Adrian Popescu

Cum se negocia „absorbția” fondurilor UE la Tel Drum: „5% din valoarea proiectului (…) 1% înainte, la încheierea contractului şi restu’, după ce se… Încă un procent, când se-ncheie contractul”

Rechizitoriul ultimului dosar Tel Drum, în care sunt pasate contracte între firme prietene cu complicitatea celor de la Ministerul Fondurilor are stenograme interesante, care arata ca Tel Drum e si el un concurent ca altii din piață, care caută un intermediar cu intrare la cine ia șpaga, și nu apelează la Dragnea direct. Probabil de aceea Dragnea era sigur în emisiunile TV de final de an că nu va pica pe acest dosar. Din rechizitoriu:

Relevantă este și discuția dintre cei doi [DIRECTORI DE FIRMĂ, NOTA RC] din data de 10.04.2010, în care schimbă păreri cu privire la modalitatea în care pot obține finanțări pentru contracte și comisionul pentru ”a se asigura” că este un proiect câștigător:

Ion Florian – Alo! Da!

Pitiş Petre – Alo! Fănucă!

Ion Florian – Da, domnu’ director!

Pitiş Petre – Mă, tu pe ce program ţi-ai luat… ăla…?

Ion Florian – Minimis.

Pitiş Petre – Şi mai se… poartă Minimis-u’ ăla?

Ion Florian – Până-n iunie.

Pitiş Petre – Până-n iunie?

Ion Florian – Da.

Pitiş Petre – Şi cine ţi-a făcut proiectu’?

Ion Florian – De la Sibiu, MDT se numeşte.

Pitiş Petre – Şi e vreo chestie, trebuie să ai vreo chestie, trebuie să ai pile, ceva, să ţi-l aprobe?

Ion Florian – Păi, da, să aibe ăia trecere p-acolo. Adică, unii reuşesc, alţii nu prea reuşesc.

Pitiş Petre – Şi-ăştia ai tăi reuşesc?

Ion Florian – Aşa se pare, cam…, în spate mai… a reuşit.

Pitiş Petre – Aha! Deci to… Au avut şi eşecuri pân’ acu?

Ion Florian – Nu ştiu! Pă asta zice că n-au avut. Au avut câteva eşecuri pe d-alea, pe… agroturistice.

Pitiş Petre – Îhî!

Ion Florian – Care se depun în altă parte, da’ la Ministerul Finanţelor, unde se depun astea, se pare că n-au avut eşecuri.

Pitiş Petre – Şi cât costă?

Ion Florian – 5% din valoarea proiectului. Dar…

Pitiş Petre – Când îi dai bani?

Ion Florian – Îîî… 1% înainte, la încheierea contractului şi restu’, după ce se… Încă un procent, când se-ncheie contractu’ cu Ministeru’ Finanţelor.

Pitiş Petre – Da.

Ion Florian – Contractu’ de finanţare. Şi restu’, la final.

Pitiş Petre – Îhî! Şi ce poţi să iei pe el?

Ion Florian – Numai utilaje… care nu circulă pe drumurile publice.

….

Pitiş Petre – Aha… deci ă… vezi ce condiţii au ăstea sau dă-mi şi mie număru’ de telefon, luni, a lu’ ăla, să-l sun, să văd.

Ion Florian – Da, da!

Pitiş Petre – Bine…


Donează și susține-ne acțiunile pentru bună guvernare!

Fondurile colectate susțin bătăliile pe care le ducem în justiție, administrarea aplicației Ia Statul La Întrebări, dar și programele prin care monitorizăm serviciile și instituțiile publice.


Vino în comunitatea noastră de bună guvernare!

Abonează-te la newsletterul România Curată. Vei primi pe e-mail articolele și campaniile noastre și ne poți răspunde la adresa de contact cu sugestii, sesizări sau cu propriile tale articole pentru publicare.

Articole recente

Recomandări

One thought on “Cum se negocia „absorbția” fondurilor UE la Tel Drum: „5% din valoarea proiectului (…) 1% înainte, la încheierea contractului şi restu’, după ce se… Încă un procent, când se-ncheie contractul”

  1. Ion

    N-ați descoperit nimic: așa se practica peste tot (cu diferențe de procentaj: se mergea și la 10% și chiar mai mult). Așa se practică și acum, însă mai cu rafinament.
    Vă propun un experiment: luați toată lista politrucilor PD (spre exemplu) care au acces la putere în 2005 (spre exemplu) și verificați ce fac acum: au firme și iau bani europeni și din contracte cu statul.
    (Să luați lista copiilor securiștilor din decembrie 1989 și să vedeți din ce trăiesc acum, ar fi mult prea frumos. Nu avem în România clădiri așa de mari pe ai căror pereți să scrieți mărunt numele și să desenați schema legăturilor.
    Dup-aia ne revoltăm că nu … că la noi nu se poate … că etc. E pe dracu’: lucrurile sunt așa de limpezi și noi ne bălăcim dubitativi, interogativi, disperați metafizic în același sos de prostie, ipocrizie, hoție, neputință și lipsă de Dumnezeu.)

    Reply

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *