Delia Dobrovăț

De ce e Cumpănașu toxic pentru elevi?

Subiectul s-a cam stins, dar autointitulatul „profu.online” este tot acolo pe Tik-Tok. De ce permitem personajelor să transmită un mesaj neavizat pe care nu îl cere nimeni doar pentru că știu să aleagă și să manipuleze propria audiență? Probabil ați auzit destul despre cazul Cumpănașu și despre cum știe să își vândă persoană în online în așa fel încât să fie cunoscut. Principiul deștept pe care se bazează el este “mai bine să te vorbească lumea de rău, decât să nu vorbească deloc despre tine”. Dar cred că i-a fost acordată destulă publicitate și atenție. Mulți indivizi s-au ridicat din analele necunoscutului să critice situație elevilor, păreri neautorizate și neprofesionale, așa cum se întâmplă de cele mai multe ori la noi în țară. Așadar, mă întreb, de ce consumăm un astfel de material video, cum de ajunge la noi și pentru ce nefericite ocazii avem nevoie de el?

Ceea ce este mai îngrijorător nu e existența lui sau inepțiile pe care le lansează în mediul virtual, ci faptul că mulți tineri îl iau în serios. În calitate de ce, dacă nu vă supărați? Dăm credite cuiva care nu are statut de “profu”? Ceea ce face el este să intrige copiii împotriva prefesorilor și a sistemului, șubrezit și învechit într-adevăr, dar demn totuși de puțină seriozitate. În loc să medieze anumite situații dificile dintre părțile opuse ale catedrei, el îndeamnă la procese și „luptă” pe versuri de manele și cu mișcări lascive. Nu vreau să îl numesc avocatul elevilor, așa cum îl numesc adepții lui, ci profitor de oportunitate. 

Pe lângă falsele speranțe de suport legal în legătură cu minorele neînțelegeri din școli, “profu” este stăpân și pe mesajele libidinoase și discuțiile cu subînțeles purtate cu eleve minore despre dezvoltarea lor fizică (sau chiar “dotarea” lui- așa cum s-a exprimat chiar el). Oricât de tare ar încerca el să nu lase aparențe de pedofilie, ochii lacomi și vorbele/ mișcările libidinoase îl dau de gol.

De ce îmi pare rău mai exact? De faptul că el, o formă fără fond, dă speranță elevilor care nu vor să apeleze la puterea celor din conducerea unităților de învățământ, asociațiilor și consiliilor de elevi sau în cazuri extreme chiar autorităților locale. Cred cu tărie că am trecut peste etapa în care tuturor le era frică să iasă în față și să își solicite drepturile. A venit momentul în care dacă nu se rezolvă lucrurile cu vorba bună, să insiști pentru binele tău. 

Că să termin cu o concluzie a faptului că acest trend creat de “profu.online” este toxic și că el nu aduce soluții palpabile, așa cum fac cei care sunt în măsură să fie reali promotori ai educației, propun să alegem persoane din a căror temperament și muncă să avem ce implementa la noi.

Suntem într-un proces continuu de învățare și trebuie să ne selectăm cu atenție idolii și modelele, pe când personajul Cumpănașu nu împrăștie decât așteptări false care duc într-un final la dezamăgiri iar singurul lui scop este să își facă publicitate pentru momentul în care va candida pentru o funcție politică, însă nu își dă seama că lucrurile au degenerat în ceva negativ. Sper să își dea seama urmăritorii lui că nu le aduce niciun avantaj să îl susțină, să se laude cu „protecția” lui, mai bine să citească statutul elevului și să înțeleagă de acolo ce trebuie să facă în diferite situații.


Delia Dobrovăț este ambasador Școli curate în județul Cluj, face parte din clubul de debate al orașului și este implicată în organizarea competiției Cluj Open. În același timp este pasionată de conferințele TEDx, ajutând ca voluntar la desfășurarea acestora.


Donează și susține-ne acțiunile pentru bună guvernare!

Fondurile colectate susțin bătăliile pe care le ducem în justiție, administrarea aplicației Ia Statul La Întrebări, dar și programele prin care monitorizăm serviciile și instituțiile publice.


Vino în comunitatea noastră de bună guvernare!

Abonează-te la newsletterul România Curată. Vei primi pe e-mail articolele și campaniile noastre și ne poți răspunde la adresa de contact cu sugestii, sesizări sau cu propriile tale articole pentru publicare.

Articole recente

Recomandări

6 thoughts on “De ce e Cumpănașu toxic pentru elevi?

  1. Laur22

    Dementza cu cat e mai tanara, cu atat e mai absolutista in fantismul sau decervelat.

    Caci cum altfel decat dementza stalinist-o nazist -maoista de care s-ar infricosha pana shi unul ca Goebels poate fi caracterizata tirada :
    ” De ce permitem personajelor să transmită un mesaj neavizat pe care nu îl cere nimeni doar pentru că știu să aleagă și să manipuleze propria audiență? ”

    Politxia gandirii in forma pura shi fara capastru.
    Iar singura scuza a autoarei e varsta frageda shi educatzia lipsa ca sa poata realiza grozavia ideilor pe care ea cu o seninatate izvorata din cea mai pura forma a fanatismului absolutist care l-ar face gelos pana shi pe Ceausescu ori Kim Ir Sen.

    „De de permitem personajelor sa transmita un mesaj neavizt”

    A WOW!!!!!!!
    Viitorul suna naspa.
    Daca Delia e viitorul viitorul suna naspa.viitprul suna a politzia gandirii

    Reply
    • andrei

      politia gindirii exista peste tot acum in media nu doar in internetul marxist si se numeste „progresism marxist”.
      Daca un copil baiat se duce machiat si imbracat in fata la scoala primara chiar si la gradinita spunind ca el e transgender e ok si perfect normal, nu se mai umfla nimeni in orgoliu. La fel si daca barbatii intra peste femei in WC urile publice din america si anglia unii cu probleme grave psihice declarand ca sunt transgenderi daca apeleaza cineva politia.
      Traim intr-o lume deviata psihiatric rau de tot iar unul precum acest Cumpanasu e infierat public in timp ce nebunii au preluat puterea si impun „normalitatea” din spitalele de psihiatrie.

      Reply
  2. Bérenger

    În ziua de azi atenția publicului a devenit o resursă căutată. Și -ca în cazul oricărei resurse- nu este prost cel care o cere ci cel care o dă fără discernământ.
    Și apoi cine să îi sfătuiască pe elevi dacă nu dl. Cumpănașu -care este președintele Coaliției Naționale pentru Modernizarea României din care face parte și FSLI -una dintre cele mai mari federații sindicale a profesorilor?

    Reply
  3. PO

    Nu trebuie să încercați să elucidați jurnalistic sau filosofic chestiuni de psihopatologie. Cumpănașu este, într-un alt plan, un summum de impostură și-n același timp un indicator al ceea ce a ajuns societatea noastră. Cu banii pe care i-a sifonat Cumpănașu din granturile europene și diversele programe naționale se putea plăti o platformă profesională pentru elevi sau tablete pentru elevii săraci din vreo 5-6 județe, pe puțin.

    Reply
  4. marius

    – mult mai toxici sint primarii in frunte cu clotilda care au taiat bursele copiiilor inclusiv cele sociale, saracia impusa de neoliberalismul corporatist este cu adevarat toxica ca sa intelegem diferenta intre can-can si genocidul social promovat de globalizarea neoliberal monopolista actuala.
    – distrugere identitatii nationale prin stergerea si mistificarea istoriei inseamna cu adevarat o realitate ultra toxica impusa de globalizarea marxista actuala ce o sa duca la un nou razboi mondial de neevitat in acest moment…
    cit despre can-can uri poate aruncati un ochi pe site-urile porno actuale la care se uita copiii, pe linga faptul ca vomitati instantaneu o sa pricepeti si de ce se indreapta lumea accentuat spre deviatii psihice din cele mai periculoase

    asa ca un can can cu unul de pe tik tok e o adevarata banalitate fata de ce inseamna toxic cu adevarat la ora actuala!!!!

    Reply
  5. pat

    Eu cred ca cumpă nașu e un psihopat – unu mai din topor.
    Restul tine de adulții care trebuie sa le explice copiilor cate ceva despre lume, sa acorde atentia necesara celor care, desi formal si legal dispun de discernamant, sunt inca protejati fiind prea fragezi.

    Reply

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *