Ceaușescu, sărmanul, avea el idei mărețe dar cam crețe. Lista e lungă… nu i-a ieșit aproape nimic așa cum și-a propus.
Așa că „mormanul de fier vechi” prin care Petre Roman descria industria în anii ’90 avea ceva sens. Doar că… rata esențialul.
Într-adevăr, cea mai mare parte a activelor industriale nu valorau mai mult decât greutatea lor în fier. Însă lucrurile sunt ceva mai complicate de atât. Pentru că mult mai importantă decât industria în sine este baza industrială. Un concept destul de puțin tangibil, greu de definit, mai degrabă sociologic decât economic.
Să încercăm cu un exemplu:
La Pitești se producea Dacia, copie proastă după un model Renault vechi. La Craiova se făcea Oltcit, după un Citroen îndoielnic. Cele două fabrici au fost privatizate inspirat, înainte de a fi ruinate complet de căpușele locale. Acum produc o marcă de succes din gama Renault și unul dintre modelele Ford.
La 20 de ani distanță, probabil că nici măcar un strung din cele care contribuiau la producția Dacia și Oltcit nu mai este funcțional. Au ajuns acolo unde chiar le era locul, la fier vechi.
Însă baza industrială a făcut diferența. Este mult mai simplu atunci când poți să păstrezi continuitate în anii de tranzit, când ai o forță de muncă școlită și care își face din munca la uzină un proiect de viață, când infrastructura – așa proastă cum e – a dovedit timp de zeci de ani că poate să îți asigure fluxurile de producție.
Azi, faptul că România a avut ceva industrie auto încă din anii ’60 se dovedește un lucru bun: exportăm patru mașini noi pentru fiecare mașină importată.
Alte încercări de industrializare de-ale lui Ceaușescu n-au căzut atât de bine – a încercat să facă până și avioane, pe o nișă unde și alții mai puternici au dat faliment, sau diamante sintetice, într-o piață controlată de facto de un adevărat cartel. Iar exemplele pot continua la nesfârșit.
Însă cel mai mare pariu ratat a fost cel cu rafinarea și petrochimia. Ideea părea ingenioasă: cumpărăm petrol ieftin de la „prietenii” din Golf, îl rafinăm și vindem benzină prin vecini. În rest, mai facem mase plastice, îngrășăminte, electricitate și orice altceva.
N-a mers… „Prietenii” din golf s-au deșteptat, și-au făcut cartel și au început să ceară bani adevărați în schimbul petrolului. Șocul a fost atât de mare încât a spulberat până și acordul monetar post-război de la Bretton Woods (standardul aur). Pentru o țară de talia României, asta a însemnat faliment și foame.
Anul 1989 ne-a prins cu o capacitate de rafinare de peste 20 de milioane de tone de petrol pe an, în condițiile în care vârful de producție a fost abia de 15 milioane, în anii ’70.
Azi, necesarul de petrol este undeva la 10 milioane de tone pe an, din care vreo 4 milioane sunt din producția internă iar restul din import.
Rafinăriile? La fier vechi, de data asta la propriu.
România încă avea, în anii ’90, 10 rafinării: 5 mici, „de nișă” – Astra, Vega, Steaua Română, Dărmănești și Suplacu de Barcău și 5 mari, integrate în combinate petrochimice: Brazi, Petrotel, Arpechim, Petromidia și Rafo.
Europa suferea de „supracapacitate” de rafinare. Pe de altă parte, România avea avantajul unor costuri competitive și al accesului facil la resurse. Odată cu intrarea în UE, încercarea ratată a lui Ceaușescu poate că ar fi avut în sfârșit șanse să dea roade. Însă n-a fost să fie.
Prima rafinărie privatizată a fost Petrotel din Ploiești, în anii ’90, cumpărată direct de rușii Lukoil. Din start, Lukoil a avut capacitate prea mare – mai avea rafinării mai mari la Odessa și la Burgas și niciodată destulă piață. Aproape mereu, una dintre cele trei rafinării a stat pe post de „mână moartă” – oprită pentru că celelalte două puteau produce singure mai mult decât suficient.
Din același motiv, Lukoil a preferat să-și țină investițiile la minimum la Ploiești. Când au început să fie impuse standardele europene pentru carburanți, au preferat să folosească procedeul aditivării, mult mai scump în termeni de costuri operaționale, ca să facă economie la investiții. Motiv pentru care valoarea hardughiei se învârte azi în jurul lui zero.
Cam în aceeași perioadă, Dinu Patriciu cumpăra Petromidia. Omul a încercat tot felul de investiții cu bani puțini și de combinații geo-strategice prin care să aducă petrol ceva mai ieftin, dar datoriile istorice l-au ajuns din urmă. A vândut-o kazahilor de la KazMunayGaz, pe o sumă secretă dar atât de mare încât mai târziu de banii încasați nu-și permitea nici măcar să facă aprovizionarea cu hârtie igienică la Mic.ro.
Cine este KazMunayGaz? Păi este compania petrolieră de stat din Kazahstan, îndeaproape colaboratoare cu interesele rusești în mai toate proiectele, care în lipsa binecuvântării Rusiei nu ar putea nici măcar să-și exporte petrolul spre Europa.
RAFO Onești a avut cea mai tristă istorie – s-a plimbat între mafioți români, ucraineni, moldoveni și ruși timp de mai mulți ani pentru a fi în cele din urmă închisă iar astăzi pe punctul de-a fi dată la fier vechi cu totul. Ce-i mai trist, însă, este că la un moment-dat dovedise că e în stare să meargă pe profit și chiar își plătise datoriile restante la buget. Odată cu rafinăria, este îngropată definitiv și ceea ce reprezenta cândva unul dintre cele mai importante clustere industriale din petrochimie.
În 2004, în proprietatea statului mai erau cele două rafinării considerate viabile – Brazi (Ploiești) și Arpechim (Pitești). Ambele au ajuns sub tutela OMV, odată cu privatizarea Petrom. Măcar ele să fi scăpat de influența rusească? Nici vorbă!
OMV este, în mod tradițional, un mic sifon de gaze al Gazprom în Europa de Vest și client al petrolului din Rusia și Kazahstan importat prin portul Novorosiisk de la Marea Neagră.
Azi, toate importurile de petrol ale României se fac prin portul Novorosiisk, ocolind grațios peninsula Crimeea – da, acea Crimeea pentru care Rusia suferă sancțiuni!
În 2004, odată cu Petrom, OMV a primit tot felul de cadouri – dorite și nedorite.
Unul dintre cadourile dorite a fost aproape toată activitatea de extracție de petrol din România, care venea la pachet și cu jumătate din producția de gaze. Redevențe? Stabilite ca și cum petrolul nu va depăși niciodată $22/baril, că așa îi spuseseră statului consultanții „independenți” de la Credit Suisse First Boston, ING și Jacoby Partners.
Pagubă mare pentru buget, de ordinul miliardelor de euro.
Cadoul nedorit a fost rafinăria Arpechim, de care OMV a spus de la început că nu are nevoie și față de care și-a rezervat dreptul să o închidă. A închis-o în 2011, moment în care s-a complicat teribil și soarta Oltchim, cu care funcționa în sistem integrat.
Astfel, din 10 rafinării, România a rămas cu una singură viabilă, cea de la Brazi – cu o capacitate de 5,5 4,5 milioane de tone pe an, adică jumătate din necesarul propriu național. Deci, de la 200% am ajuns la 50%.
Sunt cei de la OMV mai deștepți ca Ceaușescu? Se pare că nici măcar atât! În vreme ce închideau rafinăria de la Pitești pe motiv că ar fi nerentabilă, au construit o termocentrală pe gaz nou-nouță la Brazi, energofagă încă din faza de concept, doar pentru că asta îi ajuta să ardă „gazul ieftin” în interiorul propriei contabilități. Dovada: după ce a cheltuit 500 de milioane de euro să o construiască, Petrom a depreciat-o la scurtă vreme la 300 de milioane de euro. Contabil, are mai mult rost așa decât să ajungă banii la stat!
Dacă la început OMV mai încerca să salveze aparențele, din 2015 a dat cărțile pe față. Pe post de șeful-cel-mare a venit Rainer Seele, de la Wintershall – sifonul Gazprom din Germania. Omul a mai lucrat și la Wingas, subsidiară directă a Gazprom, unde era printre altele „responsabil cu informarea publicului în legătură cu importanța cooperării cu Rusia în ceea ce privește alimentarea cu gaz a Europei”. #băejnebun
Azi, d-l Seele încearcă să ne convingă cum vor apăra ei independența energetică a României de amenințarea rusească, dacă doar binevoim să le dăm în continuare petrolul și gazele pe nimic.
Spasiva, tavarșci, harașo, no niet!
Toate articolele despre legea offshore:
- Sună-ți deputatul și întreabă-l dacă are de gând să renunțe la cele 10 miliarde de euro din Marea Neagră!
- Dragnea, să nu îndrăznești să dai gazele din Marea Neagră de pomană ca să scapi tu de pușcărie!
- Care este cantitatea de petrol și gaze de sub Marea Neagră?
- Rugăminte către mass-media: nu ratați subiectul gazelor din Marea Neagră!
- Cine și cum servește propagandei ruse în jaful gazelor de la Marea Neagră
- Prima victorie a cetățenilor în fața încercării de jaf al gazelor din Marea Neagră
- Unde este urgența în cedarea gazelor pe nimic?
- Poate fi gazul din Marea Neagră folosit „pentru economia României”?
- Ce înseamnă securitate energetică pentru națiunile cu minte în cap
- Statul român n-a calculat niciodată câți bani ar putea să ia din petrol și gaze. I-a lăsat pe experții petroliștilor să calculeze pentru el!
- Stimați deputați ai României, nu furați de la copii!
- Petiție și protest împotriva cedării gazelor pe mărunțiș
- Cine a scris ACEASTĂ sesizare la Curtea Constituțională?
- Ți-ai sunat deputatul și ai adus măcar un milion de euro la bugetul public – felicitări!
- Deci, cum a rămas cu gazele… Și de unde și-a luat Dragnea grilă?
- Căutați corupție și trădare? Luați la puricat jaful gazelor din Marea Neagră!
- Pleacă sau nu câinele de la măcelărie?
- Cum funcționează deductibilitatea în noua lege offshore
- Cine, cum și de ce a votat în Parlament pe legea offshore
- Domnule președinte Iohannis, când ne vorbiți și despre gazele din Marea Neagră?
- Consultanță gratis pentru concesionarii de la Marea Neagră: Luați ce vi s-a dat și spuneți „bogdaproste”
- Viorica Dăncilă – conflict de interese în scandalul gazelor. Soțul încasează 8.000 de euro pe lună de la Petrom
- Dragnea a rezolvat-o cu gazele, dar a uitat petrolul!
- Cum să obții maximum de pe urma petrolului și gazelor dar să nu ajungi ca Venezuela
- Știați că de la anul prețul căldurii se dublează? Iar noi construim conducte ca să vindem gazul prin vecini!
- OMV, probleme? Iată rezolvarea: Închideți rafinăria de la Viena și redeschideți la Pitești!
- Cum a ajuns toată (TOATĂ!) industria românească de petrol și gaze pe mâna rușilor
- Doamnă Firea, când le spuneți bucureștenilor că le-ați condamnat copiii să înghețe în case?
- Sunt șanse ca industria de îngrășăminte agricole să își revină? Poate da, poate nu – dar e o crimă să nu încercăm!
- Coridorul jafului: Conducta BRUA se poate face doar dacă Transgaz fură 17 mii de terenuri de la proprietari
Oare de ce nu ma mira ca nimeni din #rezist nu comenteaza articolul asta ? Cei care se dau „aparatori ai Romaniei” vor incerca sa ascunda aceasta adevarata analiza (lucru rar in presa post-decembrista romana). E doar mai simplu sa manipulezi oamenii cu sloganuri decat sa-i faci sa gandeasca si sa-si dea poate seama ca si tu ai interese.
In general citesc cu placere articolele scrise de dl. Davidescu si, tot in general, am plecat de la premisa ca sunt rezultatul unor ample si serioase documentari.
In ceea ce priveste articolul de fata, chiar daca pe ansamblu pare a descrie corect o situatie de fapt, sufera destul de serios atat din tragerile la tema, cat si din prezentarea unor informatii ciudat de false.
Ma voi lega doar de doua fraze – care au reusit sa inglobeze atat de mult neadevar, incat nu mi-a venit sa cred ceea ce citesc.
In primul rand, spune autorul: „Astfel, din 10 rafinării, România a rămas cu una singură viabilă, cea de la Brazi – cu o capacitate de 5,5 milioane de tone pe an, adică jumătate din necesarul propriu național.”
Sa le luam pe rand:
1. Capacitatea rafinariei Petrobrazi este de 4,5 milioane de tone pe an, iar nu de 5,5 – precum se afirma; parerea mea ar fi sa nu-i contrazicem pe chiar cei de la OMV, vezi link https://www.omvpetrom.com/portal/01/petromcom/petromcom/OMV_Petrom/Business_Segments/Downstream_Oil/Petrobrazi_Refinery
2. Romania a ramas cu o singura rafinarie viabila? Pai Petromidia ce anume are? Au luat-o cei de la KMG si au plecat cu ea pe alte meleaguri?
3. Si, daca tot pomeniram de Petromidia, recomand autorului sa nu ma creada pe cuvant si sa verifice urmatoarele informatii:
– Capacitatea curenta a rafinariei depaseste 5 milioane tone / an (adica este ceva mai mare decat Petrobrazi – asa-zisa singura viabila)
– Este de departe cea mai moderna din Romania – iar OMV doar a visat la investitiile pe care KMG chiar le-a facut acolo
In al doilea rand, mai zice autorul: „Deci, de la 200% am ajuns la 50%.”
Pai tocmai ce am mentionat capacitatea celor doua rafinarii – care se apropie de necesarul intern (adica de 95%). Iar daca adaugam si Petrotel – iata ca trecem de infamul 100% necesar. Si, pentru ca am pomenit Petrotel, acolo nu se face doar aditivare – stimate autor. Pentru ca prin aditivare nu veti reusi sa reduceti continutul de sulf (pentru a se alinia la standardele europene) – decat poate in cazul in care volumul de aditiv depaseste volumul produsului de aditivat, ceea ce este de domeniul absurdului. In schimb, aveti dreptate in ceea ce priveste nivelul investitiilor facute de Lukoil – iar rezultatul este resimtit din plin de o parte importanta a Ploiestiului (vezi poluarea excesiva).
O zi buna va doresc!
Vă mulțumesc pentru comentariu. La punctul 1 am corectat, a fost o inadvertență de tastare. Da, 4,5 milioane de tone nu 5,5.
Prin viabilitate înțeleg capacitatea unei rafinării de a opera pe propriile picioare, de a scoate profit din exploatare și deci de a-și putea găsi ușor cumpărător în caz că actualul decide să plece. Petromidia, contrar susținerilor d-lui Patriciu, nu ajunsese în punctul respectiv în momentul vânzării. Dacă s-a întâmplat ulterior – asta deocamdată doar KMG știe exact – ar fi grozav.
Va multumesc si eu pentru raspuns.
In ceea ce priveste viabilitatea unei rafinarii conform descrierii dumneavoastra – chestiunea este destul de complexa si tine de multi factori (ex. gradul de tehnologizare al rafinariei, pozitionare si acces la infrastructura, daca este sau nu integrata intr-un lant de productie, prelucrare si desfacere, s.a.m.d.). In prezent, daca ignoram productia de petrol interna (care oricum este aproape integral procesata de OMV Petrom), cea mai buna pozitionare si infrastructura – dintre rafinariile aflate in functionare – o are Petromidia. Si, daca pe vremea dlui. Patriciu se mergea pe pierdere – acum se pare ca modernizarile au produs efectul scontat si se merge pe profit (cel putin pe 2016 & 2017, conform acestui link https://www.rompetrol.ro/companie/presa/articol/rompetrol-rafinare-recorduri-istorice-de-productie-in-2017-id-235-cmsid-108).
Pe de alta parte, tentativele esuate de vanzare ale acestei rafinarii (de fapt – de vanzare a unui pachet de actiuni) nu sunt legate neaparat de viabilitatea rafinariei ci, mai degraba, de pretentiile vanzatorului si asteptarile cumparatorului, de interesele strategice privind intrarea (sau nu) pe o piata ca a noastra, de momentul ales pentru vanzare, de conjunctura internationala, etc.
Oricum, concluzia ar fi ca Petrobrazi nu este singura rafinarie viabila. Dar sunt de acord privind gradul de implicare al rusilor – direct sau prin interpusi.
Hai cu rusii, suspectii de serviciu:
„Presiunile SUA asupra României pentru modificarea Legii offshore cresc. Ambasadorul României în America convocat de urgență de ministrul american al Energiei”
https://www.stiripesurse.ro/presiunile-sua-asupra-romaniei-pentru-modificarea-legii-offshore-cresc–ambasadorul-romaniei-in-america-convocat-de-urgenta-de-ministrul-american-al-energiei_1280186.html