Alex Costache

Cum au fost împiedicați rușii de la RAFO să vândă rafinăria la fier vechi și să fenteze sancțiunile occidentale

 În decembrie şi ianuarie, ANAF a instituit sechestru asigurător asupra întregului patrimoniu al RAFO Oneşti. Este vorba de peste 8000 de bunuri ale rafinăriei din judeţul Bacău. Numai valoarea bunurilor mobile a fost estimată la 400.000.000 lei, adică aproape 90.000.000 euro.

De ce s-a pus sechestru. Oficial, bunurile Rafo au fost indisponibilizate în vederea recuperării prejudiciului uriaş din dosarul în care magnaţii Ovidiu Tender şi Marian Iancu au fost condamnaţi la aproape 13 şi, respectiv, 14 ani de închisoare. Prejudiciul din dosarul Rafo-Carom a fost stabilit prin sentinţă definitivă la peste 30 de milioane de euro, însă instanţa a decis şi recuperarea produsului infracţiunii, în total peste 70 de milioane de euro.

Calul troian al Fiscului. Tender SA, compania lui Ovidiu Tender, controlează Prospecţiuni SA, firmă ce deţine 2,72 la sută din acţiunile RAFO. Acţiunile lui Tender au reprezentat „calul troian” al Fiscului pentru a putea pune sub sechestru toată rafinăria ruşilor de la Petrochemical Holding Viena, grup controlat de oligarhul rus Yakov Goldovskiy. Anul trecut, acţionarii majoritari ruşi ai Rafo au decis să dezmembreze rafinăria si să o vândă la fier vechi. Vezi aici.

Dublă lovitură. Ruşii au gajat rafinăria unei bănci moscovite, apropiate de Kremlin şi vizate de sancţiunile SUA şi UE. Practic, prin sechestru, Fiscul a împuşcat doi iepuri: încearcă să recupereze paguba din dosarul lui Tender şi îi împiedică pe ruşi să taie, să vândă rafinăria şi să facă bani pentru regimul ţarului Putin, slăbit de sancţiunile economice occidentale.

Ce spune oficial Fiscul. „În baza adresei Direcţiei Generale Regionale a Finanţelor Publice Timiş – AJFP Timiş, prin care s-a solicitat aplicarea în condiţiile legii a măsurilor de indisponibilizare a patrimoniului SC Rafo Oneşti SA, în baza Deciziei Penale 862/A/08.06.2015 a Curţii de Apel Bucureşti Secţia a II a Penală, AJFP Bacău în calitate de organ de executare teritorial a procedat la instituirea sechestrului asigurător asupra bunurilor mobile şi imobile situate pe teritoriul judeţului Bacău”, arată ANAF într-un răspuns de presă.

Sechestrul pe bunurile mobile a fost înscris în Arhiva Electronică de Garanţii Reale Mobiliare, iar în ce priveşte bunurile imobile, AJFP Bacău a solicitat la Cadastru înscrierea sarcinilor în cărţile funciare aferente imobilelor indisponibilizate, a arătat ANAF.

Ruşii au făcut contestaţie în instanţă. Acţionarii majoritari ruşi de la Rafo susţin că nu au nicio vină şi cer să le fie ridicat sechestrul. Următorul termen de judecată este pe 4 mai. Vezi aici.

În sarcina societăţii noastre nu a fost stabilită nicio obligaţie de plată, dimpotrivă, Rafo SA având calitatea de parte vătămată în acest dosar penal (…) Niciunul dintre bunurile asupra cărora au fost aplicate sechestrele asigurătorii nu a fost dobândit de Rafo SA prin săvârşirea vreunei fapte prevăzute de legea penală”, se precizează în contestaţia la executare depusă de Rafo la Judecătoria Oneşti şi semnată de directorul general Miroslav Dermendjiev.

Numai valoarea bunurilor mobile sechestrate a fost estimată la peste 400.000.000 lei, conform Proceselor-verbale de sechestru asigurător întocmite, la care se adaugă şi sechestrul aplicat asupra terenului aferent Rafinăriei, de peste 2.500.000 mp, precum şi asupra altor imobile situate pe teritoriul judeţului Bacău (valoarea bunurilor imobile nu a fost estimată deloc, deşi estimarea trebuia să aibă loc (…), în condiţiile în care valoarea nominală a acţiunilor Prospecţiuni SA este de numai 59.780.785 lei (peste 13.000.000 euro – n.r.), aflată şi ea în procedură de reducere„, se arată în contestaţia ruşilor.

Spoliată de mafioţii noştri şi pusă pe butuci de ruşi. Timeline cu istoricul Rafo

1964: a fost construită patforma petrochimică Borzeşti, din care a făcut parte şi rafinăria Rafo. Rafinăria prelucra ţiţei sulfuros de import

1991: Rafo a devenit companie independentă juridic

2001: Rafo a fost privatizată de Autoritatea pentru Privatizare şi Administrarea Activelor Statului (APAPS). Firmele Imperial Oil din Bacău şi Canyon Servicos din Portugalia au cumpărat aproape 60 la sută din acţiunile rafinăriei cu 7,5 milioane de dolari. Ulterior, participaţia celor două firme a ajuns 94,5%.

Imperial Oil Bacău, acţionarul majoritar la Rafinăriei Dărmăneşti, aparţinea liderului PSD Corneliu Iacobov. Imperial Oil şi Canyon Servicos s-au angajat să facă investiţii de 80 de milioane de dolari şi să îşi asume datoriile istorice ale rafinăriei de aproape 200 milioane de dolari.

2003: Balkan Petroleum Ltd din Marea Britanie a devenit acţionar principal la Rafo în urma preluării de la Canyon Servicos a unui pachet de 48,91% din acţiunile rafinăriei. Balkan Petroleum era deţinută în proporţie de 50% de firma VGB, administrată de omul de afaceri Marian Iancu.

2004: Balkan Petroleum şi-a majorat participaţia la Rafo la 97,82%, după ce a cumpărat acţiuni de la Canyon Servicos şi Imperial Oil. În acelaşi an, rafinăria a intrat în insolvenţă, având obligaţii de plată de peste 8.000 de miliarde de lei vechi către bugetul statului.

2005: au început anchetele împotriva acţionarilor de la Rafo după ce Traian Băsescu a ajuns şeful statului. De altfel, în campania prezidenţială din 2004, Băsescu a acuzat jaful de la Rafo Oneşti. „Jafo Oneşti”, aşa îi spunea Băsescu.

Cu toate acestea, în timpul anchetei, în iulie 2005, firma Calder-A din grupul Petrochemical Holding a încheiat cu Balkan Petroleum un contract pentru preluarea a 98% din acţiuni. Calder-A era controlată de cetaţeanul rus Iakov Goldovskiy, fostul preşedinte al companiei petrochimice ruse Sibur.

2006: Rafo a fost preluată în plin program de reorganizare judiciară de catre Petrochemical Holding din Austria, reprezentată de Iacov Goldovskiy. Rafo avea 2300 de angajaţi, potrivit Sindicatului Rafinorul Oneşti.

2008: activitatea rafinăriei a fost oprită sub pretextul unor investiţii de modernizare estimate să dureze doi ani. Rafinăria nu a mai fost repornită de atunci. Cei mai mulţi angajaţi au fost concediaţi şi a rămas doar personalul ce asigură mentenanţa instalaţiilor.

2011: acţionarul majoritar al Rafo, Petrochemical Holding, a contractat un împrumut de 150 de milioane de euro de la banca VTB Capital Londra. Petrochemical a depus ca garanţii 20 % din acţiunile deţinute la RAFO.

2012: fostul patron al Rafo, Corneliu Iacobov, a fost condamnat la 7 ani de detenţie pentru prejudicierea rafinăriei.

2013: Patronatul rus de la Rafo a vândut rezerva de 42.000 de tone de ţiţei deţinută la Conpet. Rezerva era necesară în cazul în care compania ar fi decis să-şi reia activitatea de rafinare. Între timp au fost vândute locomotivele, vagoanele, terenurile şi benzinăriile Rafo. Valorificările de active au adus în conturile patronatului rus o sumă estimată la aproape 40 milioane de euro.

2014: Judecătorii Curţii de apel Bucureşti Camelia Bogdan şi Alexandru Mihalcea i-au condamnat definitiv pe fraţii Iancu într-un alt dosar legat de prejudicierea Rafo cu peste 30 de milioane de euro. În acest caz, Marian Iancu a primit 12 de închisoare pentru evaziune fiscală şi spălare de bani.

2015:

ianuarie: banca VTB Capital şi-a extins gajul pe 80 % din activele RAFO. Banca londoneză este deţinută de VTB, a doua mare bancă din Rusia, controlată de Kremlin. VTB este vizată de sancţiunile SUA şi UE împotriva Rusiei, după anexarea Crimeei si conflictul din estul Ucrainei. Vezi aici o anchetă a jurnalistului Cosmin Savu de la emisiunea ”România, te iubesc!” a Pro Tv.

mai: judecătorii Curţii de Apel Bucureşti, Camelia Bogdan şi Alexandru Mihalcea, au extins sechestrul în cazul Rafo, inclusiv asupra concesiunilor din Africa de vest ale lui Ovidiu Tender, din Sierra Leone, Senegal şi Guineea Bisau. Ulterior, judecătoarea Camelia Bogdan a fost recuzată şi înlocuită din complet cu colega ei, Georgiana Tudor.

8 iunie: cu o zi înainte să se prescrie faptele, judecătorii Georgiana Tudor şi Alexandru Mihalcea au pronunţat sentinţa definitivă. Tender a primit 12 ani şi 7 luni de închisoare şi Marian Iancu s-a ales cu 14 ani de detenţie. Instanţa a decis recuperarea unui prejudiciu de peste 70 de milioane de euro. Din sentinţa definitivă dată de judecătorii Georgiana Tudor şi Alexandru Mihalcea lipseste însă partea cu identificarea concesiunilor din Africa de vest ale lui Ovidiu Tender, aşa cum prevedea decizia de extindere a sechestrului din mai, luată de magistraţii Camelia Bogdan şi Alexandru Mihalcea.

Vezi diferenţa dintre cele două decizii aici.

2016: ANAF pune sechestru pe activele rafinăriei. Rafo mai are în acest moment 395 de angajaţi.

Sindicaliştii se întreabă de ce producţia nu este repornită şi ameninţă cu proteste pentru plata drepturilor salariale. 

„Astăzi, unitatea cu toate activele ei este în picioare, bine conservată şi poate oricând fi repusă în funcţionare printr-un efort financiar şi implementarea unui program de modernizare investiţii. De ce acţionarul a făcut atâtea eforturi, iar timp de 8 ani ne minte cu tot felul de promisiuni de relansare Rafo în climatul de producţie şi economie, pentru noi este greu de înţeles şi explicat, dar credem că cineva din structura ambasadei Austriei, Rusiei şi chiar la nivelul instituţiilor statului din România ar putea să ceară o explicaţie faţă de comportamentul lui ca mare investitor în relaţia cu o unitate din România şi salariaţi, comportament care poate prejudicia imaginea altor investitori din aceleasi zone.

Ruşii au făcut bani la Rafo

Pentru achitarea costurilor lunare, administraţia a avut ca sursă de venituri cu excepţia perioadei de funcţionare, certificatele de mediu, stocuri produse petroliere, tiţeiul din conductă, fier vechi rezultat din rafinăria veche, valorificarea altor active şi depozitarea – descărcarea – încărcarea unor produse petroliere pentru diverse firme. Începând cu anul 2014, resursele la nivel de Rafo s-au diminuat considerabil motiv faţă de care, pentru achitarea costurilor, parte din resurse trebuia achitat de acţionarul majoritar.

Situaţie gravă

Din acest moment, au apărut probleme grave cu privire la achitarea drepturilor de natură salarială, ameninţări permanente cu trimiterea salariaţilor în şomaj tehnic, disponibilizări şi chiar iniţierea procedurii de faliment de către acţionar după ce, pe parcursul a 6 ani, împreună cu administraţia, administratorul special şi sindicat au luptat pentru evitarea falimentului.

Sechestrul şi spectrul falimentului

Situaţia a devenit cu adevărat critică începând cu anul 2016, moment în care acţionarul a transmis oficial că nu va mai finanţa costurile la nivel de Rafo şi sub motivaţia că ANAF a pus sechestru asiguratoriu pe toate bunurile mobile şi imobile Rafo în numele unui acţionar care deţine 2,7% din acţiuni, situaţie faţă de care poate să apară falimentul societăţii.

Grevă

Practic, salariaţii nu şi-au primit decât parţial drepturile de natură salarială pentru perioada ianuarie – martie 2016. În această situaţie, conform prevederilor legale, conducerea organizaţiei de sindicat deschide un conflict de drepturi privind interesele cu caracter economic, profesional sau social ori drepturi prevăzute din raporturile de muncă, respectiv neplata drepturilor de natură salarială”, arată Sindicatul Rafinorul Oneşti într-un comunicat de presă. Notă: intertitlurile aparţin redacţiei România Curată.

Steinmetz la Rafo

Citeşte aici şi ce au scris jurnaliştii Riseproject despre implicarea magnatului de calibru mondial Benjamin Steinmetz în afacerea Rafo Oneşti. Steinmetz este acum în centrul unui scandal uriaş privind spionarea şefei DNA, Laura Codruţa Kovesi. Miliardarul a fost vizat de un mandat de arestare (revocat însă de un judecător de la ICCJ), fiind acuzat de implicare în afacerile penale Ferma Băneasa şi Pădurea Snagov, investigate de procurorii DNA Braşov.


Donează și susține-ne acțiunile pentru bună guvernare!

Fondurile colectate susțin bătăliile pe care le ducem în justiție, administrarea aplicației Ia Statul La Întrebări, dar și programele prin care monitorizăm serviciile și instituțiile publice.


Vino în comunitatea noastră de bună guvernare!

Abonează-te la newsletterul România Curată. Vei primi pe e-mail articolele și campaniile noastre și ne poți răspunde la adresa de contact cu sugestii, sesizări sau cu propriile tale articole pentru publicare.

Articole recente

Recomandări

3 thoughts on “Cum au fost împiedicați rușii de la RAFO să vândă rafinăria la fier vechi și să fenteze sancțiunile occidentale

  1. alex

    Ok, sa zicem ca statul confisca rafinaria- nu se taie la fier vechi, raman activele etc. E foarte bine.

    Insa ce se intampla dupa aia- reporneste rafinaria, care e planul?

    Reply
    • moceanu

      dupa aia intra in faliment si se taie la fier vechi, ce plan sa ai pt o rafinarie veche de 60 de ani, cand nu numai in tara, dar in toata europa e supracapacitate? din afacerea asta numai gardienii de puscarii si reciclatorii de fier vechi castiga

      Reply
  2. Olteanu Danut

    De ce nu ne-a instruit Radio Europa Libera sa il alegem presedinte pe dn. Corneliu Manescu ? ? ! Oliteanu Danut din Comanesti, fan CFR din 1956.

    Reply

Lasă un răspuns la moceanu Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *