Educaţia preuniversitară e în sfîrşit în faliment declarat. A cui e vina? Deşi de obicei sînt cam singură atunci cînd critic poporul nostru contraselectat în ultimii douăzeci de ani, văd acum că foarte multe voci au ajuns la concluzia finală: de vină sunt elevii, nişte loaze, şi profesorii lor, nişte corupţi. Soluţia e mai puţin evidentă decît diagnosticul acesta radical: să revenim la şcoala de opt ani? Sau poate la patru? Sau poate la dictatură, dat fiind că numai libertatea a slobozit deodată relele instincte, ştiut fiind că pe timpul lui Ceauşescu nu stăteam chiar atît de prost?
Fals, şi fals, şi fals. Să încep cu sfîrşitul. Stăteam deja foarte prost pe timpul lui Ceauşescu: obiceiul de a trişa bacul provenea direct din irelevanţa şi proasta concepţie a acestui examen, şi după o scurtă paranteză vechile inadecvări văd că s-au reluat. Orice student în politici publice văzînd cifra catastrofală de 55% picaţi va spune că e un eşec de sistem. Or fi contraselectaţi în România profesorii, miniştrii educaţiei, criticii literari sau ziariştii, în sensul că cei mai buni care puteau face aceste meserii au plecat toţi în ţări mai de succes: dar elevii nu. Lăsînd de o parte ruralul, unde elevii au pur şi simplu cele mai proaste condiţii din Europa, copiii sunt rezultatul unei distribuţii genetice normale, iar dacă şcoala produce 55% rebut, trebuie revizitat modul de a face şcoala, nu libertatea sau inteligenţa elevilor. Numai cine nu este pedagog, şi anume într-o şcoală democratică, poate să afirme că eşecul a 55% dintre elevi e problema lor. Sînt profesor de cinsprezece ani, nu am făcut niciodată prezenţa, considerînd că dacă studenţii mei nu vin e din vina mea că nu organizez o clasă interesantă. Sarcina mea nu e să-i pic, nici să le arăt că ştiu mai mult ca ei – vorba aceea, nimic mai natural – ci să-i învăţ. Dacă nu reuşesc, e un eşec al meu ,mai mare decît al lor, pentru că nu există pe lume tineri care nu pot învăţa. Performanţa mea la universitate e evaluată de studenţi, salariul meu depinde de evaluarea lor dacă au învăţat ceva de la mine sau nu, şi deşi toţi studenţii mei, în România şi în străinătate au fost invitaţi să îmi spună pe nume din prima clasă, ştiu sigur că nu m-au respectat mai puţin din cauza asta. Educaţia e o relaţie între oameni, nu un vaccin în care veterinarul leagă animalul de stîlp şi îl înjectează cu sila. Mi-a fost destul să văd, din pură întîmplare, subiectele la limba română de anul acesta, stupide şi irelevante (nici măcar dificile, cum dificil nu e nici mersul în patru labe dacă te antrenezi, numai că nu ai de ce să mergi în patru labe) ca să pricep că examenul de bac nu a fost picat de majoritatea elevilor, ci de sistemul de învăţămînt. Pentru că nimic din competenţele pe care le presupuneau acele subiecte la română nu avea legătură cu exigenţele de la Lisabona pe care trebuie să le satisfacă un stat european pentru a dezvolta o economie bazată pe cunoaştere (cu puţin sadism, să ne închipuim cum ar explica asta autorii subiectelor şi cîţi ar pica la test), şi nici cu bunul simţ. Nu de aşa ceva are nevoie societatea românească, în care angajatorii nu găsesc un om să scrie o invitaţie sau o cerere într-o română rezonabilă, ce să mai spun de un raport de activitate sau un plan de afaceri.
Elevii nu pot fi de vină pentru inadecvarea societăţii noastre ca model bazat pe merit, în care face să înveţi, cînd şeful statului e primul care se laudă că n-a prea dat pe la şcoală şi asta nu l-a împiedicat să aibă mare succes în viaţă. Bunele rezultate la şcoală, presupunînd că aceasta ar fi bună şi obiectivă, nu prea se corelează cu bunele rezultate în viaţă dacă elevul alege să rămînă în România. Dar lăsînd acum deoparte problema generală, să descriem cele trei inadecvări majore ale educaţiei preuniversitare înseşi în ansamblul ei, incluzînd în asta reformele recente şi mai vechi. Prima e cea democratică. A doua e cea economică şi a treia e cea socială. Ele se leagă între ele.
În primul rînd, concepţia noastră asupra şcolii rămîne autoritară; vedem elevii ca pe nişte supuşi mici şi natural recalcitranţi, care nici nu au voie în şcoală decît pe scări separate, ceea ce ne face să ratăm întreaga noastră abordare pedagogică. Nimeni nu învaţă bine cu sila. Buna educaţie se fondează pe interes, fie că e vorba de interesul de a învăţa o meserie sau de a te distra. Eu nu am reuşit niciodată să învăţ vreun joc de cărţi pentru că nu am avut niciodată timp să pierd cu jucatul cărţilor, dar jocuri complicate (whist, bridge) sînt învăţate de orice elev în tabăra de vară, unde e în interesul lui să se distreze cu colegii. În loc să vedem Internetul ca o pacoste, ia imaginaţi-vă că teza la geografie ar fi: numiţi un traseu alternativ prin care căpitanul Cook putea ajunge în Polinezia, dintr-un teanc de subiecte de acelaşi gen. Elevii s-ar năpusti pe Google să afle pe unde a fost căpitanul Cook, pe urmă ar trebui să răscolească globul să vadă pe unde ar fi putut ajunge. Oare scopul nu ar fi atins, şi încă în mod pasionant? Părinţii nu ar fi mai cointeresaţi dacă ar înţelege în sfîrşit de ce învaţă elevii ceea ce învaţă? Din cîte am auzit, lumea se bate pe engleză sau alte materii cu reputaţia că aduc succes în viaţă. Există elevi care învaţă de dragul de a învăţa şi cărora le priesc competiţiile (mie mi-ar fi plăcut toată viaţa să fie un examen, de exemplu). Scriitorul meu favorit, J.R.R. Tolkien, la paisprezece ani cîştiga concursul interşcolar de dezbatere în latină, şi strămoşii lui nu erau romani ca ai noştri– dar pentru majoritatea oamenilor interesul e cel mai solid temei al educaţiei şi şcoala trebuie organizată ca orice se predă să fie interesant şi folositor – sau au dreptate să nu înveţe cei care nu învaţă. Obstacolul principal în calea unei asemenea organizări este tot statul, care reglementează strict programele şi chiar manualele prin nişte imbecili canonici, aceiaşi sub fiecare nou ministru, în loc să pună doar nişte exigenţe clare pentru absolvire şi în rest să lase libertatea organizării profilelor şi metodelor de predare. Cine a întrebat vreodată pe angajatorii din România de ce fel de absolvenţi au nevoie? De produsele unui sistem autoritar şi ierarhic nu are de fapt nevoie nimeni, că şi armata obligatorie de pe vremea comunismului s-a desfiinţat. Pe vremea cînd predam în România, în general studenţi de clasă mijlocie, sechelele şcolii erau clare. Îmi lua două trimestre să învăţ studenţii să pună întrebări sau să dea dovadă de minimă iniţiativă pentru că ieşeau din clase organizate ca mici dictaturi în care rolul dezbaterii era zero. Limba română era un dezastru absolut, iar ca să atrag studenţii la clasele mele de statistică făceam scamatorii peste scamatorii, că le era o frică mortală de algebră, destul de elementară de altfel.
O studentă doctorală de a mea la Berlin face o teză despre alfabetizarea financiară, studiind mişcări precum Caritas sau FNI, şi căutînd soluţii prin care guvernele ar putea remedia decenii în care populaţiile lor nu au fost educate în cele mai elementare noţiuni de finanţe personale. E o enorm
ă problemă să ai o populaţie de milioane care ia credite de la bancă, dar care nu ar putea calcula rata dobînzii, pentru că profesorul de matematică la ora de probabilitate nu le-a spus că la asta serveşte. Cum ar arăta un subiect la mate care ar suna aşa: calculează rata de leasing la Volkswagenul Tuareg pe care ţi-l doreşti presupunînd că costul total al maşinii de… Cît ar trebui să cîştigi pe lună vreme de cîţi ani pentru a achita integral maşina? Pariem că, dacă acest gen de probleme ar cădea la teze, ar exista o rată mult mai bună de promovare şi angajatorii ar primi nişte oameni ceva mai pregătiţi să producă ceva în economia asta nenorocită? Aceasta e inadecvarea economică a şcolii, care nu ia în considerare ce vor face aceşti copii în viaţă şi nu adaptează conţinutul la viaţa de zi cu zi.
În sfîrşit, a treia inadecvare este cea socială, la fel de dramatică şi strîns înrudită cu celelalte. Comunismul a promovat nu doar o educaţie autoritară şi abstractă, ci şi una în care asocierea spontană era înlocuită cu mobilizarea forţată. Organizaţiile de pionieri au dispărut, dar ele nu au fost înlocuite cu nimic. Oamenii nu se asociază nici măcar informal, pentru pescuit sau mers la munte: maxim zece la sută o fac. Or, vă pot spune ferm din o mie de studii statistice şi antropologice, fără acţiune colectivă nu există capitalism şi bună guvernare, acest gen de individualism meschin în care excelează societăţile de supravieţuire le opreşte să evolueze. Asta nu se învaţă din cărţi, tot aşa cum nu prinzi credinţa la ora de religie, comunicarea la ora de comunicare, etc (autorii manualelor de educaţie civică au format la fel de rapid o mafie a manualelor ca şi ceilalţi autori), ci făcînd. Perioada de şcoală trebuie să fie aceea în care oamenii tineri învaţă să coopereze, făcînd sport (de echipă!), excursii, cor, dans, activităţi civice, presă, montat teatru, organizat concerte, gătit, protestat, orice! de la materii la activităţile extraşcolare efortul trebuie să fie de a forma echipe care să construiască ceva împreună! Un milion de oameni care aduc fiecare o cărămidă pentru a construi o catedrală devin o comunitate, sau făuresc o naţiune. Un milion de oameni care se uită la TV cum, din banii lor, politicieni veroşi dau tainul la biserică să pună de o ”catedrală a neamului” sînt nimic, un milion de gîngănii cu telefon celular care vor fi striviţi.
Școala trebuie deci să facă trei lucruri: să înveţe pe fiecare să se descopere ca individ şi să-l îndrume spre ce poate face mai bine (istoric, şcoala vocaţională, nu universitatea a făcut din Germania cea mai mare putere economică din Europa), să ofere fundamentele existenţei sale economice, şi să îl facă o piesă de bază a comunităţii, nu una care nu se lipeşte de nimic. Sarcina unui minister al educaţiei ar fi să construiască un consens asupra competenţelor cu care elevii trebuie să termine şcoala (cu angajatorii şi părinţii) şi acea testare naţională a standardelor (printr-un examen unic la ieşire, de tip SAT, un test grilă de la istorie la matematică, care ar servi şi la admiterea în ciclul următor), lăsînd însă mult mai liberă organizarea fiecărei şcoli, intervenind doar pentru a corecta marile diferenţe structurale, de exemplu între rural şi urban. Talente pedagogice şi organizatorice există, părinţi în căutare de şcoli care să-i facă ”oameni” pe copiii lor, la fel. Reformele micro repetate din ultimii douăzeci de ani, promovate de oameni care nu văd ridicolul situaţiei (mai multe camere de supraveghere decît conexiuni Internet, e antologic!) au stricat mai mult decît au ajutat.
Tristeţea e că eu nu cunosc nici un copil care să meargă la şcolile astea. Copiii cunoscuţilor mei din România merg la şcoala germană, sau franceză, sau americană, asta în situaţia în care nu pleacă rapid în Occident la o prep school chiar dinainte de colegiu. Asta arată, o dată în plus, cum România privilegiată (prin faimă sau proprietăţi recuperate, că eu nu cunosc nou îmbogăţiţi) se separă pe tăcute, lăsînd în urmă România de rînd, cea fără voce, prinsă în cercul vicios al imposturii sau indiferenţei. Cu atît mai dramatic cu cît asta e România care rămîne, că nu are unde se duce.
Citeste si despre: Ministerul Educatiei, capabilitati practice, privilegiul educatiei, modalitati de examinare, rezultatele contestatiilor la bacalaureat.
Articole cu aceeasi tema:
Un punct de vedere asupra rezultatelor de la Bacalaureatul anului 2011
Bacalaureatul la romana, o bataie de joc nationala
O tara fara examene
Consens in Romania? Exclus!. Fiecare isi vede de interesul imediat, care exclude interesele pe termen mediu si lung ale tarii. Sindicatele reactioneaza doar la interesele imediate ale salariatilor, ca de acolo isi trag banii, angajatorii sa faca profit cu orice pret, intr-un an doi, politicienii de alegerile de la anul, etc.
Draga Alina, Imi doresc mai demult sa am un dialog cu tine. Sigur ma mai tii minte de la seminariile de economie politica si de la lucrarea pe care ai facut-o cu colegul tau Boeru pentru o sesiune de comunicari studentesti in 1988. Amnadoi eram atat de naivi sa credem ca un juriu condus de N.N. Constantinescu ar fi premiat lucrarea voastra. Tot ca o amintire: m-ai intrebat cum se explica sintagma „exceptia confirma regula”.
Referitor la articol as avea mai multe de discutat cu tine. Cateva propuneri facute de mine (in interviul acordat unui ziar din Bacau) pentru o reformare a sistemului se refera la examene si as vrea si parerea ta pe acest subiect. La o prima vedere se pare ca aplici triadicitatea, transdisciplinaritatea si Metodologia Scop Mijloc. La o a doua vedere, am obiectii fata de termenul „social” si de cel de „asociere”. Asocierea (ca si societatea) presupune indivizi care isi cunosc scopurile si mijloacele lor si ale altor indivizi. Conceptul de social (colectiv, colhoz, turma, societate) este unul care creeaza confuzie. Despre acest concept as vrea sa discutam mai mult (dar si despre conexele: actiune sociala, psihologie sociala etc). Cu drag, Liviu. http://www.desteptarea.ro/universitatile-au-nevoie-de-sange-tanar-si-management-performant.html
Hopa: doamna ramaneti la poezie si autopromovare, ca la exemple concrete o dati in gard.
Calculul dobanzii nu se invata la ora de probabilitate, n-are legatura. Sper ca la studenti nu gafati asa.
zizi, oftica-te te rog in alta parte, aici un site civic unde vin oameni care nu individaza pe altii si nu isi revarsa balele public, ok? sau o sa fac cerere la administratori sa elimine mesajele cu continut de invidie vadit ca sa inceapa curatenia in Romania chiar de pe siteul Romaniei curate…
Va multumesc pentru continuarea dezabterii. Va propun o analiza cumva complemetara aici http://www.contributors.ro/administratie/educatie/bac-ul-simptom-de-boala-incurabila-sau-indicator-al-unei-schimbari-necesare/
Cred că cea mai completă analiză citită de mine pe tema de faţă. O să îmi permiteţi să nu fiu de acord cu dvs. asuptra unei mici nuanţe, sau poate am perceput eu greşit. Contraselecţia aceeala care faceţi referire, nu e doar din ultimii 20 de ani. Contraselecţia a început cu 45 de ani mai înainte. Ce s-a întamplat în ultimii 20 de ani a fost doar bomboana pe colivă, un simplu transfer al puterii între generaţiile ajunse „în fruntea bucatelor” în anii 50 şi odraslele lor (şi destule din odraslele alea, după ce au beneficiat din plin de avantajele contraselecţiei, „conduc”, „reformează” acum statul, de pe poziţii „de dreapta”.).
Articolul dumnevoastra mi se pare o suma de opinii, evident subiective, si sufera cronic de o argumentare bazata pe date concrete si o analiza obiectiva.
Va recomand sa cititi un excelent studiu asupra metodelor de imbunatatire a sistemelor de invatamant: http://www.mckinsey.com/clientservice/Social_Sector/our_practices/Education/Knowledge_Highlights/How%20School%20Systems%20Get%20Better.aspx.
Veti vedea ca lucrurile nu se pot face dupa ureche si ca mijloacele folosite depind in primul rand de starea in care se afla sistemul.
Spuneti ca programa scolara este mult prea reglementata si lasati sa se inteleaga ca problema este undeva la varf. Insa un sistemul nostru se afla intr-un stadiu in care altfel nu se poate:
Fair to good: at this stage the interventions
focus on consolidating the system foundations;
this includes the production of high quality
performance data, ensuring teacher and school
accountability, and creating appropriate
financing, organization structure, and pedagogy
models.
Vreau sa cred ca dupa alegerile viitoare, anticipate sau nu, guvernul format va fi dominat timp de 4 ani, de valori autentice din afara partidelor politice. Este paradoxal, sansa acelui segment din clasa politica ce va imbratisa aceasta solutie, va supravietui.
Ca de obicei, are substanta ceea ce scrieti. Ce nu mi-a placut – desi cred ca este cam mult spus „nu mi-a placut” – este ca abordarea Dvs este exhaustiva, ca tematica, si nu see constituie ca temei al unui demers practic. Da, sunt de acord cu Dvs ca ce avem, acum, ca rezultat incontestabil, este expresia disfunctionalitatii sistemului. Deci, tebuie schimbat sistemul. Cum? In ce pasi? In care ordine de prioritate? Si, ca sa nu merg mai departe, ma opresc la prioritati – toate, in fapt, cam pe acelasi plan, insa de abordat diferit si cu orizonturi de realizare tot diferite. Cum si cine (niveluri, institutii) sa faca asta – poate de un asa mod de abordare avem nevoie. Sigur, este util – mai mult, necesar – sa clarificam si constientizam cauzele, fara consumarea acestui stadiu nu avem cum merge mai departe. Insa chiar din momentul consumarii rationale a dramatismului momentului trebuie, cred, sa deschidem fereastra spre un acel altceva care sa dea aer curat si perspectiva pentru ce este de facut. Astept sa deschideti o astfel de fereastra in acest sens. Chiar astept. Cu stima, mrl u.
1. Evident, copii nu sunt mai prosti; generatia noastra este uluita de viteza cu care lumea se schimba; in plus, ei ( copii ) au alte prioritati…Daca cineva isi inchipuie ca o generatie intreaga va accepta sa considere ca „a avea o oglinda inseamna a avea un ideal” in timp ce nici 5% din membrii ei nu se vor putea integra pe piata muncii din tara lor, nu e naiv, e prost de-a binelea!
2. Nu suntem doar ipocriti; suntem prosti de-a binelea ( ma repet! ); si asta s-a vazut la modul in care Dl Funeriu a tratat acest subiect…A avea o oglinda…S-ar sparge, oglinda, daca ar trebui sa se constituie in idealul unui tip limitat, contondent, dezorientat…Ca el.
3. Copii astia au o sansa; aceea de a respecta lumea in care traim; procedurala, schematizata, simplista dar eficienta; evident, nesarata si cinica, fara compasiune, fara rabdarea de a trai fericirea clipa cu clipa…O lume de roboti, de egoisti, de mimi…Cine se va opune va pierde; in afara situatiei in care se naste bogat sau…puternic…
4. Copii astia cresc cu desene animate, cu jocuri pe calculator, cu droguri, mai mult sau mai putin, usoare, cu libertate de circulatie, cu explozie hormonala, cu hamburgeri si cola…E viata lor, pe care noi le-am lasat-o, in care trebuie sa se integreze, in care trebuie sa invete sa se bucure; printre altele…
5. Nici o dezbatere nu-i va salva; nu ne va salva…Ambitiile noastra politice, economice, mafiote etc ii vor aliena si mai mult; au putin timp, o viata scurta si prea multe de invatat…Lucruri de care au nevoie, lucruri inutile, lucruri care le plac sau nu le plac; nimeni nu-i intreaba!
6. Generatiile expirate, a mea, a ta, a Dlui Vlaston se indigneaza doct, scriu pe forum si declama la TV…Ei ( tinerii pedepsiti ) nu participa. Sau, participa prin premianti, prin cei de nota zece, prin cei care au oglinzi, idealuri…Noi credem ca stim ce le trebuie Lor; ce nevoi au Ei…Ce sentimente, ce oglinzi, ce idealuri…Si, de la stanga la dreapta, de sus pana jos, de la vladica pana la opina, de la Vlaston pana la Presedinte ne dam cu parerea, ne invitam la dialog, la mese rotunde, ovale, patrate, etc… Intre timp, viata lor trece, asa cum a trecut si a mea, a generatiei mele, a Dlui Vlaston, a Dnei Mungiu… Fara sens, fara oglinzi, fara idealuri…Dar, cu siguranta, cu opinii ferme de genul : ” fii serios tovarase; asta nu se va putea realiza la noi..” Si, multumiti, ne ducem la culcare…Nu inainte de a ne uita in oglinda si de a ne…pardon, pe Ideal!
Noapte buna, Dle Vlaston!
Desi subietele de anul acesta au o alcatuire similara cu cele de anul trecut, nimeni nu a remarcat, atunci, ca nu au fost bine facute.
Celor care vor sa recunoasca realitatea, vad ca vina este mai profunda, decat ati semnalat dumneavoastra.
Vinovata este coruptia extinsa din Romania, aproape in toate sferele de activitate. Din cauza acestei coruptii se fura la examene, avem cadre didactice fara vocatie, fara verticalitate morala si fara competenta. Din cauza ei nu avem nici persoane potrivite in aparatul ministerului educatiei si nu numai in acesta.
Toata lumea vorbeste despre marea coruptie, dar despre coruptia larg raspandita, toata lumea tace malc.
Propun ca ARC sa inceapa sa desfasoare o ampla campanie publica, avand ca obiectiv ca statul sa impuna respectare tuturor legilor, bune, rele, asa cum sunt. Dupa aceea vom avea si timp sa le imbunatatim
Primul lucru care trebuie facut este toleranta zero fata de orice infractiune. Pana atunci nu va exista nici cine sa imbunatateasca legislatia, nici cine sa o aplice cu competenta
Sunt profesor, deci habar n-am de care parte a baricadei ma aflu. Din experienta, din discutiile cu alti colegi, vreau sa va spun ca, si din procentul de promovati de anul acesta la Bac, daca meritau 25% sa il treaca. In majoritatea salilor de examen elevii erau lasati sa discute si sa copieze unii de la altii sau de pe fituici (cei care au avut inspiratia si curajul de a le lua cu ei in sala); ar fi si asta un criteriu destul de bun de a face reduceri de posturi in invatamant: urmarirea inregistrarilor video si eliberarea din functie a supraveghetorilor care au permis copiatul; iar in anii urmatori sa nu mai fie decat camere (4-5 intr-o sala), elevii doar sa primeasca subiectele, sa fie lasati sa le rezolve, apoi sa se urmareasca inregistrarile video, iar celor surprinsi copiind sa le fie anulata nota si sa fie declarati picati. Iar ar fi rata de promovare mica, deoarece sigur nu s-ar astepta la asta.
incerc a 3-a data sa postez acest comentariu… care iata ca nu prea merge…:
…….cum, ne-cum, iar dau de D.na Pippidi pe care o stimez sincer; dar eu sunt un antrenor de inot si la mine prevaleaza simtul pragmatic – la lectia mea nu merge cu presupuneri sau trimiteri etc.. dece… ca mi se poate ineca elevul si atunci intru la inchisoare.
DECI, punctual si dorit a fi si eficient, propun:
1. toti elevii din clasele primare, mai ales cei din I-a, vor invata intai sa citeasca BINE, apoi sa scrie scalambaiturile lor si legat de invataul cititului vs. a scrisului…. eu as organiza in fiecare scoala si in fiec are clasa primara un campionat de a recita, in cor -toti odata, versurile Imnului National; consursul va avea finala in ultima zi de studii a primului trimestru scolar.
2. in fiecare scoala, paralel cu ea as organiza un club de elevi, club cu personalitate juridica, club care sa poata deveni o a 2-a casa penrtru multi elevi care la locuinta lor nu au cum sa faca un avion, sa cante la ceva, sa deseneze samd., evident sa faca si sportul preferat. Clubul ar putea avea un buget din sponsorizari si nimeni nu va plange….
3. as desfinta actualele Cluburi Sportive Scolare (CSS), as pastra doar pe cele care au evident perfomante certe; profesorii dislocati i-as trimite la scolile in care, pana acum, antrenorii CSS se prefaceau ca fac selectie; asa se va imbunatati si EFS-ul in scoala, EFS distrus de aceste cluburi elitiste, de sorginte bolsevica, care golea scoala de talente
4.este vb. ds. aforismul men sana in corpore sano pe care nu-l mai expun dar il vad ca un concurs national similar daciadei sau cantarii romaniei.
5. Statul ar trebui sa aleaga cele mai reprezentative scoli si sa deschida cate o scoala satelit in fiecare.., in cat mai multe alte orase din strainatate; ii vine in minte brandul Scoala de gimnatisca.. alegeti dv. un nume Comaneci, Bitang, Belu sau oricare altul,a vem destule [mai nou Bute…] de la Paris… ar fi bataie pe locuri + unele scoli din strainatate, pe aceals pricipiu, sa deschida scoli satelit la noi. Va dati seama ce motivatie s-ar creea la elevi dar mai ales la profesori….
Inchei,acest comentariu-program national…. scris repede din memorie spunand ca Bac-ul trebuie sa fie usor ca sa mai disipam meditatiile (1), dar luat in fata webcam-urilor (2), sa fie diversificat pe specializari si sa convinga, astfel, elevii ca merita sa-si onoreze diploma de bacalaureat in viata(3)
ca ironie: tare as chema toate generatiile de dupa 90 sa mai dea odata bacul in fata web/cam-urilor…., dar mai usor de realizat ar fi ca in toate scolile, clasele si cancelariile din Romania sa existe un sistem Tv cu circuit inchis in care webcam-urile sa-si faca deplin datoria de a nu ne mai lasa sa ne ascundem dupa deget….
Ce feld e raspuns e acesta, ca subiectele si programele erau aiurea si anul trecut? Intrebarea este de ce nu a remarcat nimeni anul trecut, de ce toti expertii lui Funeriu nu i-au spus, etc.
Ca nu am remarcat eu anul trecut e foarte simplu. Eu trec prin tara o data pe luna si trebuie fie sa fie un scandal sa imi atraga atentia, fie sa imi semnaleze cineva. Cind am remarcat am scris si am lovit la tinta sau textul precedent nu ar fi circulat pe o mie de situri cu mare audienta. Ma ingrijoreaza foarte mult ca societatea noastra pierde capacitatea de a spune ca imparatul e gol, si ca toti cei contemporani si cu priza la Occident in loc sa occidentalizeze pe acasa sint incet-incet impinsi afara. Sigur, la mai bine, dar sa nu va inselati, impinsi e cuvintul….
Buna dimineata doamna Alina.
Sunt bucuros ca opiniile dumneavoastra au inceput sa nasca polemici. Este semn ca Romania nu este absolut murdara; este confirmare ca sunteti un leader(rugati-va pentru dusmani). Ati pus punctul pe „i”, iar punctul semnifica Viziune, Strategie. Pragmatica trebuie sa fie Linia(adica tactica). Barbat trebuie sa fii pentru a nu circoti. Mergeti inainte doamna! Intotdeauna a fost si va trebui sa fie o doamna cu aportul ei de intuitie.”Doctor in barbatie e mai greu”.
Aveti perfect dreptate. Copii sunt normali; normal este cea ce are caracter general. Iar pentru a schimba copilul (omul), trebuiesc schimbate conditiile! Eu sunt inginer, dar cred ca aceste adevaruri au fost enuntate de KANT. Poporului german!
Sunt alatuiri de dumneavoastra.
Constantin
Doamna Alina Mungiu Pippidi,
Ati intrebat:” Ce fel de raspuns e acesta, ca subiectele si programele erau aiurea si anul trecut?”
-N’a fost un raspuns, ci o constatare, urmata de o explicatie, din care se intelege ca, deoarece, in Romania, statul nu impune respectarea legilor, competentele nu ajung in ministere, ci sunt, dupa expresia Dv., “impinse afara”.
-Deaceea pledez sa incepem cu cererea de toleranta zero fata de orice fel de infractiune. Veti vedea cat de apriga va fi impotrivirea din toate directiile
Am incercat sa semnalez si eu niste nereguli „Romaniei Curate”, legate de Programul RoVinieta…
Dar degeaba !
Se pare ca si aceasta initiativa are o agenda ascunsa politica – legata, poate, de frustrarile D-nei Mungiu, care nu incearca sa ia in piept coruptia din Romania, ci sa-si faca reclama si lobby…
De unde-am ajuns la concluzia ca nici „Romania Curata” nu urmareste identificarea corecta a problemelor romanesti, asa cum ar lasa impresia articolul de fata…
Obiectivul real e tot parvenirea unei gasti !
Da si Nu stimata Doamna ! Da din punct de vedere biologic si evolutionist Nu din punct de vedere al, sa zicem generic.., a celor 7 ani de acasa.
La o populatie scolara scapata din mana, debusolata de pornografie si drog, avand modele oribile oferite de mass-media, avand profesori betivi si nestiitori de carte [unii…] + profesori carte predau vag ca sa aiba clienti la meditatii samd…. TOTI suntem de vina
Pe profesori ii putem aduce la liman, deh, stiu ceva ds. pedagogie, pe parinti, mai greu dar nu imposibil. pe elevi – IMPOSIBIL fara a lua cureau [ghilimelele de care n-am voie de a ma atinge…] si la treaba; paradox: la noi , elevii+profesorii, stim mai multa carte in comparatie cu elevii din occident, dozarea pe ani de studii este haotica, gradarea in interiorul lectiei sau a trimestrului este habauca; Fermitatea trebuie sa primeze.. dar pe probleme accesibile lor[!!!]; aici poate ca a fortat nota dl. ministru dar si eu il inteleg.. are atat de putin timp sa mai faca ceva ca vor veni alegerile si atunci toti vor ienbuni [aveti ex. Bute !].
Eu mai am o ultima indoiala: sabotajul profesional [iara cu ghilimele] a celor care, mai jos de ministru, fac treaba concreta, punctuala; cand vad cate tradari[ghilimele] au loc in ochii nostri uimiti de asemenea comportamet, cand vad ca azi te bizui pe un om iar maine omul acela ia spaga sau este corupt…. imi pun mare semne de intrebare; dece naiba mai scriem atatea in loc sa punem mana pe ei si sai gonim din scaune si,dece nu, si din tara….?????????
Draga Alina,
Ai dreptate si ai pus punctul pe „i”.
Eu plec de la premisa ca evolutia unui copil depinde foarte mult de oamenii cu care interactioneaza si care au un impact mai mare asupra lor, in speta cu familia si implicit cu profesorii (de la educatoare pana la profesorul de facultate). Asta poate fi considerata o chestie de noroc. Consider ca atat parintii cat si profesorii trebuie sa fie un exemplu pentru acel copil, pentru ca el la randul lui sa fie un exemplu in societate. Eu, ca parinte, ma straduiesc sa fiu cat mai „verticala” fata de copiii mei, dar nu stiu daca oamenii care vor calauzii pasii copiilor mei pe viitor sunt la fel.
Ca o concluzie la cele spuse de tine, mi-ar placea ca acesti oameni sa gandeasca macar pe jumatate ca tine si sa incerce sa fie un exemplu pentru copiii fata de care au datoria morala de ai face sa se descopere, asa cum spuneai si tu. Ce spun eu, e idealul… Dar macar sa incerce… si daca vad ca nu se descurca sa se orienteze in alta parte. Un profesor trebuie sa fie: inteligent, bland, rabdator si sa fie inzestrat cu o capacitate mare de daruire fata de copii si cu siguranta copiii vor progresa. Asta e parerea mea personala.
Iti doresc mult succes in activitate.
Elena
Stimata doamna,
In primu rand vreau sa spun ca sunt de acord ca exista probleme foarte mari cu programele scolare, asta ca sa nu existe discutie asupra punctului meu de vedere in aceasta privinta.
Totusi nu sunt de acord raspunsul 14 (al dumneavoastra? chiar daca nu acea idee razbate si din articol si nu sunt de acord) Poate involuntar nu realizati ca totusi scrieti ca raspuns la un scandal (de fapt admiteti) ceea ce va pune pe o pozitie fata de acesta.
In primul rand eu nu vad o tragedie in ceea ce s-a intamplat…55% picati…n-am vazut pe nimeni sa spuna de ce asta e o tragedie. E o reflectie a realitatii in conditii de eliminare (partiala) a fraudelor si punct. Pana la urma bacul doar reglementeaza accesul la facultate. Trebuie sa ne socam? Eu zic ca nu. Ce trebuia sa facem? Sa dam un examen total pe langa ce s-a predat in licee chiar daca bazat pe „aplicatii practice”? Examplele dvs sunt hilare unele.
Ati mai avut un articol referitor la subiectul de la romana. Mie mi s-a parut acceptabil. O spune unul care a absolvit liceul cu profil real in anul cand istoria a fost obligatorie. Punctul doi chiar mi se pare excelent pentru a vedea cum gandeste un copil. (Credeti ca pe J.R.R. Tolkien l-a intrebat cineva cat ii pasa de subiectul care i-a picat in concurs; sau pe elevii americani unde asemenea concursuri sunt frecvente si sunt pusi sa sustina o parte sau cealalta indiferent ce cred ei?) Scandalul cu punctul 3 cu textul dramatic este un mare un mare fas avand in vedere rezultatele.
Sa revenim, fiecare esec la bac este unul personal al elevului si nu neaparat un esec pentru ca nu fiecare trebuie sa urmeze o facultate. Copiii sunt normali? Da.
Educatia nu? De acord dar nu din cauza ca ministrul a avut curajul sa arate care e starea ei. Important e ce urmeaza…eu ii acord mult credit ministrului tocmai pentru ce a facut si sper ca va realiza mai multe punand rezultatele astea pe masa. Daca s-ar opri ar fi pacat.
PS: O buba mare iasa la ievala zilele astea: au inceput facultatile sa accepte inscrisi fara bac pe baza unei semnaturi a elevului ca va aduce in 2 ani. Dpdv al meu inca un plus ministrului pentru ca a scos gunoiul asta la iveala, se va transforma in minus daca nu va face nimic…in cazul in care are parghile.
„Tristeţea e că eu nu cunosc nici un copil care să meargă la şcolile astea. Copiii cunoscuţilor mei din România merg la şcoala germană, sau franceză, sau americană, asta în situaţia în care nu pleacă rapid în Occident la o prep school chiar dinainte de colegiu.”
Si atunci, ce va indreptateste sa vorbiti in numele si despre copiilor care merg la aceste scoli? Vorbiti despre tarele sistemului pe care nu il cunoasteti din interior, ci doar din scandalurile de presa si / sau declaratiile cu iz politic ale diriguitorilor sistemului. (Spre exemplu, ieri toate televiziunile de stiri sustineau sus si tare ca 70% dintre profesori au picat examenul de titularizare; cred ca este vorba de rea-credinta si refuzul de a se informa, cand e clar ca participantii la examen au fost candidati si nu profesori, iar notele au fost in procent de aproximativ 70% PESTE nota 5. Dintre cei aproximativ 30% care au luat note peste 7, foarte putini vor deveni titulari pentru simplul motiv ca nu exista posturi titularizabile. In acelasi timp insa, MECTS a aparut cu o statistica menita sa produca o isterie in masa privind nivelul de pregatire al candidatilor la examen. Daca aveti o curiozitate, procentele sunt asemanatoare cu cele din anii trecuti, deci nu s-a intamplat nicio catastrofa.)
Apoi… Despre bacalaureatul de anul acesta s-au vorbit verzi si uscate. Daca va intereseaza macar putin detaliile relevante, veti observa ca elevii de la filologie si mate-info au promovat in procente cel putin normale. Au ratat examenul in masa elevii de la liceul tehnologic. Cand vi se spune ca pentru ei, subiectele au fost prea grele, nu va minte nimeni. Pentru majoritatea elevilor de la liceul tehnologic, subiectele chiar au fost prea grele. Pe unii nu i-a ajutat capacitatea intelectuala (au ajuns la examen si elevii de pe ruta progresiva, care nu au putut trece examenul de capacitate cu 5 ani in urma), altii au trecut la 1-2 materii si au picat la a 3-a (in special la matematica). Nu este niciun dezastru nici la bacalaureat – cel mult este un dezastru pentru universitati, care raman fara studentii numerosi cu care s-au obisnuit. Foarte bine, spun eu. E frumos sa ne dorim cat mai multi licentiati, insa si mai bine ar fi ca ei sa-si castige diploma de licenta si nu sa si-o cumpere prin achitarea unor taxe de scolarizare.
Privind sistemul… Nu de jos incepe schimbarea, indiferent ce pot sustine unii si altii. Este nevoie de o viziune, de un ideal educational, de o strategie, si nu de carpeli. Noua lege a dlui Funeriu nu schimba nimic in bine, din punctul asta de vedere. Are multe forme fara fond, si probabil va contribui la degradarea in continuare a ceea ce a mai ramas bun in sistem.
Ramane de vazut daca vom avea parte suficient de repede de un miracol – sau nu.
@Anca: Ce zici? Un profesor de nota 5 se poate numi profesor? Nu, asa cum la Bac elevii trebuie sa aibe minim 6 asa si profesorii, cu adevarat competenti sunt cei incepand cu nota 7. Restul sunt slabi pregatiti si dau in invatamant doar pt sunt prosti si incapabili sa gaseasca un loc de munca mai bun. Singurul motiv pt care sunt acceptati si prostii cu 5 este nevoia de suplinitori calificati/necalificati pt completarea orelor.
Dupa mine, ar fi mai bine daca orice profesor titular/suplinitor sa aiba minim 7 ca sa poata preda, restul afara. Din pacate in invatamant vin in cele mai multe cazuri, absolventi slabi si mediocri in timp ce „crema” cu cateva exceptii cauta ceva mai bun. Pt asta e de vina si salariul mai mic cu 75% raportat la salariul mediu in comparatie cu restul tarilor din UE.
Stimata doamna Pippidi,
Desigur ca multe din consideratiile dumneavoastra sunt corecte dar plutesc in sfera ideala.
Ceea ce m-a scos din sarite au fost afirmatiile cum ca nu stiti sa jucati nici un joc de carti si dezinvoltura cu care va dati cu parerea despre cum trebuie sa fie alcatuite subiectele de matematica…
Ce bine ar fi daca fiecare si-ar vedea de ceea ce a invatat sa faca si sa ne mai abtinem la sfaturi de oameni care stiu tot numai pentru ca au citit multa filozofie…
Va recomand un canon…sa renuntati pentru 5 ani la tot confortul de capitalist bucurestean si sa mergeti dumneavoastra undeva la tara su intr-un mic orasel de provincie si sa predati intr-o scoala a statului romanesc( nu facultate particulara) ce stiti mai bine, cu salariul unui profesor de gradul 2.( care este mai mare ca al unui debutant…)
La cat de desteapta sunteti ma astept sa faceti mai multe minuni cu care sa apareti la televiziuni si apoi sa vi se ridice si o statuie in fata ministerului invatamantului sau cum se mai chiama.. si veti ramane in istorie precum faraonii egipteni.
Eu am studiat pe bune matematica intre anii 80-85 si predau matematica de peste 24 ani.