promisiuni. Dar daca admiti ca exista aceasta posibilitate legala, atunci ea trebuie sa functioneze pentru toti. Ca doar n-o sa admitem, precum Dl. Predoiu, aparatorul Constitutiei, ca ne (mai) impartim (inca o data) in primitori (doctorii) si neprimitori (restul lumii) de cadouri (Domnia Sa ne impartise in constitutionabili si justitionabili, fara sa reuseasca sa ne explice cum ramane cu egalitatea in fata legii…). Si sa vezi atunci cum merg cadourile peste tot, de la Dna invatatore la Dnul conducator de doctorat si la tot soiul de licitatii, cum mai dau cadouri de multumire solicitantii si cum le primesc, indatoritori, ordonatorii de credite. Abia atunci vom atinge culmea prostiei.

    Reply
  8. Danico

    Depinde de „cadou”! daca e un bucket de flori sau 500 de euroi! In Italia a fost la fel si dupa ce au saltat o gramada de doctori s-au calmat! Daca dai „cadou’ automat se presupune ca isi va face datoria mai bine doctorul.In SUA da sunt scumpe operatiile daca nu ai asigurare dar cum majoritatea au nu vad care e problema acolo.In Ro sistemul e corupt de la prim minitru in jos.Generatii multe mai trebuie sa treaca si poate nici atunci nu va fi rezolvata problema spagii din spitale! Mi-e sila de sistemul medical din Romania!

    Reply
  9. Kinga

    Problma foarte mare pe care o vad e ca in spitalele din orasele mari nu se intra prin competenta ci prin coruptie. Rezidentii lucreaza foarte mult dar pitini isi gasesc post apoi in spital. Si mai valabil la angajarea asistentelor. Deseori politic. Chiar la bani putini, daca ar fi pe merit, ar ramane medici.Bineinteles normal ar fi sa poata opta cetateanul la ce spital sa mearga, privat sau de stat, acolo sa ajunga banii din asigurarea lui.

    Reply
  10. Cockwork Orange

    Acest articol e doar o descriere. Problema morala e nerezolvabila. Cine are mai multa importanta sociala, de ce si cat merita ? Depinde de evolutia intelectuala a populatiei respective. In occident un medic e un medic si nimic mai mult. Un mecanic de trupuri si suflete.

    Reply
    • Mihai

      Adica un medic in Occident castiga la nivelul unui judecator, pentru ca au stabilit ca cele mai importante valori pentru societatea lor sunt viata/sanatatea si libertatea./proprietatea. La noi doar libertatea se pare si magistratii au salarii medii de 11.000 Ron/Luna, pensii speciale dupa doar 25 ani de minimum 6.500 Ron/luna.

      Reply
  11. MosCracanila

    Plus ca de 25 de ani, la prima rectificare bugetara, mereu sanatatea si invatamantul sunt cele de la se iau bani si se dau la orice altceva, chiar si bor-ului…

    Reply
  12. Dumitru

    Dupa parerea mea, problema spagii din sanatate e imposibil de abordat frontal, pentru ca 1) oricum nu exista resursele si 2) sistemul este prea corupt. Dar ceea ce face guvernul acum este o metoda de asigura macar transparenta (partial, bieninteles), creind premisele stabilirii de politici rationale in viitor si creind in tagma medicala un sentiment de „accountability”. Ceea ce ma deranjeaza pe mine este felul in care a fost luata masura asta, in afara unei legi globale de salarizare a bugetarilor. Maine vor urma, justificat, profesorii, si poate mai putin justificat securistii si militarii (pe cai ocolite, prin presiunile unui Oprea). Si in cele din urma nu stiu ce se va alege din maririle astea. Apoi, ma deranjeaza propunerea de marire cu 100% in 2 ani. Sincer, din 3% de crestere economica nu vad cum se pot justifica si -4% de TVA si toate celelalte. Nu sunt economist (de loc), si nici fan al austeritatii (ba chiar dimpotriva). Insa eu intelesesem ca propunerile legate de codul fiscal foloseau resursele disponibile. Acum aflu ca mai era loc si de mariri de salarii substantiale, s.a.m.d. Dintr-un plan ce parea facut bine si rational (cod fiscal, lege a salarizarii bugetarilor) iese acum un circ fara nume, stil romanesc.

    Reply
  13. LMatei

    Cred ca toata argumentatia dumneavoastra se poate aplica doar in cazul cadourilor benevole.
    Cand actul medical e conditionat de „cadou”, atunci vorbim de spaga in toata regula si care merita pedepsita de lege aspru. Mai ales daca din cauza „conditionarii” starea pacientului s-a inrautatit sau chiar a intervenit decesul.

    Reply
  14. sandokan

    Nu sunt de acord cu aceasta teorie, pentru ca dispare egalitatea de sanse dintre cetateni. Spre exemplu, doua persoane cu diferite posibilitati financiare (chiar opuse) ajung in fata aceluias medic pentru a-si rezolva problema de sanatate. Cel care are posibilitati financiare contribuie la bunastarea medicului, celalalt nu contribuie.
    INTREBARE: Cine va avea intaietate in fata medicului? Sper ca nu o sa am un raspuns cu „Juramantul lui Hypocrate”. Cand se pune problema banilor nu mai exista juramant…..

    Reply
  15. Georgiana

    as vrea sa rog pe cei care cred ca nu e bine sa faci plati supliemntare la medici cati medici cred ei ca vor mai ramane. ca nu incape comparatie cu pompierii= un chirurg sau un psihoterapeut ca sa fie ficient trebuie sa aiba o sinfura slujba, si,d aca se poate, pe altcineva sa se ocupe de cele zilnice cat el citeste ultimele noutati sau isi studiaza cazurile, ca doctorii nu munesc opt ore pe zi sau regim redus. Si daca pe langa cei 300 de euro de la stat nu mai capata macar 300 mai bine se lasa sau pleaca unde vad cu ochii- ceea ce si fac.

    Reply
  16. Dan Plesoianu

    Romanului nu-i iese spaga din cap, si pace ! Daca totusi se considera ca Statul nu are fonduri suficiente, si pacientul trebuie sa isi plateasca partial serviciile medicale, nu inteleg de ce, in acest caz, nu se poate aplica metoda relativ simpla a co-platii, metoda utilizata si in SUA, si chiar in Romania, pe vremea lui Ceausescu, in policlinicile cu plata, unde lumea era destul de multumita cu sistemul respectiv… Restul platii urmind a fi suportata de firmele de asigurari medicale…

    Reply
  17. Paun

    Doua „chestiuni „:
    1.Expresia „Subfinantarea sistemului de sanatate ” este un non sens , atata timp
    cat praduirea banilor dati sanatatii , proasta organizare ,
    cat si coruptia si incompetenta din sistem nu sunt rezolvate , eradicate .
    In 2000 bugetul Mnn Sanatatii era de circa 1 miliard de euro ….in 2007-8 a ajuns la 5 miliarde .
    A crescut de 5 ori calitatea actului medical ?
    Ce inseamna „subfinatare” intr-un sistem corupt , clientelar ?
    Cu cat dai mai mult intr-un asemenea sistem ,
    cu atat se praduieste mai mult si cetateanul nu vede nimic imbunatatit .
    2.In ce societate , in ce mediu vrem sa traim ? Ce norme morale etice respectam , si fata de cine ?
    Unde vom trage linia intre spaga , mita , „donatia buna ”
    si „donatia rea ” condamnabila moral , sau penal ?
    Spaga , mita , atentia , „cadoul ” , donatia ” faca parte din cultura noastra sociala .
    Este un act „cultural , normal ” , natural la noi .
    Daca „donatiile ‘ la biserica , la doctori , chelneri frizer…sunt „bune ” ,
    firesti , normale pentru mentalitatea romanilor ,acum incurajate si de guvern
    si nimeni nu trebuie sa aiba nici o problema de moralitate , de constiinta …
    de ce sa nu o generalizam ,de ce sa nu o extindem si la functionari , profesori , politicieni ….?
    De ce sa nu-i dea seful , directorul bani „la negru ” nefiscalizati si muncitorului care depaseste norma ,
    sa dam „bacsis ” tuturor celor de ce fac servicii , ne zambesc cand comparam de la magazin ,
    de ce sa nu coste cartile dv de ex 5 lei bucata si restul sa va dam sub forma de spaga …etc , etc…?
    Unde trageti dv linia dintre spaga , mita „cadoul „bun, normal ” si cel „rau ” penal …
    in societatea romaneasca ?

    Reply
  18. Emilia

    Poate este o solutie sa fie marita contributia la asigurarile de sanatate, dar de unde sa dea un pacient cu 500 lei pensie? Si cine ofera contribuabilului certitudinea si transparenta utilizarii corecte a sumelor? Si inca o problema de etica cei cu lefuri si/sau pensii mari, care cotizeaza cu sume considerabile vor beneficia tot de un pachet minim de servicii de sanatate. Pentru restul vor baga adanc mana in buzunarele si asa usurate de contributiile obligatorii pentru asistenta medicala in regim privat. Si inca ceva nu cred ca daca vor fi remunerati asa cum isi doresc vor fi mai competenti, sau vor trata cu mai multa grija, empatie si respect pacientul.

    Reply
  19. Spânu

    Daca statul, guvernul, Ponta, Predoiu, cine se mai baga in seama pe acolo, ar dori sa faca respirabil sistemul medical de stat, ne-ar da posibilitatea sa alegem intre a cotiza la aceasta caracatita si a face o asigurare privata.
    Eu unul, de fiecare data cand am avut nevoie de un consult sau tratament, am mers la privat, desi ma arde la buzunar. Nu fac cozi, programez decent cum ma aranjeaza si sunt tratat cu respect si interes- cel putin aparent. Poate multi medici de extrema valoare nu sunt (inca) in sistemul privat, dar diferenta de abordare a pacientului este evidenta si pt un orb.
    In plus de asta, nu-mi fac probleme cu „recunostinta”, oare cat sa dau, cum sa dau, oare nu l-am jignit cu prea putin? Toate astea sunt sterse cu plata pe chitanta. Imi amintesc de un moment hilar, intr-un asemenea spital privat, cand am incercat sa ii dau cativa lei infirmierei care ma pregatise de operatie. A fost pur si simplu imposibil, nu credeam ca sunt in Romania, pana la urma, ca sa ma convinga, biata femeie mi-a zis deadreptul: vreti sa ma dea afara?
    Iar noi, cand e vorba de stat, filosofam de la Ponta la Pippidi daca spaga e legala sau, cand sa se dea ca sa fie ok, cum sa o declaram, impozitam.
    Dupa mine, sistemul de stat ar trebui sa se ocupe exclusiv de cei fara venituri, sau cu prea putine. E normal, se intampla oriunde, solidaritatea sociala trebuie sa functioneze.
    Si, eventual, pt cei care agreaza aceasta mizerie, dar se descurca cu „donatiile”- asumandu-si insa riscul, sunt in total dezacord cu autoarea, caci este dare si luare de mita!
    Restul, sa fie lasati sa aleaga (fara a cotiza la stat un sfantz!) intre o asigurare privata sau, daca se cred foarte sanatosi si norocosi, sa plateasca ‘on spot’ orice consultatie, tratament sau operatie la valoare integrala.
    Va asigur ca o asemenea cale ne-ar responsabiliza pe fiecare, ar deveni f important si daca firma care te-a angajat iti ofera si o asemenea asigurare, iar statul ar cheltui mai putin.
    Dar statului nu ii convine sa cheltuie mai putin, ca de unde sa ne ramana si „noua”?

    Reply
  20. DanBruma

    Peste tot in lume ceea ce plateste pacientul peste ceea ce plateste asigurarea de baza este deja cunoscut si se numeste franciza. Prin consecinta „spaga” la medic este franciza. Aceasta franciza nu poate fi impozitata, este aberant pentru ca ar fi vorba despre o dubla impozitare. Ea poate fi impozitata dupa ce ajunge in buzunarul medicului care a practicat actul de ingrijire, impozit pe venit. Dar pentru a implementa un astfel de sistem tot va trebui lucrat la legislatia care incadreaza asistenta medicala public/privat cum sugereaza AMP.

    Reply
  21. Ioan

    Stimata doamna aveti dreptate 101%! Trecand peste partea „romantica” a materialului care „prinde” foarte bine la romani si revenind in realitate trebuie sa fim constienti ca niciodata,nicaieri in lume sistemul sanitar nu este gratis cum vor sa creada unii naivi ,pentru cei care primesc gratuitate in alte state cu sistem sanitar organizat si performant (ex Canada,UK) plateste cineva la un buget al statului ,la sistemul de asigurari etc sume enorme care se intorc in sistem si sant folosite eficient.Reteta este simpla – munciti ca in vest(problema e sa aveti unde,iar aici nu sant de vina doctorii),castigati ca in vest,CONTRIBUITI LA SISTEM ca in vest,respectati-va valorile ca in vest inclusiv cele din domeniul medical(dar nu numai) si o sa aveti parte de ingrijiri medicale ca in vest! In rest propaganda,mahala si manipulare!Povestea cu plicul fiscalizat,o idiotenie,ca multe altele ale regimului!

    Reply
  22. vasile

    starea unei natziuni corelează direct… cu eficiența sistemului de asigurări publice. restul e poveste. și, paradoxal, într-un sistem în care mulțimea ar trebui să o ducă mai bine, cu sănătatea, cu școala, cu traiul șamd, o duc mai bine doar cei care conduc. cred că asta e călcâiul lui Ahile al democrației – și, probabil tocmai d’ârta ce… :) se va inventa o nouă formă de guvernământ, mai milităroasă, mai autoritară, mai religioasă – nu știu, habar n-am. unpr-ul e o poveste iliesciană, oricum, deși s-ar putea să țină :)

    Reply
  23. Mihaila Ileana

    Un articol excelent, echilibrat, sensibil, bine-scris. O floare rară într-o lume obosită și obositoare. Chiar dacă e trist, mi-a înseninat dimineața. Deci, se poate!

    Reply
  24. alinaMP

    @taunul 77. Te duci la seful de sectie, sau te duci la alt medic. Conditionarea e sinistra, si aud ca ar exista la Bucuresti, eu nu am intalnit/auzit niciodata, si daca apare un raport fie si pe Facebook ca un medic conditioneaza atunci e terminat. Pe de alta parte, umea tb sa intelegea ca exista si o piata, toti vor sa se opereze cu un anunit chirurg, acela e nesemnnificativ platit, listele de asteptate ce inseamna? Cozi, penurie. Cozile si platile ssuplimentare sunt mecanisme economice prin care se ajunge la pretul corect in situatii de under-supply, daca statul ar sigura mai multi chirurgi de acea calitate si mai bine platiti pretul ar scadea pana la valoarea din asigurare/salariul medicului. Dar aceea fiind aproape zero, e greu. Nu am vrut sa scriu un text economic, dar cam asta e.

    Reply
  25. Simion

    Problema este grava si nu ar mai trebui sa fie tratata in continuare cu delicatete. Cred ca pot sa le mareasca salariile cu 500% si tot nu o sa fie multumiti. Nu se face nimeni medic pentru vrea sa faca umanitatii un bine ci pentru o sa castige la un moment dat destul de bine. E drept ca pana scapa de perioada de rezidentiat, specializare, etc, o duc un pic mai greu dar dupa aceea nu cred ca se mai pune problema supravietuirii. Dupa ce intra mai bine in bransa ii vedem ca lucreaza doar jumatate din program (indeferent ca-s medici de familie sau specialisti) pentru ca mai sunt angajati si la alte clinici particulare, mai sunt si asistenti universitari sau profesori sau chiar manageri de spitale. Iti vine sa crezi ca timpul se dilata in cazul lor. In conditiile astea chiar e indicat ca ia si spaga. Profesori nu-si mai fac meseria ca oricum dau meditatii, popa oricum nu face nici o slujba fara ceva in sutana (denumire parca predestinata), ospatarii trebuie sa ia bacsis ca sa poata fi impozitat de ANAF. Doar ca trebuie sa legalizam spaga si pentru restul de categorii de oameni ai muncii ca sa fie treaba corecta . Pentru ca nici lacatusul , electricanul , sudorul, economistul, juristul nu au veniturile omologilor din occident si o duc si ei destul de greu in Romania. Despre politicieni si magistrati nu mai are rost sa discutam ca ei oricum isi maresc salarile de cate ori vor muschii lor, ca de sunt puteri in statul nostru de drept .
    Si nu are rost sa disctutam despre calitatea actului medical, nu de alta dar sunt pline spitalele noastre de cetateni straini veniti in Romania sa se trateze.

    Reply
  26. betina

    articolul nu mi se pare actual …Pe vremuri medicul primea o cafea , un pachet de tigari , flori ….etc …valori simbolice poate, desi erau greu de procurat si acelea .Acum la medic trebuie sa te duci cu eur ….dar sa fie multi 100 /200 /300 /400 …….Pai noi cetatenii am da acesti bani ….daca i-am avea …dar foarte multi dintre noi nu au aceste sume si atunci …cum rezolvam ?Sa sunam direct pompele funebre ?
    Si care le e tariful acestor medici:unii chiar nu merita nimic in pus fata de salariu ,caci sunt absolut inafara problemelor medicale …..altii merita pt ca se vede ca au depus efort sa invete ceva la scoala si in practica .

    Reply
  27. Ioana

    Profesorii sunt si ei prost platiti. De ce nu pot primi pliculetul de la fiecare elev care sa contribuie la mai bunul mers al societatii, daca statul nu e -n stare?

    Medicul romani si-a ales profesia. STIA in ce sistem intra. Nu a cazut de pe Marte in spitalul de stat din Calafat pe o leafa de mizerie. Asa ca sa mai lasam, zic eu, teoriile astea cu spaga buna la doctori si spaga rea la judecatori sau functionar, ca nu tine. Spaga e spaga, ba chiar e moralmente mai condamnabil ca un medic sa accepte spaga speculand spaima, grijile si boala pacientilor si a familiilor acestora. Las la o parte ca exista medici care isi bat joc, efectiv, de pacienti si de „apartinatori”, isi fac treaba de mantuiala si mai afiseaza si aroganta si condescendenta – pacienta in varsta devine „mamaie”, toata lumea a luata la per tu, explicatii despre starea medicala, tratament si optiuni zero si altele din aceeasi categorie. Imi pare rau pentru ei ca lucreaza in spitale prost dotate, vechi, ca nu au salarii mai mari, dar daca nu pot accepta situatia asta, sa faca altceva ori sa profeseze doar in sistemul privat, nu sa pretinda spagi si atentii doar ca sa-si faca meseria.

    Reply
  28. Mihai Popa

    Am avut un prieten care a murit din cauzã ca medicul care trebuia sa-l opereze
    a tot amânat operatia (o gaura într-unul din peretii inimii) fiindca pacientul nu avea
    de unde sa plateasca

    Reply
  29. Mihai Popa

    Am avut un prieten care a murit din cauzã ca medicul care trebuia sa-l opereze
    a tot amânat operatia (o gaura într-unul din peretii inimii) fiindca pacientul nu avea
    de unde sa plateasca cei 4000 de RON ceruti. Familia a vândut tot ce a putut, au
    strâns 3100 Ron si l-i s-a spus ca „am o echipa numeroasa trebuie sa va gânditi
    si la ei!” . Si alta amânare!!. E vorba de un cunoscut cardiolog de la spitalul Fundeni,
    sunt sigur ca sunt numerosi pacienti care-l recunosc. S-a încercat intenta

    Reply
    • laur22

      Draga Mihai

      nasol sa mori pt 4000 RON = 1000 euro

      da hai sa-tzi dau o veste: in lumea noua spre care ne indrepta asta at fi costat nu 1000 de euro ci 1400.000

      Daca prietenul tau n-a avut 1000 de euro oare tu / eu / noi o sa avem 140.000 euro ?
      Caci catre acolo ne indreeptam.
      Si plata va fi facuta corect prin casieria de la intrare.
      Cu toata impozitele platiate la zi.
      Iar cine nu o va putea face va crapa cu zile .
      Acuma daca tu ai de ales intre un sistem in care plate se faca pe sub mana marsav si infect cu numai 4000 RON si unu in care plata se face la casierie elegand corect si prin transfer bancar cu 140.000 EURO tu ce-ai alege ?

      Si stiu ca nu e moral e dureoros de imoral sa decizi cine traieste si cine moare doar dupa marimea portofelului caci asa se face in ambele sisteme diferentza e doar cate de mare trebuie sa fie portofelul care decide.

      http://www.heart-valve-surgery.com/costs-fees-estimates-money-insurance.php
      http://health.costhelper.com/heart-surgery.html

      Si nu doctorul de la Fundeni nu e un inger
      Nici un demon.

      E un am ca mine si ca tine.
      Un om cu „prioritatzi”.
      Dupa cum „prioritatzi” a avut si primarul care voia echipa de fotbal. Nu asa ?

      Reply
  30. geo

    La fel de rusinoasa e tacerea lumii medicale in legatura cu transplanturile. desi societatea rezoneaza iar statul a impus inscrierea in cardul de sanatate a posibilitatii de a fi donator, tot mai multi medici se grupeaza pentru a savarsi contracost livrari VIP de organe.
    Desi a trecut un an de la prabusirea din Apuseni, n-am auzit ca parchetul sa ia la intrebari comisia nationala de transplant sa vada cat de legal si uman este ca responsabilul la nivel national sa-si repartizeze lui si bolnavilor sai efectuarea de transplanturi. In orice alta tara autorizatia de transplant renal a spitalului Fundeni s-ar fi suspendat.
    Desi la Oradea era o echipa acreditata de minister pentru efectuarea prelevarilor s-a trimis o delegatie de la Bucuresti in care a fost introdusa ilegal o studenta chiar daca legea e clara. in echipa trebuie sa fie numai medici specialist! imi amintesc stupoarea de pe fata dr. irinel… Cazul Arsinel arata ca si la cluj banii vorbesc…
    Daca un medic din spitalul public sta 7 ore la munca ca doar in acesta perioada poate pune diagnostice corecte, poate sa le puna la fel de corecte dupa ce fuge si sta toata dupa masa si seara la cabinetul privat!?
    Da, medicii constribuie si ei individual de 25 de ani, cu tenaticitate, la implozia sistemului public de sanatate.
    N-ati auzit de cazuri in care gafele din privat sunt mutate de urgenta in spitalele publice ca sa nu le fie efectata statistica de specialitate?

    Reply
  31. PASCAU ALEXANDRU

    Tot criticam Romania ceausista, dar nu vedem Romania postdecembrista.
    Nu avem curajul si nu reusim sa aratam ca o multime de romani plecati in strainatate si scoliti in vremurile ceausiste au reusit sa sustina economia cu miile de euro trimisi in tara, datorita pregatirii lor profesionale intr-o economie performanta.
    Acuma cei care pleaca cu pregatirea pe care o au se bucura sa aibe grije de cei batrini.
    Nici acum nu reusim sa invatam din greselile trecutului.

    Reply
  32. Cornel

    Am plans de m-am rupt ! Mi-am revenit,cu greu ce-i dtrept cand am trcut pe langa vila unui cunoscut doctor oncolog iar in garajul generos se vedeau cele trei autoturisme ale familiei sterse zilnic cu sarg de menajera filipineza,bucatareasa ardeleanca si gradinarul …part-time ! Discutand cuei am aflat ca familia este plecata in Madeira(sa traiti si poate…vorbiti,dom’Presedinte) si dupa inca un scurt sejur in Alpi vor ramane o vreme si la vila lor de la munte ! Medic oncolog care traieste din…moarte !!! Acum mai plangeti si voi,nesimtitilor !!!

    Reply
  33. Petru Gheorghiu

    Totul este o problema de nivel de civilizatie al pacientilor, dar si al medicilor, conducatorilor si societatii in general.

    Reply
  34. daniel

    da, foarte corect! dar sa se mareasca si in invatamant cu cel putin 25% salariile…ca si acolo e nevoie si apoi, micile cadouri sa mearga si acolo! si chiar si la alti bugetari!! la armata de exemplu!

    Reply
  35. Nelu Stiuca

    Masurile necesare a fi intreprinse pentru “eradicarea” actelor de coruptie si mare criminalitate depind atit de armonizarea si implementarea cadrului legislativ si instituţional, cat si de eficienta activitatilor desfasurate de structurile competente ale statului inclusiv a serviciilor de informatii dar mai mult de modul de actiune a componentelor societatii civile.
    “Spiritul civic” ca ansamblu de sentimente profunde de dragoste si devotament patriotic, alt pilon de baza in sustinerea unei societati democratice, in Romania, nu s-a putut dezvolta din cauza tradatorilor de neam (a se vedea majoritatea liderilor de sindicat sau de ONG) si a cenzurarii “organizatiilor societatii civile” de catre forte interne sau externe cu interese obscure.
    “Modernizarea statului” a fost totdeauna un slogan serios folosit in mod demagogic de clasa politica, doar in campania electorala, desi constituie o miza foarte importatnta pentru progresul natiunii romane. Acest proces nu a fost posibil sa se realizeze deoarece in societatea politica activeaza foarte multe CIOCIOLINE (feminine dar si masculine) submediocritati si este total lipsita de capacitati manageriale in domeniul administratiei publice sau pentru valorificarea superioara a factorilor de reusita (inclusiv a celor naturali) cu poltential ridicat. Datorita actului tradarii manifestat in postcomunism de majoritatea politicienilor, clasa politica, nu a putut dovedi practic niciodata ca are intentii cu finalitate si pentru realizarea interesului general al societatii.
    Cand vom intelege ca fraiele puterii politice si economice sunt in mana unor persoane fara constiinta si fara scrupule, care nu poseda capacitatea de a-i intelege pe ceilalti, vom privi realitatea intr-o lumina noua fiind vorba de o plaga a raului care se intinde fara dificultati. Pentru a ajunge sa conduca, un psihopat nu are nevoie de adeziunea majoritatii ci este de ajuns sa fie sprijinit de un grup de interese (MAFIE) care poate prin mijloace meschine neortodoxe sa gadile instinctele primare ale disperatilor, sa “orienteze” si sa conduca “populatia fara orizont” ca pe o turma de animale.
    In Ro EXISTA un mare RISC. Dupa modelul celor aflati la putere toata societatea poate fi contaminata cu sceleratii morali si nu numai!

    Reply
  36. manastur

    de ce este inclinat turnul din Pisa? pentru ca fundatia a fost construita gresit. atunci cand o fundatie este construita gresit, tot ceea ce se construieste pe acea fundatie iese stramb! in decembrie 1989 iliescu ion era fanul partidului unic. cand iliescu a realizat ca trebuie sa accepte pluripartidismul, s-a repliat dar a reinventat sistemul partidului unic! noul partid unic inventat de iliescu se numeste MAFIA CORUPTIEI! (sa ne amintim de prabusirea economiei nationale, de privatizarile frauduloase si de toate marile scandaluri din anii 1990 – 1996). in cadrul partidului unic numit MAFIA CORUPTIEI se gaseau diferite fractiuni: fsn, pnl, pdsr, pntcd, prm, udmr, vatra romaneasca, etc. aceste fractiuni se luptau intre ele pentru a ajunge la varful CORUPTIEI, dar nu incalcau regulamentele interne de functionare a CORUPTIEI! in timp fractiunile interne ale partidului unic MAFIA CORUPTIEI au fuzionat intre ele, si-au schimbat denumirile, au mai vopsit cioara, dar au respectat intotdeauna telurile si normele interne ale partidului unic inventat de iliescu: MAFIA CORUPTIEI! fractiunile se balacareauintre ele, dar in particular disciplina de partid era respectata: nu ne turnam unii pe altii! este mai bine sa gresesti alaturi de MAFIA CORUPTIEI decat sa ai dreptate in afara MAFIEI CORUPTIEI! MAFIA CORUPTIEI a prosperat iar obiectivele ei sunt tot mai ambitioase an de an: daca in anii 1990 ne incrancenam daca se auzea de o spaga de 10.000 dolari, astazi radem cu hohote daca auzim de o spaga de un milion de euro. in 1990 directori de combinate petrochimice luau spaga un set de anvelope. au mai aparut mici condamnari la adresa membrilor partidului unic MAFIA CORUPTIEI, dar condamnarile sunt in dosare neimportante, de genul: a furat o inghetata! partidul unic MAFIA CORUPTIEI este puternic. sa vedem condamnari in adevaratele dosare: retehnologizarea portilor de fier 2 (prejudiciu peste 500 milioane dolari), EADS, Microsoft, achizitia fregatelor, Rosia Montana, autostrada Bechtel, CNADR pentru intreaga activitate! pe bune, cum poate lupta DNA impotriva partidului unic MAFIA CORUPTIEI care are atatea filiale in tara: psd, unpr, udmr, pnl, mai spuneti voi:)

    Reply
  37. alinaMP

    @dl Popa. Asemenea povesti trebuie facute publice imediat. Dar chiar si in cazul relatata de dvs, daca cineva are un asemenea onopol- un doctor si doar el poate rezolva un caz difil- acel om trebuie platit foarte bine, si de asigurare, nu de pacient, deci vina e dubla, a lui, ca alsa bolnavul sa moara, si a organizatorului sanitar, ca da nastere unei asemenea situatii.
    Ideea sa faci proces dupa mi se pare hazardata. La conditionarea actuui medical d eplata suplimentara directorul spitalului trebuie imediat informat si masurile disciplinare pot fi luat pe loc, nu dupa proces.

    Reply
  38. dana

    hm… cred ca titlul doreste sa induca in eroare; prostia este ca , de obicei, doctorul pretinde cadoul, in concluzie suntem intr-o dilema morala, si nu una juridica;cat despre responsabilitate, studii, etc. ….well, toti avem responsabilitati, studii , insa avem si tinuta morala;celui care nu-i place ceea ce profeseaza, sau profeseaza selectiv, in detrimentul cetatenilor, a tarii, atunci nu are ce cauta acolo unde este;ramane un simplu farsor cu aere de … doctor, profesor doctor sau altele…; asa ca nu-i mai plingeti pe farsori; toti facem sacrificii cand este vorba de serviciu, insa seriozitatea e atitudinea de baza;

    Reply
  39. Traian

    Am citit o postare pe Facebook care pe mine ma lamurit.
    Cum ar fi ca pompierul cand apare la incediu sa astepte plicul cu bani!!!!?????????
    Va rog, fiecare poate munci de placere sau de nevoie!
    De nevoie pentru a supravietuii dar de ce sa jegmanesti amarati care nu au nici cu ce a se imbraca sa vina la oras?
    Fiecare mai nou ne negociem salariile si avem puterea sa alegem nu se mai impune s alucrezi unde nu vrei.
    Nu-ti convine cat castigi, te rog mergi unde-ti convine!
    Majoritatea doctorilor lucreaza si la particular, (clinica propie sauuna mare particulara) te invita la ei la cabinetul particular , aici nu mai dai spaga direc intrucat primesc comisionul de la clinica. Refuzat sau gasindu-se un motiv sa nu mai fie opret/ tratat la sta, bolnavul accepti si mergi si la particular.
    pentru ce te faci doctor? Te faci sa salvezi vieti si sa ajuti bolnavi sau sa devi un mercenar?
    Facultatea de medicina din romania era recunoscuta in toata lumea. Acum intra orice terchea berchea si cu ceva sume de bani o si termina! :(
    Medicina a devenit o afacere JENANTA
    Cunosc caz la un spital renumit unde o vaduva de la tara nu a fost operata de Doctor Profesor….. si alte grade ca nu-i da „onorariul” de 600 lei (suma de acum)
    Femeia batrana de la tara nu avea decat 5 gani acasa si un caine :( O pensie de urmasa de veterana de razboi.
    Paientele de pe atunci de pe sectiea de Ginecologie au facut cheta sa poata fi operata batrana!
    Devenise cea mai veche pacienta de pe sectie! :) Normal nu avea banii sa fie operata era atarnata pe sectie de un anume tratament.
    Cred ca daca mila pacientilor care si ei la randul lor aveau de dat spaga sa li se rezolve problema batrana nu ar mai fi ajuns operata!
    …..
    De ce sa le dai spaga ?
    incep s aam o ura pe Doctori si Popi!!! si aceasta ura din ce in ce mai mare!!!

    Reply

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *