Nici măcar Picasso ori Dali n-ar putea ilustra mai bine imaginea unui stat capturat, decât neputința afișată de reprezentanții Poliției care explică că n-au putut să-i confiște BMW-ul lui Fenechiu, nici după doi ani de la condamnarea definitivă, pe motiv că ”nu l-au surprins în trafic”. Păi dacă proprietarul e la bulău, cum să-l surprindă în trafic? Făcând la stânga ori la dreapta cu BMW-ul pe coridoarele temnițelor de la Rahova sau Poarta Albă? Măsura impotenței statului e dată – pentru a câta oară? – de povestea asta în care Fenechiu, aflat în spatele gratiilor, nu doar că eschivează mai ceva ca D’Artagnan executarea silită, ci mai are și pretenții să primească înapoi transformatoarele cu ajutorul cărora a prejudiciat statul și a băgat Electrica Moldova în insolvență (detalii aici)! Simplul fapt că o asemenea ”rezolvare” a problemei este, teoretic, posibilă din punct de vedere juridic, arată cât de handicapat e statul. Touche, statule impotent.
Vreți altă imagine a acestui stat de drept? La începutul săptămânii, a fost condamnat, în primă instanță, la 3 ani de închisoare (cu suspendare) unul dintre experții de mediu autohtoni (îi spunem expert pentru că are patalama pentru asta de la stat), un anume biolog Sergiu Mihuț, de la Cluj. Omul a dobândit notorietate printre activiștii de mediu încă de prin 2006-2007, din timpul dezbaterilor publice legate de proiectul de la Roșia Montană, când susținea cu mare patos că cianura și metalele grele care vor rămâne în iazul de decantare și în haldele de steril vor fi binecuvântare cerească pentru apele, pădurile, pășunile și oamenii din Apuseni. Celebritatea (în domeniu) dobândită cu ocazia asta i-au adus noi contracte, că investitorii au găsit un aliat de nădejde care să confirme că pădurile, caprele și alte animale de prin Făgăraș, Semenic ori Bistrița o vor duce mai bine fără râuri și că peștii pot trăi și în țeavă sau că în siturile Natura 2000 numa bine se potrivesc niște vile, că nu se poate să existe biodiversitate deplină atâta vreme cât mistreții bipezi nu primesc voie să sălășluiască printre neamurile lor patrupede (mai multe amănunte despre individul ăsta, aici).
Că genurile astea de investitori – precum penalii din spatele afacerii Roșia Montană, a MHC-urilor ori a numeroase dezvoltări imobiliare – apelează la serviciile unui ”expert” ca Sergiu Mihuț nu-i de mirare (cum tocmai ziceam: mistreț cu mistreț se adună să râme prin gunoaie), dar ce stat e ăla care contractează o asemenea expertiză? Că în dosarul în care a fost tocmai condamnat penal, studiile lui erau pentru o firmă de stat care (culmea!) nici măcar nu avea nevoie de ele, că avea angajat propriu care le făcuse deja! Dar no, parandărătul trebuia cotizat, că statul mai avea nevoie de asemenea expertize și nu se cădea să facă domnul specialist Mihuț foamea. Și uite așa, DUPĂ ce ”expertul” nostru fusese deja trimis în judecată, Direcția de Drumuri și Poduri Cluj, atârnătoare de mult mai celebra CNADNR, îl contractează tot pe Sergiu Mihuț pentru studiile de mediu necesare unei bucăți din Autostrada Transilvania. Că la câte întârzieri istorice are proiectul ăsta ce mai contează niște ani, procese și bani în plus dacă respectivele studii de mediu sunt anulate de vreo instanță de judecată taman din motivele legate de ”calitatea” specială a domnului ”expert”? Așadar, să te tot întrebi ce stat de drept avem dacă odată cu condamnarea penală într-un dosar (atenție) de corupție, nu i s-a retras expertului nostru și dreptul la semnătura de expert…
Păi să vă spun eu ce stat de drept avem. Unul în care tovarășii noștri parlamentari se dau de ceasul morții să dezincrimineze abuzul în serviciu. Că și-au dat ei seama că problema asta cu abuzul în serviciu e una pe care au tolerat-o prea multă vreme și uite câte daune produce în rândurile mistrețimii bipede (că până și ”expertul” Mihuț a căzut pentru complicitate la un abuz în serviciu). Și uite așa pun colț de la colț și copită de la copită să scoată din Codul Penal abuzul în serviciu, la fel cum încearcă să scoată și incompatibilitățile, că prea mulți dintre ei și-au îndestulat din bani publici soțiile/soții, copiii și alte neamuri apropiate. Că de aici începe putreziciunea statului de drept din România. Cu doamnele și domnii din Parlament care au pe agendă legi despre cum să NU poată fi confiscat BMW-ul lui Fenechiu, despre cum să NU poată fi suspendată semnătura unuia ca Mihuț (iar de se întâmplă lucrurile astea, Fenechiu și Mihuț să poată da în judecată statul român că le-a încălcat drepturile!), despre cum să NU se răspundă pentru abuz în serviciu ori pentru că și-a înscris soțul/soția ori copiii la pășunea comunală. Doar acum câteva zile s-a votat legea despre cum să NU poți fi tras la răspundere (nici tu, nici unitatea de învățământ superior emitentă) atunci când ești prins cu plagiatul între colți. Iar domnul ministru Apud Tobă de la Interne era preocupat mai mult de legea asta, decât de modul în care subordonații lui pot identifica și ajuta la confiscarea mașinii unui mafiot de la care statul are de recuperat niște milioane bune.
Astfel, în toată această serie mult prea lungă de acțiuni și legi menite să lase statul fără mijloace rapide și clare de intervenție, e lucru de mirare curajul (e drept, din ceasul al 13-lea) premierului Dacian Cioloș în Scandalul Dezinfectanților (mă refer la deciziile administrative, cele legate de anchetele penale nu sunt în ograda prim-ministrului). Nu e nimic peiorativ în afirmația legată de curaj, pentru că, de această dată, Dacian Cioloș chiar riscă. A riscat din momentul în care și-a asumat interimatul la Sănătate (putea să nominalizeze altă persoană, mai mult sau mai puțin expertă în domeniu, și să se spele pe mâini) și riscă și mai mult după măsurile anunțate ieri împotriva Hexi Pharma. Iar aceste riscuri nu sunt legate de ceea ce a făcut – să demiți un ministru care singur recunoaște că face parte din sistem, iar sistemul e așa cum îl știm, ori să dispui măsuri și sancțiuni administrative față de Hexi Pharma sunt lucruri care țin, teoretic, de normalitate -, ci sunt riscuri legate tocmai de legislația asta făcută premeditat cu rea-credință. E o legislație care îi permite patronului de la Hexi Pharma să intre în insolvență și, în paralel, să concedieze angajații, iar asta înseamnă că, până se va ajunge la o eventuală sentință definitivă, civilă și/sau penală care să oblige firma și la plata de daune, patrimoniul Hexi Pharma va fi adjudecat de către ”creditorii” companiei (poate ați ghicit: ”creditori” sunt tot firmele aceluiași patron, care au cumpărat substanțe cu un leu și le-au revândut către Hexi Pharma cu zece), fără a avea măcar concurența angajaților la masa credală. E o legislație care, dacă nu se va ajunge la o sentință definitivă (civilă sau penală) împotriva Hexi Pharma, îi va lăsa patronului posibilitatea să dea în judecată statul român pentru deciziile luate! Și nu, nu e culmea absurdului, pe legislația asta care nu te lasă să confiști mașina unui mafiot din garaj, ci doar dacă o găsești la plimbare pe stradă (!?) ori care nu suspendă dreptul la semnătură al unui complice la o infracțiune de corupție care are legătură tocmai cu activitatea în care, teoretic, e expert, o firmă ca Hexi Pharma ar putea avea câștig de cauză! Că parcă și văd convoiul de experți alde Mihuț (mă rog, din domeniul Sănătății) care vor face coadă la Tribunal să susțină (chiar și sub jurământ) că apa aia plată cu miros de parfum era exact de ce aveau nevoie spitalele din România, sau că testele efectuate în ultimele zile (și pe baza cărora a luat măsuri premierul) ar fi neconforme, că laboratorul nu era acreditat, că nu s-a dovedit dincolo de orice dubiu bla-bla-bla… Când domnul Achimaș-Cadariu spunea că nu vrea să expună statul la eventuale procese, știa la ce se referă. Domnul Achimaș-Cadariu a acționat precum polițiștii din cazul Fenechiu – dacă BMW-ul nu circulă singur pe șosea, nu e treaba noastră, și ăsta e și motivul pentru care era necesar să plece din fruntea Ministerului. Sunt convins că premierul Dacian Cioloș a consultat și juriștii înainte de a lua deciziile pe care le-a luat împotriva Hexi Pharma, dar, înainte de orice, cred că și-a consultat bunul simț. Acel bun simț care spune că nu există absolut nicio justificare – indiferent de modul în care pot fi interpretate legile făcute de niște parlamentari în marea lor parte mafioți și/sau idioți – care să lase să se perpetueze situația aberantă în care apa plată cu miros de parfum să fie vândută (la un preț oricum umflat) pe post de dezinfectant, punând astfel în pericol mii și zeci de mii de vieți.
Spre deosebire de Educație, unde a pariat greșit pe bunul simț al unor universitari, că ar fi dispuși să-și asume auto-controlul domeniului în care activează (se va convinge cât valorează acest auto-control, chiar dacă e vorba de cadre universitare), ori de Cultură, unde a cedat prea ușor în primă instanță (dar unde are, totuși, circumstanța atenuantă a numirii ministrului propus de Vlad Alexandrescu), spre deosebire mai ales de reforma electorală, la care a renunțat chiar în noaptea de dinaintea votării Guvernului în Parlament, ei bine, spre deosebire de toate acestea, la apogeul Scandalului Dezinfectanților, Dacian Cioloș a decis să riște. Nu știu dacă va avea câștig de cauză până la capăt (iar problema dezinfectanților e doar una dintre multiplele probleme ale Sănătății), dar e sigur că doar cineva care riscă bazându-se, până la urmă, pe bunul-simț (nu, încă nu e o valoare desuetă bunul-simț, oricât ar încerca unii să inducă ideea asta), poate schimba ceva. Poate (sper) că Scandalul Dezinfectanților să fi fost (să fi produs) declicul necesar pentru Guvernul Cioloș, ca să renunțe la poziția călduță în care orice acțiune trebuie să aibă acoperire în hârtii ori să primească gir din Piața Constituției și/sau de la Cotroceni. Nu-mi fac iluzii că în jumătatea de an de mandat care i-a mai rămas, Guvernul Cioloș poate schimba România. Dar poate impune niște repere, niște modele în care guvernanții nu riscă, atunci când ajung la Putere, libertatea proprie pentru a face jocurile unor mafioți, ci riscă să greșească, dar cu bună-credință. Cu bună-credință și ascultând de bunul-simț, asumându-ți riscul greșelii, se poate schimba ceva în bine în țara asta. De acoperiți de hârtii ne e plin podul, ba chiar și pușcăriile (că s-a dovedit că nici hârtiile nu mai sunt suficiente pentru a acoperi toate hoțiile).
***
P.S.: A se scuza că pentru o zi am scris de bine despre o decizie (punctuală) a Guvernului. Sunt așa de rare deciziile acestea care țin de normalitate, încât e păcat să rămână neconsemnate. De mâine reiau număratul zilelor de întârziere pentru trimiterea la Parlament a unei poziții a Guvernului pe Legea Anti-cianură. Și ce mai e pe ordinea de zi…
Pozitia Guvernului la Legea anti-cianura trebuie fundamentata pe un punct de vedere al Ministerului Economiei. Acesta trebuie sa raspunda la intrebarea: mai este rentabila exploatarea zacamintelor de Au-Ag daca se interzica cianurarea? In ce conditii? Pai cine sa raspunda, domnule Gotiu, daca Institutul Geologic al Romaniei a fost pus pe butuci de indata ce a indraznit sa se pronunte in temele „controversate” precum Rosia Montana, Izvoarele, gazul „de sist”? Cine il apara acum, cand de un an este capusat de functionari corupti si pus pe butuci de sistem? Am incercat sa il tin departe de coruptie, dar am fost sarjat de comandouri de hoti si incompetenti, aratati cu emfaza pe anumite canale media „sponsorizate”. Si Guvernul, si societatea civila, au nevoie de serviciul geologic, adica de noi. Ne stingem in tacere, in aplauzele unei maini de corupti pe care i-am comparat, in naivitatea ignorantei lor, cu africanii care schimbau pepite de aur pe margele de sticla. Chiar si ei au nevoie de noi, ca sa cunoasca adevarata valoare a bunurilor pe care le praduiesc! Frumoasa tara avem!
Sergiu Mihut este finantat din greu de stat, prin Apele Romane, Agentia pentru Protectia Mediului Cluj, Agentia pentru Protectia Mediului Mehedinti, Consiliul Judetean Mehedinti, Primaria Turda, Administratia Parcului National Muntii Rodnei, diverse ocoale silvice si consilii locale. Dar la ce sa te astepti de la un stat care, dupa tot ecocidul la care au fost supuse raurile in ultimii ani, nici macar nu ia in calcul sa nu ne mai oblige sa-i sponsorizam pe ucigasii raurilor prin infamele certificate ”verzi”.
Imi pare rau sa va contrazic, dar realitatea este ca avem legi si nu toate proaste, poate , prea multe. Problema, deci, nu consta in lipsa prevederilor legale ci in neaplicarea acestora. Ceea ce constata personal zilnic este tocmai ignorarea legii, refuzul de a o pune in practica.
Chira daca Hexi Pharma a solicitat insolventa, Corpul de control care a demarat actiunea de control trebuie de urgenta sa sesizeze Parchetul si sa solicite aplicarea sechestrului asigurator pe toate bunurile si conturile societatii.
In cazul existintei sechstrului asigurator aplicat de organele judiciare, bunurile nu se pot instraina si nci sumele din cont nu pot fi utilizate.
Exista dispozitii legale si cu privire la ridicarea masinii lui Fenechiu, dar repet, ele nu sunt puse in practica. Si mai exista un aspect : acolo unde neaplicarea legii nu este urmarea relei credinte, este vorba de excesiva birocratie, lipsa de interes a functionarilor publici de a-si indeplini obligatiile de serviciu. In privinta acestora nu numai ca a ramas dar este Si mai vizibil principiul : timpul trece, leafa merge.
Daca s-ar realiza un experiment si timp de o luna de zile functionarii publici ar trebui sa lucreze la firme private, peste 80 % nu ar rezista nici o saptamina. Nu exista institutie publica in care organigrama sa nu fie excesiv de incarcata si in care minim 50 % efectiv pierd timpul .
Daca s-ar intocmi organigrame corecte si fiecare angajat public ar avea srcini prcise, veti constatat ca minim40 % ar trebui disponibilizati. Ori, cu sumele platite acestora ca sa nu faca nimic, s-ar asigura salarii corespunzatoare celor care ramin si care , in acest fel ar fi stimulati sa foloseasca eficient orele de program
Cred că acest premier trebuie susținut. A arătat – pe lângă ezitări sau bâlbe – onestitate și curaj. Dacă vă lipsește altă comparație, imaginați-vă cum ar fi reacționat un guvern PSD. ei fac legile hoției, blaturi cu PNL-ul și PMP-ul și altele asemenea.
Cine a îngropat Institutul Casntacuzino?
Daca aude Tiriac de ei,zau ca-i baga in tarcul impadurit.La cate rele au facut acolo merita sa stea inchisi pana ii va vana Titiac.