Alina Mungiu-Pippidi

Cota unică a murit demult. E momentul să facem pasul spre Europa

Doar ce s-a anunțat 16% impozitare a celor cu venituri peste cel al președintele României și deja se aud gemete și vaiete în România. Poate pragul e artificial (toate sunt, mai mult mai puțin) dar propunerea e încă modestă, mult prea modestă pentru ce are nevoie o țară în care din terapia intensivă supraviețuiesc maxim 40% dintre bolnavi (mai ales tinerii…) și în care însă sunt sute de școli fără canalizare și zeci de mii de copii cu probleme să ajungă la școală, cu sau fără tabletă, cu mai puțin de jumătate din cei care încep școala ajungând la bacalaureat.

Mai ales dacă puținii bani sunt folosiți la înarmare – de data asta justificat, că, de, avem război și nici viitorul nu arată bine, trebuie să avem o apărare performantă. Ar mai trebui să tăiem, desigur, pe la companiile de stat, din secretarii de stat etc. dar să nu ne iluzionăm, suntem cei mai slabi performeri din Europa la încasări, nu la cheltuieli publice, mai ales nu sociale (DIGI24 încă nu a aflat, dar e elementar…).

O țară săracă trebuie să cheltuiască, trebuie să ridice nivelul sanitar și de educație, trebuie să-și completeze infrastructura de bază. Trebuie să încasăm mai mult. O simplă privire la datele Eurostat arată că suntem (cu Bulgaria) la nivelul Kosovo și acolo o să și rămânem la acest nivel de taxare1.

Cota unică promovată de SAR acum douăzeci de ani a jucat un rol istoric și pozitiv, a dezvoltat clasa mijlocie, care e baza unei democrații solide. Dar și-a trăit demult traiul, din cauză că:

  • Odată dezvoltată, clasa mijlocie s-a dovedit mai ales consumatoare, alimentând cu obiceiurile ei deficitul comercial mai degrabă decât creșterea economică. După 20 de ani, tot firmele exportatoare (care nu sunt românești) trag economia, iar clasa noastră mijlocie excelează în a cumpăra telefoane mobile, gresie, mașini și mâncare scumpă din import, nu în a crea firme mici și mijlocii inovatoare.
  • Statul, sub toate guvernele, a evoluat sub așteptări, ANAF nu a progresat destul, România nu a devenit Estonia Balcanilor (Estonia, care a introdus taxa unică prima, are un nivel dublu față de noi). Suntem penultimii la încasări (vezi grafic) și cum taxa pe venit e mai ușor de colectat decât TVA nivelul ei scăzut lovește direct în finanțele statului. ANAF când nu are bani ne bagă la toți plătitorii de taxe online ”reglementări”, chiar mie care nu am nici un fel de venit în România (dar plătesc impozite pe proprietăți). E mult mai simplu să iei de la cine dă decât să îți bați capul să colectezi TVA, unde evaziunea e pe locul 1 în Europa, deși nu ai cum să evazionezi la plata TVA, este evident o problemă de implementare și corupție.

Pe scurt, menținerea cotei la nivelul kosovar, de zece la sută, rezultă în servicii publice de nivel Kosovo. Guvernul o fi calculat bugetul cu inflația prea mare, dar deficitul nostru e mai vechi. Acum, când avem milioane de români care lucrează în străinătate și compară serviciile publice de acolo cu cele de aici, e cazul să spunem că nicăieri, în Franța, Germania, Italia, Spania, Anglia nu există acele servicii cu zece la sută taxe și cu săracii plătind același procent din venitul lor ca bogații. Se plătește de patru ori mai mult în medie.

  • Cota unică nu mai e demult unică. Cum noi oricum nu mai avem stânga sau dreapta, doar populism, și la putere, și în opoziție, cota unică a adus creșteri ale încasărilor doar în primii ani (ceea ce e valabil în toate țările care au introdus-o). După câțiva ani de încasări rezonabile, populiștii de toate culorile au continuat să scadă nivelul ei, pe de o parte, până la ridicolul 10% de azi (noi propusesem dublu), și au introdus tot felul de excepții, pe de altă parte (dividendele), care i-au anulat caracterul unic. Cota unică a fost asasinată de dreapta, ca să-i protejeze pe cei care au de încasat dividende. Ideea ei de bază, să fie toate impozitele aliniate ca să nu stimuleze strategii de evadare fiscală, s-a năruit demult.

Ori revenim la cotă pur unică (aliniind totul), dar îi ridicăm valoarea înapoi la cât e nevoie (16 % sau mai mult), ori reintroducem, ca în toate țările vestice, o taxă progresivă în funcție de venit, una simplă, pe nivelul ANAF, dar progresivă. Românii din Occident plătesc viața mai bună de acolo prin taxe mai mari. Mult mai mari. Nu se poate să încasezi ca aici și să ai servicii ca acolo.


Donează și susține-ne acțiunile pentru bună guvernare!

Fondurile colectate susțin bătăliile pe care le ducem în justiție, administrarea aplicației Ia Statul La Întrebări, dar și programele prin care monitorizăm serviciile și instituțiile publice.


Vino în comunitatea noastră de bună guvernare!

Abonează-te la newsletterul România Curată. Vei primi pe e-mail articolele și campaniile noastre și ne poți răspunde la adresa de contact cu sugestii, sesizări sau cu propriile tale articole pentru publicare.

Articole recente

Recomandări

14 thoughts on “Cota unică a murit demult. E momentul să facem pasul spre Europa

  1. George

    Sa facem pasul spre Europa in sensul cresterii taxelor si impozitelor?!
    Nu va suparati dar in caz ca nu ati observat Europa trece prin cea mai grava criza financiar-economica din 1929 si este abia inceputul. Cresterea taxelor o sa ne duca la revolutii eventual la razboaie civile.
    Ori nu mai exista economisti adevarati care sa traga semnalul de alarma ori nu-i mai baga nimeni in seama si atunci suntem osanditi la dezastru!

    Reply
    • George

      cateva date noi atat pentru dumneavoastra cat si pentru domnul Mihai Gotiu:
      French data:
      Industrial Production m/m Mar: -1.1% versus est -0.4% and prev 1.4%
      Industrial Production y/y Mar: -0.1% versus est 1.1% and prev 0.9% Manufacturing Production m/m Mar: -1.1% versus est 0.0% and prev 1.3% Manufacturing Production y/y Mar: 0.7% and prev 1.8%

      German Factory Orders mom (Mar):
      Actual -10.7% versus expected -2.2% and previous 4.5%.
      German Factory Orders yoy (Mar):
      Actual -11.0% versus expected -8.3% expected and -6.0% seen in February.

      Reply
  2. lucescu

    Trebuie sa scada nr. de parlamentari (s-a votat pentru 300 de parlamentari), mai ales ca si populatia a scazut. Nu are importanta ca a propus-o Basescu (probabil consiliat de cineva, sau nu). Trebuie sa scada nr. de ministere, de secretari de stat, de directori, de sefi de tot felul..Sunt birouri la firmele de stat, cu un sef si un subaltern, puteti sa verificati…Si modul de calcul al pensiilor, si varsta foarte mica la care ies unii la pensie, trebuie corectata..Nu mai zic de pensiile speciale…Trebuie comasate comunele, etc. Cine mai are idei, il rog sa intervina..

    Reply
    • zoli

      Acuma era sa va insult, dar dvs chiar mai credeti ca indemnizatia celor parlamentari va duce la prosperittea economica a tarii? Gresiti enorm dnmnu’. Toti e o tara de 19 mil.

      Reply
  3. ionas

    In afara de impozitarea unica a veniturilor in Romania sunt si exceptii la impozitul pe salarii – in domeniul IT si constructii ( platesc ceilalti pentru ei). In lipsa incasarilor se vor mari taxele indirecte – TVA
    In restul lumii dezvoltate ,spre care tintim si noi, impozitarea progresiva este baza. In ce cuantum ramine de studiat
    La noi ar fi posibil ca unii politicieni sa sustina disparitia impozitul pe venit , un fel de Tea Party autohton

    Reply
  4. esop

    Multe trebuiesc facute in Romania zilelor noastre . Desfintarea Cotei unice si impozitarea graduala este absolut necesara .In paralel este nevoie de noi legi in sistemul de pensii , de vinzarea unor active statale dovedite neperformante , de reforma in organizarea administrativ teritoriala , de inlaturarea cumulului pensie -salariu si a tuturor formelor numite indemnizatii ce cresc veniturile unor cetateni numiti in functii la Stat , de modificarea legilor electorale , de digitalizarea si cuplarea tuturor institutiilor statale la digitalizare ,de micsorarea aparatului de Stat si de ce nu de promovarea tinerilor si a femeilor in structurile politice din Romania .Daca nu vom face noi asta o vor face altii in loculo nostru dar costurile se vor dubla .

    Reply
  5. Robert

    Daca in Romania s-ar plati taxe nu ca in Germania, dar macar ca in Ungaria, ar fi in excedent bugetar de vreo 5%, adica vreo 12 miliarde de euro, banii de- o autostrada din aia fantezista pe Valea Prahovei, pe care bogatii urla ca o vor. In fiecare an. Basca nu mai zici ca dobanda la imprumuturile de stat, la ipoteci, la credite de consum ar fi ca in Germania. Si nu numai ca taxele sunt mici, mai e si o evaziune monstru, desi dreapta a promis ca daca taxele sunt mici va scadea si evaziunea. Asistatii social in Romania sunt bogatii care vor ajutoare de tot felul pentru firmele lor, taxe infime pe proprietati, infrastructura de top si gratuita. Banca Mondiala si FMI-ul sunt socate de privilegiile pe care le au acestia. La Digi se prezinta cifre gen „Romania are cel mai mare procent de cheltuieli pentru X din Bugetul de Stat.”, dar nu spun ca in afara de Irlanda care e paradis fiscal, Romania are cel mai mic buget raportat la PIB.

    Reply
  6. Anca Pascu

    Cu tot respectul, unul dintre puținele lucruri atractive pe care le ofera România este nivelul scăzut de taxare, mai ales pentru firmele mici. Problema nu este nivelul taxarii ci, asa cum ați spus, corupția generalizata, bataia de joc cu care statul isi tratează cetățenii, cheltuieli nerușinate ale banului public si multe altele.

    Reply
    • landscape planner

      Salutare Anca,

      probabil ca firma dumneavoastra ar avea alt potential daca statul ar investi procentual in dezvoltare macar la nivelul mediei vechii Europe. Asta presupune sa treci de la marfa la kg si gradini de 1000 E pentru te miri ce parveniti sau mafioti transpirati la studii de infrastructuri verzi-albastre conduse de la faza de concept pana la „post-ex” de colective multidisciplinare pe tarife de zeci de mii de euro pe luna. Altfel pentru ce sa faci scoala sa salvezi lumea de la nenorociri climatice, poluare, probleme de sanatate publica, identitate culturala etc daca dupa absolvire nu te plateste nimeni in tara pentru ce ai invatat cu atata pasiune ? N-ar fi rau sa va uitati din nou in aluatul din care v-ati (re-) modelat afacerea si sa reevaluati importanta celor 4 ani investiti in proiectul de licenta.

      Mult succes in continuare !

      Reply
  7. Dumitru Drinceanu

    Impozitele S-AU DUBLAT FATA DE ANUL 2022, cel putin pentru persoanele fizice care inchiriaza spatii in imobile mixte, desi guvernul a negat vreo crestere! Impozitare progresiva se face dar pentru cei cu mai multe CASE DECLARATE. Se protejeaza furtul si jaful, expatrierea veniturilor, se risipeste ce ramane…

    Reply
  8. Florin

    Nu putem plăti noi cât pot să fure ei.
    România e ca un bolnav de cancer cu metastaze, care are dureri de cap, probleme la stomac și erupții cutanate. Iar dstră, îi recomandați: aspirină, un pansament gastric și o pomadă. Ați uitat ceva: rugăciuni.

    Reply
  9. Mihvoi

    Eu am început să realizez că banii bugetați pentru sănătate sunt foarte puțini după ce am văzut cât se decontează pentru un pacient oncologic. Și nu prea rămâne mult din buget după plata pensii, sănătate și aparat de stat. Că se poate optimiza aici e adevărat – deja văd oameni care migrează din sistemul privat în cel de stat, deci se trăiește deja binișor la stat.

    Ca să fiu avocatul diavolului însă, pare mai bună o taxă mai mare pe consum (TVA – care taxează implicit importurile) decât o taxă mai mare pe muncă (impozit).

    Profiturile firmelor par să fie mai ușor de mutat în alte jurisdicții decât achizițiile firmelor – nu sunt specialist însă. Probabil cineva a mizat că își vor muta firmele străine profiturile la noi, dar nu le-a spus și firmelor. Portițele lăsate strică cel puțin meritocrația firmelor.

    Nu înțeleg cum se poate face o atât de mare evaziune la TVA (măsurată ca încasări din PIB), că aproape tot ce cumpăr eu are bon. Deci cei 10% de impozit de care sunt scutit ca programator se acoperă cu TVA-ul mare pe care îl plătesc la produsele cumpărate. Plus că acopăr din salariu sănătate și pensie pentru mulți pensionari, spre deosebire de cei care au salariile sau alte venituri la negru. Nu zic că nu ar merita și alți angajați să aibă impozit zero pe salariu – nu se poate însă zero la toate taxele cum promiteau populist unii.

    Sunt deci argumente de a muta sarcina de taxare de pe salariu pe consum / TVA – acolo prinzi mai multe venituri nedeclarate. La firme nu știu suficient să mă pronunț.

    IMHO, și mai bună ar fi creșterea graduală a taxelor pe proprietate, care sunt mult sub nivelul altor țări AFAIK. Știu că unii au zis la revoluție că „proprietatea este sfântă”, însă beneficiezi de multe servicii de la stat ca să te poți folosi de proprietate, de exemplu apărare. Mai bine să încurajezi munca declarată decât să încurajezi ținerea proprietății nefolosite economic – pentru că e foarte ieftin.

    Proprietatea este foarte greu de ascuns, chiar dacă este luată cu bani negri, mai taxezi un pic și ce n-ai reuși la venit. Alte argumente: De ce creșterea impozitului pe proprietate este soluția

    Reply
    • Mirc

      Dar tu dc nu platesti impozit ? Deoarece platesti TVA ??! Pai toti cetatenii platesc TVA! Parca toti cetatenii erau egali, aceleasi drepturi si obligatii conform Constitutiei … Dar unii cetateni sunt mai egali decat ceilalti, nu-i asa ?

      Reply
  10. Georgel A.

    Ar fi mai multe de spus.
    Cota de impozitare unica mi se pare cea mai corecta si mai ales usor de aplicat, fara sa lase loc de abuzuri si farafaslacuri nici din partea statului care in vremurile cand se mai faceau regularizari de obicei gresea in favoarea lui, nici din partea angajatorilor si/sau angajatilor. Cat sa fie cota aceea unica … nu stiu, sa o calculeze cine chiar se pricepe. Simplu, clar, usor de aplicat si urmarit si de corectat punitiv acolo unde este cazul.
    Bani la buget ar fi mai multi daca s-ar colecta corect ceea ce este deja impozitat si daca in caul marilor „tunuri” s-ar recupera si prejudiciile, asa … se taraganeaza pana fapta se prescrie si sumele uriase furate nu mai sunt recuperate, deloc, nici macar in cazurile in care judecata se finalizeaza altfel decat cu NUP.
    Impozitarea progresiva a salariilor ii pedepseste pe angajatii calificati si supracalificati, iar pentru cei care au chiulit la aritmetica 10% din 1 000 este 100 si 10% din 10 000 este 1 000, asa ca angajatul cu salariul mai mare plateste oricum proportional mai mult.
    Toate comparatiile sunt facute in functie de ce ne convine, nu suntem nici Germania, nici Bosnia, hai sa lasam povestile. Sa se colecteze ce e de colectat, sa se recupereze ce se fura si apoi mai discutam si despre marit darile la stat, altfel cei corect vor fi in continuare luati de fraieri iar cei care fura, vor fura si mai mult.
    O zi buna sa aveti

    Reply

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *