Alina Mungiu-Pippidi

Cum luptăm eficient cu conspirațiile și teoriile lor

Am comandat acum două luni măști chirurgicale cu filtru și mănuși online. Scrie mare pe toate siturile de vînzări electronice că sunt prioritizate vînzările esențiale legate de epidemie față de celelalte. Francezii, în entuziasmul lor, s-au grăbit să treacă și o lege în acest sens (după care Amazon a închis în Franța, spunînd că nu e clar ce e  ”esențial”, noțiune care poate să difere de la persoană la personă). Cu toate astea, în cîteva zile vin cărțile, spre exemplu capodopera doctorului Winslow despre cucerirea epidemiilor (și teoria lor demonică), pe care m-am grăbit să mi-o iau, sau odiseea în Corfu a familiei Durell de la Masterpiece, care îmi ridică moralul. Măștile, însă, nici vorbă să vină pentru că zeci de milioane de oameni au comandat în aceași timp și piața nu a reușit să le producă și să le omologheze. Cînd criza se va fi terminat, adică peste vreun an și jumătate, vom primi toți stocuri de măști și mănuși pe care le vom depozita în boxe, așteptînd criza următoare. Vezi însă că prima și probabil a doua criză nu vor mai fi epidemii, ci crize de cu totul altă natură, în care din nou ne vor trebui produse care nu vor exista în numerele mari necesare unei cereri globale, industria va trebui iarăși să se readapteze și tot așa.

Cam așa și cu răspunsurile la teoriile conspirației pe care le văd zilele astea de la Bruxelles la București.

Răspunzînd unor bugete demult plasate strategic de Rusia și China (în unități de propagandă ca Russia Today sau institutele Confucius), UE, SUA și multele noastre servicii cu auxiliarii lor ziariști și-au croit și ei bugete de răspuns, adică de demascat ”teoria conspirației”. S-au dat granturi și la civili, să facă fact checking. Un student doctoral de-al meu plasează fotografii trucate pe Amazon să vadă ce fac oamenii – un mare efort care nu ne învață mai mult decît știam din psihologia clasică – lumea crede orice dacă vrea să creadă și nimănui nu îi place să recunoască că a greșit. Ca atare, propaganda va fi totdeauna prosperă dacă e bine inserată în interesele oamenilor și va da greș dacă o va lua pe alături. Dar propaganda și contrapropaganda nu sunt numai despre conspirații și gîndire schematică. Riscul acestei abordări este că faptele nu se pretează totdeauna la deconstrucție simplă, că ambele tabere folosesc simplificări, stereotipuri și priming care depășesc limitele raționalului (vă mai amintiți cînd aveam vreme proastă la București că trăgeau rușii cu rachetele ca să nu plouă la olimpiada lor de vară de la Soci), că faptele care ies la iveală cu timpul validează ce păreau a fi conspirații la un moment dat (sau nu).

Nicăieri nu se văd limitele acestei strategii și contrastrategii mai mult decît în criza actuală.

Chinezii, după ce nu sunt în stare să-și reglementeze piețele unde vînd la un loc lilieci și miei, să anunțe prompt și să cerceteze un virus nou în loc să-i reprime pe doctorii care raportau probleme etc, a cheltuit o avere să traducă în toate limbile cartea secretarului general al PC despre cum au rezolvat ei cu epidemia (de parcă cineva citește și crede așa ceva). După care au trebuit să dubleze numărul de morți în Wuhan la primul audit, ca să nu mai spun că o să aflăm peste vreo 20 de ani cîtă lume a murit de fapt la Beijing. Dar te poți baza pe bunul simț al oamenilor că știu acest lucru și că produsele ieftine chinezești -ca măștile- au primit o gravă lovitură, are sens să cheltuiești pe contrapropagandă? O să scoatem acum noi nu știu cîte volume să arătăm că Occidentul s-a descurcat mai bine cu criza? Păi nu s-a descurcat deloc, dovadă zecile de mii de morți în țări ca Italia, Spania și Anglia, numai în Berlin am scăpat cu o sută (la ora asta sunt vreo 5000 în toată Germania). E o conspirație că serviciile de sănătate din țări unde austeritatea a fost politică mai bine de zece ani s-au prăbușit la criza asta, rezultînd în aceste cifre gigantice, că deci, europenii, din cauza ideologiei și a unor erori mai vechi (ca euro) și-au subminat singuri serviciile de sănătate publice (iar la englezi e vina ideologiei!)? Nu, e purul adevăr! E o conspirație că virusul a fost creat prin acțiune umană? Habar nu avem! Din moment ce ambasada americană din China era alarmată acum un an de un laborator chinez care cerceta coronavirus, înseamnă că există un temei să fim bănuitori. În rest, că fiecare tabără zice că ailaltă e cea care s-a jucat de-a ucenicul vrăjitor, asta e ca în cartea (din 1943) a doctorului Fowles. Fiecare are demonii săi, dinainte desemnați! Dar gîndirea primitivă e aceeași la toată lumea! Nu e o conspirație că dictatorul din Zimbabwe Robert Mugabe a tras sforile să fie numit la OMS, Tedros, ăsta, care fusese minisitru în guvernul comunist din Etiopia, unde mințea regulat în legătură cu rezultatele programului anti-malarie. De ce să îl credem mai mult decît pe Trump (un mincinos dovedit), după ce întîi a spus că nu e mare lucru epidemia asta, pe urmă că China luptă exemplar, iar acum că nu se dezvoltă imunitate? Intențiile or fi fost bune, nu stau să le judec, dar afirmațiile au fost propagandă, exagerare dincolo de limita adevărului ca să obții de la oameni sau guverne comportamente dorite! Or, dacă trebuie să faci și contra construcții la OMS, ce punct de referință mai rămîne? Ca orice manipulare grosolană (ca asta cu Streinu Cercel care ar fi propus să închidă bătrînii la hotel în carantină, bătrînii fără aparținător avînd pensii sub 50 de euro pe lună în România, se presupune că nu au stat în viața lor la hotel și nu îl pot deosebi de lagărul de concentrare). Ce să deconstruiești la idioțenia asta, validată de premier și președinte? E doar propagandă, impusă prin cel mai important mijloc al propagandei, puterea, autoritatea supremă, cvasimonopolul asupra comunicațiilor într-o criză, numărul enorm de oameni plătiți pentru ”contrapropagandă” care de fapt fac propagandă și reiau asemenea aberații (regimente întregi de oameni, care de exemplu sunt puși să manipuleze sistemele de Like/Dislike pe social media). Chiar cauzele bune sunt sufocate de propagandă zilele astea. Cînd Sir David Attenborough, Greta T și șeful UN Guttieres spun toți în aceeași săptămînă că această criză arată că trebuie să cheltuim ca să împiedicăm schimbarea de climat, că e o legătură, ce să credem, că nu s-au înțeles între ei? S-au înțeles, e linia generală, de spaimă că recesiunea din cauza COVID va usca sursele de finanțare, enorme și niciodată cost eficiente, de la schimbarea de climat, deci mai bine rebranduim epidemia ca o consecință a încălzirii gloibale (virusul e mai letal la frig, dar ce contează adevărul), ca să ne păstrăm finanțele (deși numai un idiot crede că Green deal poate rămîne cum era plănuit în Europa, și poate e mai bine, că ar fi urmat fonduri UE precum cel al lui Dan Barna, unde trebuia să inventezi firme de handicapați ca să iei bani europeni). Fapt e, iată că și oamenii buni conspiră! Sau e o teorie a conspirației că propaganda noastră pro-globalizare și neo-liberală de un sfert de veac încoace a fost o idioțenie, că globalizarea a dat-o în bară (uite cît ne ia să ne reprofilăm ca să facem niște măști), că am lăsat în ea capitalisme de stat, precum China și Rusia, pe de o parte, și firme privilegiate, care cheltuiesc o avere pe lobby ca să cîștige din privilegii legale, pe de alta (firmele din industria PHARMA sunt un exemplu)? Din păcate, nu.

Lumea nu e fie în alb, fie în negru, cu conspirații care există sau nu există. E mai complexă. A ne repezi cu judecata cît încă nu știm adevărul e o pierdere de timp (și de bani). Assange era un erou pînă nu a mai fost! Cînd am refuzat la Deutsche Welle acum cîțiva ani să îl laud pe Snowden (luase premiul Whisteblower of the year de la Transparency International) au crezut că sunt o extremistă de dreapta est europeană. Dar nu sunt fan NSA, am crescut cu dosarele X, pur și simplu nu mă grăbesc să laud pe unul care se refugiază în Rusia cînd e destul de educat să știe că acolo va ajunge, pînă nu mă lămuresc care au fost motivele lui…

Și ce armă avem în lumea asta complexă, că, uite, în Anglia unii dau foc la stațiile 5G, că umblă teoria că afectează cumva hemoglobina și ne fac mai vulnerabili la virus? Una singură, aceeași din secolul XIX încoace: educația universală și de bună calitate. Dacă oamenii ar înțelege ce e imunitate nu ar mai crede așa ceva! Educația înarmează pe fiecare cu armura sa cognitivă ca să nu mai stăm să lămurim oamenii pe rînd (oricum nu putem). Nu există nicio cale de a avea o populație rațională decît educația de bună calitate și o educație care să pună accent pe obiectivitate, evitarea judecății premature, a best seller-urilor care explică România (de ce e °altfel°) și lumea în 120 de pagini fără note de subsol și verificarea surselor.

Cine citește sondajele despre știință vede că și în America, și în unele țări europene (ca Anglia) avem procente uluitoare (variază de la țară la țară) de cetățeni care cred că Soarele se învîrte în jurul pămîntului, că antibioticele omoară virușii, că cine ia Propolis nu face cancer și așa mai departe. De ce nu face nimeni un sondaj în România de căte ori se spală lumea pe mîini sau pe dinți, în medie? Datele parțiale văzute de mine sunt înfricoșătoare, de asta doctorii români, în prima linie în spitale luptă cu mizeria și lipsa de educație mai mult decît cu bolile uneori. Oare nu cumva răspunsul rațional de politici publice la teoria cospirației este să punem canalizare la toate școlile, să-i învățăm să se spele pe toți părinții și copiii, să punem tuturor conexiuni la internet și să avem grijă să aibă fiecare elev o tabletă pe care să facă lecții online, să studieze la școală cine au fost Darwin, Galileo și Pasteur, că dacă facem un sondaj despre sănătate sau economie în loc de bacalaureatul național (unde iar vom testa despre sinonimele neologice), ne vom apuca cu mîinile de cap? Sau e mai profitabil așa, să nu investim în educație, ci în contrapropagandă (citiți bugetul național), iar cînd vine vreun virus să ne luptăm nu cu vaccinul, ci cu Muie PSD, care, se știe, omoară tot ce mișcă? Vă las să vă răspundeți singuri!

Am zis: singuri, nu cu ajutorul gloatei de trolli, postaci și alte categorii care prosperă din prostia și lipsa de educațe a altora!


Donează și susține-ne acțiunile pentru bună guvernare!

Fondurile colectate susțin bătăliile pe care le ducem în justiție, administrarea aplicației Ia Statul La Întrebări, dar și programele prin care monitorizăm serviciile și instituțiile publice.


Vino în comunitatea noastră de bună guvernare!

Abonează-te la newsletterul România Curată. Vei primi pe e-mail articolele și campaniile noastre și ne poți răspunde la adresa de contact cu sugestii, sesizări sau cu propriile tale articole pentru publicare.

Articole recente

Recomandări

16 thoughts on “Cum luptăm eficient cu conspirațiile și teoriile lor

  1. Luminița

    Credo ca majoritatea de pe aici inteleg cum e cu imunitatea, desi nimeni nu intelege inca de ce unele organisme supra reactioneaza, in timp ce altele abia daca reactioneaza in vreun fel la acest virus desi la cel gripal clasic reactionam toti asemanator! Si aș intreba ce ne vom face daca acest virus devine un clasic in viata si ne va ataca sezonier la fel ca toti ceilalti pana la sfârșitul vieții!

    Reply
  2. emil

    A educa ramasii inseamna a educa pisica lui Iohannis sa deosebeasca o puma digitala de una reala iar vaccinurile contra PSD si contra COVID-19 e posibil sa apara dupa coborarea lui Hristos pe pamant.

    Reply
  3. G.

    Cale lungă până fiecare cetățean (sau marea majoritate a lor) să fie înarmat cu gândire critică și discernământ. Asta se face în democrație prin promovarea adevărului (de toate felurile). În post-democrație, avem post-adevăr, iar ce iese, vedem acum. Vedem oameni ca Streinu-Cercel, în principiu educați, care nu sunt în stare să spună că un înalt reprezentant al OMS a propus scoaterea din familii a celor infectați și izolarea lor pentru tratament. Și mai vedem momâi pro-Streinu-Cercel, cum sunt cei de la PSD, care bat apa-n piuă la diverse posturi TV și nu sunt în stare să promoveze un mesaj clar și să dezmintă o prostie.
    Atâta vreme cât o să-l vedem pe Bill Gates vorbind despre reducerea populației (în calitate de trimis al Domnului?), cât o să-l vedem pe Anthony Fauci de-a dreapta lui Trump, cât putem accesa liber site-ul Conferinței de la Davos și alte locuri virtuale în care oameni aleși și încărcați de bani se autoîmputernicesc cu găsirea de soluții la probleme globale, e chiar un exercițiu sănătos să ne punem întrebări. Și mai cred că vaccinarea PNL cu o Muie PNL! ar fi binevenită, ca să nu se îmbolnăvească de derapaje la iarnă.
    În rest, ca la infecția cu CoVid-19: unii scapă, altora li se umplu plămânii cu secreții ca prenandezul, iar furtuna de citokine le duce corabia la loc cu verdeață.
    De acord cu crizele viitoare – asta pare o criză de leneveală atâta timp cât mai e făină și drojdie în debara și cât timp mai găsim o ceapă verde și-o conservă de sardine. Criză va fi dacă nu mai vine gaz pe conductă, apă la robinet, curent electric la frigider, iluzii și megamanipulare prin fibră optică.

    Reply
  4. Mircea Ordean

    „Oare nu cumva răspunsul rațional de politici publice la teoria cospirației este să punem canalizare la toate școlile, să-i învățăm să se spele pe toți părinții și copiii, să punem tuturor conexiuni la internet și să avem grijă să aibă fiecare elev o tabletă pe care să facă lecții online, să studieze la școală cine au fost Darwin, Galileo și Pasteur… ”

    Ca părere a mea, trebuie să fii irațional (ori măcar foarte oportunist. dar și atunci ești tot la mîna iraționalului) ca să spui cele din citat. Putem avea grijă de acelea (și presupunînd că o vom face cu succes) pînă în ziua de apoi, căci pînă la urmă tot Dieu dispose.

    Este drept, pe de altă parte, că nu sîntem raționali ori iraționali, ci acestea în procent de x (dacă acolo poate fi socotit astfel).

    Reply
  5. marius

    – toata presa la nivel global a ajuns una de propaganda fara nici o diferenta intre RT si CNN spre exemplu, de la propaganda politica pina la cea corporatista. Presa independenta nu mai exista decit ca exceptii ce confirma regula si pentru asta trebuie sa „multumim” corporatiilor, serviciilor secrete si partidelor „politice”.
    – poate ca sistemul de invatamint bazat pe profit globalizat si-a dat arama pe fata si in loc ca societatea sa progreseze observam cum intram in total regres pe ansamblu… asistam la falimentul mondial al actualului sistem
    – ca o simpla observatie eu de pandemie cu sablon politic ca cea de acum n-am citit in toata istoria omenirii…
    trump, boris jhonson, nordul italiei, spania si franta… adica exact societatile ce s-au razvratit impotriva globalizarii financiar economice. Sper totusi ca nu am asistat la o „pandemie” politica legata de inlaturarea lui Trump odata cu alegerile din acest an!!!! Nu de alta dar sa distrugi economic tot globul doar ca sa inlaturi administratia Trump si sa pui cu botul pe labe razvratirile anti UE ale Angliei, Italiei si mai nou Frantei si Spaniei e mult prea mult… nu mi-a fost simpatic niciodata trump dar la ce vad ca se intimpla acum incep sa cred ca hitler si stalin la un loc au fost mici copii fata de cei care conduc globalizarea acum

    Reply
  6. Mircea Mihaiu

    WOW. Un articol care mă întristează dar care mă face să fiu și optimist. E o mare bucurie să văd că încă mai sunt jurnaliști de opinie integri și obiectivi. E o mare plăcere să vă citesc articolele. Și întra-devăr, sistemul de învățământ ar trebui să fie în topul discuțiilor parlamentare și guvernamentale.

    Reply
  7. cineva

    Conspirații: România are rata mortalității în raport cu cazurile detectate în jur de 5%, la jumătate față de Italia sau Spania. Cu siguranță românii ascund decesele, că doar n-or fi mai buni decât spaniolii și italienii.
    Bulgaria are și ea rata puțin peste 4,3%, dar numai 1300 de cazuri în acest moment.
    Absolut toate țările ex-sovietice au rate ale mortalității uluitor de mici, între 1% și apr. 2,5%. Cred că maximul e în Moldova cu 2,8%, la jumate fața de noi.
    Desigur, cu toții conspiră să facă de râs Occidentul și ascund îmbolnăvirile și decesele. Nu doar China.
    Căci dacă n-ar fi așa, împăratul occidental ar fi gol.
    Desigur, subraportarea cu 40% a deceselor în UK, unde doar morții în spitale au fost incluși în statistici, nu e minciună, e doar o eroare.

    Reply
  8. Dumitru

    AMP ne sfatuieste sa gandim. Dar printre randuri intelegem ca si ei ii este greu. Iar AMP are avantajul sa fie platita pentru a face exact asta – sa se informeze si sa inteleaga lumea. Nu numai prin calitatea ei de intelectual, ci prin fisa postului de profesor. Problema este ca o majoritate larga nu au aparatul intelectual sa faca asa ceva, iar printre ceilalti, cei care incearca sa o faca si sa comunice pe tema asta sunt sistematic decredibilizati. De ce ? Pentru ca a fi cinstit inseamna astazi sa expui defecte ale tuturor partilor. AMP a vorbit de Trump si de China – amandoi au bube in cap. A vorbit si de politicieni populisti europeni. Dar n-a vorbit niciodata de Merkel, cu toate ca succesul de azi al populistilor se datoreaza si politicilor germane.

    Ca sa iesim de pe terenul periculos al politicii, eu am cazul francez si medical al medicamentului hidroxiclorochina. Care a fost promovat de un cercetator/medic (Raoult) si pe care tot „establishment-ul” medical francez (si nu numai) l-a criticat in presa, dar despre care nu avem nici azi rezultate partiale ale unor teste clinice „independente”. Sau mai precis, avem, dar nu pentru tratamentul propus si aplicat de Raoult, ci pentru toate cazurile unde el a spus ca medicamentul e inutil. Vorbim aici de o disputa intre unul din cei mai buni infectiologi ai lumii (citatii, h-index, etc.) si un grup care include un premiu Nobel in medicina/virologie (Barré-Sinoussi). Unde teste clinice sunt incepute de 2 luni si unde nu filtreaza nici un rezultat intermediar, desi circul continua in presa. Pai daca vorbim de conduita imorala si netransparenta la nivelul asta, pe ce sa te mai bazezi ca sa intelegi lumea ?

    Daca toata lumea considera ca e normal sa-ti sustii ideile (sau interesele) mintind ca RT si ca Xinhua, civilizatia occidentala e terminata. Poate numai transparenta obligatorie si legiferata ne mai poate salva.

    Pe o nota personala – eu am prins sistemul comunist, si am vazut cum minciuna era institutionalizata. Vad cum traditia asta este continuata de coreeni si chinezi (intr-un mod pur orwellian, cu oameni si evenimente care dispar din istorie, sau sunt creati), si in mare masura de rusi. Dar nu credeam sa vad asta in Europa de Vest. Si totusi, vedem acum nu numai Romania (caz patologic) dar chiar organele centrale ale UE functionand dupa metode similare. Si ce e si mai scandalos, este ca transformarea asta a venit mai ales pe filiera stangii – aceeasi stanga care acum 20 de ani lupta pentru libertatile individuale. E o deceptie totala.

    Reply
    • Catalin

      As adauga la lunga galerie de actori si complici OMS, NEJM, NY Times, W Post, MSN, Euronews si multi altii. Referitor la tratamentul propus de prof. Raoult, am cautat in clinicaltrials.gov si nu am gasit nici un studiu care sa includa schema lui. Cat despre mascarada de la noi, un exemplu concludent de fake perpetuat de toata media este declaratia ministrului sanatatii „am vorbit in Franta ….au deschis scolile dar au deja cazuri de imbolnaviri” in conditiile in care acolo, daca se deschide ceva este dupa 11 mai. Declaratie preluata de tot ce misca in tv, media online, nu mai spun de facebook unde au o gramada de goarne si influenceri. E de speriat, aproape ca nu mai exista presa in Romania.

      Reply
  9. Gabriel Radeanu

    Ne-am obisnuit,dupa liberalizarea accesului la informatie, sa reactionam politic(subordonat sau echivoc) fata de atitudini sau puncte de vedere exprimate public.
    Abordarea politica,datorata proiectiei interesului nostru personal la timpul viitor,nu presupune fundament stiintific sau justificare morala…nici macar ratiune sau logica.Ceea ce defineste ancorarea noastra in universal nostru social nu vom regasi in statistici,in concret sau obiectiv…ci in nevoia noastra presanta de actiune,de pozitionare rapida a ego- ului…
    Putini sunt cei care au privilegiul tihnei si balantei pentru luarea deciziilor…uneori si pe alocuri vitale.
    Din acest motiv lasam totul la discretia instinctului…Uram sau admiram,ne place sau respingem fara cautionare morala sau rationala…pe scurt suntem doar niste oameni,animalute speriate de bombardamentul viziunilor apocaliptice nascute de statistici sau expertiza autoproclamata…

    Reply
  10. Alina MP

    @ Dumitru. Da, cam asa cu Vestul. Si uitandu-se ca la propaganda neagra totdeauna regimurile autoritare sunt mai bune, ca ele pot suprima adevarul fizic… Cu Raoult, mister pentru mine cum cineva ca el nu a facut un double blind study de la inceput. Dar altfel vad la BFM TV (de la Berlin, pe satelit) si savanti destepti si le-as mai da 3-4 saptamini sa ne spuna ce au gasit. Postul France 24 l-am detronat din cauza de propaganda gri oficiala, aberatii cu mastile si altele. Iar Merkel nu e de vina pentru euro, mostenire de la Kohl fortat de Mitterand, iar stilul ei de discurs a capatat praise si in Guardian, si in NYT, in vreme ce favoritul meu Macron vorbeste de parca ar fi cel mai neofit angajat al unei agentii de vandut sapunuri zilele astea. Si ca si cum ar fi ascultat nu de adulti consentanti, ci de niste handicapati intelectual si moral care trebuie motivati ca sa isi protejeze propria viata. Chiar pentru cineva care nu e fan Germania (eu nu sunt fan nimic, poate doar BBC Radio 3) e relaxant sa traiesti sub un regim care isi priveste cetatenii ca pe niste parteneri si niste finite inteligente, nu niste parlitzi gata sa inghita galusca sau sa se lase cumparati. Incredibil de relaxant. Respect mai mult pentru ea dupa criza asta, si teama pentru cand nu va mai fi ea, si poate ajunge vreunul din aia care la Frankfurt cer est europenilor sa le arate credit cards ca sa intre in Europa comunitara! Va veni si asta, si solidaritatea noastra va fi pusa la grea incercare.

    Reply
  11. Laur22

    Cum luptatzi ?

    Cu presidensy.ro !

    Hai inchidetzi acest site pentru fake news repetat daca va da mana.

    Aaaa sau stai ca am uita, ca legea e doar pentru catzei care trebuie sa faca aport la chemarea stapanului care face misto de ei cand balesc prin masca shi dau cumite din coditza din pozitzia de dreptzi de la microfon cata vreme voda ……. rascracanat de pe tron ishi bate joc de ei la liber de ei bagand fake news cat incape.

    Hahahahaha.

    Cine l-a votat a primit exact ce a votat, l-au incercat 5 ani, le-a placut ce a facut shi cum s-a comportat, acu sa se spele cu el pe cap altzi 5 ani de abuzuri politzienesti record si taxa de protectie (30 % valoare contract altfel trece mata de filtrele de poliotzisti care iti dau amenzi) pentru plecatul la sparanghel cu program de munca „european” 100 de ore pe saptamana buri buri pan la moarte cu buletinul arestat shi legat de glie nu asha cu drepturi depline de „cetatzean european” cu dreptul de a fi doar iobag european desigur.

    Hai Presidensy .ro a pus pe site stiri false despre :
    experimente pe copii cu redeschiderea scolii cu coronavirus in Frantza.
    despre procedura shi consecintzele adoptarii tacite.
    despre rapirea de acasa a batranilor

    Hai sa va vad deontologilor il putetzi inchide ?
    Hahahahahahaha.

    Reply
  12. L

    Lumea in alb si negru nu exista, frumos spus. Clar ca e mult mai complexa,. De aici si teoriile conspirationale asupra virusului, cum ca Pamantul e plat si asa mai departe.. Dar pana’ la urma poate fi vorba si de selectia naturala..

    Reply
  13. Ghita Bizonu'

    ??!!? Un student doctoral de-al meu plasează fotografii trucate pe Amazon adica participoa de zor la fake news si teorii ale conspiratiei!!!

    Nu stiu de ce lumea de azi este f sesibila la tot soiul de teorii si sunt gata sa se bata (la propriu) doar ca aud ca totusi, Aselenizarea a avut loc!
    Oricum astept in continuare gasirea bombei atomice alui Sadam …. azi facuta uitata si de cei care au lansat ineptia!

    Am a va multumi ptr Explaining Eastern Europe: Romania’s Italian-Style Anticorruption Populism care ma lamureste asupra „luptei cu copruptia din Romania” …. European companies were eying the Romanian market—not least the lucrative public-procurement market, where pre-accession funds had started to pour in—and expecting equal treatment.

    Cat despre perceptia publica .. e vorba doar despre perceptie si .. ei da istericale! ANul trecut am fost internat de 2 ori (prima data ptr fibrilatie , a 2a infarct) , cca 18 zile per total. Nu am dat nimic Zero lei, zero bani.
    Insa insi mai tineri care nu s-au internat niciodata „stiu ei mai bine” . Nu zic ca daca as fi (avut de unde) si as fi dat nu ar fi luat . Nu! Eu nu am dat! Insa cei care stiu sunt f indignati ca medicilor le=a crescut salariul .. pesmene isi inchipuie ca un medic ar trebui sa lucreze doar din pasiune .. si sa fie intretinuut de familie sau sa moara de foame!!

    Adica unii au perceptii in afara oricarei experiente proprii …
    Si in baza aceleiasi expereinte sunt gata sa jure ca implinirea visurilor lor (usor cam exgaerate ! ) este impiedicata doar de „coruptie” .. despre propria lor pregatire .. nu zic nimic!

    Reply

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *